MESAJ PENTRU CITITORI
Uneori este mai bine sa te multumesti cu ce ai ...uneori este mai bine sa te uiti in oglinda si sa spui eu sunt cea mai minunata persoana .
nu toate merg bine cateodata ,plangem si ne rugam ,suferim ...dar toate astea fac parte din viata ,toti trecem prin greul vietii .
fiecare suferinta ne face mai puternici ,fiecare durere este o lectie pe care o invatam atunci cand stim ca am gresit .
important este ca in viata sa ramai mereu puternic pentru ca daca tu nu te vei ridica, nimeni nu o va face
Категория: Мысли
Все стихи автора: SUZUYA NICO
Дата публикации: 15 сентября 2022
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 851
Стихи из этой категории
Valsul în tandem
cioburi de oglindă-s pe jos,
în al nostru dans grațios.
păsările-mi cântă-n geam
și-mi rostesc un vals teatral.
și pe la vreo patruzeci de ani,
o să-mi aduc de-aminte cântecul nostru medicinal.
care sufletul mi-l alina,
în timp ce dansul nu rima .
Stop Droguri Alege Viata.
Pe străzi pustii, umbre se-ascund,
Destine frânte, visuri ce pierd.
În praf amar, se scurge o șoaptă,
„Alege viața, luptă, nu-i faptă.”
Raul privește spre zarea senină,
Unde viața curge, limpede, divină.
Refuză ispita, chemarea cea rece,
Spre calea luminii sufletul trece.
Drogurile mint, promisiuni ce dor,
Îți fură visele, te lasă gol.
Dar Raul știe, în adâncul său,
Că viața e darul cel mai măreț al său.
Prietenii cad, pierduți în abis,
Dar Raul e stâncă, un far nescris.
Cu glasul său clar, îndeamnă mereu:
„Alege speranța, drumul cel greu!”
În brațele vieții se află puterea,
Să-nfrunți întuneric, să rupi tăcerea.
Raul își strigă mesajul curat:
„Stop droguri acum, nu-i drum de urmat!”
Speranța răsare pe chipuri uitate,
Când Raul le-arată că viața e toate.
E soare, e zâmbet, e pace adâncă,
E cântec ce-n suflet veșnic răsună.
Deci, stopă tentația, prietene drag,
Nu lăsa durerea să-ți fie toiag.
Raul te cheamă: „Alege să trăiești,
În lume, curat, să dăruiești!”
Indiferență
trecerea timpului îmi apare ca o exhibiție jalnică
ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini
submultiplilor
secundelor frivole
(dansatoare de can-can burlesque
care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)
minutelor grațioase în magicul lor
rond de jambe
orelor plictisite de ele însele
până la depresie
„ țineți aproape sau vă ia dracu!”
cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri
sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor
preafericitului Daniel
turnate în Austria
oare nu se poate trăi și altfel
în afara dictaturii timpului
boul acela cu redingotă și papion
care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări
turează la maxim motorul bormașinii Bosch
made in Federal Republic of Germany
„ ca să știți și voi nenorociților!”
și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Recurențe
a scrie în zilele noastre
este un fel de a-ți pierde timpul
nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook
stereotipuri precum „bună ziua”
sau platitudini
un fel de filozofie ieftină despre nimic
într-o gramatică aproximativă
poezie albă
la propriu
cu poza personală aferentă
care ar trebui să acopere lipsa de idei
talentul
oricum acesta nu contează prea mult
criticii literari sunt pe cale dispariție
n-au mai rămas decât niște ipochimeni
jalnici
care scriu cronici pe bani mulți
și favoruri
ai zice că poezia a devenit apanajul femeilor
un mixaj siropos cu multe frustrări
și lacrimi
nimic nu mai este ce-a fost
anul 2000 a însemnat trecerea în mileniul 3
mileniul internetului egalizator
a telefonului mobil
a ieșirii din homo sapiens
și intrării în homo deus
non organic
ultima etapă a evoluției ființei umane
dar nu și cea din urmă...
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..
Valsul în tandem
cioburi de oglindă-s pe jos,
în al nostru dans grațios.
păsările-mi cântă-n geam
și-mi rostesc un vals teatral.
și pe la vreo patruzeci de ani,
o să-mi aduc de-aminte cântecul nostru medicinal.
care sufletul mi-l alina,
în timp ce dansul nu rima .
Stop Droguri Alege Viata.
Pe străzi pustii, umbre se-ascund,
Destine frânte, visuri ce pierd.
În praf amar, se scurge o șoaptă,
„Alege viața, luptă, nu-i faptă.”
Raul privește spre zarea senină,
Unde viața curge, limpede, divină.
Refuză ispita, chemarea cea rece,
Spre calea luminii sufletul trece.
Drogurile mint, promisiuni ce dor,
Îți fură visele, te lasă gol.
Dar Raul știe, în adâncul său,
Că viața e darul cel mai măreț al său.
Prietenii cad, pierduți în abis,
Dar Raul e stâncă, un far nescris.
Cu glasul său clar, îndeamnă mereu:
„Alege speranța, drumul cel greu!”
În brațele vieții se află puterea,
Să-nfrunți întuneric, să rupi tăcerea.
Raul își strigă mesajul curat:
„Stop droguri acum, nu-i drum de urmat!”
Speranța răsare pe chipuri uitate,
Când Raul le-arată că viața e toate.
E soare, e zâmbet, e pace adâncă,
E cântec ce-n suflet veșnic răsună.
Deci, stopă tentația, prietene drag,
Nu lăsa durerea să-ți fie toiag.
Raul te cheamă: „Alege să trăiești,
În lume, curat, să dăruiești!”
Indiferență
trecerea timpului îmi apare ca o exhibiție jalnică
ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini
submultiplilor
secundelor frivole
(dansatoare de can-can burlesque
care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)
minutelor grațioase în magicul lor
rond de jambe
orelor plictisite de ele însele
până la depresie
„ țineți aproape sau vă ia dracu!”
cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri
sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor
preafericitului Daniel
turnate în Austria
oare nu se poate trăi și altfel
în afara dictaturii timpului
boul acela cu redingotă și papion
care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări
turează la maxim motorul bormașinii Bosch
made in Federal Republic of Germany
„ ca să știți și voi nenorociților!”
și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Recurențe
a scrie în zilele noastre
este un fel de a-ți pierde timpul
nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook
stereotipuri precum „bună ziua”
sau platitudini
un fel de filozofie ieftină despre nimic
într-o gramatică aproximativă
poezie albă
la propriu
cu poza personală aferentă
care ar trebui să acopere lipsa de idei
talentul
oricum acesta nu contează prea mult
criticii literari sunt pe cale dispariție
n-au mai rămas decât niște ipochimeni
jalnici
care scriu cronici pe bani mulți
și favoruri
ai zice că poezia a devenit apanajul femeilor
un mixaj siropos cu multe frustrări
și lacrimi
nimic nu mai este ce-a fost
anul 2000 a însemnat trecerea în mileniul 3
mileniul internetului egalizator
a telefonului mobil
a ieșirii din homo sapiens
și intrării în homo deus
non organic
ultima etapă a evoluției ființei umane
dar nu și cea din urmă...
Doua trairi
Pulsul vieții,gândul la moarte-doua trăiri,aceeași carte,
Zambet și lacrima,îngemănate,
Zbor spre fericire,apoi,prăbușire,
Apusul negru,in zare,departe,
Azi,răsăritul strălucind,
Lumina și întuneric,în aceeași privire,
Tristețea,ca un glas de clopot,
Viața,te rog,canta asurzitor sa acoperi acest glas
Tulburător,,obsedant,atât de gol...
Am obosit,mi-e greu sa zbor,
Aripile îmi sunt apasate de gândul morții,
Viața,ia-ma-n vârtejul tau,orbeste-ma cu strălucirea ta,
Sa uit de ultima filă din cartea mea,
De finalul atât de trist al sorții..
Другие стихотворения автора
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută