Author salari natalia

Melodia mării, cântecul sălbatic,

În valuri se pierde și-n vânt se ridică.

O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,

Cu sunete blânde și putere divină.

Pe plaja pustie, nisipul strălucește,

Valurile dansează și soarele răsare.

Melodia mării ne cheamă să visăm,

Să simțim libertatea și să ne eliberăm.

În adierea vântului, se aude un suspin,

Pescărușii zboară într-un dans ușor.

Melodia mării ne umple de bucurie,

Ne aduce liniștea și o nouă energie.

Valurile se sparg cu putere pe stânci,

Un cor de scoici cântă în armonii divine.

Melodia mării ne îmbracă în albastru,

Ne învăluie cu mister și cu dor.

Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,

În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.

Melodia mării ne cheamă să călătorim,

Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.

Când soarele apune și cerul se aprinde,

Melodia mării rămâne mereu în suflet.

O amintire vie, ce ne aduce bucurie,

Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.

ochiul

întors spre interior,

are pupila dilatată.

imagini simbolice arhaice

decodează

credința țăranului în nemurire.

vulturul sur -din octogon,

atinge 

pătratul și cercul.

prima lumină mă tulbură....

donne-moi un papier et un stylo

et je changerai le monde.

laisse-moi écrire

enfin le poème.

donne-moi la permission, brave homme !

pour vous surprendre avec mes poèmes !

et si je te donne le poème à lire,

lire jusqu'au bout.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

faptul de a exista

de a fi real

( de a crede că ești real! )

Om

nu înseamnă nimic

omul n-are decât o viață

prea puțin

pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă

rațiunea

această povară a minții

este ruptă de viață

lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri

despărțită de drumuri

punctul din care privim spre infinit

fără să-l cuprindem

suntem prea mici pentru asta

prea scunzi

în raport  cu Calea Lactee

cu alte căi

cu Cosmosul

cu Dumnezeu

ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul

dintr-o aberație accidentală a materiei

și nu contenim să ne mirăm că suntem

(așa cum ne place să credem!)

fără să fim…

ce aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

aș zice că am mai murit încă puțin

că mi-a mai căzut încă o frunză îngălbenită

din  ram

că pământul mi-a ajuns la genunchi

prostii  la timpul trecut

elucubrații

nu poți fragmenta după astfel de criterii

timpul

acest perpetuum mobile  care se-nvârte continuu

dinlăuntru-i

spre un punct fix

noi am inventat calendarele

ceasurile

clopotelele

am pus stavile în calea apelor

inutil

ne-am revendicat zborul

încercând să surclasăm timpul

ne-am întors acasă din spațiu mai tineri

decât cei lăsați pe Pământ

ce-aș mai putea spune azi despre ieri

într-o singură frază

nimic

lumina întrece în linie dreaptă timpul

dar când se întoarce este strivită de timp…

Dansează doamnă, dansează
Cu vraja ta, iarna mai scurtează
Să nu arunce peste mine
Hlamida iernii albă și rece
Când timpul bate în poartă
Cu izbituri de lemn uscat
În vârtejul gri și învolburat.
E trist…Nu toți cocorii au plecat
Iar cei rămași aripa și-o visează
Că este-n vol și nu e frântă.
Mai plimbă-te toamna cu mine
Prin anotimpuri vivaldine
Din cer  tumult de nori mă privesc,
Nu uita toamna  că te iubesc.