RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
Category: Thoughts
All author's poems: Tabus Anca Oana
#OANA
Date of posting: 18 сентября 2023
Added in favorites: 1
Views: 645
Poems in the same category
Pamantul strabunilor
Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,
Un pământ sfânt, moștenire străbună,
Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,
Și s-au scris pagini de istorie străbună.
Într-un colț de lume, unde râurile curg,
Și vântul șoptește povești de demult,
Trăim cu mândrie, sub același cer,
Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.
Naționalismul, flacără ce ne aprinde,
Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,
Ne dă putere să visăm și să zidim,
Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.
Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,
Ne face stăpâni pe destinul nostru,
Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,
Și să ne construim viitorul luminos.
Dar naționalismul, ca orice foc,
Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,
Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,
Ne poate conduce spre prăpastie.
Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,
Să iubim țara, dar și pe cei din jur,
Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,
Și să construim împreună un viitor mai bun.
Ascunsă sub lună
Ochii ei albaștri
Și parul ei de-un cafeniu închis,
Cu ale sale plete-n vânt
Se ascunde-n propriul râs,
Se teme să se arate.
Se ascunde după foile ce cu sutele le scrie
În timp ce răsare luna ruginie...
Povestind în rânduri despre ale dragostei aventuri cutreierate,
Și nu o vede nimeni, stă sub lună, ascunsă de toți și de toate.
Medicul roman
Din mâini ce ar fi trebuit să aline,
Vine disprețul, rece ca o gheață.
Un zâmbet fals, o privire ce nu vine,
Doar o așteptare, o tainică dorință.
Spăgi ascunse sub un gest de compasiune,
O taxă pentru vindecare, o umilință.
Sufletul bolnav, zdrobit de nedreptate,
Căutând alinare, primește doar tăcere și neîncredere.
Oamenii cu halate albe, odată simboluri ale speranței,
Acum trezesc doar teamă și dezamăgire.
Promisiuni false, diagnostice inventate,
Totul pentru a stoarce bani din suferință.
Unde a dispărut empatia, jurământul lui Hipocrate?
Unde a rămas compasiunea, respectul pentru viață?
Doar lăcomia și dorința de putere domină,
Lăsând în urmă durere și lacrimi amare.
O lume bolnavă, nu doar de boli fizice,
Ci și de corupție și lipsă de moralitate.
O lume unde vindecarea are un preț,
Un preț prea mare pentru cei care nu îl pot plăti.
Dar dincolo de întuneric, o licărire de speranță persistă.
Există medici cu suflet curat, dedicați vindecării.
Cei care luptă împotriva nedreptății și corupției,
Și care cred cu tărie în puterea binelui.
Către acești medici îmi îndrept recunoștința,
Pentru omenie, compasiune și profesionalism.
Ei sunt lumina care străpunge întunericul,
Și ne oferă speranță pentru un viitor mai bun.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
transfigurare 1/4
neliniști-
sculpturi de vânt
vârtejuri rotite
de brațele de oțel ale unei
caracatițe solare-
oglindesc
în oglinda brixel
siluete feminine
temătoare
Pamantul strabunilor
Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,
Un pământ sfânt, moștenire străbună,
Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,
Și s-au scris pagini de istorie străbună.
Într-un colț de lume, unde râurile curg,
Și vântul șoptește povești de demult,
Trăim cu mândrie, sub același cer,
Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.
Naționalismul, flacără ce ne aprinde,
Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,
Ne dă putere să visăm și să zidim,
Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.
Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,
Ne face stăpâni pe destinul nostru,
Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,
Și să ne construim viitorul luminos.
Dar naționalismul, ca orice foc,
Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,
Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,
Ne poate conduce spre prăpastie.
Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,
Să iubim țara, dar și pe cei din jur,
Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,
Și să construim împreună un viitor mai bun.
Ascunsă sub lună
Ochii ei albaștri
Și parul ei de-un cafeniu închis,
Cu ale sale plete-n vânt
Se ascunde-n propriul râs,
Se teme să se arate.
Se ascunde după foile ce cu sutele le scrie
În timp ce răsare luna ruginie...
Povestind în rânduri despre ale dragostei aventuri cutreierate,
Și nu o vede nimeni, stă sub lună, ascunsă de toți și de toate.
Medicul roman
Din mâini ce ar fi trebuit să aline,
Vine disprețul, rece ca o gheață.
Un zâmbet fals, o privire ce nu vine,
Doar o așteptare, o tainică dorință.
Spăgi ascunse sub un gest de compasiune,
O taxă pentru vindecare, o umilință.
Sufletul bolnav, zdrobit de nedreptate,
Căutând alinare, primește doar tăcere și neîncredere.
Oamenii cu halate albe, odată simboluri ale speranței,
Acum trezesc doar teamă și dezamăgire.
Promisiuni false, diagnostice inventate,
Totul pentru a stoarce bani din suferință.
Unde a dispărut empatia, jurământul lui Hipocrate?
Unde a rămas compasiunea, respectul pentru viață?
Doar lăcomia și dorința de putere domină,
Lăsând în urmă durere și lacrimi amare.
O lume bolnavă, nu doar de boli fizice,
Ci și de corupție și lipsă de moralitate.
O lume unde vindecarea are un preț,
Un preț prea mare pentru cei care nu îl pot plăti.
Dar dincolo de întuneric, o licărire de speranță persistă.
Există medici cu suflet curat, dedicați vindecării.
Cei care luptă împotriva nedreptății și corupției,
Și care cred cu tărie în puterea binelui.
Către acești medici îmi îndrept recunoștința,
Pentru omenie, compasiune și profesionalism.
Ei sunt lumina care străpunge întunericul,
Și ne oferă speranță pentru un viitor mai bun.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Prea mult și totuși prea puțin
De-ar avea oamenii tot ce își doresc
Tare bine le-ar fi
Daca-ș avea tot ce poftesc
În viața mea mare sărăcie ar fi.
Unii oameni nu sunt mulțumiți
Unii copii nu sunt primiți
Deci chiar de toți ar fi mulțumiți
Ei încă nu vor fi primiți.
Fie de l-e bine, fie de l-e rău
Fie de gânduri bune sunt în capul lor
Fie de sunt conștienți, fie de supuși
Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.
Chiar de lumea ar fi plină de har,
Și dreptatea ar curge ca un râu amar,
Tot ar spune cineva „nu-i destul”,
Căci sufletul omului e sec și fără azur.
transfigurare 1/4
neliniști-
sculpturi de vânt
vârtejuri rotite
de brațele de oțel ale unei
caracatițe solare-
oglindesc
în oglinda brixel
siluete feminine
temătoare
Other poems by the author
CITEȘTE ” PUȚIN”
P - PUȚINĂ IUBIRE ÎMPART...
U - UIMIT DE FRUMUSEȚEA FEMEII VICLENE,
Ț - TINDE SĂ INTRE ÎN PATUL MEU LARG DE FETE ,
I - INTUIEȘTE ȚINTA CU OCHII DE VIPERĂ NEBUNĂ...
N - N-AȘ VREA SĂ MĂ CORUPĂ CA EVA PE ADAM ÎN FRUNZIȘUL PĂCATULUI.
Primăvară
Bucuria primăverii ploioase
Se așterne în sufletele noastre,
Ghioceii albi,clopoței în plina splendoare,
Răsar din pamântul lui Dumnezeu atotputernic .
Incep sa simt mirosul bucuriei oamenilor
Ce ies la lecturat prin parcuri...
Și de zumzăitul copiilor celor mici
Și neastâmparați .
Simt puțină invidie că nu mai pot
avea mentalitatea de a ma juca de dimineață
Pâna la apusul soarelui .
Aș vrea să simt macar odata
Zvolta fericirii acelor vremuri...
BASME
Simt din nou ca iubesc,
Simt din nou bucurie in suflet
Ca un copil ce vede pentru prima data marea
Iar iubirea nebuna ce ti-o port,
E primul sentiment pur de care nu vreau sa ma lepad.
Desi te iubesc in pacat,
Esti mai dulce decat marul muscat de Eva,
Si-ti simt buzele de o mie de ori mai dulci
Decat mierea de albine.
As vrea sa traim intr-o poveste Disney,dar nu,nu suntem in basme
Ci in viata reala unde totul se plateste .
INCEP
Incep a scrie aceste versuri
cernand o lacrima .
Plang in asternut ca o femeie inselata de barbat ,
Insa eu am fost inselata de viata.
As fi vrut sa-si fi cerut scuze,
dar si-a pus cureaua la pantaloni,
in picioare pantofii de calcat suflete neocrotite,
Palaria ca un domn de afaceri si a plecat,
Lasand in urma tot ce nu se poate repara de oameni .
ZIUA BARFELOR
Lacrimile reflecta plansul inimii,
Ele vorbesc despre sentimentele traite...
Amintirile țin în dosare greșelile vieții,
Le țin pentru confesiune
În batalia mea,
Iar caracterul ramane imun la ură.
Oamenii judeca dupa mancarea
Activitatilor,la garnitura cu barfe
Aparent meniul este scurt cu
Cearta la pachet...
Aștept nota !
CITEȘTE ” PUȚIN”
P - PUȚINĂ IUBIRE ÎMPART...
U - UIMIT DE FRUMUSEȚEA FEMEII VICLENE,
Ț - TINDE SĂ INTRE ÎN PATUL MEU LARG DE FETE ,
I - INTUIEȘTE ȚINTA CU OCHII DE VIPERĂ NEBUNĂ...
N - N-AȘ VREA SĂ MĂ CORUPĂ CA EVA PE ADAM ÎN FRUNZIȘUL PĂCATULUI.
Primăvară
Bucuria primăverii ploioase
Se așterne în sufletele noastre,
Ghioceii albi,clopoței în plina splendoare,
Răsar din pamântul lui Dumnezeu atotputernic .
Incep sa simt mirosul bucuriei oamenilor
Ce ies la lecturat prin parcuri...
Și de zumzăitul copiilor celor mici
Și neastâmparați .
Simt puțină invidie că nu mai pot
avea mentalitatea de a ma juca de dimineață
Pâna la apusul soarelui .
Aș vrea să simt macar odata
Zvolta fericirii acelor vremuri...
BASME
Simt din nou ca iubesc,
Simt din nou bucurie in suflet
Ca un copil ce vede pentru prima data marea
Iar iubirea nebuna ce ti-o port,
E primul sentiment pur de care nu vreau sa ma lepad.
Desi te iubesc in pacat,
Esti mai dulce decat marul muscat de Eva,
Si-ti simt buzele de o mie de ori mai dulci
Decat mierea de albine.
As vrea sa traim intr-o poveste Disney,dar nu,nu suntem in basme
Ci in viata reala unde totul se plateste .
INCEP
Incep a scrie aceste versuri
cernand o lacrima .
Plang in asternut ca o femeie inselata de barbat ,
Insa eu am fost inselata de viata.
As fi vrut sa-si fi cerut scuze,
dar si-a pus cureaua la pantaloni,
in picioare pantofii de calcat suflete neocrotite,
Palaria ca un domn de afaceri si a plecat,
Lasand in urma tot ce nu se poate repara de oameni .
ZIUA BARFELOR
Lacrimile reflecta plansul inimii,
Ele vorbesc despre sentimentele traite...
Amintirile țin în dosare greșelile vieții,
Le țin pentru confesiune
În batalia mea,
Iar caracterul ramane imun la ură.
Oamenii judeca dupa mancarea
Activitatilor,la garnitura cu barfe
Aparent meniul este scurt cu
Cearta la pachet...
Aștept nota !