Author Paul Boeangiu

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

N-am  să mai plâng

Și nu te mai chem

Și totuși  sunt  zile în care 

Când descopăr,salba anilor pierduți....

Doamne cât te-am preamărit  odată

Când tu erai tot pentru mine

Fără  să-ți cer nici-o răsplată.

Acum vreau să dorm că visul mă alină

Așteprând o nouă viață

Sunt sigură că-i  aproape.

Ești frumoasă.... 

Cu o aură prețioasă, 

Vocea ta armonioasă

Imi gadilă inima vijelioasă

In timp ce o infectezi cu iubire

Ești faimoasă... 

Cu o privire minutioasă,

Atenția ta suavă, 

Imi stârnește gandirea focoasă

Si ma pierd in a ta sedație

Ești prețioasă.... 

Cu o atigere cremoasă,

Mangaierea ta gratioasă

Usoară peste pielea mea vicioasă

Mă face să ma pierd in a ta zădărnicie. 

Privirea ta, ochii tăi mă treziseră

La fel si firea mea o stârniseră

Dorințe fierbinți mi-ai zămislit 

Inima mea te dorește necontenit

Intre noi se stârnește un război

De emoții nesfârșite 

In timp ce suntem goi

De dorințe nesăvârșite

Te aștept ca sa vi

Ca să te pot privi, 

Căci am început a mă îmbolnăvi

De a ta frumusețe. 

Căci dacă n-ai sa vi

Cer despagubiri

Si sa imi platesti in iubire

Cât pentru intreaga omenire

Simt fiorii, trebuie să lupt

Cu tine am luat totul de la-nceput,

Ce este intre noi este preconceput, 

Iubirea noastră e de nepriceput

Despre mine sa proscris

Să-ți cad in abisul interzis

In felul tău greu de ucis. 

Ma restrâng circumscris

In sufletul tău sui-generis

Ai fost in viata mea o frumoasa lacrima

Ce alunecai lin, incalzind obrazul vietii mele,

Dar cand ai plecat, s-a racit pana si inima,

Cat de mult amar ai lasat in urmele tale.

Acum, te-as mai cauta sa te mai adun

Dar ai cazut, un strop in alta poveste....

Dar oriunde ai mai fii, sa-ti aduci aminte ce spun:

"Caci din al meu ochi, a inceput a ta poveste"

Te-am facut o comoară, eu fiindu-ti hoț,

Furam din ale tale bogatii ascunse doar clipe

Ca mai apoi, sa fauresc din ele, aur pretios

Dar ai plecat cu tot...sa raman doar cu iubire...

Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.

Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.

Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.

Hamalii trag în funii, barje prin nisipuri,

Visând, în dune să se-ngroape,

Cum uraganul urcă pe recifuri,

Prin munți de ură străvezie, deghizați în ape.

E vina mea că nu-nțeleg privindu-i,

Tăcerea unor umbre căzătoare,

În cercul lor de flăcări mistuindu-i,

Aprinse patimi între stele muritoare.

De zeci de mii de ori, în fiecare clipă,

E vina mea de rob dormind în lanț,

Că nu mă zbat dar mă ascund cu frică,

Departe de lumină, mai adânc în șanț.

Atâtor șoapte gângurind înșelătoare,

Complice uneori, în grabă le zâmbesc...

Știu, timpul câteodată doare,

Cu capul, de vreun zid când mă lovesc.

Și-i vina mea, ascunsă între rânduri,

De-atâtea ori, însingurat că m-am pierdut,

Ca-n mine însumi să mă frâng în gânduri,

Privind ca-ntr-o oglindă, în trecut.

Și fiecare rană a scrâșnit o rimă,

Cu vers ciudat, perfid și mutilat,

Poetului nebun suspect de crimă,

C-a adormit și călimara și-a vărsat.

Și vina asta mie, mi-e cioplită-n fire,

Copil râzând de-un rege dezbrăcat.

Mă șterg la ochi, de n-ar fi nălucire,

Dar regele e gol și foarte supărat.