De toamnă

Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc

M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc

Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit

Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit

Timpul doare și mie nu-mi mai trece

De dragoste-s frântă înghețată rece

Nicăieri nu-i ca la tine, acasă

Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă

Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești

Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești

Că ai fost al meu iubit

Pentru mine atunci cel mai potrivit

Hainele tale încă le mai țin

Să te chem mă tot abțin

Iubeam la tine tot , nu ști cât doare

Tu te mai gândești la mine oare ?

Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut

Ți-aș fi cerut încă un sărut

Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată

Te-aș mai fi iubit măcar odată

Vreau să fac ochi lângă tine,

cu trupu-mi lipit de al tău,

să simt că respiri pentru mine

și focul din tine e-al meu.

Să-mi cauți gura flămândă,

cu buze ce ard de mult dor,

iar fața ta caldă și blândă

să-mi cadă în palmă ușor.

Vreau să mă scol lângă tine,

cu părul tău prins în păcat,

cu sânii-ți lipiți strâns de mine

și pieptul arzând ne’mpăcat.

Goi să stăm sub așternuturi,

Făurind un falnic destin,

să depanăm zâmbind trecuturi

ce gem de plăceri și suspin.

Să zacem pierduți în plăcere,

Pe cearceaful boțit și căzut,

să curgă pe noi o tăcere

ce țipă-n fiorul avut.

Vreau să mă trezesc lângă tine,

cu dorul topit între noi,

să-mi spui fără vorbe ce-ți vine

și să ardem din nou amândoi.

Mi-aduc aminte deseori:

Când te-am văzut întâia oară,

Mai simt și astăzi dulci fiori

Ca și atunci...odinioară.

Dup-a ta îmbrățișare

După dulcele-ți sărut

Eu tânjesc cu-nfiorare

Chiar și azi ca la-nceput.

Mi-aduc aminte...iar și iar:

De ce n-a fost cum ne doream

De ce-au trecut ani-n zadar

Când eu de dorul tău tânjeam?

Scumpei mele soții Valeria, 17 Ianuarie 2023, ora 06:36

Pare că tot ce scrie,

tot ce simte

are legătură cu el.

O pură coincidență de sentimente comune,

necunoscute.

Îl vede…

El zâmbește.

Vrea să-l uite,

dar cei doi ochi căprui

o privesc

nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…

Atâtea gânduri, atâtea întrebări,

Toate duc la el.

A uitat de sine.

Inima ei, întreaga, îl caută.

Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?

S-a apropiat încet, timid

A auzit -șoptit-  un simplu: „Te iubesc!”

Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.

Așa e dragostea…

Every rose has its thorns.

Show me yours—

I have hands

willing to bleed.

Petals fall,

scars remain;

proof of the path

we dared to take.

Hold out your wounds,

bare and true—

I’ll cradle them softly

in evening’s dew.

Now I behold—

no thorns to bear,

for she is a tulip

amidst roses rare.

Mereu cu drag îmi amintesc

De-a noastră primă întâlnire,

Era în toamna lui optzeci plus

Și ne-am plăcut dintr-o privire

Eram atât de tineri și naivi

În lumea asta așa nedreaptă,

Studenți admiși la facultate

Fără a intui... ce ne așteaptă

Dar cui să-i pese ce va urma

Când astăzi ești îndrăgostit,

Crezi că ai totul și n-ai nimic

Și doar speranța de-a fi iubit

Ziua atunci era prea lungă

Și seara greu mai cobora,

Până să-mi văd ființa dragă

Minutul era mai mare decât ora

Ne așezam pe bănci sub tei

Si unde îi furam o sărutare,

Eram noi doi și totuși trei

Că luna ne privea din depărtare

Dar, ce-i frumos știm că nu ține

Și anii studenției rapid s-au dus

Iar noi cu diploma de absolvire

Toți, în càmpul muncii am ajuns

.......................................

Acum ne continuăm povestea

Făr' a uita că suntem muritori,

Și care au urcat în trenul vieții

Ca doi iubiți, dar totuși...călători!