Poezie

Din când în când îți mai aud vocea,

Și-apoi îmi șoptește viața :

Nu te mai amăgi!

Ești prea rara,Iubirea doare ,și pleacă 

Se tot întoarce la tine,

Te lovește ,și apoi iar te cheamă 

Nu-l iubi,iti pune puțină otravă pe rană, 

Greșesc,dar nu își cer un " iarta-mă" 

Nici ochii tăi acum nu mai spun " Vino înapoi"

,"ia-mă " Chiar dacă  plângi pana-n zori,și îți tot uiti ratiunea tot înecată în fiecare noapte ratată "

Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale

Nu o întrebi cum e viața ei

Nici ea pe tine,

O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar

Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,

Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi. 

M-am gândit că rațiunea mi-a înșelat a mea inimă,

Acum ceva timp am trecut printr-o furtună infirmă.

Printr-o dramă amoroasă am răsucit toată povestea.

Chiar aşa de al meu suflet ce cândva el se adăpostea.

E o răscoală între ceea ce nu am putut spune,

Nu ştiu de ce ne apare dorul la apusul ce apune,

N-am mai aştepta răsăritul pierdut prin spate,

Regretându-şi târziu cuvintele dure în noapte.

Lacrimile îngerilor pe care  i-am pierdut, s-au războit  în trecut.  Acum doar picură intens și zgmotos, tare dor mi de acele momente ce râdeam fără rost. #AA

În fiecare an eu în mine am murit,

Frici, îndoieli, speranțe, idealizare

Fiecare lăsa câte ceva lăsându-te amuțit,

Înțelegându-i pe toți ducând mereu la epuizare.

Aveam o presiune între coaste,

Când venea o întrebare despre el,

Mă cam arde ,și m-apasa în piept,

Eu am zis că nu îl mai aștept.

Apoi am trecut pe lângă un felinar,

M-am așezat comod pe-o bancă 

Am început în a da câteva lacrimi,

Toți m-au sunat,scris,deranjat.

Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat. 

Mi-am dat telefonul pe modul avion,

N-am vrut să încerc să lupt iar,

Am luat un singur bagaj așa cum era, 

Știindu-se povestea în care fata aceea din  trecut,de dor s-a sufocat.

Ascultă măcar o dată-n viață

De persoana care greu te-apasă

Pe sufletul tău putred și uituc,

Căci mult nu cred c-o mai duc. 

Privește-mă măcar o dată-n viață,

Să-mi observi expresia de pe față. 

Realizezi că te-am apreciat și îndrumat, 

Însă tu pe mine ușor m-ai uitat. 

Gândește-te măcar o dată-n viață

La mine puțin, dedesub de suprafață 

Când îți mărturisesc că nu-mi e bine,

Mă alungi, oftezi și zici „În fine”. 

Comportă-te măcar o dată-n viață

De parcă nu-s doar cineva car' te răsfață, 

Tu iei totul și-l faci al tău fără motiv

Oare, vreodată, într-un fel, m-ai iubit? 

Ajută-mă măcar o dată-n viață

Să-nțeleg de ce mă bagi în ceață, 

Ca și când nu-nsemn nimic pentru tine, 

Eu te-am prețuit, iar ție ți-a fost prea bine. 

Lasă-mă măcar o dată-n viață 

Să plec, să nu-mi mai fie greață

Atunci când mă dai la o parte

Și-așa, neglijarea ta ne desparte. 

Anul l-am încheiat plângând 

Că l-am pierdut de tot pe tata, 

Chemat fiind la Cer,  de Domnul 

Și așezat va fi, cum i-a fost fapta. 

Acum s-a întâlnit cu mama 

Ce-l aștepta de ceva vreme, 

Să fie amândoi iară perechea 

Și poate uită de-a lui probleme. 

Cu toții am știut că își dorea 

Să părăsească această lume, 

Că a fi singur e destul de greu 

Iar durerea ta n-ai cui o spune. 

Ducea cu el o mare suferință 

A trupului de lut uzat de ani, 

În suflet purta mare credință 

Venită de la părinții lui țărani. 

Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți 

Care ți-au dat o viață pe pământ, 

Și lacrima să nu-ți inunde ochii 

Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!

Parfumul tău a rămas pe haina mea ,

Cu momente ce ne veselea .

Dar a rămas doar o amintire,

Și simțeam o împlinire.

Dar aceasta împlinire a dispărut  ,

Și a rămas doar în trecut .

Îți miroseam mereu parfumul ,

Iar acum mă apucă plânsul.

Poate nam fost ce îți doreai,

Dar nici nu plecai .

Langa mine 3 luni ai stat ,

Și pe acestea le-ai lăsat .

Mirosul tau poarta amintiri ,

Și cu acele priviri .

Poate era mai bine daca nu ne cunoașteam,

Și așa poate nici nu te mai iubeam .

-Salut, prietene de-o viață,

Așează -te un pic pe prispă;

Să cernem tăceri de gheață,

Dar nu e timpul de risipă.

De-aș sfârși cu inceputul,.

Te-as ține în suspans un veac.

De-aș începe cu sfârșitul,

N-aș îndrăzni să mai tac.

Cu tinerețea pierdută, uitată, furată?..

Ori poate toate laolaltă..

Cu bătrânețea resemnată și înțeleaptă?..

Răsfoind pagina cealaltă.

Am atâtea să -ti spun și mai nimic 

Din ce nu știi ori n-ai simțit 

Și nu incerc să mă justific,

Nici să -ti ascund ce-am greșit.

Amintiri șterse revin de departe,

Smulgând din mine un prelung oftat;

Tu îți fugi privirea -n altă parte 

De valul iluziilor tentat.

Te crezi invincibil și viteaz.

Așa am fost și eu cândva;

Fără griji și plin de haz,

Când orice fleac mă captiva.

-Si ce -mi propui de fapt, bătrâne,

Să -ti urmez calea fără tăgadă,

Cu teama zilei de mâine,

Să nu cad regretelor pradă?..

Se făcuse târziu și răcoare,

Vorbele -si luară zborul..

-Ramas bun și -mi cer iertare,

Veșnic îți voi duce dorul..

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

Genele respiră cu un gând

Întins pe verdele de pe pământ 

Ca ramura, dansând în vânt, 

Și eu te văd chiar și închisă în mormânt,

Iar irisul ascunde-nvolburat

Tornada ce  se-ndreaptă înspăimântat

Spre casa mea sădită-n mintea ta -

E  întuneric și-i speranța mea!

Și lacrima șterge nori domoli,

Ei scurg iubirea, provocând fiori,

Îi șterge de cenușa risipită,

Suflată de pe amintirea negăsită.

Iar trupul îți pulsează îngrozitor,

Fiind scheletul printre flori de dor, 

Scheletul slab ce ține tot pământul,

Iar lava-ți e ca sângele cu gândul.

Tu cazi și te zdrobești

De propriul univers 

Făcut să danseze pe ultimul meu vers,

Unde aerul e doar speranța ta, 

Iar moartea e o viață - tu și ea.

Unde lumina e regina 

Glasului morților, frumoasă și divină...