A mai trecut un an!
A mai trecut un an și tot aștept
Să te întorci la mine toamna asta,
Să stăm de vorbă, să ne povestim
Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta
Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi
Când știu ce mult eu te-am rănit,
Că am plecat fără să spun o vorbă
Iar tu în urmă, ai plâns și suferit
Acum și eu îmi trăiesc suferința
Când înșelat și părăsit am fost,
Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare
Și să accept că și prostia are cost
Mult mi-a trebuit să aflu unde stai
Dar n-am avut curaj să vin spre tine,
Doar mesage de pe telefon am dat
Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine
Dar voi lăsa mândria mult în spate
Și voi călători s-ajung degrab' la tine,
Pentru că simt că încă se mai poate
Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!
Poems in the same category
Șoapta unui suflet tânăr
In lumea dulce a dragostei pline,
Iubirea-nfloreste sub ceruri senine
In al inimii grădinar,
Iubirea înfloreste ca un dar.
Pe cărări de vis, doi pasi legati,
Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati
Doua maini ce se cauta in mulțime,
Doua suflete ce se simt in profunzime.
Inima mea bate ca un cântec nerostit,
In rime de tandrețe si pasiune
Melodia noastra, fara de sfarsit
Te cant pana si in rugăciune.
Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna
Te vad lucid chiar si in clar de luna,
Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa
De niciun strop de amor nu fac risipa.
"Lumea mea are chipul tău"
Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,
Când timpul trece greu și fără zbor,
Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,
Și alin când inima nu mai vrea.
Să fii al meu, e drum fără sfârșit,
E pasul care știe ce-a iubit,
E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,
Și glasul tău, când totul e tăcând.
Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,
O clipă care naște amintire,
Un „noi” ce stă în suflet neclintit,
Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.
Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
DIN LIVADA CU MASLINI
Din livada cu măslini,
Imn cântat de heruvimi,
Se aude-n ceas de seară,
Picurând lumina-n ceară...
Sub icoanele prea sfinte,
Cartea sacră în cuvinte,
Ferecată în cleștar,
Stă deschisă în altar...
Peste turlele-smerite,
Cu aripile-aurite,
Zboară îngerii-nspre stele,
Preaslăvind raiul cu ele...
Praf de stele luminat,
Fă-mă, Doamne, pe-nserat,
Și m-așterne în pridvor,
Lin, să cânt ca un izvor...
Curs în calea dragei mele,
Ca o miere peste piele,
Imn cântat de heruvimi,
Din livada cu măslini...
#ingerulmeu
Un altfel te iubesc
Tăcerea este un altfel te iubesc firesc...
Iubito îți șoptesc tăcând,
Știind că ai auz dumnezeiesc,
M-auzi și-atunci când nu-ți vorbesc!
Îți tot repet că te iubesc tăcând și tac,
Fără să-ți povestesc iubirea ce ți-o port
Și totuși îți spun neîncetat că te iubesc,
Cu riscul să te plictisesc...
Dar oare valurile mării furtunoase,
Pot să-i alunge pe curajoșii marinari?
Ce-i vitejia?
O simplă nebunie de moment?
Nu-i dragostea deasupra nebuniei?
Nu se sfârșește în suferință pe final?
Ei bine preafrumoasa mea iubită,
Cum să iubesc un crin,un trandafir,un liliac
De nu-mi declar amorul meu
Celei mai parfumate flori,
Ce strălucește în nesfârșita-i frumusețe,
Adică ție!
Și-atunci găsesc că pot să-ți spun
Un altfel te iubesc!
(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
Șoapta unui suflet tânăr
In lumea dulce a dragostei pline,
Iubirea-nfloreste sub ceruri senine
In al inimii grădinar,
Iubirea înfloreste ca un dar.
Pe cărări de vis, doi pasi legati,
Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati
Doua maini ce se cauta in mulțime,
Doua suflete ce se simt in profunzime.
Inima mea bate ca un cântec nerostit,
In rime de tandrețe si pasiune
Melodia noastra, fara de sfarsit
Te cant pana si in rugăciune.
Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna
Te vad lucid chiar si in clar de luna,
Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa
De niciun strop de amor nu fac risipa.
"Lumea mea are chipul tău"
Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,
Când timpul trece greu și fără zbor,
Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,
Și alin când inima nu mai vrea.
Să fii al meu, e drum fără sfârșit,
E pasul care știe ce-a iubit,
E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,
Și glasul tău, când totul e tăcând.
Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,
O clipă care naște amintire,
Un „noi” ce stă în suflet neclintit,
Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.
Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
DIN LIVADA CU MASLINI
Din livada cu măslini,
Imn cântat de heruvimi,
Se aude-n ceas de seară,
Picurând lumina-n ceară...
Sub icoanele prea sfinte,
Cartea sacră în cuvinte,
Ferecată în cleștar,
Stă deschisă în altar...
Peste turlele-smerite,
Cu aripile-aurite,
Zboară îngerii-nspre stele,
Preaslăvind raiul cu ele...
Praf de stele luminat,
Fă-mă, Doamne, pe-nserat,
Și m-așterne în pridvor,
Lin, să cânt ca un izvor...
Curs în calea dragei mele,
Ca o miere peste piele,
Imn cântat de heruvimi,
Din livada cu măslini...
#ingerulmeu
Un altfel te iubesc
Tăcerea este un altfel te iubesc firesc...
Iubito îți șoptesc tăcând,
Știind că ai auz dumnezeiesc,
M-auzi și-atunci când nu-ți vorbesc!
Îți tot repet că te iubesc tăcând și tac,
Fără să-ți povestesc iubirea ce ți-o port
Și totuși îți spun neîncetat că te iubesc,
Cu riscul să te plictisesc...
Dar oare valurile mării furtunoase,
Pot să-i alunge pe curajoșii marinari?
Ce-i vitejia?
O simplă nebunie de moment?
Nu-i dragostea deasupra nebuniei?
Nu se sfârșește în suferință pe final?
Ei bine preafrumoasa mea iubită,
Cum să iubesc un crin,un trandafir,un liliac
De nu-mi declar amorul meu
Celei mai parfumate flori,
Ce strălucește în nesfârșita-i frumusețe,
Adică ție!
Și-atunci găsesc că pot să-ți spun
Un altfel te iubesc!
(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Spre ea!
Pe tine vreau să te-ntâlnesc,
Și chipul drag să ți-l ating,
Dar nu știu drumul să-l găsesc,
Și focul inimii să-l sting
Iar dacă dimineața plouă,
Aș vrea să te văd pe-nserat,
Eu zic să fie opt sau nouă,
Cănd cerul e senin și înstelat
Am un buchet strâns pentru tine,
De flori deosebite, albi trandafiri,
Care ție îți răscolesc, știu bine,
Frumoase și alese amintiri
Până să te-ntàlnesc pe tine,
Voi pune florile în apă rece,
Să fie proaspete, s-arate bine,
Nicio petală, să nu plece
Sper să rămână toate fresh,
Până pe seară când ne-ntâlnim,
Și să nu dau, vreun mare greș,
Că nu știu bine, cum se-ntrețin
În mintea mea, eu am un speach,
Cum să îți spun a mea dorință,
Și nu cumva să mă respingi,
Că asta ar cădea ca o sentință
De mult am vrut eu, tu să stii,
Cât de greu îmi este fără tine,
Și cât mi-am dorit tu să devii,
Soția mea, la anul care vine
Acum singur fiind, curaj eu am,
Dar nu pot ști cum îți voi spune,
Că ești fiinta ce mi-o doream,
Să fim noi fericiți, în astă lume
Și ziua cea mult visată, a sosit,
Și la-ntâlnire eu am plecat,
Eram un pic, cam ,,morcovit",
Că toate florile mi s-au uscat
Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,
Fără vreo floare-n mâna mea,
Am explicat ce s-antâmplat,
Ea a zâmbit frumos și m-a iertat
Atunci am înteles eu pe deplin,
Că nu doar florile contează,
Și mai de preț, e ceea ce iubim,
Și dragostea s-o ținem trează
În jur erau copaci cu flori,
Din care am cules eu câteva,
Erau frumoase, în mii de culori,
I le-am întins, făr' a rosti ceva
Eram ferice, tare zâmbitor,
Că flori am putut oferi,
Și cred că puțin visător,
Că nimic, nu am putut rosti
Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,
Ținându-ne noi strânși aproape,
Și-n fața noastră, erau doar tei,
Iar luna ne lumina, aleea-n noapte
Și-acum cu drag îmi amintesc,
De tot ce vouă, eu vă povestesc,
Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,
Alături de femeia, pe care o iubesc!
Ție!
Ție ți-am dat iubirea mea de fată,
pe care încerca s-o fure altcineva,
Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără
să-mi spui că mai există cineva.
Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul
te iubesc și-s fericită,
Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,
iar eu voi fi cea dorită.
Ție ți-am iertat minciuna și am crezut
că te vei îndrepta,
Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,
isprava o va repeta.
Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei
să faci în astă viață,
Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba
și m-ai ținut în ceață.
Ție îți cer să pleci de lângă mine,
chiar dacă inima mă doare,
Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las
cumpărată cu o floare.
Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat
că ești îndrăgostit,
Acum încerc să uit că inima ți-am dat,
iar tu m-ai păcălit.
Ție îți scriu să știi că-mi este bine,
de când ai plecat,
Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,
să fii omul..binecuvântat!
Destin!
Vorbesc și gândul îmi ascult
Cum inima pulsează pentru tine,
Iubire și dragoste făr 'de sfârșit
Și simt că-s mulțumit cu mine.
Și cum n-aș fi eu fericit pe lume
Când tu ești jumătate din întreg,
Ești floarea visului de dimineață
Pe care am știut când s-o culeg.
Mi-ai apărut pe timp de toamnă
Și mi-ai pătruns adânc în suflet,
O muză ce versul mi l-a inspirat
Și m-am trezit al tău iubit...poet.
De-atunci n-am încetat a scrie
Și pune pe hârtie ce m-a atins,
Iar de mi-a fost bine sau greu
Am plâns, am râs și am învins.
Acum ne prețuim unul pe altul
Că ne avem și zilnic mulțumim,
Celui de Sus, când rugă înălțăm
De cum trăim...cu-al nost' destin!
Iubito, să ne-amintim!
Azi, iubito vreau să ne-amintim
De vremuri și tinerețea noastră,
Și cum timid eu mâna ți-am cerut
Iar ei în cor zicând..casă de piatră
S-a întâmplat acum mult timp
Când inima ți-am dat-o ție,
Și n-am avut nicio-ndoială
Știind că tu-mi vei fi soție
Dar nu doar eu am dăruit
Și tu mi-ai dat iubirea pură,
Și din jumăți a fost întregul
Uniți pe veci prin semnătură
Gândul m-a dus înspre Copou
Către aleea cu teii plini de flori,
Pe care ne plimbam îmbrățișați
Pătrunși de-al dragostei fiori
Și cum să mergem în altă parte
Că doar aici a început povestea,
Pe care niciodată n-am s-o uit
Și unde inima a rezonat cu mintea
Din Piatra am plecat spre Iași
Către orașul celor șapte coline,
Am mers pe-alei și-am discutat
Despre trecut, prezent și mâine
Pe unde am călcat era schimbarea
Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,
Și doar cărarea a rămas la locul ei
Drumul iubirii, cantină...facultate
Înfometați dar plini de amintiri
Ne-am îndreptat spre un local,
Soția comandând doar o salată
Iar eu flămând, friptură de batal
Când luna a strălucit în noapte
Și raza ei calea ne-a luminat,
La pas ne-am dus către cazare
Simțind că-s omul...binecuvântat!
Privesc pe fereastră!
Peste cap îmi este dată viața,
De când ai hotărât să pleci,
Privesc fereastra dimineața,
Sperând că poate pe drum treci
Mă-ndrept spre geam și seara,
Dorind să-apari în pragul porții,
Dar nu te văd și trist trag sfoara,
Să cadă draperia, în liniștea nopții
Petrec mult timp cu ochiul pe fereastră,
De dimineață până seara târziu,
Făra-nțelege despărțirea noastră,
Și cum iubirea, s-a dus pe pustiu
Încerc să-mi răspund la întrebări,
Și unde, când, care din noi a greșit
De ce-am cedat așa ușor la provocări,
Când nimic nu anunța că s-a sfârșit
Încă mai cred în tot ce ne-a unit,
În dragoste, fără niciun suspin,
Și că putem ierta, de ne-am mințit,
Și numele să ni-l păstrăm..în buletin!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!
Spre ea!
Pe tine vreau să te-ntâlnesc,
Și chipul drag să ți-l ating,
Dar nu știu drumul să-l găsesc,
Și focul inimii să-l sting
Iar dacă dimineața plouă,
Aș vrea să te văd pe-nserat,
Eu zic să fie opt sau nouă,
Cănd cerul e senin și înstelat
Am un buchet strâns pentru tine,
De flori deosebite, albi trandafiri,
Care ție îți răscolesc, știu bine,
Frumoase și alese amintiri
Până să te-ntàlnesc pe tine,
Voi pune florile în apă rece,
Să fie proaspete, s-arate bine,
Nicio petală, să nu plece
Sper să rămână toate fresh,
Până pe seară când ne-ntâlnim,
Și să nu dau, vreun mare greș,
Că nu știu bine, cum se-ntrețin
În mintea mea, eu am un speach,
Cum să îți spun a mea dorință,
Și nu cumva să mă respingi,
Că asta ar cădea ca o sentință
De mult am vrut eu, tu să stii,
Cât de greu îmi este fără tine,
Și cât mi-am dorit tu să devii,
Soția mea, la anul care vine
Acum singur fiind, curaj eu am,
Dar nu pot ști cum îți voi spune,
Că ești fiinta ce mi-o doream,
Să fim noi fericiți, în astă lume
Și ziua cea mult visată, a sosit,
Și la-ntâlnire eu am plecat,
Eram un pic, cam ,,morcovit",
Că toate florile mi s-au uscat
Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,
Fără vreo floare-n mâna mea,
Am explicat ce s-antâmplat,
Ea a zâmbit frumos și m-a iertat
Atunci am înteles eu pe deplin,
Că nu doar florile contează,
Și mai de preț, e ceea ce iubim,
Și dragostea s-o ținem trează
În jur erau copaci cu flori,
Din care am cules eu câteva,
Erau frumoase, în mii de culori,
I le-am întins, făr' a rosti ceva
Eram ferice, tare zâmbitor,
Că flori am putut oferi,
Și cred că puțin visător,
Că nimic, nu am putut rosti
Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,
Ținându-ne noi strânși aproape,
Și-n fața noastră, erau doar tei,
Iar luna ne lumina, aleea-n noapte
Și-acum cu drag îmi amintesc,
De tot ce vouă, eu vă povestesc,
Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,
Alături de femeia, pe care o iubesc!
Ție!
Ție ți-am dat iubirea mea de fată,
pe care încerca s-o fure altcineva,
Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără
să-mi spui că mai există cineva.
Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul
te iubesc și-s fericită,
Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,
iar eu voi fi cea dorită.
Ție ți-am iertat minciuna și am crezut
că te vei îndrepta,
Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,
isprava o va repeta.
Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei
să faci în astă viață,
Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba
și m-ai ținut în ceață.
Ție îți cer să pleci de lângă mine,
chiar dacă inima mă doare,
Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las
cumpărată cu o floare.
Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat
că ești îndrăgostit,
Acum încerc să uit că inima ți-am dat,
iar tu m-ai păcălit.
Ție îți scriu să știi că-mi este bine,
de când ai plecat,
Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,
să fii omul..binecuvântat!
Destin!
Vorbesc și gândul îmi ascult
Cum inima pulsează pentru tine,
Iubire și dragoste făr 'de sfârșit
Și simt că-s mulțumit cu mine.
Și cum n-aș fi eu fericit pe lume
Când tu ești jumătate din întreg,
Ești floarea visului de dimineață
Pe care am știut când s-o culeg.
Mi-ai apărut pe timp de toamnă
Și mi-ai pătruns adânc în suflet,
O muză ce versul mi l-a inspirat
Și m-am trezit al tău iubit...poet.
De-atunci n-am încetat a scrie
Și pune pe hârtie ce m-a atins,
Iar de mi-a fost bine sau greu
Am plâns, am râs și am învins.
Acum ne prețuim unul pe altul
Că ne avem și zilnic mulțumim,
Celui de Sus, când rugă înălțăm
De cum trăim...cu-al nost' destin!
Iubito, să ne-amintim!
Azi, iubito vreau să ne-amintim
De vremuri și tinerețea noastră,
Și cum timid eu mâna ți-am cerut
Iar ei în cor zicând..casă de piatră
S-a întâmplat acum mult timp
Când inima ți-am dat-o ție,
Și n-am avut nicio-ndoială
Știind că tu-mi vei fi soție
Dar nu doar eu am dăruit
Și tu mi-ai dat iubirea pură,
Și din jumăți a fost întregul
Uniți pe veci prin semnătură
Gândul m-a dus înspre Copou
Către aleea cu teii plini de flori,
Pe care ne plimbam îmbrățișați
Pătrunși de-al dragostei fiori
Și cum să mergem în altă parte
Că doar aici a început povestea,
Pe care niciodată n-am s-o uit
Și unde inima a rezonat cu mintea
Din Piatra am plecat spre Iași
Către orașul celor șapte coline,
Am mers pe-alei și-am discutat
Despre trecut, prezent și mâine
Pe unde am călcat era schimbarea
Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,
Și doar cărarea a rămas la locul ei
Drumul iubirii, cantină...facultate
Înfometați dar plini de amintiri
Ne-am îndreptat spre un local,
Soția comandând doar o salată
Iar eu flămând, friptură de batal
Când luna a strălucit în noapte
Și raza ei calea ne-a luminat,
La pas ne-am dus către cazare
Simțind că-s omul...binecuvântat!
Privesc pe fereastră!
Peste cap îmi este dată viața,
De când ai hotărât să pleci,
Privesc fereastra dimineața,
Sperând că poate pe drum treci
Mă-ndrept spre geam și seara,
Dorind să-apari în pragul porții,
Dar nu te văd și trist trag sfoara,
Să cadă draperia, în liniștea nopții
Petrec mult timp cu ochiul pe fereastră,
De dimineață până seara târziu,
Făra-nțelege despărțirea noastră,
Și cum iubirea, s-a dus pe pustiu
Încerc să-mi răspund la întrebări,
Și unde, când, care din noi a greșit
De ce-am cedat așa ușor la provocări,
Când nimic nu anunța că s-a sfârșit
Încă mai cred în tot ce ne-a unit,
În dragoste, fără niciun suspin,
Și că putem ierta, de ne-am mințit,
Și numele să ni-l păstrăm..în buletin!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Toamna la pedală!
Călătoresc pe drum de munte
Și pedalez către Izvorul Alb,
Nu simt să merg la hibernare
Cât timpul mai este încă cald.
Mă uit în dreapta și văd lacul
Ce se numește Bâtca Doamnei,
E plin de lebede, gâște și rațe
Ce parte fac din sânul toamnei.
În stânga mea se-ntinde pădurea
Cu al ei colorit bătând spre arămiu,
E frunza cândva verde de foioase
Ce va cădea pe jos într-un târziu.
În față se aude apa unui izvor
Ce iese de milenii dintre stânci,
Și unde setea des ne-o potoleam
Pe când eram doar niște țânci.
Privesc în spate și-mi văd orașul
Ce poartă acum haină modernă,
Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați
Iar seara să cinați într-o tavernă.
Ajung lângă izvorul dintre stânci
Când soarele dispare după munte,
Setea îmi potolesc și-o iau la vale
Atent să nu alunec trecând pe punte.
În drum spre casă vizitez și-o piață
De unde cumpăr bunătăți de toamnă,
De la țărani ce știu lucra pământul
Citind biletul scris de a mea doamnă!