DORINȚA MEA

Dumnezeu de la- nceput,

Multe sfaturi a avut,

Prin prooroci și învățați,

Multe sfaturi el a dat.

A vrut bunul Dumnezeu,

Să ne ferească de rău.

Când poporul sfânt al său,

Din spate fiind atacat,

Apa-n două a despicat.

A trecut poporul său,

Și ia apărat de rău.

Pe dușmani...ia înecat,

Credincioșii au scăpat.

Învățații ei știau...

Și pe Domnul îl rugau..

Să ajute nencetat,

Ei știau cu-adevarat,

De PUTEREA SFÂNTĂ care,

BUNUL DUMNEZEU O ARE.

Un grăunte oarecare,

De-l semeni el crește mare.

Credința are și ea,

O putere doar a sa.

Deși pare că e mică,

Puterea sfântă a sa,

Poate muta chiar și munții,

Domnul cu puterea sa 

Puterea-i Dumnezeiesca,

Nu-i putere omenească.

E cu pace și iubire.

Crede și va fi cu tine.

Toate cele adevărate,

De noi, repede uitate..

Le-am lăsat, ne-am depărtat...

De rău ne-am apropiat.

Căci cu vicleșugul mare,

Ne-a mințit pe fiecare,

Ne-a atras în cursa lui,

Luând calea binelui...

Cei ce așa au ales,

Se va vedea la cules.

Căci ce semeni, vei avea,

La cules în viața ta.

Intoarcete nu-i târziu,

Să îți schimbi alegerea,

De-ți dorești ca viața ta,

În veci să o poți avea .

Căci cu domnul de alegi,

Lucruri bune-ai să culegi.

Raiul îl vei dobândi,

Și în veci, vrednic vei fi.

Crede vei primi mereu,

Fiindcă bunul Dumnezeu,

El este al tuturor,

Și ne vine-n ajutor.

Doamne ce mult îmi doresc,

Darul cel Dumnezeiesc 

Pacea și iubirea ta,

Fie bogăția mea.

.

Bogățiile divine ce curg,

Râuri de la tine 

Liniștea, protectia,

Toate doar tu le poți da.

Sunt bogat și fericit,

Cu putere prea mărit,

Și mie-mi ghidezi viața..

Să realizez ceva.

Toți cei care sunt cu mine,

Prin protecție divină,

Și slava lui Dumnezeu 

Apărați ve-ti fi mereu.

Te laud doamne pe tine,

Pentru pace și iubire,

Știu că prin dragostea ta,

Pe noi ne poți vindeca.

Eu afirm și cred convins,

Că tu prin puterea ta,

Vindeci pe aceea care,

Au și ei caiile tale.

Căi divine frumuseti,

Armonie bunătate,

Și gânduri de multă pace 

Sunt din bunătatea ta.

Doamne eu îți mulțumesc 

Pentru toate ce primesc  

Și sunt recunoscător ,

DOAMNE AJUTA TUTUROR.

O floare-i o prevestire,

De dragoste și iubire. 

De-nceput de primăvară, 

Și miros plăcut de-afara.

În dar când primești o floare 

Este bucurie mare.

Cine floarea nu iubește...

Răutatea îndrăgește.

Cu florile să vorbești 

Ele simt că le-ndrageati.

În poiana plină cu flori,

Albinele au pornit dis în zori,

S-adune din sepale polenul

Și să împrăștie germenul.

Albinele culeg nectarul,

Stabilind cu grijă hotarul.

Se-ntorc la stup rând pe rând,

Cu polenul pe aripi zburând.

Ele se adună apoi în grup

Construind cămăruțe-n stup,

Unde hexagoane formează

Și un întreg fagure normează.

Faguri din a vremurilor aură

Ce trei milenii străbătură,

Aducând un dulce aliment

Ce are rol și de medicament.

Acest miracol al naturii

S-a creat și a dat omenirii,

Câte o picătură de miere

Bolilor punând bariere.

Dacă nu ar fi aceste insecte

Am întâmpina multe efecte.

Nu s-ar mai înmulții plantele

Și în poiană ar muri cuvintele.

Nectarul florilor dulce și auriu

Din alburiu, purpuriu și azuriu,

Nu ne-ar mai apăra imunitatea

Și nu ar mai exista varietatea.

O rățușca mac mac mac,

Se duse într-o zi pe lac.

O gascuta ga ga ga..

Grăbită și ea venea.

Ajunse ele pe lac.,

Ga ga ga și mac mac mac

Se jucară se jucară...

Până când se înotară.

Fiind noapte nu știau

Pe unde să o mai ia ..

 Mama gasca-ngrijorata

Se duse la rată-ndata..

Rată surioara mea ?

N-ai văzut pe ga ga ga !?

Vai... mă îndreptam spre tine,

Să văd de ce mac, nu vine.

După lungă căutare. ..

Le găsi în lacul mare.

Și porni o ceartă mare..

De atunci copii să știți !

Chiar și voi.sa vă feriți

Pe gasca când o-ntalniti.

Fiind supărată tare

Nu răbda pe nimenea...

Ca să mai stea lângă ea.

Am o nouă prietenă,o cioară,

Am găsit-o printre flori.

Udă in roua din zori,

Avea ruptă o aripioară

Nu mai credea c-o să zboare.

E însetată, nemâncată, cine știe,

De când șade nevăzută accidentată

Pare un pui, fără mamă , fără tată

Pe cine bietul pui așteaptă?

I-am vorbit pe limba mea,

Se pare că mă înțelegea,

Se lasă dusă în casă,

I-am spus că-i bine așa

Nu o să-i cer nici o chirie

O fac doar din prietenie.

E deșteaptă, s-a resemnat 

Nu mai speră la zburat,

Se mișcă puțin prin casă

Când o chem, vine la masă

Apoi cârâie ceva, o fi de bine?

Îi răspund:ești mic și înstrăinat

Dar eu sunt prietenul tău devotat...    

Într-o zi de iarnă,
Zapada ne-n încojoară,
Nu deparde ciorile,
Se cearta cu surorile.

Merse una pe afară,
Şi devine albioară.
Toţi certaţi, dezamăgiti,
Dar şi veseli, şi uimiţi.

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.

Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,

dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă - două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă.

Având guler de cleştar,

(ce e drept, un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.

Iată, a început serbarea !

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure:

au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit

de atâta zăpuşeală:

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint -

e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie.

Naltul cerului răsună;

zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş,

răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă:

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una albă se aşterne

pe deasupra grâului:

are trupul lung de scamă de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie–n fir de ape

o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită

dupa norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită,

inocent, rosti în sine:

Unde- i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân,

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;

trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse:

’’Unde eşti copilărie ?...’’

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

Fustița mea e lungă și albastră

De la mama am găzduit-o,

Eu cu fustița mea mă joc,

Cu drag o prețuiesc,

Și la nimeniea n-o dau

Nici să mă obligi.

(Am încercat,e prima mea poezie)