Căci - Contrast
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul disturge persistent.
Căci știrbilor oameni viața se termină
Unde din crăpături răsare adevăr,
Iară iluzia devine ivăr,
Și sufletul se vermină.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
A cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Ce nedreptății coase mantie.
Căci timpu-i limitat,
Și minute, ore, vieți s-au spulberat.
În căutarea unui rost,
Vor fi, sunt, și au mai fost.
Căci viața-i in debusoleu
Orice suflet dă de greu,
Iară unele suprafața atacă,
Pe când altele se-nneacă.
Căci primăvara-i înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
In inimă îmi trezește răscoală.
Tu ești cel mai dulce alin,
Iubirii-mi ești un cămin.
File multe pot să scriu,
Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.
Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire,
Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.
Стихи из этой категории
Înconjurată de propriul gând
Îngândurată printre fum de țigară.
Blocată într-o agonie amară,
Înconjurată printre umbre străine,
Dorind ca totul să se termine.
Umblând prin întuneric crunt,
Și pierdută, mă scufund
Încercuită de neliniște tulburătoare,
Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.
Apoi, simt cum se stinge în vânt,
Fiecare sentiment frânt
Renăscând înapoi ca sacrificiu,
Pentru satisfacția păcătosului viciu.
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Înger Desfrânat
Căzut din cer,
Stăpân pe tot ce-i viu,
Îngerul cu aripi arse ,
Cu dorințe aprinse,
Trăiește-ntre două lumi,
Pierdut și pustiu,
Cu inima rănita.
Prin nopți exclusiviste,
Își poartă măști de aur,
Stăpân pe lumea-ntreagă,
Dar captiv în iad,
Traume adânci îl bântuie,
În al dorinței laur.
Ziua își joacă rolul,
Noaptea plânge-n abis,
Prins între lumină și intuneric,
Umbrele îl ademenesc,
Dorința schimbării ,
Frământă mintea haină,
Sperând că-ntr-un târziu,
Va regăsi cerul mareț.
Puterea îl îmbată,
Sufletul e-n gheare,
Îngerul zdrobit,
Drumul său rătăcitor,
Vrea să scape de povară,
De dorințe arzătoare,
Să-și găsească pacea,
În cerul salvator.
Nimic
Din nimic am venit și-n nimic m-oi întoarce,
Nimicurile mă omoară și nimic nu pot face.
Nimic de la viață n-am cerut niciodată
Și nimic n-am putut să-i ofer de durată...
Nimic n-am făcut să merit a mă naște,
Cu nimic n-am greșit să fiu lăsat să mor...
Sunt un biet ce din tot nimic nu cunoaște
De nimic nu mi-e teamă, de nimic nu mi-e dor!
(A.C. - Iași)
Când o să ajung la mal
În a universului palmă ,
plângea un pui de soare
Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,
cu lacrimi de viață.
Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur
îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .
Degetele mi l-au cuprins
și tot ce am văzut
a fost marea.
O mare de lacrimi de soare .
Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,
pe atât de rece dedesubtul lor
Voiam sa le miros esența
Si s-o strâng la piept
M-am aruncat .
Știam că locu mi-e sub soare ,
dar marea mă striga pe nume ,
la fel cum Eva voia a știi
mărul ,
ce gust are .
Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,
dar începuse în zare ,
o furtună.
Navighez încă de atunci
si mă întreb când oare
voi reuși
sa încerc marea cu degetul .
Dans murdar pe vârful sticlei
Dansez tango, ochi în ochi cu handicapul,
Iar tribunalul strigă: „TĂIAȚI-I CAPUL!”
Îmi dau foc fiorilor de stradă,
Jucând în sticluță, la margine de apă.
Bani murdari, trecuți prin labe de fier,
Și ochii țintă spre al nouălea cer,
Copii tăiați la gât de paguba prostiei,
Otrăviți de lanțul ruginit al modestiei.
Pișat pe pantaloni de vin înmagazinat,
Pe bot borât de părerea unui căcat,
Tremurând, mai aprind încă un chibrite,
Iar viața-mi spune iar: „TACI ȘI ÎNGHITE!”
Vrei să scoți un prezervativ din buzunar,
Știind că și așa ești destul de murdar,
Îți pui centura de piele pe nas
Și iarăși tragi o privire la ceas.
Când se va termina nebunia asta
Iar fricile vor spune: „Cu asta, basta!”,
Genunchii din ceară să se topească
Și durerea de suflet să te ocolească.
Tăria să nu mai fie așa de bună,
Ca o femeie udă, scăpată de furtună,
Adio, stare de ebrietate,
Adio, scopuri nerealizate.
Înconjurată de propriul gând
Îngândurată printre fum de țigară.
Blocată într-o agonie amară,
Înconjurată printre umbre străine,
Dorind ca totul să se termine.
Umblând prin întuneric crunt,
Și pierdută, mă scufund
Încercuită de neliniște tulburătoare,
Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.
Apoi, simt cum se stinge în vânt,
Fiecare sentiment frânt
Renăscând înapoi ca sacrificiu,
Pentru satisfacția păcătosului viciu.
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Înger Desfrânat
Căzut din cer,
Stăpân pe tot ce-i viu,
Îngerul cu aripi arse ,
Cu dorințe aprinse,
Trăiește-ntre două lumi,
Pierdut și pustiu,
Cu inima rănita.
Prin nopți exclusiviste,
Își poartă măști de aur,
Stăpân pe lumea-ntreagă,
Dar captiv în iad,
Traume adânci îl bântuie,
În al dorinței laur.
Ziua își joacă rolul,
Noaptea plânge-n abis,
Prins între lumină și intuneric,
Umbrele îl ademenesc,
Dorința schimbării ,
Frământă mintea haină,
Sperând că-ntr-un târziu,
Va regăsi cerul mareț.
Puterea îl îmbată,
Sufletul e-n gheare,
Îngerul zdrobit,
Drumul său rătăcitor,
Vrea să scape de povară,
De dorințe arzătoare,
Să-și găsească pacea,
În cerul salvator.
Nimic
Din nimic am venit și-n nimic m-oi întoarce,
Nimicurile mă omoară și nimic nu pot face.
Nimic de la viață n-am cerut niciodată
Și nimic n-am putut să-i ofer de durată...
Nimic n-am făcut să merit a mă naște,
Cu nimic n-am greșit să fiu lăsat să mor...
Sunt un biet ce din tot nimic nu cunoaște
De nimic nu mi-e teamă, de nimic nu mi-e dor!
(A.C. - Iași)
Când o să ajung la mal
În a universului palmă ,
plângea un pui de soare
Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,
cu lacrimi de viață.
Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur
îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .
Degetele mi l-au cuprins
și tot ce am văzut
a fost marea.
O mare de lacrimi de soare .
Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,
pe atât de rece dedesubtul lor
Voiam sa le miros esența
Si s-o strâng la piept
M-am aruncat .
Știam că locu mi-e sub soare ,
dar marea mă striga pe nume ,
la fel cum Eva voia a știi
mărul ,
ce gust are .
Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,
dar începuse în zare ,
o furtună.
Navighez încă de atunci
si mă întreb când oare
voi reuși
sa încerc marea cu degetul .
Dans murdar pe vârful sticlei
Dansez tango, ochi în ochi cu handicapul,
Iar tribunalul strigă: „TĂIAȚI-I CAPUL!”
Îmi dau foc fiorilor de stradă,
Jucând în sticluță, la margine de apă.
Bani murdari, trecuți prin labe de fier,
Și ochii țintă spre al nouălea cer,
Copii tăiați la gât de paguba prostiei,
Otrăviți de lanțul ruginit al modestiei.
Pișat pe pantaloni de vin înmagazinat,
Pe bot borât de părerea unui căcat,
Tremurând, mai aprind încă un chibrite,
Iar viața-mi spune iar: „TACI ȘI ÎNGHITE!”
Vrei să scoți un prezervativ din buzunar,
Știind că și așa ești destul de murdar,
Îți pui centura de piele pe nas
Și iarăși tragi o privire la ceas.
Când se va termina nebunia asta
Iar fricile vor spune: „Cu asta, basta!”,
Genunchii din ceară să se topească
Și durerea de suflet să te ocolească.
Tăria să nu mai fie așa de bună,
Ca o femeie udă, scăpată de furtună,
Adio, stare de ebrietate,
Adio, scopuri nerealizate.
Другие стихотворения автора
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Căci (Reimaginat)
Inocența oarbă ce perturbă
Un suflet gri, deloc inocent,
Adevărul îl sugrumă,
Și omul distruge persistent.
Căci lumea-i plină de judecați imorale,
Ei au uitat de simpatizare!
Pentru că lor le place gustul durerii,
Când favorită-i discuția tăcerii.
Căci percepțiile-s ca o sticla spartă
Ale cărei cioburi se-mprăștie,
Incitând spre o ceartă moartă,
Unde răspântia amurgie nu se știe.
Căci realizezi ce ai doar când s-a dus,
Iar tu, mi-ai fost doar un apus,
Căci din nou in inima-mi răsăreai,
Și ruini de amintiri pierdute.. tu recreai.
Căci sângele meu,
Într-o zi vei pleca doar așa
Deoarece ești ca o pală de vânt,
... Când mor, adie-mi lin peste mormânt.
Căci primăvara-i acum înflorită,
Gingașă și preamărită,
Dar fără tine-i goală,
În inimă-mi trezește răscoală
Căci cert e, tot ce vine prea ușor
Întotdeauna-i trecător,
... Totu-i trecător inafară de tine,
Pentru că la sol, iubirea mea te ține.
Of fii tu lună, c-oi fi eu soare,
Fii tu răceală, c-oi fi eu ardoare,
Fii tu corectă, c-oi fi eu eroare,
În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.
Căci hai să facem o tocmire:
Fii tu mireasă și ți-oi fi eu mire.