Adesea
Adesea jindui să fiu mică,
Fără griji și fără frică,
Să alerg fără vreo țintă
Cu genunchi julit de -o trântă.
Să cred iarăși în povești,
Rostogolindu -mă pe pajiști;
Cu jucăriile -n desagă,
Să cutreier lumea -ntreagă.
Cerul să -l ating din zbor
Cu degetul de la picior,
Când mă dau în huțuluș
Cu ursulețul meu de pluș.
De -a v-ați ascunselea -n ogradă
Prin tuneluri de zăpadă
Cu gașca mea de prichindei
Puși pe șotii după ei.
Și ziulica cât de mare
Să port în păr o floare;
Noaptea să adorm buștean
Cu roi de fluturi pe tavan..
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Keller Gabriela
Дата публикации: 16 февраля
Просмотры: 182
Стихи из этой категории
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Semne...
Și iarăși mi se-arată semne,
În nori și vântul ce adie,
Pădurea umblă după lemne,
Iar înțelepții seamănă prostie.
Orbecăie azi orbii pe frânghie,
Sub bocet lung de cucuvea,
Iar muții vor miraculos să știe,
Să cânte gospel și manea.
Din scârba lumii plouă cu dejecții,
Plămânu-mi șuieră ca vântul,
E toată omenirea sub injecții,
Căci virușii au invadat pământul.
Și iarăși mi se-arată semne,
Mi-e buzunarul plin cu moarte,
Iar cioclii-s duși pe uși să-nsemne,
Pe cei smintiți și cei cu carte.
Ce miracol…
Mă suduie mitropolitul,
Că prescura-i din tărâță,
El uitase preasfințitul,
Că pământul n-are țâță.
Că făina de la moară,
Vinul dulce de butuc,
Nu curge pe ulicioară,
Ori tâșnește din izbuc.
Babe urlă la icoane,
Cu pomelnicul de gât,
Cade pâinea din amvoane,
Sfinții merg la ogorât,
Ce miracol, ce minune,
Avem vin și avem pâine!
Popa suflă ușurat,
În amvon pute a păcat.
Ce taină adâncă...
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omu-i o ființă infimă,
Un val ce se pierde-n furtună,
O umbră fără lumină.
Se-nalță cu visuri mărețe,
Dar pașii îi sunt de nisip,
Încalcă porunci și povețe,
Iar fața-și ascunde-n alt chip.
E duhul ce plânge în noapte,
Un strigăt ce nimeni nu-l știe,
Un jar care arde-n tăcere,
Carne și os devenită stihie.
E-un cântec de jale ce trece,
Un șuier ce se-aude în vânt,
Se naște, se pierde, petrece,
Și taina-i rămâne un gând,
Căci lumea îl naște și-l pierde,
Un scâncet ajuns în cuvânt,
Un ecou dintr-o mare de stele,
O umbră ce intră-n pământ.
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omul e-atât de infim,
Un vis risipit printre stele,
O umbră pe margini de timp.
Împărăția lui Dumnezeu
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
Dă-ne nouă pâinea
Cea de toate zilele.
Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm
De la fapte rele
Ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Semne...
Și iarăși mi se-arată semne,
În nori și vântul ce adie,
Pădurea umblă după lemne,
Iar înțelepții seamănă prostie.
Orbecăie azi orbii pe frânghie,
Sub bocet lung de cucuvea,
Iar muții vor miraculos să știe,
Să cânte gospel și manea.
Din scârba lumii plouă cu dejecții,
Plămânu-mi șuieră ca vântul,
E toată omenirea sub injecții,
Căci virușii au invadat pământul.
Și iarăși mi se-arată semne,
Mi-e buzunarul plin cu moarte,
Iar cioclii-s duși pe uși să-nsemne,
Pe cei smintiți și cei cu carte.
Ce miracol…
Mă suduie mitropolitul,
Că prescura-i din tărâță,
El uitase preasfințitul,
Că pământul n-are țâță.
Că făina de la moară,
Vinul dulce de butuc,
Nu curge pe ulicioară,
Ori tâșnește din izbuc.
Babe urlă la icoane,
Cu pomelnicul de gât,
Cade pâinea din amvoane,
Sfinții merg la ogorât,
Ce miracol, ce minune,
Avem vin și avem pâine!
Popa suflă ușurat,
În amvon pute a păcat.
Ce taină adâncă...
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omu-i o ființă infimă,
Un val ce se pierde-n furtună,
O umbră fără lumină.
Se-nalță cu visuri mărețe,
Dar pașii îi sunt de nisip,
Încalcă porunci și povețe,
Iar fața-și ascunde-n alt chip.
E duhul ce plânge în noapte,
Un strigăt ce nimeni nu-l știe,
Un jar care arde-n tăcere,
Carne și os devenită stihie.
E-un cântec de jale ce trece,
Un șuier ce se-aude în vânt,
Se naște, se pierde, petrece,
Și taina-i rămâne un gând,
Căci lumea îl naște și-l pierde,
Un scâncet ajuns în cuvânt,
Un ecou dintr-o mare de stele,
O umbră ce intră-n pământ.
Ce taină adâncă e lumea,
Iar omul e-atât de infim,
Un vis risipit printre stele,
O umbră pe margini de timp.
Împărăția lui Dumnezeu
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
Dă-ne nouă pâinea
Cea de toate zilele.
Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm
De la fapte rele
Ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Другие стихотворения автора
Un adio sau o sărutare...
Ne spunem adio,rămas bun
La o raspantie de drum.
Cuprinși de necunoscut ,
Vom uita ce ne a durut.
Odată n urmă vom privi
Si amintirile ne vor strivi,
In cumpănă vom zăbovi,
Regretele vor garbovi.
Desi nu există cale
Pe urmele ude si goale,
Ce se pierd in ceață
In tardiva dimineață
Dar dacă ne am reincarna
Si stelele ne ar cununa?.
Sperând ca piesa sa ne iasă
Din cea mototolita si arsa.
Ne am culege din cenușă,
Deschizându-se o ușă,
Sa I dăm idilei sărutare
Din iubirea ce nu moare..
Din nou spre soare
Steaua mea s-a stins,
Frunza palidă,a plâns,
Raza gândului ardea
Visului ce -mi surâdea..
Mă udă bolta cu cenușă,
Arunc cheia de la ușă,
Că să nu mă -nchid în casă,
Zdrențuită și ploioasă...
Îmi pierd urmele în zare
Și amintirile în mare;
Mă vindec când mă doare
Și zbor din nou spre soare..
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Ia -mă de mănă..
Arde inima in mine
Pentru tine, suflet rece;
Mi -e sumbră ziua de mâine,
Tumultul nu -mi dă pace..
Să te -ncalzesc mă chinui iar;
Al tău spirit,sloi de gheață,
De s -ar topi în al meu jar,
Să scap de -amar și ceață..
Ascultă -mi șoaptele febrile,
Privește -mă în ochii plânși,
Pătrunde mi frământările,
Urmează mi pașii neatinși.
Fă-mă să tresar din nou,
Șoptindu -mi vorbe de amor,
Ce se revarsă din ecou,
Purtând pe aripi al meu dor.
Zămbește-mi pe sub mustață,
O clipă fă -mă fericită ,
Să mă trezesc o dimineață,
Să mă simt a ta iubită.
Viața -i atât de trecătoare,
Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,
Că două păsări călătoare,
Să cântăm imnul iubirii..
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Un adio sau o sărutare...
Ne spunem adio,rămas bun
La o raspantie de drum.
Cuprinși de necunoscut ,
Vom uita ce ne a durut.
Odată n urmă vom privi
Si amintirile ne vor strivi,
In cumpănă vom zăbovi,
Regretele vor garbovi.
Desi nu există cale
Pe urmele ude si goale,
Ce se pierd in ceață
In tardiva dimineață
Dar dacă ne am reincarna
Si stelele ne ar cununa?.
Sperând ca piesa sa ne iasă
Din cea mototolita si arsa.
Ne am culege din cenușă,
Deschizându-se o ușă,
Sa I dăm idilei sărutare
Din iubirea ce nu moare..
Din nou spre soare
Steaua mea s-a stins,
Frunza palidă,a plâns,
Raza gândului ardea
Visului ce -mi surâdea..
Mă udă bolta cu cenușă,
Arunc cheia de la ușă,
Că să nu mă -nchid în casă,
Zdrențuită și ploioasă...
Îmi pierd urmele în zare
Și amintirile în mare;
Mă vindec când mă doare
Și zbor din nou spre soare..
Dulcele cămin
Tristețea mă apasă
În depărtări de casă,
Mă simt clandestină
Smulsă de la rădăcină..
Molipsită de dor
Sub cerul incolor
Bântui în noapte,
Lăcrimez în șoapte.
Timpul ce -a rămas
În ticăit de ceas,
Îl culeg tacit
Din simțul mocnit..
Îmi zâmbise La fereastră
Ziua cea albastră;
Mă lepăd de străin
Spre dulcele cămin...
Ia -mă de mănă..
Arde inima in mine
Pentru tine, suflet rece;
Mi -e sumbră ziua de mâine,
Tumultul nu -mi dă pace..
Să te -ncalzesc mă chinui iar;
Al tău spirit,sloi de gheață,
De s -ar topi în al meu jar,
Să scap de -amar și ceață..
Ascultă -mi șoaptele febrile,
Privește -mă în ochii plânși,
Pătrunde mi frământările,
Urmează mi pașii neatinși.
Fă-mă să tresar din nou,
Șoptindu -mi vorbe de amor,
Ce se revarsă din ecou,
Purtând pe aripi al meu dor.
Zămbește-mi pe sub mustață,
O clipă fă -mă fericită ,
Să mă trezesc o dimineață,
Să mă simt a ta iubită.
Viața -i atât de trecătoare,
Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,
Că două păsări călătoare,
Să cântăm imnul iubirii..
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...