Trecut

Ma uit in ochii tai , si vad o alta viata,

Buzele tale fine , imi acorda speranta.

Insa sunt doar sperante si vise,

Distanta imi provoaca , sentimente stinse.

Coplesit de ginduri triste , ciudate,

Viata ma dus aici , pe tine departe.

Ma pierd in zi ca-n noapte,

Zilele-s  pustii , fara ale tale soapte.

Ma simt inchis in intuneric,

Si-n sufletul meu , inshis un sentiment feeric.

Tu esti cheia sufletului meu,

Ai fost , esti ,si vei fi mereu.

Poza ta e unicul sentiment ce il mai simt

Si ochii imi zimbesc lacrimind.

-Iluzii sau speranta?

Iubire la distanta…

Ma simt a fi in intuneric

Si inchid ochii

Sa ma trezesc in lumina

Dar negru se combina.

Negru:

Negru ce il port

Ma caracterizeaza

Imi descrie sentimentele

Ce-n mine vibreaza.

Amarul:

Din-nauntrul meu

Se scurge-acuma rinduri

Si urma umbrei , chipul ei

 Ramine-a fi doar visuri.

O frunza suflata de vint

Cazuta usor la pamint

 De tine calcata,uitata

In singuratate lasata.

O raza:

O raza de soare

Un semn ce doare

Ce suflet nu are.

Un suflet:

Un suflet ce minte

Un suflet fara viitor

O lacrima:

O lacrima fierbinte

O lacrima de dor.

O lacrima pe fata mea

Lasata de-un suflet pustiu

Lasata de inima ta

Uitata de ea.

De ce anume asa s-a intimplat?

De ce?

Nu pot sa inteleg.

De ce pa altul mai schimbat,

De ce?De ce?

Nu mai are rost sa traiesc fara tine,

Viata nu mai are sens.

Cu inima distrusa-n mine,

Incerc din viata ta sa ies.

E  greu,

Si nu pot,Nu reusesc,

Sa uit pe cine eu iubesc,

In inima-mi vei fi mereu.

O luna de neuitat.

Daua saptamini de iubire.

Si doar trei zile de neintelegere.

Nu mai mult.

Doar o luna,doua saptamini si trei zile,

De iubire

Si restul:

Infern si suferire.

Mă duce gândul fără să-mi spună,

departe în copilăria mea din sat,

Și mă oprește lângă o poartă

zicându-mi, deschide ești așteptat.

Fac doi pași rapid pân' lângă gard

și privesc în curtea părăsită,

Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare

și casa pare a fi nelocuită.

Doar câinele mă latră dintr-o cușcă

și furios se uită către mine,

Parcă ar vrea ham, ham să spună,

nu te cunosc, pleacă străine.

Nu mai strig, privesc pe drum,

dar și pe-aici nimeni nu trece,

Treabă îmi fac scot o găleată

și sorb paharul plin cu apă rece.

Bag mâna în buzunarul hainei

și-ntrebător iau telefonul,

Îl sun pe tata și-i zic că am venit,

îmi zice da și-oprește tonul.

Trece un timp până deschide ușa

în mână cu un baston cu tijă,

Ochii îi plâng când chipu-mi vede

și-i șterge-ncet cu mare grijă.

Trage ușor zăvorul porții și vorbă

aspră aruncă înspre câine,

 Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....

să știi că te-așteptam pe mâine.

Ne așezăm pe banca de la drum,

ca să-și îndrepte spatele,

Și trist îmi spune de dureri și,

c-a-ncercat..toate tratamentele.

Este seară și se lasă cu răcoare,

așa că amândoi intrăm în casă,

Stăm de vorbă și ne povestim,

dar tristețea greu ne-apasă.

Deodată, mă trezesc și gândul

mi-l întreb nedumerit,

De ce m-a dus fără de știre la

locul unde am copilărit.

Profund în judecată mi-a explicat,

că n-am mai fost demult prin sat,

Să-l văd pe tata ce-i bolnav și

să vorbesc cu mama ce-a plecat.

Deabia acum eu rușinat am înțeles,

că gândul doar a vrut să-mi spună,

Să merg la tata cât mai des, până ce

soarele și pentru el, nu urcă..să apună.

 La început am privit răsăritul, Cu ochi plini de bucurie. Apoi a venit asfințitul, Care nu mi-a plăcut nici mie, nici ție. La început a fost iubirea Cu parfum de liliac, Apoi a venit despărțirea Care nu mi -a fost nici mie, nici ție pe plac. La început a fost plăcerea Și eram atât de fericiți. Apoi a venit Durerea Și am rămas singuri şi umiliţi! La început am avut de toate Și ne părea că așa mereu o să fie, Dar viața e frumoasă, Dar și plină de melancolie. Poezie de Vladimir Potlog

N-am sa las sa cadă stele de pe cer -

Căci cu-atâta greu le-am tot bătut in cui,

N-am să uit acel gust de fier

Chiar vârfurile-alpine de-mi propui.

N-am să mă las chemat de voci straine,

Te zugrăvesc in cadă cu cafea...

Niciodată n-am să pot uita de tine

Chiar daca o să dispar din lumea ta.

Așadar, o să-ți las o scrisoare alipită-n geam,

O să-ți las miros de vin si de cafea,

O să-ți amintesc unde apusuri petreceam

Chiar dacă ai sa prinzi a mă uita.

O să vreau elegic să iți mai ascult

In ritm de vals, pasul bătăuș

Și o să vreau, o dată să te mai sărut

Chiar dacă știu că ai să mă muști.

N-am sa pot uita acel miros de fier,

Și cum chimia astre legăna;

N-am să las sa cadă stele de pe cer -

Ca noi in doi, să avem ce număra.

Te-ai întrebat de unde-a coborât frumosu-ți chip de înger blajin,tăcut și liniștit...?

Ești oare adierea cu glas vrăjit

Ce vorbe multe nu aduce,

Dar știe prin tăcere să-mi vorbească,

Precum foșnește vântul primăverii ce-i alungată acum...?

De toamnă, de iarnă sau de-un târziu sărut?

Tu ești iubirea însăși,cea care suspinând,rănită,să moară ar fi vrut, dar astăzi ba!

Căci viața știe să meargă înainte și așa...

Nu-s îngerii doar vestitori pe-acest pământ?

Cum ai putea sa-mi fi iubită,

Când casa ta e-n Cer,

Eu fiind un muritor de rând ce-i rătăcit,

Ce crede-ntr-un ecou ce va urma sau nu,

Și-i agățat de ființa ta...!?

( 8 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)

O, iarna a-nghețat surâsul tău frumos,

Și-n locul lui e noapte și-un frig necontenit.

Rămân pe-același drum, dar el e spinos,

Căci focul ce ne-aprinsese s-a risipit.

​

Mă uit în jur și văd doar umbre ce se-nalță,

Și-n orice colț de lume o clipă te zăresc.

Și-n inima mea tristă un vis se mai agață,

Că mâine, poate, o să te regăsesc.

Totul e trist fără tine...și zilele dor

Se aprind, se sting pe rând, fără glas, în al timpului zbor

Te caut prin vise...gândul abia te mai găsește 

Ești doar o umbră, ce abia mai sclipește 

Pe străzile reci mă pierd obosită 

Purtând amintirea ce nu mă invită 

La un toast de final... să mă rup de trecut

...dar cum sa renunț la ce... final n-a avut?...

Lipsa ta mă săgeată în piept 

Îmi șoptesc că ce trăiesc nu e drept

De când nu mai ești și lumea e mută

Iar eu doar o păpușă ce zâmbetul imită..

Simt cum mă pierd de dor in poezie

Speranțele vor sa le dedic un vers

Să prindă viață, a ta umbră,

Să prindă glas, culoare...sens.