Author Sensille
Random creations :)
Nostalgie
Se-ntorc în priviri vechile seri,
Cu chipuri de stele și lună,
Cu vorbe rostite mai ieri,
Ce încă în minte-mi răsună.
Tăcerea se-așează mai densă,
Și-n aer e-un dor suspendat,
Iar clipa — timidă, imensă,
Mă ține pe loc, nemișcat.
Îți caut conturul prin umbre,
Prin liniștea frântă de gând,
Iar vântul scutură frunze,
Și pleacă, tăcut, lunecând.
Rămân iarăși singur în parc,
Pe banca ce trecutul mi-l știe,
Iar ochii în lacrimi îmi zac,
Și privesc spre aleea pustie.
O frunză, c-un aer de toamnă,
În tremur mi se-așează pe-obraz,
De parcă ai vrut, scumpă doamnă,
Să vii, să mă atingi cu extaz.
În parc se prelinge o seară,
Cu amurgul unui cer cenușiu,
Iar inima, ca o pasăre rară,
Se zbate în pieptu-mi pustiu.
Te caut în aerul moale,
În mirosul de ploi şi pământ,
În urmele de pe aleile goale,
Și-n foșnetul ierbii sub vânt.
Şi-atunci înţeleg: nu eşti dusă;
Doar timpul ne-a pus alt hotar,
Trăieşti și prin frunza adusă,
De vânt pe al băncii spătar.
Susținere
Sunt lucruri care seamănă perfect,
Imagine simetrică a materiei în contur.
Aceasta apare în viață cât mai discret,
Și este însușită de soartă banal și imatur.
Pornim în căutări de sentimente
Pe calea hărăzită de destin.
Ne întâmpină în N momente
Și doar o parte din ele ne susțin.
Patimi
Visul îmi doarme pe-o noptieră,
Sub lumina pală a galbenei luni,
În ochiul meu trist rîde-o himeră,
Și-mi cară în creier negre furtuni,
Grijile mele dorm printre rafturi,
Le-am lăsat să mai pască prin cărți,
Moartea cioplește calmă sub paturi,
Un sicriu folosind întuneric și dălți.
Curg râuri de lacrimi pe-un acatist,
Amurgu-mi bocește și el pe obraz,
Și văd în trecut răstignirea lui Crist,
Iar cuiele Lui, mă înțeapă-n grumaz.
Nopțile albe îmi atârnă sub pleoape,
Focul din sobă durerea îmi cântă,
Vin stelele stinse însetat să se adape,
Din vise și griji, și din lacrima sfântă.
Scrisoare către...mine
Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus
Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!
Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,
În vise, amintiri.... in golul care arde...
Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe
Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...
Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag
Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...
Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă,
O umbră... să nu mai doară atât de tare
Deși nu cred vreodată să dispară
....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...
M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut
...Am pierdut o bucată bună din mine...
În lipsa ei nu știu cum să functionez
Și mi se face dor... de mine, lângă tine...
Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun
Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit
Povestea si-ar fi păstrat același parfum
De fericire și zâmbete.... de la-nceput!
✨ M-am pierdut pe mine..
m am pierdut pe mine…
asa de mult te iubeam,incat pe mine ma raneam
toate notele mele,au adus la o scadere…
eram indragostita de tine,doar pentru alte filme…
nu poate sa fie la fel?
poate cu tine eram mai fericita
acum nu mai simt nimic
oare doare?nu sunt bine..
toate pentru tine..
probleme imi faceam,doar sa te vad fericit
nu meritam,eram indragostit…
acum ma doare,sa vad ce am in cale
nu ma uit in spate,la amintirile nervoase
ne certam ne impacam,dar in final unul la altul ne intorceam
toate pana ntr o seara
totul a luat sfarsit
doar pentru o noapte..
o noapte s a transformat in mai multe nopti
nopti pierdute,neincrezute
cu gandul la tine adorm,in fiecare noapte
mult astept sa ne mpacam
poate n o mai fi la fel
dar ce a fost odata
nu va mai fi nicaieri
Cânt spre cer
Coloana urcă trepte spre bolta de cristal,
Din vatra românească, pe-al vremii vechi hotar;
E rugă dăltuită în lemn de dor și har,
Un stâlp de pomenire pe-al neamului altar.
Romb după romb, lumina se naște repetat,
Duh vechi din Gorj, în piatră de-a pururi întrupat;
E zborul fără moarte, din lutul sfânt luat,
Un imn de veșnicie, spre stele înălțat.
Cioplește, Meșter dragă, și huma din pământ,
Și scoate la iveală cel mai curat cuvânt,
Să simtă lumea-ntreagă tăria din frământ
Și dorul de-altădată, țesut prin legământ.
Din mâna ta divină, o poartă s-a deschis
Spre-o lume mai curată, ca-ntr-un nesfârșit vis;
Coloana e chemarea pe care Ceru-a scris,
Lăsând pe bolta mândră un semn de neînvins.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Reformare
Gabriel Nicoara
18 November
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 November
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 November
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗