Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Стихи из этой категории
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Studenta in Belgrad
„Protest“
„Mamă,
am devenit un râu
mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,
bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.
Mamă,
mi-e bine aici
Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu
Fluier lașilor din înaltele castele
Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude
ca unda care tună deasupra
De la focurile de avertizare
Astăzi au călcat încă o fată, mamă
Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam
Nu pot să mă întorc acasă
Trebuie să curg până nu curățăm străzile,
Casele, orașele, țara,
Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.
Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.
Este cald printre semeni tăi.
mamă, o mașină accelerează.
Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.
Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,
Dar aud oasele mele cum zbiară.
Mamă, mi-e frig acum,
Dar sângele de pe trotuar este cald,
Roșu ca şi capota mașinii,
Precum carnetul meu de student,
Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi
Nu voi ajunge acasă.
Autor: @encodedmoon“
/traducere/
https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.
Reflexii
Acum când gândurile îmi sunt
La unison cu bătăile inimii,
Și razele de soare mă descrunt,
Dăruiesc sentimente pure omenimii.
Doresc mereu ca să descopăr
O lume plină de candoare,
Și iubire cu care să acopăr
Tot ce din trecut mă doare.
O cunoaștere a conștiinței
Din teancul de necunoașteri,
Subjugate zilnic tendinței
De a înfăptui, zidi renașteri.
Cu stihuri blânde să dezmierd,
Clipele minunate să le amintesc,
Luptând cu anii să nu le pierd
Și iubirea de frumos să n-o clintesc.
Sufocare
Ma cuprind si ma lasa fara spatiu,
Ma imbata cu griji de care nu ma pot dezlipi.
Incearca sa ma faca sa nu fiu eu, ci ce vor ele
Ma indeamna sa fiu mereu trista si sa imi simt sufletul pereche incarcat de roade nefolositoare vietii eterne.
Aceste ganduri infinite te intorc impotriva ta.
Si ramai in santajul lor pana cand vezi albastrul cerului deasupra capului tau si te trezesti.
Simti ca mai poti respira un moment de liniste,
Iar atunci realizezi ca esti atat de mic intr-un albastru imbietor si calm,unde vrei sa ajungi si sa te contopesti,
Sa simti ca faci parte din acesta culoare vesnica.
Dar aceasta gura de aer curat, este imediat amestecata cu aer irespirabil, deoarce continui intr-o grija profunda.
Nu te lasa sa scapi usor din mrejele lor,
Ci ai devenit dependenta de aceasta stare si nu stii ca poti face pasii singura spre liniste.
Timpul trece si tu suspini in infinitatea gandurilor tale fara a te bucura de aceasta viata unde cerul este deasupra ta....
Sper sa fiu ajutata si sa pot urca la albastrul meu cer, unde sa raman pe vesnicie in al meu loc de la inceputul alegerii dinaintea nasterii gandurilor.
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Studenta in Belgrad
„Protest“
„Mamă,
am devenit un râu
mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,
bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.
Mamă,
mi-e bine aici
Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu
Fluier lașilor din înaltele castele
Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude
ca unda care tună deasupra
De la focurile de avertizare
Astăzi au călcat încă o fată, mamă
Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam
Nu pot să mă întorc acasă
Trebuie să curg până nu curățăm străzile,
Casele, orașele, țara,
Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.
Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.
Este cald printre semeni tăi.
mamă, o mașină accelerează.
Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.
Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,
Dar aud oasele mele cum zbiară.
Mamă, mi-e frig acum,
Dar sângele de pe trotuar este cald,
Roșu ca şi capota mașinii,
Precum carnetul meu de student,
Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi
Nu voi ajunge acasă.
Autor: @encodedmoon“
/traducere/
https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/
Epave în derivă
Ca într-un tablou derizoriu
Pictat de-un nebun cu harapnice,
Zăresc epave pline de pustiu
Ce exprimă dorințe sadornice.
Nu zăresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete în tonuri diatonice,
Ce-mi trezesc un gând de purgatoriu,
Ale sunetelor de metal ruginite
Și plutesc în plin delir
În largul oceanului de necunoscute
Aspirând toți după ghelir
Și închinând genunchi la prefăcute.
Acum torn speranțe din clondir
Sperând la un strop de castitate,
Dar voi o luați ca drept clistir,
Din speța diviziunilor clericiste.
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.
Reflexii
Acum când gândurile îmi sunt
La unison cu bătăile inimii,
Și razele de soare mă descrunt,
Dăruiesc sentimente pure omenimii.
Doresc mereu ca să descopăr
O lume plină de candoare,
Și iubire cu care să acopăr
Tot ce din trecut mă doare.
O cunoaștere a conștiinței
Din teancul de necunoașteri,
Subjugate zilnic tendinței
De a înfăptui, zidi renașteri.
Cu stihuri blânde să dezmierd,
Clipele minunate să le amintesc,
Luptând cu anii să nu le pierd
Și iubirea de frumos să n-o clintesc.
Sufocare
Ma cuprind si ma lasa fara spatiu,
Ma imbata cu griji de care nu ma pot dezlipi.
Incearca sa ma faca sa nu fiu eu, ci ce vor ele
Ma indeamna sa fiu mereu trista si sa imi simt sufletul pereche incarcat de roade nefolositoare vietii eterne.
Aceste ganduri infinite te intorc impotriva ta.
Si ramai in santajul lor pana cand vezi albastrul cerului deasupra capului tau si te trezesti.
Simti ca mai poti respira un moment de liniste,
Iar atunci realizezi ca esti atat de mic intr-un albastru imbietor si calm,unde vrei sa ajungi si sa te contopesti,
Sa simti ca faci parte din acesta culoare vesnica.
Dar aceasta gura de aer curat, este imediat amestecata cu aer irespirabil, deoarce continui intr-o grija profunda.
Nu te lasa sa scapi usor din mrejele lor,
Ci ai devenit dependenta de aceasta stare si nu stii ca poti face pasii singura spre liniste.
Timpul trece si tu suspini in infinitatea gandurilor tale fara a te bucura de aceasta viata unde cerul este deasupra ta....
Sper sa fiu ajutata si sa pot urca la albastrul meu cer, unde sa raman pe vesnicie in al meu loc de la inceputul alegerii dinaintea nasterii gandurilor.
Другие стихотворения автора
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.