Promisiune!

E vânt și rece-n luna mai

Iar tu ești prea departe,

Aș vrea puțin să te ating

Dar simt că nu se poate

Te strig în gând să te întorci

Că vocea nu vrea să m-ajute,

Să-ți zic ce mult eu te iubesc

Și nu mai vreau s-avem dispute

Dar gândul cred că nu te-ajunge

C-a rătăcit și el demult adresa ta,

Așa că nu-mi rămâne altă șansă

Decât s-aștept să văd ce va urma

Până voi primi vești de la tine

Încerc să mă descurc cumva,

Însă ce fac nimic nu-mi iese bine

Și înțeleg că îmi lipsește cineva

Pe geam văd picături de ploaie

E semn că vremea se cam schimbă,

Strâng rufele jilave de pe culme

Și fug de tunet că-mi este frică

Deschid televizorul din rutină

Dar nu-s atent la ce se spune,

Aș vrea s-aud cum bați la ușă

Sau dacă nu, un telefon să sune

Nimic din astea nu se-ntâmplă

Așa că întrebări încep să-mi pun,

La care-aș vrea să am răspunsuri

Dar simt că este greu să mă adun

Zilele trec și luni se fac deacum

De când tu ai plecat de lângă mine,

Sunt trist dar totuși pot să-ți spun

De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!

E mult prea frig la tine

Și nici n-am unde să m-așez,

Mi-e sufletul plin de tristețe

Și leac nu am să mi-l tratez

Am încercat căldură să-ți aduc

Și inima ta rece s-o dezgheț,

Dar n-am putut la tine să ajung

Că m-ai tratat cu mult dispreț

Sunt lângă tine, atât de-aproape

Pot să te-ating, dar nu-ndrăznesc

Ești lângă mine, dar prea departe

Refuzi să mă auzi când îți vorbesc

Nu știu de unde a venit răceala

Când intre noi era multă iubire,

Sau poate doar m-am înșelat pe mine

Și totul pân'acum a fost doar amăgire

Chiar dacă-mi este greu voi încerca

Să-ți cuceresc din nou cumva inima,

Iar dacă îmi vei spune..s-a terminat

Voi înțelege și-n timp îmi voi usca..lacrima!

Acum în preajma de Ajun

Încerc smerit eu să vă spun,

Despre un Om adevărat

Care pe cruce l-au urcat

Motive multe i-au adus

Celui ce este chiar Iisus,

Născut din fecioara Maria

Ce ne-a adus și bucuria

Prin îngeri s-a vestit minunea

Lui Ioachim și Anei soția,

Că vor avea-o pe Maria

Ce îl va naște pe Mesia,

O viață-ntreagă s-au rugat

Să aibă un urmaș lăsat,

Și chiar la bătrânețea lor

Maria s-a născut cu dor

Minune mare s-a-ntâmplat

Lui Ioachim, păstor adevărat,

Și Anei a lui soție stearpă

De lumea toată acuzată,

Că ea un prunc nu are-ncasă

Și e rușine pentru castă

Dar iată!!..Maria a venit

Cum îngerii au prevestit,

Și Ana cu Ioachim au mulțumit

Și daruri multe au împărțit

De bucurie au dus la templu

Drept jertfă Domnului,

Zece mioare/ doisprezece viței

Și zece capre pentru ei (popor)

Părinții ei au înțeles

Că ea va naște pe Ales,

Și numele Iisus va fi

Pe noi El ne va mântui

În ieslea rece s-a născut

Copil dorit și mult plăcut,

Iar magii smirnă i-au adus

Copilului numit Iisus

Și vestea imediat s-a dus

Către acei aflați mai ,,sus",

Și ca poporul să nu creadă

Pe dată au gândit să-l piardă

Atunci Iisus după Născare

De magi a fost pus în mișcare,

Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis

Și niciodată, circumcis

Pecând El cu Maria prin pustie

În timp s-a săvârșit călătorie,

Și s-a întors în a lui țară

Crescând ca sfânt, dar cu ocară

 Și multe a avut a trage

De la cei mari fără de lege,

Care simțind puterea Lui

Au vrut să-l dea pământului

Iisus cu ucenicii săi

I-a pedepdit pe toți cei răi,

Și tuturor le-a arătat

Calea cea dreaptă de urmat

Minuni și fapte a făcut 

Cât pe pământ El a stătut,

Dar cei mișei au hotărât 

Să fie El chiar omorât

Pe cruce a fost răstignit

Și-n cuie groase pironit,

Să bea..nu apă..Lui i-au dat

Și doar oțet pe buze aplicat

Pe cap i-au pus ramuri de spin

Rănindu-L și trăind un mare chin,

Cuvinte de ocară i-au adus

Spunându-i...salvează-te Iisus

Poporul a fost întrebat

Pe cine vrea eliberat,

În cor atunci ei toți au spus

Barnaba..hoț..nu pe Iisus

La moarte fie condamnat

Și chiar așa s-a întâmplat,

Și-n peșteră înmormântat

Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!

Și s-a-nălțat cu slavă mare

Pentru a noastră grea iertare,

La dreapta Tatălui El este

Și ne aduce nouă veste,

Să facem fapte pe pământ

Și legământ cu Domnul sfânt

Păcatele ne vor fi iertate

Dar fără să mai fie repetate

Acum la Nașterea cea sfântă

Așa cum îngerii cuvântă,

Să fim mai buni și cu iertare

Ca să primim cu toții..binecuvântare!

De la Cel ce-a pătimit

Domnul fie proslăvit

Cu toții Lui să ne-nchinăm,

Și rugăciuni să înălțam,

Să mulțumim neîncetat

Că El pe noi..nu ne-a uitat!

Mă uit din nou într-o oglindă

Și ea continuă să îmi arate,

Că nu mai sunt așa de tânăr

Și-am pus ani buni în spate

Pentru moment m-am îndoit

Că asta poate fi figura mea,

Dar imediat m-am resemnat

Ridu-i un semn că viața-i grea

Am părăsit oglinda întristat

Cu gândul dus spre tinerețe,

Iar ochiul minții m-a informat

Că am ajuns deja la bătrânețe

Afară,  mi-am aruncat privirea

Și am văzut și tineri și bătrâni,

Cu toții se bucurau de viață

Zâmbind, ținându-se de mâini

...................................

Ușor, ușor încep să înțeleg

Că nimeni nu întoarce anii,

Sarac, bogat ne vine vremea

Nimic nu iei...degeaba banii!

Îmi bat în geam stropii de apă 

Ce norul i-a scăpat peste pământ, 

Ce-mi spun că azi să stau în casă 

Să scriu și să citesc cuvântul sfânt. 

Privesc și văd că vremea este rea 

Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă, 

Umplu stiloul cu cerneală albastră 

Și-nșirui două strofe pentru probă. 

Nu am multe idei în astă dimineață 

Și nici vreun subiect de pus pe foaie, 

Mă rog la muza mea să mă inspire 

Să pot așterne rânduri, despre ploaie. 

Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală 

Și îmi aleg un titlu pentru poezie, 

,,Cad stropi de apă binecuvantată "

Și simt cum lunecă penița pe hârtie. 

Cad stropi de apă binecuvantată 

Peste pământ și-a lui semănătură, 

Și se-aude la țăran prin rugăciune 

Cum mulțumește pentru picătură. 

Demult n-a mai primit ogorul apă 

Și mult a suferit cel, ce-l trudește, 

Acum toți speră la o recoltă bună 

Și poate seceta pământul ocolește. 

Privirea mi-o ridic și-s mulțumit 

Să văd c-afară ploaia se-ntețește, 

Simt în nări aroma dulce de cafea 

Și-aud iubita că la masă mă poftește. 

În gând se plimbă niște versuri 

Și care vor să fie puse-n poezie, 

Mi le repet să nu le uit cumva 

Și fur sărut de la scumpa...soție!

Vorbesc cu un amic plecat afară

Și îl întreb cum e printre străini,

Cu glasul trist și plin de apăsare

Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.

Mirat de ce aud de la al meu prieten

Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,

Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?

Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.

Dar dacă totuși vrei să afli adevărul

Și că suntem tovarăși de mici copii,

Ție-ți voi spune că muncesc din greu

Să strâng cât pot să scap de datorii.

Mă uit la el și nu-mi vine a crede

Cum a ajuns să lucre pentru bani,

Când știu c-avea conturi în bancă

Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.

Apoi a început să-mi povestească

Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,

Și că soția s-a măritat cu un prieten

Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.

Cu mult amar și cu regret în suflet

Mi-a spus că a greșit și că plătește,

Dar cel mai greu este de acceptat

Să vezi cum cel iubit, te părăsește.

Ne-am despărțit cu-n-brățișări

Și cu urări de sănătate și noroc,

El, grăbindu-se să prindă avionul

Eu, îngândurat...intrând în bloc!

Sufla si rasuna
Vintul prin poteci
Caci este o zina
Frumoasa de ingeri
Ea sta si asteapta
Sa plece undeva
Doar s-o astepte
Dragostea sa
Si uite-ntr-o zi
Apare pe un cal
Un print din poveste
Pe un nazdravan cal
Ei merg prin padure
Prin negre poteci
Pasesc peste muntii
Si apele reci
Si cind a ajuns
Mirare a fost
Castelul distrus
Si tatal mort
Cu glasul duios
Printul a spus
Eu,mama,m-ansor
Iar ea,n-a raspuns
Si mindra domnita
Din ochi a clipit
Si pentru intiia oara
Mama ,i-a zis
Afara-i un soare
Un nor auriu
Si pare ca-i seara
Pe cer e pustiu
Tu floare gingasa
Tu, poti iubi ?
Ce ai atita frumusete
Sau poti uri ?

Se schimbă chipuri, locuri si destine,

lar pașii noștri bat cărări străine,

Dar prin tăceri, o inimă mai știe 

Să-ți poarte chipul ca pe o veșnicie.

Rămân în urmă caldele îmbrătisări,

Pierdute-n mări de dor si depărtări

Însă secunda care ne-a legat

E un altar în suflet, nepătat...

lubirea nu apune-n zeci de veri,

Ea doar se-ascunde-n șoaptele de ieri

Și-n orice colț de lume te-ai afla

Rămâi ,acasă" pentru lumea mea.

Nu orice basm e scris să fie trăit

Pe-acelasi drum, în doi, pân' la sfârșit,

Sunt oameni care-ntruna vor dura

Închiși în sfinte schituri din inima mea.

Iubirea noastră nu se întâmplă,

ea este -

o stare de veghe a materiei,

un acord vechi între lut și lumină,

în care inima învață

să bată dincolo de carne.

Tu vii ca o întrebare fără margini,

iar privirea ta mută

rearanjează cerul din mine;

în preajma ta, timpul se retrage,

ca o mare care și-a amintit

că infinitul nu are țărm.

ne iubim într-un spațiu fără coordonate,

unde clipele ard încet,

ca tămâia într-un templu părăsit,

iar fiecare fir de lavandă

devine o axă a lumii,

fixând sensul în mijlocul haosului.

Te port în mine

nu ca pe o prezență,

ci ca pe o lege tăcută,

o gravitație blândă

care ține ființa laolaltă

și dă greutate visului.

Sub cerul serilor fără nume,

când existența se subțiază

până la transparență,

îți simt sufletul

ca pe o respirație comună a universului,

o dovadă că nu suntem singuri în materie.

și dacă într-o zi

formele se vor destrăma,

iar memoria va învăța să uite,

va rămâne acest parfum de lavandă

urma invizibilă a unei iubiri 

care a atins ființa

și a numit-o acasă.

     De-aș avea aripi și aș zbura,

De sus de acolo oare,ce aș vedea.

Aș vedea pământul roditor 

Și luncile pline mereu de flori 

Aș vedea munții, câmpiile întinse,

Pădurile care au fost distruse 

Aș vedea pământul înconjurat de ape 

Ce curg domol,dar învolburate.

Aș vedea lumea care se agită 

Pentru că niciodată nu e mulțumită.

     Nu e destul ce Dumnezeu le-a dat 

Că vrea mereu ce are celălalt.

Cum oamenii se învrăjbesc întruna 

Pentru că, unii vor să cucerească lumea 

Ar vrea să fie stăpânii tuturor 

Ca și când,ei niciodată nu mai mor.

      Și rog pe Dumnezeu atotputernic,

Să nu lase ca lumea să fie condusă de un nemernic.

Că vrea bisericile,ca să le închidă,

Pe noi,de Dumnezeu să ne desprindă 

Să ne transforme într-o turmă de oi îngenuncheate 

Care,cu greu să mai găsească putere și dreptate.

De-aș fi privighetoarea care zboară
Aș veni în fiecare seară
Si țe-aș cânta doar șoapte, de iubire, 
La tine, la fereastră.

De-aș fi luna de pe cer întinsă
Te-aș urmări în noaptea plină-n vis
Si ți-aș zâmbi pe margini de fereastră
Cu un sărut din stele lăcrimând.

De-aș fi soarele ce-n zori răsare
Te-aș trezi cu razele-mi sorite, 
Si te-aș atrage până la lumină 
Să te alin în doru-mi aurit.

De-aș fi pictorul ce desenează
Ți-aș picta geamul în culori albastre
Si, atunci, să te apropii de fereastră 
Si să mă prinzi din zborul chinuit.

De-aș fi trandafirul de-un dor aprins
Aș fi mereu iubită de-ai tăi ochi
Si dacă, deodată, tu mă vei atinge
Eu m-aș preface în tânăra domniță, cuprinsă de amor.

Sub clar de luna amară,

Am să-ți cânt despre o primăvară,

Primăvară prinsă într-o buclă atemporală,

Încețoșată buclă într-o clepsidră neclară.

Primul boboc blajin de liliac,

Tras fin ca printr-un microscopic ac,

Crescut la umbra unui nuc posac,

Vioi se grăbea deja să fie pe plac.

Îmbăiat în mireasmă, se dorea să pară,

Desprins forțat dintr-o lume bizară,

Să-și deschidă petalele se ruga seară de seară,

Visând la lumea mare ce îl înconjoară

Amorul pândea să iasă la atac;

Propria-i esență urma să îi vină de hac,

Neştiind că mai bine de un veac

Pasiunea ce o va purta nu va avea leac.

Cei dintâi muguri sfioși cedară

La un încordat ceas de seară,

Și-n astfel de clipe scântei se creară,

Căci în grădină emoțiile aveau să apară.

Pentru regat, iubirea părea a fi un fleac,

Dar nu și pentru noul june liliac.

Văzând cum grațioasele magnolii zac,

Fulgerător, cu un gând trecu la atac.

Și, dacă nu ar fi fost să piară

Această dragoste pură și rară,

Probabil s-ar mai fi dat sfară-n țară

Despre nemaivăzuta uniune cardinală