1  

Unde...!

Unde ești tu, tată Gheoghe

Și-ai tăi cai voinici și murgi,

Unde ești tu, scumpă mamă

Și joiana, ce-aștepta s-o mulgi. 

 

Sunt venit...prin satul nostru

Pe la casa veche, părintească,

Nimeri nu-mi deschide poarta

Tabla casei, dă...să ruginească. 

 

Curtea-i câmp urât cu buruieni

Și lipsește câinele să-mi latre,

Ușile-s cu lacăt...bine ferecate

Iar ferestrele verandei...sparte. 

 

Nu vreau să pătrund în casă

Și dau un ocol prin prejurimi,

Gându-mi fuge spre copilarie

Și simt ochii...plini de lacrimi. 

 

Ies pe drumul ce mă-ndreaptă

Către locul, unde dorm părinții,

Lăcrimez și îmi șoptesc în gând

Nimeni, nu-i imun, în fața morții. 

 

Unde ați plecat făr ' a ne spune

Locul sau vreo adresă destinată,

Unde cu dor, mesaje să trimitem

Și să aflați...cei dragi v-așteaptă. 

 

Cu grijă-nchid poarta ce scârție

Privind încă odată la morminte,

Mă resemnez și vorbă-mi spun

Ești muritor și asta...ține minte!


Categoria: Casa Părintească

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Unde...!

Data postării: 2 octombrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 734

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Poveste de iubire!

 

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

 

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

 

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

 

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

 

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

 

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

Mai mult...

Călătorind în gând!

Gândul mă duce așa departe

Și nu am cum să mi-l opresc,

Pătrunde-adând prin amintiri

Și fericit copilăria o regăsesc

 

Mă plimbă pe drumul prăfuit

La școala din satul meu natal,

Mă pune-n banca de la geam

Pe rândul trei cumva pe lateral

 

Și lângă mine se află mama

Cu un buchet frumos de flori,

Sunt adunate pentru doamna

Cu bucurie de dragele surori

 

Sunt un boboc în clasa-ntâia

Și vreau puțină carte să învăț,

Voi ține cont de sfatul mamei

De fiecare șansă să m-agăț

 

Apoi gândul m-a dus pe la liceu

Să-mi văd colegii și pe profesori,

Dar din păcate mulți au plecat

De pe pământ ca simpli călători

 

Nu știu de ce călătoria s-a oprit

De la liceu s-ajung în timp acasă,

O fi crezând că sunt prea obosit

Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!

 

 

 

 

Mai mult...

Citesc...citesc!

Citesc, citesc din Cartea Sfântă
Să înțeleg minunea pe pământ,
Cum am venit pe lume și despre
Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Și iar citesc și mă întreb în gând
Ce-i viața, sufletul și ce e duhul,
De ce Adam și Eva... au păcătuit
Gustând din Pomul Vieții, fructul.

E scris că șarpele le-a fost păcatul
Și pentr-o clipă au uitat

...Cuvântul,
Prin care Domnul, la facere le-a zis
Bucurați-vă, dar nu atingeți Pomul.

Durerea Domnului, pe ei s-a abătut
Și din Eden, Ei, pe pământ

...izgoniți,
Cu trudă-n lume, să se-nmulțească
Și trai să aibă...în dureri și suferinți.
..........................................

De la Adam și Eva, toți ne tragem
Dar prin a Domnului... însuflețire,
În noi e duhul, ce va pleca... la Cer
Iar trupul, în mormânt... la putrezire!













Mai mult...

Sărut mâna..mamă, tată!

Din Piatra la Botoșani am pornit

Și-n satul Frumușica ne-am oprit,

Aici ne-așteaptă cumnatul Săvel

Cu pită caldă și poate-un păhărel.

 

Nu zăbovim la el și ne-ndreptăm

Către părinții noștri să-i vedem,

Pe care-i știm că stau pe-o bancă

După ce-au isprăvit a lor treabă.

 

Bucuria pe chipuri repede răsare

Când poarta scârție din balamale,

Iar tristețea dispare din ochii lor

Când în curte aud vocea copiilor.

 

Mâna și obrazul trist le sărutăm

Simțim căldura și-i îmbrățișăm,

Și ochii umezi ușor se limpezesc

Ne bucurăm văzându-i că zâmbesc.

 

E greu când anii mulți s-au adunat

Și urme-adânci pe chip au brăzdat,

Vedem cum trupul mame-i aplecat

Iar tata are la mijloc un brâu legat.

 

Dar și așa ograda, le este plină

Și mama noastră pare o albină,

Trebăluiesc până seara târziu

Iar tata mai gustă și-un rachiu.

 

În curtea lor tot timpul ai să vezi

O ordine deplină și poți să crezi

Că-n acest loc trăiesc doi tinerei

Și nu părinții noștri cu boli pe ei.

 

Povestea lor trăită e una minunată

Și viața le-a fost într-una luminată,

În Domnul Iisus speranță au avut

Și El cu-a Lui iubire în viață i-a ținut.

 

Acum cu toții rugă înălțăm la cer

La Domnul și înspre a lor înger,

Să-i țină-n viață, să fie sănătoși

Chiar dacă suntem tare păcătoși.

 

La ei cu drag mereu vom reveni

 Să alungăm singurătatea grea,

Iar să nu-i supărăm ne vom feri

Știind că-n ei ne este...nemurirea!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Dă-mi Doamne!

Dă-mi Doamne înțelepciune

Să pătrund în gândul omului,

Nu pentru-a afla ceva secrete

Și, să mă feresc de forța răului.

 

Dă-mi Doamne multă răbdare

Si-mi stopează a mea pornire,

Fă-mă blând precum e mielul

Și părtaș în Cer...la nemurire.

 

Dă-mi în casă Doamne bogăție

Dar, nu bani, averi și doar iubire,

Să pot dărui și face fapte bune

Din ce-am strâns și este ispitire.

 

Dă-mi și mie Doamne sănătate

Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,

Iar când cad Te rog, Tu mă ridică

Și ferește-mă s-alunec în ispită.

 

Nu-mi da Doamne cât pot duce

Că sunt pe pământ copilul Tău,

Doamne, doar trimite-mi încercări

Să mă-ndrept...pe drumul meu.

 

Mai mult...

Fii calm, nu t-enerva!

Azi mai mult ca niciodată 

De vrei șef mare să fii, 

Capul să-ți fie plecat 

Iar rușinea să n-o știi. 

 

Ia poziție de ghiocel 

Când șefu mare te ceartă, 

Că nu-i bine drept să stai 

Nici să-i sufli vorbă-n ceafă. 

 

Nu le spune c-ai dreptate 

Și-ncerca să schimbi ceva, 

Că doar ei cunosc ce-i bine 

Deci...fii calm,  nu t-enerva. 

 

Fii atent ce scoți pe gură 

Mai bine rămâi drept mut, 

Când în jur este gâlceavă 

Fă-ți din rugă,  al tău scut. 

 

Iar, când vezi prostie multă 

Și nu știi cum s-o oprești, 

Fugi cât te ține puterea 

C-altfel tu, te...molipșesti!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Sus în deal îmi fac o casă !

Foaie verde bob de rouă

Vreau să-mi fac o casă nouă,

Casă nouă și frumoasă 

Uneva mai jos pe coastă.

 

Casei mele o să-i pun 

Ușă largă primitoare ,

Cu ferești scăldate-n soare

Și când o aă fie gata ,

Să primesc lume aleasă

Copilașii mei iubiți 

De nepoței însoțiți .

 

Sus în deal așez căsuțe

Cinci sau șase nu se știe

Câți prieteni vor vrea să vie,

Să petrecem împreună 

La șfârșit de săptămână.

 

Când ne prinde dimineața 

Ne dregem cu un păhărel 

Si mâncăm un mititel ,

Și punem țara la cale 

Parcă am fi la guvernare,

Ne așezăm pe mal de apă 

Ne uităm mereu în zare ,

Poate peștele apare ...

 

Mai mult...

La cosit

Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".

Mai mult...

Acasă

Am plecat departe de casă, dar m-am întors.

 

Mama m-a întâmpinat cu bucurie pe chip și m-a strâns în brațe, ca și cum timpul nu ne-ar fi despărțit niciodată.

 

Veneam dintr-o țară străină, însă sufletul meu a rămas mereu aici, pe pământul strămoșesc.

 

Aici, liniștea nu este doar tăcere, ci o armonie care cuprinde trupul și sufletul.

 

Ce bine este acasă, printre florile care înfloresc în fiecare primăvară, lângă dealurile care veghează și lângă izvorul care curge limpede, neobosit.

 

Aici am înțeles că rădăcinile nu se uită niciodată. Oricât de departe m-ar purta viața, drumul inimii mă va aduce mereu acasă.

Mai mult...

ROMANTICĂ

Romantică-i toamna târzie

Ornată în tonuri ciudate

Miracol de frunze pictate-n

Aromă de brumă și ceață.

 

Natură bogată cu ochi ruginii

Tresare când vântul se zbate,

Icoană pictată a frunzelor moarte,

Caleașcă de aur cu sori încărcată

Aromă de toamnă cu lacrimi udată.

Mai mult...

casa рarinteasca

Multe amintiri,

le am in acea casa,

cand toata familia 

stateam la acea masa.

 

mii dor de el,

de рragul рarintesc,

cand ma duc acolo,

de familie imi aminesc.

 

mii dor de рainea mamei,

facuta la cuрtor,

tot cei in casa aia,

de tot imi este dor.

 

si vreau sati zic si tie,

sa рretuesti ce ai,

sa nu te rogi sa рleci,

cale inaрoi n-ai.

 

Mai mult...

Graiul amintirilor

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

 

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

 

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

 

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

 

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

 

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

 

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

 

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

 

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

 

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

 

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

 

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

 

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

 

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍