Dacă tu ai apărea

Trăiam astă dimineață clipe magice, divine
Când, privind în pat, alături, erai dragă, lângă mine:
Minunată, uimitoare, cum ști tu să fi mereu,
Ca o floare de gingașă tu, dormeai pe pieptul meu.

Îmi păreai un înger care, dup-un lung zbor, obosit,
Ca o binecuvântare, un răgaz și-a dăruit
Și, în dulcea așteptare-a unei zile noi, senine,
A dorit să poposească astă noapte lângă mine.

Eu, privindu-te cu teamă, îmi doream atât de mult
Îndelung să-ți mângâi chipul, ochi-nchiși să ți-i sărut
Dar, vrăjit de al tău farmec, nu-ndrăzneam să te ating,
Nu vruiam ca din greșeală, somnul, c-un sărut să-ți stric.

Dar, precum în întuneric, falnic fulger se-nfiripă
Și frumoasa-i strălucire se și pierde într-o clipă,
Astfel și-a mea bucurie ce-mi pică din paradis,
A pierit deodată. Totul, a fost doar un simplu vis.

.............................................................................

Trecu visul dar, aievea, ca să vezi minuni cerești,
Bate-n ușă, deschid, tu ești, tu, în mâini cu două cești.
Parc-a fost o prevestire ce-ai trimis din mintea ta,
Ai venit să-mplinești visul: mă trezești cu o cafea...

Îmi plac cuvintele pe care eu le scriu,

Și fraza pe care o citesc.

Poezia mea nu are sens,

Doar pentru cei ce nu o prețuiesc.

Autor Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia compusă pe 11.10.2024

E ultima oară când plâng,

Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt

Ți-aș spune că te mai vreau dar mint

Dar totuși încă te am în gând.

Poate am vărsat o lacrimă

Pe “Zburătorul” de la Emma

Poate îți mai scriu poezii de avangardă

Dar și asa… e ultima.

E ultima oară când mă auzi cântând

Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna

Căci nu mai simt să râmâi , cerând

Să-mi mai dai o dată toamna.

Orașul gol

Orașul pare mai pustiu,

De când nu-ți mai trimit ce scriu.

Străzile tac, luminile pier,

Vântul îmi șoptește stingher.

Băncile vechi îmi spun de noi,

Umbre se-ntind pe trotuare goi.

Fără cuvinte, fără avânt,

Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.

Dar dacă mâna-mi va scrie iar,

Poate va fi un alt hotar,

Unde orașul va înflori,

Și tu, din nou, vei reveni.

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Ai scos din adîncuri, doar prospețime…

Idei si dorințe  ,  gînduri profunde

Ca un ghiocel , timid , printre friguri

Răsărind pur , în al său anotimp

Prevestind noul , si viața , povești d’ abia începute….

Zîmbesc cu ochii ! Ce văd la mine ?

Verdele crud , pajiști intinse

Toate vestesc prea bine ‘nceputul…

Stoluri de păsări rostind în văzduh

Libertate , creație , tot e permis !

Zîmbesc cu ochii , căci ce vad la mine

Sădit  înlauntru , e tot pentru tine !

Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,

Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?

Crezi tu că dragostea ne moare,

De voluptatea trupului adoarme?

Sau poate o iubire adevărată să dispară,

Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?

E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,

Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?

Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,

Prin spirit sau plăceri?

Ce vrei să-mi ceri când te sărut,

Eu fiind pierdut în ființa ta demult?

Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,

Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Eram frumos cu trupul zvelt,

Cu vânt bătând prin buzunare,

Purtam și soarele în piept,

Iar ochii îmi erau văpaie.

Aveam și zbor, și prăbușiri,

Mușcam din cărni și oase,

Mă-nțelegeam doar din priviri,

Cu toate fetele frumoase.

Cântam în crâșme nopți în șir,

Iar inima-mi urla de bucurie,

Făr-o lețcaie în chimir,

Plăteam cu trupu-a mea simbrie.

Acum îmi bate coasa-n ușă,

Carnea-mi miroase a pământ,

Of tinerețe, scânteie și cenușă,

De ce nu m-ai vârât și în mormânt?

Mie, la scoaterea vol. de poezii

             "Firimituri de cuvinte..."

E clar. Acesta-i adevărul...

Precum o spune și autorul,

A vrut să dea mari lovituri,

Dar a făcut doar firimituri.

Meditație la profa de muzică

Mă dusei la ea acasă,

Undeva la demisol,

Ea îmi spune voluptoasă,

Duetul îl repetăm, la sol.

Fata popii

Ca să intre ușor în grații,

Fiindcă avea un chip cumplit,

A făcut des operații,

Şi are popa... chip cioplit.

Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari

M-am îngrijorat puţin,

Domnule epigramist, miop

Căci în poantă n-ai venin,

Iar la muză i-ai pus… Dop.

D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame

Corectezi ce s-a postat,

Şi te crezi gros în penel,

La gramatică constat,

Ești destul de…subţirel.

Dupa ani de căsnicie

                   s-a stricat căruța...

Ne-am înecat amarul,

Și a pornit dezmățul…

Ea plecă cu armăsarul,

Eu am rămas cu hățul.

Epitaf - Constantin Brâncuși

Aici doarme chiar Brâncuși,

Coloana ne-a făurit,

Deschizând în ceruri uși,

Va trăi la... Infinit.

Concurs de șah

Am nimerit ca oponent,

O tipă c-un decolteu strident.

Cu turnurile m-a atacat,

Și am găsit salvarea-n Pat.

Vecinului

A cam înghițit gălușca,

Prin vecini îi e surghiunul,

Soția trage cu pușca,

Soacra dă cu tunul.

Apropos

Cu pretendenta mă plimbam,

Prin pădure, pe-o cărare...

Şi mă-ntreabă tam-nesam,

Ai ce cară melcul în spinare?

Unui popă afemeiat

L-a chemat la parastas,

Și pe când se înserează,

Popa-i spuse mai retras,

O moliftă... te aranjează?

De te-aș pierde într-o zi,

S-ar sfârși și a mea viață.

Anii mei s-ar ofili,

Fără a buzelor dulceață.

Voi umbla c-un gol în suflet,

Și cu mintea sfâșiată,

Mă voi prăbuși în umblet,

Azi mai mult ca niciodată.

De te-aș pierde pentr-o clipă,

Aș zbura umil sub soare,

Și mi-aș frânge o aripă,

Ca să-ți fac din ea răcoare,

Să mă simți în adiere,

Cum te mângâi pe obraz,

Cum pierduta clipă cere,

Înc-o clipă de extaz.

De te-aș pierde pe vecie,

Eu m-aș împietri în timp,

Te-aș zidi cu poezie,

Și te-aș face anotimp,

An de an să vii în lume,

Peste veacuri, pe vecie,

Și să-mprăștii de pe culme,

Necitita - mi poezie.

Întruna calul hățul roade,

Toamna scuipă cu omizi,

Plâng sirenele-n năvoade,

Că pescarii-s prea timizi.

Trag peretele pe mine,

Ca-nceput să-mi fie frig,

Nu mi-a fost nicicând mai bine,

Și de fericire strig.

Soarele îmi mută umbra,

Însă eu rămân inert,

Fluturii se dau de-a tumba,

Și mă cheamă la concert.

Ah ce vreme, ce haram!

Curge mană de pe cer,

Vreau să dorm dar somn nu am,

Beu și mânc ca un boier.

Haina nu mă mai încape,

Cimitirul simt aproape,

Trag pământul peste mine,

E de bine, e de bine !

De n-aș avea furtună,

Aş sta cu viața la taifas

I-aș împleti cunună,

Pe veci cu ea să fi rămas.

De n-aș avea durere,

M-aș înălța în zbor,

Și-aș plânge de plăcere,

Când trebuie să mor.

De n-aș avea și lacrimi,

Uscat aș fi sub piele,

Şi aș mânca doar patimi,

Privind pierdut la stele.

De n-aș avea dezamăgiri,

Ce tristă mi-ar fi viața,

Aş fi un praf ce nu-l respiri,

O apă ce-și dorește gheața.

Vremelnice posturi avem,

Iar ele ne oferă putere,

Uităm ce… şi cine suntem,

Iubim doar a noastră părere.

Ne credem neclintiţii titani,

Beţia puterii e oarbă,

Colegii acuma-s duşmani,

A început viclenia să fiarbă.

Ne pare de aicea de sus,

Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,

Şefia punând mai presus,

I-am trădat mişelesc pe amici.

Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,

Fiorul izolării o să apară,

Aroganţa a aşternut peste noi,

O răutate amară.

Omul de vrei să-l testezi,

Oferă-i puţină putere,

Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,

Cum transformă iubirea-n durere.