Автор gabriela

Cum e să fii mereu plecat-

Iar ai tăi copii să te aștepte plângând acasă?

Să fii mereu un tata îndurerat

Ca să ai ce pune mai târziu pe masă.

Ei te așteaptă sfioși la poartă,

Sperând că le-ai adus o jucărie nouă.

O păpușă, o carte, poate o nouă soarta.

Din ochii lor lacrimi au început să plouă...

Cum e să fii mereu plecat-

Iar a ta soție să devină altă femeie?

Tu să fii mereu un soț stricat

Că ea să rămână pentru casa cheie.

Ea te așteaptă în orice anotimp,

Sperând că ai rămas aceeași ființă.

Un soț și un tata neschimbat de timp,

Pentru ea mereu aceeași dorință...

Sătul de aceste locuri noi,

Pornit-am iarăși către casă,

Și am pe tălpi numai noroi,

Iar ploaia strașnic e de deasă.

Mi-e pasul scurt și anevoie,

Cu greu genunchiul îl îndoi,

Și plouă ca în zilele lui Noe,

Și simt că mersul mi-e-napoi.

M-așez pe-o stâncă colțuroasă,

Ce o zărisem jos în vale,

Dar haina udă mă apasă,

Și simt că-s îmbrăcat în zale.

Eterna ploaie calea mi-o încarcă,

Și înot în mers, și merg înot,

Mai bine mi-aș clădi o arcă,

Căci drumu-i greu, și nu mai pot.

Nu am vreun semn și nici o veste,

Nici porumbel, nici ramur de măslin,

Și până-acasă mult mai este,

Și-aș da un cal, pe un delfin.

De ce mă pedepsești slăvite Domn?

Căci nu sunt Nefilim ori altă rasă,

Sunt doar un biet fecior de om,

Ce vrea s-ajungă azi la el acasă.

Balanța necesară oferită
de cineva la care
nu mă așteptam dar merită
macar o incercare.
Nu e vorba sexual
deși în gandu-mi este
mai degrabă o așezare în plan
a altui lucru ce doar este.
Altă perspectivă-mi face
un alt dezechilibru;
Cutreier mintea, -mi fac de lucru
dau jos o piatra grea, ce de mult acolo zace
cade pe balanța mea și tace.
Pe timp si spatiu iarasi cade
dar nu face nimic
ce odata dura mult: decade
azi mai tine doar un pic.

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Inolvidable

Inolvidable

Eso es lo que eres

Inolvidable

Aunque estés lejos o cerca

Como una canción de amor que se pega a mi

O como pensar en ti hace cosas en mí

Nunca nadie ha sido más

Inolvidable

De todas las maneras

Y para siempre

Así te quedarás

Es por eso cariño, es increíble

Que alguien tan inolvidable

Piense que yo soy inolvidable también

Inolvidable

De todas las maneras

Y para siempre

Así te quedarás

Es por eso cariño, es increíble

Que alguien tan inolvidable

Piense que yo soy inolvidable también.

Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,

Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,

Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,

Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.

Am adunat speranțe și visuri de copil,

Le-am strâns într-o trăistuță

Să nu le pierd nicicând.

Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,

Și-am sigilat-o în suflet,

Să n-o uit niciodată.

Dar, în vâltoarea vieții,

Apar nori și furtuni …

Ne pierdem în minciună și devenim imuni.

Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,

Iar în final ajungem,

Să fim niște nebuni.

Apoi, sleiți de vlagă

Trăim în resemnare,

Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.

Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,

Iar drumul pocăinței

      E doar o FUNDĂTURĂ!

Viorica E.

În lacul negru , tulbure , ea s-aruncă fără clipiri

O mînă simți-n creștet , cum o-mpingea în adîncimi

Zbătîndu-se necontenit , pierea cate puțin , încet, încet

Si vietățile de dedesubt , să-i fure inima din piept !

Avea să-și vadă viața toată , trecînd într-o clipită

Regrete adunate-n saci , ieșeau la suprafață

Și amăgiri, dezamăgiri , aduse de curenți degrabă

Prieteni, rude, ce alai ! se adunară-n grabă

Si demonii de dedesubt aveau sa îi surîdă ,

Se stranseră în jurul ei , jugul să il pună

De gît avea lanțuri de fier , purtîndu-le veșmînt

Povara grea îi atîrna , pe umerii săi ,plumb .

Și biata fată se zbătea, în propiul iad, necontenit

Dureri acumulate-n timp, aveau să piară negreșit

Și-atunci, în ultimul moment și suflu, ea se văzu !

În veșnicul sicriu de apă, mireasă moartă întruchipată !