Prezentare

Încerc de o juma' de ora,

Sa scriu și eu măcar un vers.

Nimic din capul meu nu iese,

I-a stai....

...era un gând un pervers.

Vroiam sa scriu și eu o poezie,

Sa ma simt ascultat,

Vroiam sa vad dacă mai am ceva în cap,

Aveam cândva, eram chiar talentat.

Păcat...

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Un 4nonim poezii.online Prezentare

Date of posting: 25 January 2022

Timp de citire: ~1 min.

Views: 2403

Log in and comment!

Poems in the same category

Spre-al casei pridvor…

 

Mă uit în oglindă și-adesea tresar,

Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,

Și caut scânteie în ruguri și aștri,

S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.

 

Mă simt un Cioran exilat în mansardă,

Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,

Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,

Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.

 

Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,

De țară și amici alungat și trădat,

Cu piatra în os și lemnul în sânge,

Dalta în mână mi se vaită și plânge.

 

Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,

Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,

Pe Champs-Elysees cu pas românesc,

La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.

 

Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,

Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,

Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,

Ce curge alene spre-al casei pridvor.

More ...

Sunt umbră de om în lumina mea grea

Mă port ca pe-o rană tăcută,
ca pe-un hram ce nu-l înțeleg.
În fiecare zi ce trece
îl simt cum devine întreg.


Ce pustiu, umplut de nimic,
unde pașii răsună prea tare,
iar tăcerea se sprijină-n mine,
și-n mine tăcerea devine chemare.


E-un gol care nu se sfârșește,
se-adâncește sub piele, tăcut,
și din el răsar gânduri-buruieni,
cu miros de tăcere și lut.


Nu urlă, nu cere, nu plânge,
nu vrea, nu iubește, nu strigă,
dar totul în jur se prelinge
în tăcerea lui, de frică.


E-un gol cu miros de durere,
cu gust de secundă ce pică,
un gol ce apasă-n tăcere,
întinzând spre ajutor o mână timidă.


Și totuși... în el e lumină,
o flacără mică, ascunsă,
care mai mare nu vrea să devină,
ci doar să nu fie stinsă.


Acel gol ce apasă devine
un semn că încă mai sunt,
că-n mine ceva mai suspină,
ceva viu, în adânc, în pământ.

More ...

Anii strigau

 

Din pomul vieții m-am desfrunzit, 

Și-am înroșit pământul, numai rană. 

De pe ramurile uscate anii strigau, 

Of toamnă, mi-ai ciuntit din coroană. 

 

Rodul ce l-am dat s-a stafidit, 

N-a avut mână să îl culeagă, 

Apă să-l spele, gură să-l muște,

Să-i simtă aroma dulceagă. 

 

Mi-am purtat pârgul ca pe-o povară,

În sevă având ierni și zăpezi, 

Te-am așteptat frumoasa mea primăvară, 

Să vii ca un mugur, cu frunzele verzi. 

 

Din tine să cresc, adierea să-ți mângâi, 

Să-mi cânți la ureche un cântec de dor, 

Să vină și păsări, prin cuib să mă râzgâi, 

În brațele tale înflorite, verde să mor. 

More ...

SUB ASCULTARE

Nu cu tunet m-ai chemat, Doamne,

ci cu o liniște adâncă,

în care voia mea

s-a recunoscut trecătoare.

 

Mi-ai dat cruce nu ca semn al cîderii,

ci ca loc al rămânerii,

unde frica mea

și mila Ta

se întâlnesc fără cuvinte.

 

Am voit să fug -

dar nu fuga are chip,

iar ascultarea se naște numai

din statornicie.

 

Asumarea nu e tărie,

ci golire de sine,

o coborâre lentă

din zgomot în adevăr.

 

Și când nu mai apăr nimic -

nici dreptatea mea,

nici chipul meu,

nici numele,

Tu începi să lucrezi.

 

Căci omul nu se mântuiește

prin biruință,

ci prin răbdare

prin smerenie

sub mâna Ta

până la capăt.

More ...

Cumpăna

Scăpase timpul din clepsidră,

Fugind pe-un drum spinos,

Se -adăposti undeva la umbră,

Șlefuind minutul prețios.

Se lungi, căscând pe-o creangă,

Legănându-se ca um smintit,

Imită sunet de talangă,

Zăcu o clipă, neclintit.

Apoi iar o ia la goană,

Zorit de pașii ce-l călcau.

Impulsionat din toană,

Îi mustră în gând,pe șleau.

Râse ironic, chiar isteric,

Stresat de ritmu -i sacadat,

Ce nu stă locului un pic,

De tic tac manipulat.

Privi -ndelung a sa pendulă 

Și rotițele din ceas;

Se-ntoarse în a lui capsulă,

Cumpănind al său impas...

More ...

Răni

 

Mi-am zidit în carne-atâtea chipuri,

Că nu mai știu ce rană mă mai poartă, 

Prin sânge-mi cresc grădini de anotimpuri, 

Și fiecare floare împarte aceeași soartă. 

 

Femeile de foc pe care le-am iubit, 

Aveau în ochi amurguri lungi, orientale,

Iar gura lor — un clopot răstignit, 

Pe turlele tăcerilor carnale.

 

Acum mă plimb prin mine îngândurat, 

Ca-ntr-un oraș aflat sub ape funerare,

Iar gândul către viață mi-e înecat, 

De florile ce-mi cer întruna soare.

 

Și simt cum timpul, păianjenul călău, 

Își țese pânza-n oase, nevăzut,

În timp ce eu mă sting de dorul tău, 

Ca-ntr-un sfârșit lipsit de început.

 

Și încă-ți mai aud prin nopți genunea,

Cum îmi pătrunde-n minte ca un vis,

Și-mi lasă-n trup, sub pleoape, rugăciunea

A mâinilor ce în trecuturi m-au atins.

 

În mine port catapeteasme sparte,

Și îngeri orbi cu aripile reci,

Ce bat mereu la porțile deșarte, 

Ale iubirii care ți-a cerut să pleci.

 

Și am rămas tăcut, o candelă târzie, 

Arzând sub ploi în propriul meu cavou,

Cu inima — o pasăre pustie, 

Ce-nvață mintea să uite chipul tău.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍