Negri lilieci
Am luat în pumn un zbor de negri lilieci,
Și-am pus din puf de păpădii la geam perdele,
Cât timp de vânt mă vor adăposti ele,
Va ști ulciorul vârf de apă din dovleci.
Cu sânii m-am lipit de-un colț de cer,
Ca să nu mai cad nicicând din visuri;
Pe buze mi-am lipit albastru ales din irisuri,
Strâns să mă țină de mierea lor străjer.
Am înflorit pe câmpuri deluzorii, drept,
Ca spicul copt al unui grâu sălbatic, sfios;
M-am unduit ca ape reci și repezi, mânios,
Pământul atunci ca-o inimă mi-a bătut în piept.
Am nins în ierni geroase cu sănii albe, înhămate,
Văzut-am copiii cum făceau oameni de zăpadă,
Îsingurați părinți purtau fular din lână ca spadă,
Iar bumbi aveau din sâmburi de caise parfumate.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Caraban Bogdana
Дата публикации: 27 марта
Просмотры: 70
Стихи из этой категории
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
Am să scriu....
Am să scriu despre natură,
Despre pomii înfloriți,
Și voi scrie, cu ardoare,
Despre ochii cei iubiți!
Am să scriu și despre munți,
Și voi scrie despre mare,
Despre cum mă mai visez
Stinsă în brațele tale.
Am să scriu despre câmpii,
Despre lan cu floricele...
Dar pe toate le asemui
Cu "Domnul inimii mele.
Lună și Venus
Luceafăr? Venus? Stea?
Prin ce te identifici?
Ziua vrea să te ia,
Ai timp să te justifici?
Cerul este gol și trist,
Ar fi greu să îl descriu.
Vin și eu ca un turist
Să-ți fac poze și să scriu.
Mă preschimb în lună
Să-ți luminez alături,
Să-ți spun doar „Noapte bună!”
Distanța s-o înlături.
Iar, ca și în viață,
Am luminat mereu,
Dar inima ta hoață
Al sufletului meu.
Mi-a furat din strălucire,
Întristându-mă mai des,
Să-ți pot vedea a ta lucire,
Dar fără cale de acces.
Te voi numi „Venus al meu”,
Să știu că ești în fiecare seară.
Iar eu, lună, îți voi fi mereu,
Până când iubirea o să ceară.
Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
Abisul fericirii
Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,
Că sunt căzut într-un abis al fericirii..
Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins
În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?
Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,
Eu stând ca o statuie fără viață,
Paralizat de frumusețea ta
Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...
Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,
Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,
Lipsit de glas poetic precum bine vezi...
Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,
Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,
Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,
Dorind să te aduc la pieptul meu,
Să te iubesc,să te ador!
(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
Am să scriu....
Am să scriu despre natură,
Despre pomii înfloriți,
Și voi scrie, cu ardoare,
Despre ochii cei iubiți!
Am să scriu și despre munți,
Și voi scrie despre mare,
Despre cum mă mai visez
Stinsă în brațele tale.
Am să scriu despre câmpii,
Despre lan cu floricele...
Dar pe toate le asemui
Cu "Domnul inimii mele.
Lună și Venus
Luceafăr? Venus? Stea?
Prin ce te identifici?
Ziua vrea să te ia,
Ai timp să te justifici?
Cerul este gol și trist,
Ar fi greu să îl descriu.
Vin și eu ca un turist
Să-ți fac poze și să scriu.
Mă preschimb în lună
Să-ți luminez alături,
Să-ți spun doar „Noapte bună!”
Distanța s-o înlături.
Iar, ca și în viață,
Am luminat mereu,
Dar inima ta hoață
Al sufletului meu.
Mi-a furat din strălucire,
Întristându-mă mai des,
Să-ți pot vedea a ta lucire,
Dar fără cale de acces.
Te voi numi „Venus al meu”,
Să știu că ești în fiecare seară.
Iar eu, lună, îți voi fi mereu,
Până când iubirea o să ceară.
Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
Abisul fericirii
Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,
Că sunt căzut într-un abis al fericirii..
Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins
În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?
Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,
Eu stând ca o statuie fără viață,
Paralizat de frumusețea ta
Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...
Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,
Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,
Lipsit de glas poetic precum bine vezi...
Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,
Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,
Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,
Dorind să te aduc la pieptul meu,
Să te iubesc,să te ador!
(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.
Amiezile
Dragonul (șarpele) omorât de multe ori,
De străbunii acestor vieți,
Din iriși flăcări colorate scapă,
Și din fiecare nară câte-un basm.
Văzutu-l-am pe-un spin de roză,
Presat cândva într-o copertă verde.
Purta o verighetă însuflețită
Și cerceluși în șiraguri împrăștiați.
L-am apropiat: pata neagră,
Din irisul de coral ce blestem poartă?
Deși bănuiam: o poveste lunară
În sarea cristalină de la cină.