Cerne toamnă..

M-am trezit în zori de zi 

Cu fața la cearșaf;

Pereții calzi și umezi 

Emanau fiori și praf.

Raze firave perindă 

Pe așternutul răvășit ,

Umbrele roiesc în tindă 

Cu zgomot nedeslușit.

Dușul rece mă surprinse,

Înviorăndu -mä -n simțiri,

Fereastra îmi deschise 

Lacătul spre amintiri.

Ceasul ticăie în tâmplă,

Oglinda mă pândește,

Prin crăpături răsuflă 

Marea,ce -mi șoptește..

Mă dezvelesc în grabă 

În surâsul dimineții;

De plapuma mea albă,

Să dau culoare vieții..

Timpul nu iartă,

Picură ireversibil,

Croindu -ti soarta,

Marcând vizibil.

Suflă ca vântul,

În bătaia inimii,

Fulgeră ca gândul 

Pe fața mulțimii.

Șerpuie sub pietriș,

Amprenta și -o lasă,

Șoptind prin frunziș

Nota scorțoasă..

Prin ierni și veri 

Ne poartă,ne duce

Cu pași stingheri

Sub menita cruce.

Zboară printre nori,

Ne ține sub clepsidră,

Trezindu -ne în zori,

Ne însoțește din umbră...

Mă privește din oglindă 

Chipul ofilit 

Și o voce plăpândă

Freamătă un ticăit .

-Cine ești?-întrebam 

Te cunosc de undeva?

Ochii mei ,din geam

Erau reflecția cuiva..

-Ce lași în urmă 

Prin sticlă glăsuia 

O umbră oviformă

Ce-n răsunet zguduia.

În imagini perinda 

Anii scurși în zare 

Și obrazul mi -l uda

Din cărunta ei culoare. 

Mă-ndepărtez ,mä pândește, 

Mä imită, surâzând. 

Ìntr-un jilț se adâncește, 

Sorbind din simț și gând.  

Du-mă râule,departe,

De zdrențe mă dezbracă,

Îmbată -mă cu șoapte 

Și amaru-mi seacă..

Nu mă-neca în valuri,

Apele nu -mi tulbura,

Nu mă izbi de maluri 

Și sărută -mi gura.

În torent de mă cuprinzi;

Ia-mă -n adâncime,

În brațe să mă prinzi 

Și alintă -mă cu rime..

Mă -nvăluie cu briză,

Cu frunziș mă învelește,

Stropește -mă pe buză,

De urgie mă ferește.

Curăță -mă de cusur,

Limpezește -mi țelul,

Leagănă -mă în susur 

Și îndrumă -,mi zelul...

Și -n albia de Stele 

Tandru să mă scalzi,

Însetându-mi visele,

Rogu-te să nu mă arzi...

Chipul tău nins 

De ridurile vremii

M a copleșit de plâns 

Pt trecutele decenii.

Ochii tăi blajini, 

Captivi în povestiri, 

Depănănd imagini, 

Curgeau în amintiri. 

Cu emoția culeasă 

De pe obrazul drag

Așterneai pe masă 

Pozele n șirag. 

Îmi lipsești enorm

În golurile ascunse;

Regretele discern 

Pt clipele apuse.

Tată, mâinile ți sărut, 

Ce au idem,iz de pâine, 

Adulmecăndu l din trecut, 

Ce I duc dorul azi și mâine...

Purtăm povara păcatelor 

Ca pe-o cruce pe umeri;

Cădem pradă umbrelor 

Și ne simțim fără puteri.

Ne răscolește trecutul,

Ne pândește din culise,

Bântuindu -ne sufletul 

Cu realități nescrise.

Noi păstrăm sub preș 

Gândul la râvnita zi,

Când pasul nu dă greș,

Iar apa îl va limpezi.

Însă piatra tot rămâne 

Agățată de gurmaz 

Ca o pată de rușine,

Tatuată pe obraz.

Ce-a fost,nu se mai pierde 

Timpul nouă ne -apartine;

De ne stinge ori ne arde,

Dreptul nouă ne revine...

tinerețea-i departe

corzile vibrează 

la unison

cu extravaganta toamnă

Poem de toamnă vie,

Stele căzătoare,

Liniște în haos,

Un fum de mireasmă și-o pată de culoare.

Un cântec lin, venind din depărtare,

Și-o adiere dulce, trecând departe, tare.

Poem de toamnă vie,

Inimi arzătoare,

Cântec de poveste,

Scântei se pierd în zare, cu nuanțe aburite,

Răcoare apăsătoare, c un ton ușor de gri,

Petale ofilite, aripi împotmolite,

Patetic stol de vrăbii, ce nu se pot opri.

Poem de toamnă vie,

Cu miez de noapte auriu,

O fată de-un bun crai, cu suflet argintiu,

Ce voia dragoste pătrunzătoare în căldura

Nu și-a găsit alesul, dar și-a manifestat-o… în literatură.

Poem de toamnă vie,

Natura se răzbună,

Aer de dimineață, ce vrea să ne compună

Strofe ce țin de cald — o muză iese-n zare,

Soarele se înalță, pe semn că-i ora de plecare.

Se simte  mireasma verii

Cand noaptea canta greierii

Cand frunzele inverzesc-ingalbenesc

Si culorile lor se contopesc

Cand seara s-a lasat

Cerul roz-portocaliu se lasa imbinat

Dupa se lasa cu stele

De care se minuneaza fetele

In jurul focului danseaza ele

Cine-or fi ? decat ielele

Se simte mireasma verii

Cand soarele apune tarziu

Si incep a canta greierii

Cand rasete de copii se aud afara

Si mingi batute pana-n seara

Se simte mireasma verii

Cand dispare mirosul primaverii

Se dizolva ea cumva

Si se contopeste cu vara

Se simte mireasma verii

Cand pe la poarta vin rosierii

Cu rosii coapte,dulci

De te dor maselele pan' te culci

Se simte mireasma verii

Cand toti revenim la simple lucruri ale vietii...

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Jeg elsker regn

Jeg elsker den skøre regn, den ønsker

At falde, at såre, at være kun hende

Ved bordet i den samme rustne hal,

Når ingen spørger om det modtagne svar,

Jeg vil have hende til at blive!

Det er en obsessiv opfordring til at dele behov

Lad det først og fremmest regne over os,

Når de tunge drys kommer på afveje

De svæver på himlen og falder stive

Skøre og nøgen!

Det er regnen på vinduerne, der falder skinger,

Jeg sidder alene ved vinduet og alligevel fraværende

Når ingen beder blikket om en reference,

Jeg siger ikke til nogen, ikke engang mig selv, at jeg håber

En nærværende sol!

Store bryllupsdråber drysser hårdt

Brudgommens skjorte, Jord-konge

Sæt dig alene ved bordet, gift dig og gå,

Tomnatisk og tung, taget af vinden,

Kys smede!

Selvom det regner, er det glat

Med de kolde dråber kalder det mig til at komme,

Frem for alt at fortælle mig, hvad han vil,

Jeg elsker den skøre regn, som den er

At tro på skæbnen!

Mirajul jocului de umbre

Ascuns în crusta timpului meschin

Se oglindește face tumbe

În tremur surd și în suspin.

Misterios pierdut privirii mute

Nedeslușit în bezna ancestrală

În spațiul mitic eului să lupte

Îi e nevoie de-ndrăzneală.

Mult ciufulit de vânturi reci

Îmbrățișat de brazii cei înalți

Tu loc dosit printre poteci

Ai noștri pași doar îi descalți.

Cu raze blânde soarele te scaldă

Îți încălzeste reavănul pământ

Când răsuflarea chiar devine caldă

În vârfuri mugurii își prind avânt.

Natura vie și virgină

Se desfășoară instinctiv

Tăcerea timpului comprimă

Pe traiul demn și primitiv.

Nu poate mintea să ajungă

Pe trupul hâd să îl clintească

Când neputința e osândă

Pierdută este calea cea lumească.

Poiana neaoșă-n visare

Cu calea ei nestrăbătută

Zărită e în depărtare

Frumoasă vie și tăcută.

Ce bucurie în suflet s-a sălășluit

Și întreaga-mi ființă s-a învăluit,

Cu zile-nsorite din octombrie

Și apoi dăruite și lui noiembrie.

În zile mirifice de toamnă târzie,

Natura îmbracă haina cărămizie.

Pe alei se aud, feeric, foșnind pașii

Și pe râuri repezi vâslind plutașii.

În pădurile dese, copacii dezgoliți

De vântul puternic ce-i vor ciufuliți,

Păsările se cuibăresc în scorburi

Unde și-au construit calde cuiburi.

În vizuini, animalele se adăpostesc

Și toate ființele iarna o prevestesc.

În fiecare an, așa pățește noiembrie

Nevoit să dea "simbrie" lui decembrie.