Gânduri aievea

Singur prin cărările vieții 

Merg adesea agale,

Fără vreun țel anume 

Și mă țin mai de oricine.

Frânt parcă, fără de sfârșit 

Acest ciclu de neînlocuit 

Mă ține prins 

Parcă nu-mi dă drumul,

Nu-mi mai dă sens la drum 

Într-un ciclu nesfârșit.

Plimbându-mă cum o fac mai mereu 

Am găsit o cărare 

Din care parcă, strălucea ceva...

Mă intriga să mă apropii 

Fără să mă gândesc la ce ar putea urma

Mă apropiam încet, încet 

Cu pași timizi

Fără a știi ce mă așteaptă.

Chemat parcă de necunoscut 

Mi-am dorit sa vad 

De unde venea lumina 

Iar când am văzut am realizat...

Că am ajuns unde mi-am propus.

Unde de mult visam 

Să-mi găsesc calea...

Și am găsit-o atât de repede 

Brusc venită fără să anunțe,

Când am văzut cine făcea această lumină 

Parcă dintr-o dată mi-a stat inima.

Nici un cuvânt, nici o mie de nopți pline de lună 

Nu-i poate descrie frumusețea 

Nici un înger nu-și poate explica 

Cum de doar tu strălucești așa...

Cum luminezi totul în întuneric

Iar mie îmi dai din nou 

Sens vieții iară.

Inima și sufletul îmi străluceau de fericire

Îmbătat parcă de a ta lumină 

In constelații de mult pierdută 

Parcă a venit din nou 

Să-mi lumineze numai mie.

Să nu-ți pierzi vreodată strălucirea

Căci odată cu ea mă pierd și eu,

Îmi pierd calea de mult așteptată 

Și cu totul menirea.

Ești mai presus de orice stea 🌟 

Mai presus de orice om își poate imagina

Strălucirea ta îmi dă acum puterea

Iar sufletul și inima îmi sunt legate de ea

Doar tu ești și îmi vei rămâne mereu strălucirea...

Ți-am zărit din nou ochii

Și văpaia ce ardea,

Sufletul s-a luminat ca cerul

Când a simțit din nou iubirea.

Lumina ce strălucea în ei 

Aprindea încet o flacără, 

Flacăra sufletelor noastre 

S-a reaprins din nou cumva.

Fiecare părticică a ochilor 

Aprindea constelații noi,

Iar sufletul ce mă ardea 

S-a reaprins iar de dorul lor.

Deschideți inima din nou

Odată cu mine și vei vedea

Cum strălucesc ai mei ochii 

De dorul ce-i înlăcrima.

Cum ne vorbesc nouă 

Sufletele între ele,

Nici stele nu pot înțelege 

Când toate se strâng în noapte

Și lumina li se zbate.

Cum îți șoptește sufletul meu 

Când mi-e dor de buzele tale

Nici cei mai talentați artiști 

Nu pot recrea în proză.

Când sufletu-mi plânge de al tău dor

Doar al tău mă aude, 

Și mă readuce la viață

Gândi-du-mă la ziua de mâine.

Noi doi, ultimele suflete de pe pământ 

Îmbrățișate parcă de același destin,

Luptând în fiecare zi împreună 

Dar niciodată separat.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Stau și-mi imaginez cât de frumos ne-ar sta împreună 

Pe o pajiște pustie.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Rugându-mă la Dumnezeu 

Să aibă mereu grijă de tine.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Suspinând lacrimi în pernă 

Înțelese doar de tine.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

Dând timp pentru noi,

Nu te-ai mai întreba 

Cât de puternică e pentru tine, dragostea mea.

Dacă ai știi...

Câte seri îți ofer ție,

M-ai lua în brațe, nu m-ai lăsa 

Am merge împreună în lume să-ți arăt dragostea mea.

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

Când lumina sorții pălește 

De dorul atingerilor tale,

Ia-mă tu acum de mână 

Și învață-mă...

Când destinul nostru 

Parcă nu ne mai leagă,

Tu ia-mă de mână 

Și învață-mă...

Când speranța ce rămâne 

Încă îmi bate în piept,

Tu ia-mă de mână 

Și învață-mă...

Învață-mă cum să devin 

Cum să devin bărbatul tău,

Ce de mică ți-l doreai 

Și râvneai la el mereu.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să văd cine ești!

Foc și paie să te spulberi, 

Inima să n-o mai superi.

Fumul greu și minuțios

M-au lăsat într-un prisos.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să cred ce-ți dorești.

Arăta-te-ai chiar acum, 

Pe-un buștean la mal de râu.

C-o cunună albă-n poale,

Ca să-ți pun în păr o floare.

Scrie-mi povești,

Scrie-mi povești!

Să știu cum mai ești.

Am fost plecat o lungă vreme,

De lângă ea, pribeag prin lume,

Crezând c-așa-mi va fi mai bine,

Să evadez, să mă-nțeleg pe mine

Nu știu motivul cel adevărat,

Nici c-am alunecat în vreun păcat,

Tot ce-am simțit în doi am spus,

Și martor ne este Cel de Sus

Eram tot timpul, doar împreună,

Și pasul îl făceam ținuți de mână,

Privirea o aveam mereu senină,

De unde radia, o rază de lumină

Poate că viața a devenit rutină,

Iar dragostea tot mai puțină,

Iubirea noastră și-a luat zborul,

Și dusa-fost de vânt ca norul

Un timp am stat printre străini,

Prietenii adevărați fiind puțini,

Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,

Și la o dragoste cum am visat

.............................

Când singurătatea a devenit povară,

N-am rezistat și m-am întors în țară,

Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,

Convins că doar aici îmi este fericirea

Am căutat-o mult pe-a mea iubită,

Și spun că sa lăsat cu greu găsită,

Am discutat de-a noastră despărțire,

Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire

Să stau departe n-am rezistat,

Și-am înțeles că sunt iertat,

Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,

C-a suferit când a fost părăsită

......................................

Ușor în timp rana s-a vindecat,

Și m-am trezit bărbatul însurat,

Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,

Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

    Pe ţărmul pustiii al inimii mele,
    cândva cu talpa goală ai călcat;
    genuni, pierdute-n infinit de stele
    c-aţi fost, nicicând nu voi uita...
    Dureri-cuvinte, drepte şi ostile,
    mi-au obosit auzul... şi-am plecat...
    uşor şi trist, neplâns de nimeni
    un psalm fără de ultim vers rugat -
    Mătăniile, crude-au fost cu mine
    dezvăluindu-mi taine fără rost:
    din ochi o lacrimă mi-a picurat adânc în tine
    şi-am aşteptat în van ecoul ei îndepărtat...
    Dar n-am primit în schimb decât un răsărit furat
    şi-un pumn de praf de stele 
    m-am răzgândit şi m-am schimbat... 
    în flăcări verzi și rebele.
    Din ochii cui mi l-am rugat
    să cresc din transparenţă, mugur mat?

Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.

Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!

Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.

Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.

Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.

Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.

A ta, Luna, pentru totdeauna!

Binecuvântată de către al meu tată,

Respectata ca sunt a lui fată,

În ochii lui schimbată,

Poate incăpătânată,

Deodată rușinată, 

Dar el nu va renunță niciodată.

Văd în ochii tăi

Ceva ce-mi dă bătăi

E adevărul crud și nemilos

De ce ești un ticălos?

Știu că nu sunt eu

E și a fost ea mereu 

De ce te minți?

De ce mă minți?

Nu vreau să fiu scorpia

Care-ți încurcă relația

Antagonista din poveste

Pe care lume s-o deteste.

De ce-ți complici viața?

De ce-mi distrugi existența?

Mi-ai dat iluzii false și deșarte

Acum te vreau departe.

Nu pot sta cu cineva

Care iubește pe altcineva

Vreau totul sau nimic

Nu un robot mecanic

Te-am iubit și te iubesc

Sentimente ce mă zdrobesc

Te-am crezut cu determinare

Când mă mințeai cu nerușinare

Du-te la iubirea ta

Cu mine n-ai ce îndrepta

Nu te mai cred deloc

Am fost un simplu joc.