Author Andrei Filipenco

Mi-e moartea dusă la azil, senilă ca și mine,

Suntem dușmani, dar și nebuni, ținându-ne de mână.

Am poposit să ne-odihnim, măcar o săptămână,

Să împărțim același pat și masa cea din urmă.

M-a căutat cu înfrigurare atâția amar de ani,

De a ajuns să mă urască și să-mi blesteme viața,

Și m-a găsit din întâmplare, când mă jucam pe afară,

Cu un nepot și doi bătrâni, tovarășii mei buni.

De atunci suntem nedespărțiți, prin vânt și chiar prin ploaie,

Și-mi povestește de al ei drum, prin cerul plin de jale.

S-a procopsit cu acest blestem din pură întâmplare,

Când în grădina din Eden era un înger-domnișoară.

„Atunci, prea-bunul Dumnezeu, în mare supărare,

A hotărât să fiu eu îngerul ce-aduce întristare,

Și m-a trimis să rătăcesc, în veci, pe acest pământ,

Cu scopul unic și perfid să vă ucid pe rând.”

Mi-ai furat tot,

Inima, gândurile,

Chiar și zilele.

Și acum ce urmează?

Aștept, aștept să faci un pas,

Un pas mic spre a mea inimă

Și să umpli golul din ea.

Aștept să lași ca sufletele noastre să se unească,

Să devină unul!

Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez

Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire

Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci

Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

îmbătrânim încet-încet

 dar sigur

simțim  pământul cum se insinuează în oase

în măduvă

cu fiecare pas înspre grădinile suspendate

ale cerului

mai adăgăm câte un pumn de țărână

la temelia năruită a speranței

lăsăm umbrele

aceste creaturi jalnice

tot mai mici

înaintea corpurilor

în Cartea lui Iov scrie că atunci când îți vezi umbra

cu ochii

încep să-ți bată clopotele

simți tămâia sfârâind în cădelniță

chemarea inconfundabilă a pământului

risipit în oameni

palmele bătucite ale lui Dumnezeu

modelând din lutul primordial omul cavernelor

Homo Australopithecus

ceva de genul acesta

murim încet-încet

dar  sigur

precum melcii

în carapacele lor închise ermetic

hermafrodiți

titulari de drept pe liberul nostru arbitru:

ultimul drum…

Tu și eu ne putem urî, iubire                   

 Dar corpul tău și al meu nu o fac           

 Știi că doar cu o privire                         

Ușor te dezbrac

Consideri că sunt                               

Un demon cu inima de gheață                   

Nu o să te mint                                          

Ai dreptate în această privință

Vreau să-ți demonstrez cu fapte            

Că corpurile noastre se doresc               

Așa că în această noapte                         

Cu un sărut o să te cuceresc

Corpul tău e lipsit de cerneală            

Dar eu vreau să mă ocup să-ți tatuez  

Mângâierile mele pe pielea ta cerească                                             

Și tot ce pot să-ți demonstrez

Vreau să-ți arăt cum un demon             

Poate fi capabil să te ducă la cer        

Indiferent de loc, chiar și-n avion           

De plăcere să-mi fii prizonier

De pe acum îți spun clar             

Sentimentele nu sunt implicate             

Acesta va fi un joc murdar                      

Pe care îl vom juca în șoapte

Timpul a trecut                           

Totul mergea bine                              

Până mi-ai recunoscut                             

Că te-ai îndrăgostit de mine

La început am fost șocată                 

Dar mi-am dat seama de ceva                  

Și eu devenisem dependentă                   

De nopțile cu tine cumva

Acum știu de ce nu bine

Să ai o inimă de gheață                    

Pentru că apar persoane ca tine           

Și cu focul lor o topesc fără niciun efort, dulceață

Datorită inimii tale de foc                 

Am ajuns să te iubesc                       

Acuma sentimentul e reciproc              

Sper să nu te dezamăgesc.

Cu ochii tăi senini,albaștri 

Sub clar de lună mă privești 

Și când te văd, te rătăcești, 

Cu ochii tăi senini,albaștri.