Până la unghii

Dacă ai fi un strugure

te-aș face vin dulce,

să mi te plimbi cum vrei

prin sânge.

Să mă amețești

cum deja oricum o faci

cu ochișorii tăi dezbrăcați

de vedere,

care atunci când se uită la mine

mă plimbă prin întreaga

cale lactee.

Admit, așa mergând

din șanț în șanț

fără să fi băut măcar nimic,

cu sângele fierbând

de dor și chin,

din strugure te-am făcut vin,

și doar privindu-te

măi dulce vin domol,

mă îmbeți fără măcar

să gust alcool.

Știam eu de când

ți-am văzut părul viță de vie,

ce o să-mi faci tu mie,

și te-am lăsat,

n-am zis nimic,

că mă îndrăgosteam

de tine câte-un pic,

câte-un pic,

și te beau vin și amețesc,

și pic,

Mai rămâi cu mine un pic,

închide ochii,

vreau in brațe să te ridic,

ține ochii în continuare închiși

să te pun înapoi jos,

nu o să-ți fac nimic

(doar îți fur un pupic 😈)

Dar..

Mai rămâi cu mine un pic 🥺

încă un pic,

încă un pic,

nu o să mă opresc,

încă un pic…

mi-e dor de tine

dictatorul meu mic

și inofensiv,

așa cum îi este dor

și ceasului de timp.

Of… doar dacă

te-aș vedea într-o zi

din întâmplare…

măcar un pic🥺

Noap…

în fine 😈

Ce dacă afară nu plouă,

să inventăm un motiv și să vorbim pentru ploaie,

așa cum nu-i nici iarnă,

cum nu-i nici ninsoare.

Să inventăm noi o ploaie măruntă, să plouă cu… nimic,

s-o construim în concluzie

cu un scop precis,

chiar dacă pe alocuri mai lasă loc de confuzie.

Și după ce începe ploaia,

să ne intersectăm absolut întâmplător pe stradă,

tu să aluneci teatral

pe o baltă care nu există

(în realitate pe niște coji lăsate de-un trecător, habar nu am cine… coji de banane),

iar eu să scot umbrela mea care-i evident

prea mică pentru două persoane.

Și ăsta să fie un motiv,

să ne strângem în brațe pe pasarelă,

și cât plouă torențial cu nimic

să vorbim înghesuiți la mine sub umbrelă.

Și, conform unor statistici absolut neinventate,

din niște surse strict confidențiale,

știai că după o discuție sinceră sunt:

99% șanse să ne simțim mai bine,

1% șanse să zâmbim măcar o dată,

și 0% regrete că discuția nu a avut loc niciodată? 🤔

Azi vreau să‑ți scriu ceva, orice,

Despre cum văd eu o lume mai bună și caldă,

Despre universul ce se întinde ca un covor de comete

Și câte stele-am putea număra împreună înainte ca vreuna să cadă.

Câte gânduri încap într-un vers ce nu vrea să rimeze,

Câți picuri de ploaie-mbracă o umbrelă în argint strălucitor,

De câte ori, de-a lungul vieții, omul își caută pacea privind pe-o fereastră,

Și cât de tare, în tăceri, de tine mi-e dor.

Azi vreau să‑ți scriu ceva, orice,

Despre timpul care, dacă ar vrea, ar putea aștepta, nici nu știu,

Despre norii ce se-adună și‑și schimbă formele,

Sau despre cât de greu îmi este când nu pot să-ți scriu.

Azi vreau să-ți scriu ceva, orice,

Doar ca să simt că, preț de-o clipă, amândoi,

Privim către aceeași stea, în același nopți pline,

Și totul devine un pic mai ușor între noi.

Ce straniu chip au zilele dintre noi,

Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!

Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi

Te risipești precum lumina-n noapte.

Când se frământă nori pe cerul greu,

Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,

Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu

Cu așa plin de tine... dor.

Se scurge timpul în ritmul lui,

Cu pasul său ce duce numai înainte,

Iar tu rămâi, în gându-mi visător 

Un chip neprețuit întipărit în minte.

Și-n lungul drum, de umbre împodobit,

Încă mai sper că-n lumea asta mare,

Nu am rămas un dor neîmplinit,

Ci doar o scurtă așteptare.

Scumpica de ea, prințesa mea,

E doar a mea, nu citi, doar a mea,

Simt cum încet, încet mă sting

Dacă în brațe nu o strâng până o simt

Să pot să spun în loc de eu însămi, ea însămi,

Da, dragă cititor de ocazie,

Ca să nu ne mai complicăm cu detalii.

Oricât de departe s-ar duce ea de mine,

Chiar și până pe lună dacă ar ajunge,

M-aș cățăra pe nori ca nu cumva

Să rămân pe pământ fără privirea ei dulce.

(Of, atât de dulce)

Când o văd trecând pe lângă mine așa de blândă și de frumoasă,

Mă topesc înainte să fi fost măcar de gheață.

Ea nu știe, dar nu am mai iubit pe nimeni cum o iubesc pe ea,

Și nici nu am mai lansat vreodată atâția pupici în lume.

Știi că mă dor buzele că nu am reușit să-ți dau niciunul pe bune?

Și nici nu am mai plâns atât de mult pentru cineva că nu pot să-l văd când mi se face dor tare, tare…

Urăsc să o fac tristă, și mai ales

Să o las singură 🥺

Ca să mă scufund în crize existențiale și gânduri negative,

Și mai ales să o iau în toate astea cu mine.

(Știu că am un mod greu de a mă confrunta cu sinele meu).

Dacă mai uită din supărare un pic,

Promit că atunci când simt că mă cuprinde o tristețe subită,

Să-i spun imediat tot ce simt ca să-și folosească super puterile ei de furnică

Să o arunce după niște munți, după un deal,

Cu mușchii ei super mari 🐥

Bine, gata, o las să doarmă, shhh, liniște, sigur îi este somnic…

Noapte bună, supereroul meu mic 🐥💋

(Adică gigant și fioros 🐥)

Te iubesc, scumpica mea prințesă 🥺

Avem doar noaptea asta,

Mereu aceeași noapte…

Din inimi se zvâcnesc bătăi, bătăi

Pentru o clipă timpul uită și el că există

Și eu încerc să văd ce se ascunde cu adevărat sub ochii tăi.

Ce ai acolo sub vedere,

Sub milioanele de terminații nervoase,

Ascuns departe de privirile mele

Uneori mult prea neputincioase.

De te-aș privi o zi întreagă fără să clipesc,

Să trec din ochiul tău, în al meu , din al meu în al tău în secret,

Tot n-aș putea să te știu de ajuns,

Să te cunosc mi-e ochiul mult prea incomplet.

De unde ai apărut, de unde vii, din ce loc

Domnișoară cu suflet de foc.

Nu știu să pictez, recunosc,

Dar dacă închid ochii, cum te văd în realitate, așa-mi ești și-n minte,

Să te pictez nu mă ascultă destul mâinile,

De asta te pictez în cuvinte,

În vocale mai ales,

a, e, i, o, u, ă, î

Și imediat din ele construiesc din nou și din nou, mereu diferită, o tu,

Luminoasă exact ca o rază de soare

Și nu există ceva ce să lumineze mai tare.

Știi, tu mă ai pe mine,

Dacă vrei să mă găsești,

Mă iei din poezii,

Știi unde să mă cauți, în ce loc,

Dar dacă să zicem c-o să pleci,

Nu zic că se întâmplă… dar…

Eu unde te găsesc…

Nu am nimic la pagina mea 28,

Ceva de la tine doar al meu,

Care să-mi rămână amintire,

Și să-l păstrez lângă sufletul meu.

Și la care să mă uit seară de seară…

Știi, încă așteaptă să fie umplută,

O pagină 28 încă goală.

Îți las pe pagina ta 28 de la mine,

În această seară, ca ultim vers,

Te iubesc!

Ca să-ți spun că-mi este dor.

Un minut am avut nevoie,

Ca să-ți spun vorbe de amor.

Un minut am avut nevoie,

Ca să-ți spun tot ce mai simt.

Un minut am avut nevoie,

Și crede-mă că nu te mint.

Un minut am avut nevoie,

Ca să-ți spun de viitor.

Un minut am avut nevoie,

Dar din ignor, mă simt umilitor.

Doar de un minut am avut nevoie,

Și mai mult nu am cerut.... 

Nici un zâmbet nu zăresc 

Pe chipul tău îngeresc 

Deși te-am iubit odată 

Tu m-ai părăsit îndată 

Ploaia rău m-a amărât 

Primăvara n-a venit

Sufletul meu e tot mâhnit 

De când tu m-ai părăsit 

Singur eu m-am răcit 

De lume am tot fugit

M-am ascuns mai mereu

Să nu îmi fie așa greu

Suflet drag, 

Tu ști oare ... 

Cât de drag îmi ești ?

Că al tău zâmbet 

Încă mă liniștește

Iar când te văd 

Doar mă bucur ? 

La un gând mahmur

Și al cordului tremur 

Unui simplu bonjur

Rostit numai cum tu știi

În excursia vieți turiști

Dar a iubirii artiști

Curge apa în izvor,

Susură prin pietre,

Primii fulgi lucesc în zbor,

Arde foc în vetre.

Nestatornic e Brumarul:

Ninge, plouă, ninge...

Niciodată nu știi când 

Gerul se va stinge.

Ploaie, brumă, nea și vânt,

Orice, dar nu soare.

El este pribeag; mai rar

Dintre nori apare.

La început când m-ai atins,

Focu-n mine l-ai aprins 

Și mi -ai prorocit sfârșitul,

Furăndu-mi gândul..

Ce-mi bate inima năvalnic,

Când mă privești șăgalnic;

Aștept clipa doar cu tine,

Să -ti spun vorbe libertine.,

Să te sărut, să te cuprind,

Pe-aripi de vis plutind..,

Simt fericirea fără seamăn,

Căci esti sufletul meu geamăn.

Dar tu,ca vremea schimbător;

Ori mă faci să plâng de dor,

Ori mă frângi în al meu zbor.

Și mă rănești sfâșietor.!

Prăbușindu-mă în abis,

Mă pierd de-al nostru paradis.

Și zac în marea agonie,

Suferind a ta mânie 

Pt ce simt prin tine 

In lumini clandestine.

Furtunile te răscolesc,

Eu sunt aici, să te iubesc;

Vino să mă încălzești,

Să m-alinti iar cu povesti...

Nu pot să mă abțin să plâng

Când știu că te-am pierdut,

Și n-am luptat să te opresc

Pentru c-atunci nu m-a durut

Abia când n-ai mai fost cu mine

Am început să-mi pun întrebări,

Și-am înțeles, mult prea târziu

Că unde curge miere,mai vin și încercări

Mult prea ușor am renunțat la tine

Sau poate tu nici nu erai cu mine,

Știu că amândoi eram atât de tineri

Și lumea ne spunea că ne stă bine

...........................................

Și nimeni n-a mai putut salva

Ce eu de tine ajutat am dărâmat,

Acum chiar dacă plâng este tardiv

Că tu iubești și ai copii cu alt bărbat!