PSALM PENTRU DEZARMAREA LUMII

Războiul -

un zeu orb făurit din fier -

calcă peste grădinile lumii

cu pași de tunet.

 

În urma lui

râurile învață gustul ruginii,

iar orașele devin

biblioteci de cenuță

unde istoria își pierde vocea.

 

Pe cer cresc păsări mecanice,

cu aripi de fier și algoritm,

iar fiecare zbor al lor

scrie pe norii albi

o gramată a dispariției.

 

Soldații merg înainte

ca niște versuri

scoase din contextul unei poezii.

Sunt tineri,

dar deja locuiți

de tăcerile bătrâne ale morții.

 

Și totuși,

sub pleoapa adâncă a pământului

pacea respiră încet.

 

Ea e sămânța care refuză

dogma iernii,

tremurul verde

ca pregătește o altă primăvară.

 

Într-o zi

armele vor rămâne în urmă

ca niște instrumente greșite

ale unei orcheștre primitive,

iar omenirea -

dezvățată de ecoul exploziilor -

va auzi din nou

cum universul rostește

în fiecare fir de iarbă

același cuvânt vechi:

Pace pe pământ.

 


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: preot DAVID MARIAN poezii.online PSALM PENTRU DEZARMAREA LUMII

Дата публикации: 13 марта

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 1003

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

PE STRĂZI FĂRĂ NUME

 

PE STRĂZI FĂRĂ NUME

 

Pe străzile fără nume

cu lumini de neon și umbre

care uită să plece

trec de mână cu tăcerile mele

care au învățat să danseze

pe ritmul claxoanelor.

 

Mă plimb pe străzi fără nume

unde trotuarele au uitat să vorbească.

Fiecare piatră are o poveste

pe care nimeni nu o știe.

Luminile becurilor sau stins,

dar umbrele mă urmează

ca niște prieteni tăcuți.

 

E liniște,

dar zgomotul din cap nu se oprește.

oamenii trec pe lângă mine,

fiecare cu fața ascunsă în telefon.

Mă simt o siluetă, o reflecție

în vitrinile prăfuite ale magazinelor goale.

 

Pe străzile fără nume,

nu există destinație.

E doar un drum fără sfârșit,

unde timpul se frânge și totuși continuă

să mă caute, să mă învăluie.

 

Aș vrea să găsesc o poartă, un semn,

să îmi spunî că totul va fi bine.

Dar aici nu sunt răspunsuri,

Doar pași care se pierd în Întuneric.

Еще ...

DUPĂ SACRU

Am coborât valorile de pe pereți

și le-am așezat pe ecrane.

Nu mai strălucesc,

doar se aprind

când sunt atinse.

 

Binele a devenit negociabil,

adevărul - o opinie cu trafic,

iar conțtiința

un sunet dezactivat

în setările zilnice.

 

Nu ne-am lepădat de credință brusc,

ci din consens.

Ce e corect se votează,

ce e drept se ajustează,

iar omul rămâne

măsura tuturor lucrurilor

și a tuturor scuzelor.

 

Și totuși,

când luminile se sting

și nu mai e nimeni de convins,

ceva vechi se ridică în noi:

o teamă curată,

o întrebare fără răspuns,

un dor după sens.

 

poate că nu valorile au dispărut,

ci doar locul lor.

Poate că sacrul nu cere aplauze, ci  întoarcere.

Еще ...

GEOMETRIA IERNII

Iarna se așază peste lume

ca o scrisoare albă,

scrisă cu respirația cerului.

Orașul devine mai tăcut,

un gând limpede

înfășurat în frig.

 

Ninsoarea cade

pecum o rugăciune lentă,

iar străzile -

artere de lumină stinsă -

învață din nou

sensul așteptării.

 

Ferestrele ard blând,

ochi calzi ai serii,

în spatele lor

timpul se frânge

în felii de bucurie:

mese simple

râsete care dezgheață

anul obosit.

 

Sărbătoarea nu e un obiect,

ci o stare de gravitație:

ne trage unii spre alții,

ne adună din risipire.

Cuvintele devin mai rare,

dar mai adevărate,

ca aurul decantat din tăcere.

 

Copilăria revine

cu pași de zăpadă proaspătă,

iar părinții poartă în priviri

epitete de liniște și grijă,

o iubire veche

ca iarna însăși.

 

În noaptea aceasta,

frigul rămâne la ușă.

Înăuntru, inimile ard

ca niște felinare fragile,

dovedind că bucuria

nu încălzește lumea,

ci o face locuibilă.

Еще ...

ELOGIU FEMEI

Femeie -

dimineața care respiră lumină,

tăcere caldă

în care învață inimile să bată.

 

Pe umerii tăi

se odihnește oboseala lumii,

iar palmele tale

sunt izvoare unde setea se liniștește.

 

În brațele tale

copilăria prinde rădăcini,

iar cuvintele tale

sunt semințe de rugăciune

aruncate în pământul dragostei.

 

Ești icoană vie,

aprinsă discret

în altarul fiecărei case,

o candelă care nu se stinge

nici când vântul veacurilor se ridică.

 

Din lacrimile tale

se nasc râuri de răbdare,

din jertfa ta tăcută

se țese echilibrul lumii.

 

Tu aduni durerea

ca pe o ploaie de toamnă,

și o prefaci încet,

în primăvară.

 

Fiecare mamă,

fiecare fiică,

fiecare femeie care iubește

poartă în inimă o taină de cer.

 

Și astfel, fără zgomot,

fără slavă,

lumina trece prin tine

și se revarsă peste lume.

 

Femeie -

înger cu pași de pământ,

mângâiere pentru rătăciri,

rădăcină a iubirii.

 

De aceea te-a așezat Dumnezeu

în inima lumii:

să fii sprijinul ei nevăzut.

Еще ...

SUB PIELEA PĂMÂNTULUI

Omul merge prin lume

ca unrege orb

peste un regat care moare încet,

cu orașe ascunse în nepăsare

și inimi zidite în asfalt.

 

Auitat că odinioară

își învelea somnul

cu foșnetul pădurii

și își aprindea visele

din focul stelelor.

 

Acum smulge munților tăcerea,

taie rădăcinile apelor

și lasă în urma lui

pământul să sângereze.

 

Iar natura tace.

 

Tace adânc,

ca o mamă lovită de propriul copil,

ascuzându-și durerea

sub iarbă, sub ploi, sub anotimpuri.

 

Dar în fiecare furtună

se aude o judecată vegetală,

în fiecare copac doborât

cade o parte din sufletul omului.

 

Omul a uitat că el și pădurea

se hrănesc din același pământ,

respiră același aer:

unul respiră prin plămâni

celălat prin frunze.

 

Și poate că sfârșitul lumii

nu va veni prin foc,

ci în ziua aceea liniștită

când ultimul copac

nu va mai recunoaște

mâna omului

ca pe mâna unui frate.

 

 

 

Еще ...

STAREA LUMII

Trăim într-o vreme

în care clipa se consumă

mai repede decât sensul,

iar adevărul, fragmentat,

circulă fără memorie.

 

Ne rostim viețile

în formule scurte,

ca și cum tăcerea

ar fi devenit

un lux suspect.

 

Orașele se înalță,

dar omul rămâne

într-o perpetuă

micșorare de sine,

negociind zilnic

cu frica de a fi vulnerabil.

 

Suntem legați

prin fire invizibile,

însă inimile

se ating rar,

ca niște continente

uitate de timp.

 

Și totuși,

sub acest cer grăbit,

mai există gesturi lente:

o privire care rămâne,

o voce care nu cere nimic,

o prezență

care refuză să plece.

 

În ele, lumea își amintește

ce ar fi putut fi

și ce încă mai poate deveni.

Еще ...

Стихи из этой категории

LA BOSTANA

De la umbra salcamilor.
Pan, la drumul carutelor,
Se intinde o bostana
Pazita de o vadana.
 
In jurul ei trei pici
Se joaca cu un arici,
Care a iesit ditr-un tufis
Privind la ei pe furis.
 
Bostana este plina toata,
Cu pepeni cat o galeata,
Insirati pe vreji lungi
Impodobiti toti  cu dungi.
 
Vadana si cei trei  pici
Privec la pepen mai mici.
Care sunt in crestere,
Precum o intrecere
 
Bostana cu pepeni copti.
Pazita zile si nopti
Este buna de cules
Avand pepeni pe ales.
 
Plange unul dintre pici,
Incaltat cu opinci,
Vrea sa mai manance,
Un pepene dulce
 
Se alatura copilului
Si ceilalti frati ai lui
Mancand toti cu pofta
Sa aiba tui bafta.
 
Bafta si multa sanatate,
Mai buna decat toate,
Mari sa creasca,
Bostanele sa le inmulteasca.

Еще ...

Ridicați-vă

Ridicați-vă din sângele-nghețat pe asfalt,
din decembrie-n care ați căzut fără vină,
ridicați-vă, din glonțul prea înalt
și spune-ți clar: a fost jertfa lumină?


Că noi am rămas cu libertatea-n vitrină,
ca pe-un lucru scump ce nu știm să-l folosim,
iar cei ce-au căzut au ajuns doar rutină
în gura acelora ce știu să mintă fin.


Comunismul n-a murit, doar s-a schimbat la față,
și-a pus cravată nouă, discurs occidental,
ne fură fără ură, ne suge fără greață,
din nouăzeci încoace, calm, instituțional.


Și iar suntem despărțiți, român contra român,
unii cu istoria vie, alții cu lozinci goale,
vin „salvatori” ce urlă fals și foarte senin,
cu Estul în privire și cu frici ancestrale.

 

Ne spun că-s pentru țară, dar țara e un pretext,
o mască pentru ordine, obediență, pumn,
sub tricolor se-aprinde același vechi context:
autoritar, murdar, cu iz de stepă și fum.


Iar noi, popor obosit, cu memoria scurtă,
uităm lagăr, foamete, frica de a vorbi,
mergem iar după fluier, cu mintea prea ruptă,
ca turma ce nu știe de ce va muri.


Ridicați-vă, morților din stradă,
și spuneți-le viu: nu asta a fost visul lor.
Libertatea-i liniște, nu-i frică, nu-i pradă,
e luptă lucidă, cu capul ușor.

Еще ...

Clipe

 

Clipe multe curg în valuri,

Ca o ploaie zi și noapte,

Viața noastră-i între maluri,

Între naștere și moarte.

 

Bocet scos la zămislire,

Și-un surâs pe patul morții,

Viața ni-i un fir subțire,

Legănat în voia sorții.

 

Timpul trece fără milă,

Nu ne rabdă nici un veac,

Suntem numere pe-o filă,

Trupuri moarte fără leac.

 

Pe cărarea neființei,

Calcă pași cu glas tăcut,

Dorul stins al necredinței,

Se prelinge-n lutul mut.

 

Intonări în vechi scripturi,

Cete, mesageri de îngeri,

Ne vorbesc cu patru guri,

De momentul marii frângeri.

 

Totu-i plâns ori mângâiere,

Și ne poartă același vânt,

Suntem clipa de durere,

Ce dispare-într-un mormânt.

 

Еще ...

Moșule, deschid fereastra

Te dor oasele, bătrâne, 

Din rărunchi trosnesti și gemi.

Nu mai speri ziua de mâine 

Si de umbra ta te temi.

 

Uscativ, palid la față 

Zaci in scaun cu rotile 

Si te scufunzi in ceață, 

Blocat în vorbe inutile.

 

Pufai din țigara stinsă, 

Sorbi din paharul gol;

Iar povestea ta nescrisă 

E ferecata  la subsol.

 

Joci in lumea ta fictiva, 

Te complaci la izolare

În odaia ta captiva 

Fără cer ori soare..

 

Din coltul tăcut răzbate 

Radioul îmbătrânit cu tine;

Notele -I șterse și mate

Te imită in suspine..

 

Moșule, deschid fereastra 

Nu mustra,nu bombani:

Nu te -mpotrivi și basta 

Sa -ți vezi rostul de păianjeni...

Еще ...

Insomnii I

 

Nu mai aștept somnul. Îl jelesc.

Îl jelesc ca pe un frate plecat fără mormânt.

Ca pe cineva pe care-l strig în fiecare noapte

și-mi răspunde numai perna,

tot mai rece,

tot mai străină.

 

La început număram ore,

apoi am numărat răsărituri.

Acum nu mai număr nimic.

Doar recunosc după zgomote

cât de departe sunt de vise.

 

Frigiderul respiră în bucătărie.

Țevile vorbesc între ele.

Lemnul din mobilă trosnește

ca oasele unui bătrân care se ridică din pat.

Știu fiecare sunet al casei.

Le știu mai bine decât îmi știu rugăciunile.

 

Dimineața nu mă mai găsește obosit.

Oboseala a fost demult.

Acum sunt ceva mai adânc:

o cameră în care cineva a uitat lumina aprinsă

săptămâni întregi.

 

Of, Doamne!

Închide-mi pleoapele…

Pentru totdeauna.

Еще ...

Noi suntem toți de la țară

 

Noi suntem toți de la țară,

Cu fața curată,

Cu vorba mai rară,

Cu treapta mai 'naltă la scară.

 

Noi suntem toți de la țară,

Cu somnul pe frunze afară,

Cu gândul ce-ntruna ne zboară,

Spre zori și apoi înspre seară.

 

Noi suntem toți de la țară,

Cu mână vânjoasă de fiară,

Cu spatele drept care cară,

Orice povară...

 

Noi suntem toți de la țară,

Țăranul ce câmpul își ară,

Copilul cu vita de sfoară,

Roada ce șade-n cămară.

 

Noi suntem toți de la țară,

Cu viața și dulce, și-amară,

Cu ruga către Fecioară,

În fiece seară.

 

Vă spun pentru ultima oară,

Nu suntem o pradă ușoară,

Iar neamul nicicând n-o să piară,

Căci suntem toți de la țară.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍