3  

Ți-aș spune că…

Cu speranța că lumina există

Am încercat să mă desprind de umbre

Și am plecat, s-o caut neîncetat,

Neștiind nici cum arată de fapt.

Dacă are măcar chip să o recunosc,

Dacă are ochi, dacă are mâini și picioare,

Dacă îmi poate răspunde la vreo întrebare.

 

Am întâlnit în drumul meu negustori,

M-am târguit respectuos, aș fi plătit oricât

Să primesc măcar o imagine despre cum arată,

astfel încât să pot și eu să spun

Că am fost aproape de lumină odată.

Dar nu aveau…

M-au privit râzând: “Avem legume și patiserie!

Iar de cauți lumină, deschide ochii mai bine.”

 

Aveam ochii deschiși, ce or fi vrut să spună…

Cum aș putea să-i deschid mai tare decât sunt deja…

M-am frustrat și am plecat de la ei încercând să-mi trag pe ascuns de ambele pleoape în direcții diferite… și cumva,

Tu treceai pe acolo și doamne,

Am știut că mi-am găsit lumina mea.

 

Și m-am apropiat cu timiditate, să nu te sperii și să te risipești,

Să nu trebuiască să-mi trag de pleoape din nou…

Te-am privit, însă cu cât mă apropiam logica mea se năruia...

te vedeam în ecou,

Erai o lumină compusă din scântei, dar și din umbre…

Iubesc în mod egal și lumina și umbra din ochiul tău.

 

Am fugit de umbre, dar umbrele tale mă fascinează mai tare decât m-ar fascina un spectacol pus de actori în scenă,

Și doar privindu-mă așa cum ești mi-ai rezolvat a luminii dilemă.

 

Poate că uneori umbrele te fac să nu simți că trăiești,

Să simți că te-ai pierdut de tine,

Dar eu… eu știu exact cine ești

Și cum umpli lumea asta grăbită

Uneori cu îndrăzneală, alteori cu o timiditate stângace așa cât ești tu de scumpă și mică…

 

Și poate că de multe ori te temi să fii tu,

Dar să ai curaj nu înseamnă să nu-ți fie frică!


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: AnaS poezii.online Ți-aș spune că…

Дата публикации: 22 октября

Timp de citire: ~4 min.

Просмотры: 186

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Te uiți în gol

Te uiți în gol și eu mă uit la tine,

Sunt peisajul care te privește

Nu știu ce-ți face golul mai mult decât mine,

De stai în el de parcă e-o poveste.

 

Aș vrea să fiu eu golul în care ești pierdută

atunci când sunt în fața ta,

Să fiu eu gândul care te încântă

La care te gândești profund așa.

 

Să fiu eu cel pentru care dai din cer,

Pentru care ratezi din curcubeie

Atunci când stai pierdută într-un fel

În care am mai văzut să stea doar o scânteie.

 

Mă la tine, tu te uiți în gol

Aș vrea să spun ceva, îmi pun cuvintele deoparte,

Nu încape-n toată lumea acest dor

Pe care-l simt când ești departe.

Еще ...

Imaginație

Imaginează-ți fluturii cenușii,

cu aripi visând zborul…

Au o singură misiune până mâine,

să-ți spună cât te iubește autorul.

 

Imaginează-ți că peste vară, s-a așternut o primăvară subită,

în care mugurii izbucnesc din ramuri

ca niște picături de lapte în amiezi,

clipești puțin și când îți deschizi ochii frumoși,

toate florile au înflorit și-ți zâmbesc.

 

Și nu numai ele, toți oamenii din peisaj zâmbesc fără să știe de ce,

ca și cum fericirea a ajuns într-un oraș al nimănui

Și a desenat zâmbete pe fața oricui.

 

Într-un colț poți să-ți imaginezi un florar,

Care zâmbește de parcă aerul ar fi nectar.

 

În acest peisaj imaginează-ți și păsări,

multe și colorate care lasă în urmă pene amestecate cu petale de flori

ce se aștern pe asfalt și preschimbă mersul oamenilor

În zbor.

 

În această poveste păsările și viețile lor misterioase,

sunt la fel de importante ca ale noastre.

 

Acum că ți-ai imaginat,

Vreau să-ți mărturisesc și anume…

Că atunci când îmi imaginez cum îți ating mâna,

Stomacul meu aduce la viață această lume.

 

Acum că ți-am spus asta și ți-am schițat acest tablou,

Stomacul meu a făcut acest lucru din nou.

 

 

Еще ...

În orașul nostru

Iubind când reci, albastre mări

încă-și învață rostul,

din mintea mea zâmbetul tău

luminează întreg orașul nostru.

 

Luminează și stâlpi, și clădiri,

și copaci… iar privind pe fereastră,

mi-ar fi plăcut să fiu un gând de-al tău,

să pot să trag cu urechea în mintea ta frumoasă.

 

Dar nu ca să aud ce gândești,

ci ca să-mi astâmpăr dorul imens de tine,

mituind simultan și ochiul tău stâng, și ochiul tău drept,

să se prefacă că nu s-au întâlnit cu mine.

 

Să mă așez pe fruntea ta și să privesc la tot ce privești tu,

să fiu un gând pierdut care, în sfârșit, și-a găsit adăpostul,

când, fără să știi, peste umbre

ai adus lumina în orașul nostru.

 

Și, cum sunt fericită la tine pe frunte,

nu vreau să mă mai gândesc la timpul pe care aș vrea să-l zdrobesc.

Mai bine îmi caut curajul, pășind pe sub lună,

într-o zi să pot să-ți spun cât de mult sufletul și inima mea

te iubesc!

Еще ...

Un univers întreg

Când treci prin mine ca-ntr-un vis de vară,

Și pășești apăsat prin gândurile mele,

Mă pierd în tine, nu mai știu, e seară,

De-mi pui în suflet stele lângă stele.

 

Timpul se ascunde blând în serile din noi,

Când ne vorbim fără cuvinte,

Iar ochii tăi, cetate peste ploi,

Ascund taina ce ne cuprinde.

 

Și uneori mă-ntreb cum poți doar tu,

Să ții în palme dorul meu complet,

Să fii și stea, și gând, și început,

Și să rămâi așa, un univers întreg.

Еще ...

E-o noapte

 

E-o noapte adâncă, străină,

Cuprinsă de umbre și vise,

Și somnul mi-alunecă-n palme,

Ca o mătase de șoapte cuprinsă.

 

În depărtări, un greiere frânt,

Își cântă trăirea, cu sfială,

Un ceas rătăcit pe perete,

Se întrece cu el în fiecare seară.

 

Într-un colț, se zbate o lampă uitată,

De-un galben palid și slab,

E-o noapte perfectă de somn,

Eu nu fac nopții pe plac.

 

Pe tavan se-ntinde tăcerea,

Un negru dens, fără margini,

Dar somnul nu-și află puterea,

Rămâne să se întindă în pagini.

 

Pe geamuri se reflectă și luna,

Imensă de parcă respiră,

O lume întreaga adună,

În marea ei albă, pustie.

 

Privesc ba spre stele, ba la ea,

Ca un orb care nu doarme,

Și-n mine se naște întrebarea,

De ce noaptea nu doarme?!

 

Și mă-întreb ce vreau de la ele,

De ce le implor cu privirea?

-Poate nu cauți nimic, mi-au șoptit,

-Noi ținem trează amintirea.

 

Și iarăși, aceeași tăcere,

Aceeași noapte în proză,

În care sufletul meu te privea,

Nu în vise… într-o poză.

 

Purtai o rochie vie,

Cu valuri de culori din lalele,

Și zâmbetul tău împletea,

Întreg universului stele.

 

Părul îți curgea peste umeri,

Ca un râu ce ascunde secrete,

Iar în ochii tăi licurici,

Se-ngramadeau să se-mbete.

 

Și lumea o clipă s-a frânt,

S-a oprit în tot rostul ei,

Doar tu, un gând pe pământ,

Mai aprindeai în mine idei.

 

E-o noapte-mbătată de vise,

Și somnul e-o mare lucioasă,

Rămân eu cu luna, cu tine,

Și, doamne… cât ești de frumoasă!

Еще ...

Neașteptat

Iubesc când viața te aduce neașteptat,

Și ești lângă mine clipe mai multe.

Ai observat cât de frumos cădeau fulgii de zăpadă pentru tine?

Parcă făceau piruete în zbor să te salute.

 

Aș vrea atât de mult să te privesc din nou.

În ochii tăi încape atâta soare,

Uneori când lipsești mă doare frumos…

Până să te văd iar, nu mai am răbdare.

 

Când ochii tăi se scaldă în ai mei,

simt că mă înec de atâta drag.

Ești o mare albastră

Iar eu încă nu știu cum să înot

printre miliardele de fluturii din stomac.

 

Cu fiecare clipă care trece,

tot mai tare aș vrea să‑ți vorbesc.

Regret că zilele aleargă prea repede

Și nu am apucat încă să-ți spun

cât de frumoasă ești când zâmbești…

Și cât de mult te iubesc.

 

 

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Atâta timp cât mă iubești de Andra în turcă

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

 

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

 

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

 

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

 

Beni sevdiğin sürece

 

Eğer gökyüzü üstüne düşerse seni koruyacağım.

Ve gelebilir bebeğim ve sel, kalbimdeki ateşi söndürme

Deprem olsa bile dünyanın sonu malum,

Sen beni sevdiğin sürece, ben de seni seveceğim.

 

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş gözlerine doğuyor.

 

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş seninle birlikte yatakta doğar.

 

Eğer bize bir kuyruklu yıldız çarparsa korkmuyorum, biliyorsun

Elbette bir roketi ele geçirirsen hayatta kalırız,

Tsunami olsa bile dünyanın sonu biliyorsunuz,

Sen beni sevdiğin sürece, ben de seni seveceğim.

 

Ve görmekte zorluk çektiğinde,

Seni aydınlatmak için oradayım.

Ve artık kendine inanmadığında,

Seni motive etmek için oradayım.

 

Tam-taca-tum-güle güle, buraya gel.

Sesin kalbimde bir keman,

Tam-taca-tum-pa, sana mırıldanırdım

Sen benim hayatımın korosusun.

 

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş gözlerine doğuyor.

 

Yanında oturan,

Yanında oturan,

Geceler seninle daha güzel

Güneş seninle birlikte yatakta doğar.

Еще ...

OMENIE

Sunt  obosit , viața  nu  iartă ...

Mă  taxează ...

Încă  pot  zâmbi ,

Când  vecinul , mă  întreabă 

-Ești sănătos ,ești bine ?

Ades mă gândesc la tine ,

La singurătatea ta !...

-Sunt bine vecine ,sunt bine

Mulțumesc de întrebare !

De-ai ști cât mi-ai  încălzit inima!

Cu o simplă întrebare !

 

Еще ...

Cafeneaua

Pe langa usa unei cafenele parasite
Trec cu nepasare in zbor clipe grabite
Geamul ce-i aburit de frig sta si priveste
Observand cum fara mila vremea paleste

La cafeneaua cu geamul cel aburit
A fost prima data cand m-am indragostit
Ne-am privit in ochi zambind monoton
Simtind o caldura ce ardea orbitor
Si chiar de gustul amar ma trezea din visare
Puteam observa ca te doream cu ardoare

Parul ce-ti cadea din legatura pe fata
Si aburul ce pe ochelari mereu iti ingheata
Creara cu vremea un portret incolor
Pe care sunt nevoit acum a-l privi plin de dor

Mi-am facut curaj si-am inceput sa-ti vorbesc
Prima noastra intalnire... si-acum imi amintesc
Am ras impreuna zambind tot mai rar
Ce spui de-un film? Nu pot lasa momentul sa fie-n zadar

Iubirea noastra era una ordinara
Tinutul de mana, sarutari dulci pe seara
De ce sa mintim?... nu era cu nimic diferita
Si totusi te vedeam fericita

Zburasera anii peste cafeneaua cu geamuri aburite
Un moment pe care n-am cum sa nu-l tin minte
Parea ca timpul nu mai tinea cu tine de-acum inainte
Oh, dulce cafenea cu miros amar si fierbinte

O ultima intalnire si niste ultime vorbe de adio rostite de tine:
"Hai sa mergem pe cai diferite... te iubesc, dar asa e mai bine"
Te-am privit cum sorbeai din cafea, dar fara a-i mia simti savoarea
Sticla ochelarilor tai se aburea, ochii tai pierzandu-si culoarea

Cafeneaua cu geamuri aburite
A fost martora unei povesti mult prea pripite
Aratandu-mi fara ezitare chipul persoanei iubite.
Pe langa usa unei cafenele parasite
Trec cu nepasare in zbor aceleasi clipe grabite

Am gravat dupa o simpla si banala intalnire
Numele tau pe bataia inimii mele orbit de iubire
Dragoste la prima vedere...
Acum iti spun cu regret "La revedere"

Еще ...

Străini cu amintire comune

Ne vom revedea într-o altă viață
Schimbați,sau rămași așa,la fel,
Vom fi slabi sau bătrâni la față,
Chiar și mersul nu ne va fi altfel.


Vom trece încet traversând strada
Și ne vom privi nițel din depărtări
Poate că nu ne-o aminti perioada,
Pe când trăiam grămezile de stări


Nici că vrând să întoarcem timpul,
De putem schimba,n-om face nimic
Fiindcă deloc n-ar schimba faptul,
Ce nu-l uitam cândva măcar un pic.


Poate,ne-om apropia unul de altul
Încercând să vorbim câtuși de puțin,
Dar distanța între noi distruge totul
Și rămâi pe vecii decât doar străin.

Еще ...

întâlnire

spune-mi cărțile preferate

și ce muzică asculți

ca să pot să te cunosc mai bine

 

Еще ...

Ganduri

Se pare că e prea devreme pentru prima oară 

Se pare că e prea mult pentru a doua oara

Se pare că e doar târziu 

Se pare că, nu știu 

 

Se poate să fiu prea devreme 

Se poate să fiu pentru tine 

Se poate să nu fiu doar al tau

Se poate mai nimic,mereu

 

Se poate să încerc mai mult 

Se poate să nu pot atât 

Se poate să mi doresc tot 

Se poate să nu mă vrei deloc 

 

Se pare că vom încerca 

Se pare că ești VT mea 

Se pare că și tu mă vrei 

Se pare, pupu ți ochii tăi!

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍