Vis neîmplinit

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata 

Fâlfâind ușor din aripi 

De a lor amor mișcata. 

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie, 

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri 

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi 

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară 

Cand glasul ei de mierla, 

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...

Plouă în septembrie 

Natura se usucă.

Totu-i vis și feerie

Și mă apucă un dor de ducă.

Ascult ploaia cum cade lin

Mii de gânduri trec prin minte,

Parcă aud un glas divin,

Ce mi-l aduc aminte 

Încerc să-mi vin în fire...

Minutele trec în neștire 

Stau și privesc

Sus pe lângă mănăstire 

Mintea încerc să îmi golesc...

Luminează-mi Doamne calea

Ca din vis să ma trezesc

Fiindcă mă apucă jalea

Că nu am ce îmi doresc 

Septembrie. Plouă mărunt 

Sentimentele mi se ascund

Rămân doar triste,ascunse în mine

E greu,și dor, și fără tine...

Din nou gândul îmi fuge către tine

Să-ți zică că te-am visat azi noapte,

Cum te plimbai pe o cărare în livadă

Și de pe crengi gustai cireșe coapte

Eram și eu ascuns în vis după copaci

Și-ți urmăream mișcare cu mișcare,

Iar soarele mărinimos la mine a trimis

Umbra-ți s-ating în semn de împăcare

Și vântul prin păru-ți despletit umbla

Cu adieri ușoare de care tu te bucurai,

Iar eu vrăjit de muza mea mă întrebam

Sunt pământeam sau dincolo, deja în rai?

De sus veneau spre mine duioase triluri

Ce-mi încântau auzul cu-a lor cântare,

Privirea mi-era trimisă spre ea și pomi

Și tot ce se-ntâmpla era o încântare

Și în visarea mea mâna mi-am dus

Să-i mângâi umbra, iubire să-i trimit,

Dar nu știu cum ceva s-a petrecut

Că ea a dispărut și singur m-am trezit!

In Iceland am plecat neechipat

De tot frumosul ce mi s-a dat

Sufletu-mi cânta de bucurii

Mintea-mi se îngusta in teorii

Și în tot acest frumos frumos

Nu am crezut ca loc mai are

Și alt frumos!

Părea totul plin,

Oricum mult peste ce îmi e alin…

Si bizar, brusc și dintr-o data,

O Aurora înstelată

Un cer întreg ea a umplut,

Incet încet…

Firesc,

simplu

și divin…

Tot cerul îmi era acum mai plin.

Și luminând în jur,

Se lumina si ea pe ea,

Și tot mai tare strălucea.

E cunoscut de prin vechime

Ca mintea,

nu poate să cuprindă sufletul..

Și ea, pe atuncea nu prea vedea

Ce tot mai tare strălucește

Ea.

Cerul ei,

Sufletul ei,

și în jur

totul lumina.

Și nori negrii de furtună când veneau

Se așezau…

Ploua putin…

Și apoi plecau…

Tot în lumina de senin!

Strat după strat

De Viu colorat,

Verde, roșu, mov, galben și auriu

Totul se-nvaluia în

Zâmbet și râs zglobiu

În clipe infinite

De firesc.

Inima-mi cânta

Mintea mi se rupea

Momentul era perfect

Când în zăpadă a luminat

O Aurora lucitoare

Cu zâmbet de copil

Într-o fervoare

Un înger ce îngerași făceai

Ea-i Aurora-mi boreală,

o ființă ancestrală

Sub mirajului căreia mă înclin

Îi mulțumești ca te-a lăsat s-o vezi

Pe cerul plin de alb și verzi

Și plec în lume incurcat,

Dar mult mai bogat

Căci viitor lumesc nu e

Dar dar etern angelic ea rămâne

Pe ceru-mi mai înstelat

Și luminat.

N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.

Iubește-mă dacă poți, printr-o carte
Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mânile goale, iubind...

Hai să fim actori de romane alese!
Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...

Am plâns și lacrima n-ai văzut-o

Că am ascuns-o după pleoapă,

Iar când n-am mai putut-o ține

Ochiul a devenit, izvor de apă

Am căutat să văd ce se întâmplă

Cu noi și-a noastră despărțire,

Ce a săpat adânc, urme lăsând

Și-n suflet aducând dezamăgire

Cu tine am încercat să vorbesc

Poate găsim unde-am greșit,

Să discutăm deschis ca altădat'

Și s-amânăm rostit, cuvântul s-a sfârșit

Nu cred că poți să uiți așa ușor

Povestea noastră plină de iubire,

Și care-n timpul petrecut în doi

Nouă ne-a adus atâta fericire

Știu că între noi au fost tensiuni

Și vorbe grele aruncate la mânie,

Ce ne-au rănit și lăsat cicatrici

Purtând și un microb de gelozie

Voi continua  să lupt cu putere

Dragostea să mi-o aduc înapoi,

Să fim din nou perechea potrivită

Și fericiți în astă lume..amândoi!