Random creations :)
Zbor în zigzag
Uneori mă las în voia gândului, lipit de vreo imagine diafană, de propria imagine, care nu este a mea sau este, nu mai știu, datată atemporal, din dorința perversă de a păcăli timpul, nu din alte motive, cum mai cred unii, sau fac o escală în inima Londrei, aflată mai jos decât orice inimă, în căutarea bătrânului Shakespeare, despre care englezii, din clasa de mijloc ( care sunt cei mai mulți! ), n-au auzit încă, să-mi beau ceaiul de la ora cinci cu două ore mai târziu decât la București, și să mă-ntorc dezamăgit pe plaiurile Mioriței, recunoscute de istoricii antici dinaintea celor ale vikingilor, dați-vă naibii cu civilizația voastră de ev mediu târziu, cu porridge-ul și butter-ul vostru grețos, cu supele voastre întinse până la Canalul Mânecii, asezonate cu cașcaval, brrr!, cu Cambridge-urile și cu Oxford-urile vostre, suntem cu cel puțin cin`șpe secole înainte ( în tot ce vreți! ), nu-ți mai spun că mă bucur să te știu acolo, că te speli o dată la trei luni ca regina Elisabeta a-I-a („fie că e nevoie sau nu”!), întodeauna după stăpânul inelelor ( fiindcă întodeauna există un stăpân al inelelor! ), fiilor, fiicelor și soțiilor acestuia, în ordinea asta, apoi a copiilor mai mici, în aceeași apă murdară, devenită proverbială („ nu arunca pruncul odată cu apa în care te-ai spălat”!) și-ți înțeleg supările, frustările...
.Da, între timp s-au schimbat multe lucruri, mă spăl aproape zilnic, fiindcă veni vorba, Elisabeta era o șmecheră, nu aștepta ea trei luni, cum zici sau o citezi de prin vreo carte, nu mai există stăpânii de sclavi de odinioară, e chiar simpatic să stai aici, sunt și oameni deștepți, puțini, dar sunt, nu-i dracu` așa de negru! Lipsesc, e adevărat, munții, căldura umană, piețele colorate, popii, lucruri pe care, oricum, nu le-am agreat niciodată.
O ascult și îmi revin în minte imagini apocaliptice din aeroporturile prin care-am trecut ( Heathrow e de neuitat! ), viesparul amețitor de chipuri, trase la indigo, revărsându-se, amestecându-se, multiplicându-se ca cioburile de sticlă dintr-un caleidoscop, mașinile cu volanul pe drepta, mâncătorii de hot-dogs, buritto, pub-urile unde se bea whisky scoțian sau alte mizerii, căsoaiele din piatră, neschimbate de sute de ani, ploaia sâcâitoare și mirosul dulceag de putreziciune, insectele dezagreabile, întinderile nesfârșite, deprimante și-n mijlocul acestui tablou grotesc îmi apari tu, undeva în West End, la o masă în aer liber, în fața unei cești de cafea. Îmi vine în minte, nu știu cum, poșeta neagră de pe masă, pachetul de țigări Chesterfield, privirile tale pierdute, sfredelind cerul, zâmbetul imprecis și stălucirea neobișnuită a Soarelui.
Bună dimineața, iubito ( dă-mi voie să-ți spun iubito ) de aici de pe plajele cu nisipuri albe ale gândului, de unde-ți trimit toți pescărușii treziți la ora aceasta și sideful năucitor al apelor, ca să-ți decorezi unghiile…
.
Bună dimineața, străinule misterios, azi îmi beau cafeaua Jacobs Kronung, care are gust sălciu, de pește oceanic, de arome și condimente exotice, prezente, de altfel, peste tot, tânjesc după o „alint aroma”adevărată și după o sticlă de Borsec efervescent, după cei dragi, plecați sau lăsați în urmă, după ritualul acela sacru, când ne schimbam între noi inimile și îmblânzeam lupii, după acele devastatoare explozii de sinceritate, unice, mă întristează, în schimb, existența acestor ziduri invizibile, la fel de opace ca și celelalte, strigătul jalnic al cocorului, cântecul de adio a lebedei, aceasta sunt eu, despre tine știu doar că zbori, că descalți nopțile și tremuri umbrele, că îmi acoperi urmele cu flori de cireș și că te ascunzi într-un fluture.
Azi ne-am intersectat prima oară. M-ai privit drept în ochi. Mi-ai zis una tare, în românește, crezând că sunt vreun „ albinos” libidinos sau vreun indian străveziu. Apoi ai regretat, iar eu am trecut mai departe, năucit. Nu ți-am reținut nici măcar culoarea ochilor, expresia feței, nimic, dar m-am simțit fericit. Nu lipsise mult să-mi iau zborul.
II
Tot azi te-am văzut la braț cu Charlie Chaplin, fără baston, undeva în Londra. Mi-e greu să spun unde, fiindcă Londra e plină de Chaplini. Apoi te-am descoperit pe Facebook și am aflat cum te cheamă. Acum știu că nu mai ești o fantasmă, exiști cu adevărat. Ești măritată, ai doi copii, n-am reușit să aflu nimic despre soț și ce faci în in***cenzure*** asta împuțită. Stiu că nu-ți displac relațiile întâmplătoare, uneori ți-ar place să cunoști și pe altcineva. Din mesajele tale deduc că ai avut asemenea experiențe. Deci pot să sper. Ca femeie, dacă te analizez mai bine, nu reprezinți idealul meu în viață. Semeni cu o Antigonă tragică, ștearsă, încremenită într-un zâmbet ambiguu. Descopăr, în plus, că te definești ca ”o cititoare de oameni” („cititorul” tău însă pare defect din fabricație!”), îți place să fii adulată, să te exhibezi la propriu ( probabil că instențele mele îți provoacă orgasme, fiindcă dai impresia că duci lipsă!). Uneori chiar mă întreb ce mă atrage la tine?
.
Am primit mesajul tău misterios. Dacă ai urmărit să mă dai pe spate, cum presupun, n-ai reușit! N-o fac prea des, însă n-aș zice că-mi displace! Aștept fapte, de vorbe nu duc nici eu lipsă. Recunosc că observațiile tale sunt corecte, nu băgasem de seamă, dar mi-am propus să mă schimb. Poate am să renunț și la zâmbet, ca să-ți iau ultimul motiv de interes, nu știu ce naiba ai găsit la mine! Sunt o femeie comună, ca multe altele, „ștearsă”, cum zici, și minionă, pe deasupra. Nu știu de ce îmi imaginez că tu ești la extrema cealaltă, ceea ce mă sperie un pic, fiindcă nu-mi plac lucrurile mari, înțelegi ce vreau să spun. Sper să fie doar o părere de-a mea, fiindcă altfel aș rupe-o la fugă. Ultima experiență de acest fel mi-a demonstrat că și reciproca este valabilă, în caz că ai avea procese de conștiință în privința asta. Vezi că nu mă eschivez, spune-mi doar de unde să te iau!
Dimineața servești cafeaua pe terasa de la The Castle Bar. O faci în mod regulat de când te-am cunoscut. Restaurantul are și camere de hotel, așa că am închiriat una cu pat dublu și baie, pe-o lună (cine știe!), de unde te privesc în fiecare zi. La șapte fix ești acolo cu nelipsita-ți poșetă neagră, cu același pachet de țigări Kent, în aceeași bluză albă, transparentă, cu trandafiri și în blugi. Uneori adaugi rochia roz, cu nasturi în față, ochelari de soare, bluza neagră sau pardisiul crem. Te însoțește o brunetă grasă, cu fața rotundă, buhăită, cu care vorbești românește. Îmi dau seama după configurația buzelor. Tu ai un limbaj foarte colorat, care nu-ți este specific, o faci gratuit, crezând că nu te înțelege sau nu te aude nimeni. Degeaba privești spre geamuri, n-ai cum să mă zărești, te monitorizez prin camera restaurantului.
.Cycle path, misteriosule, psihopatule, cum vrei, spectacolul e gratis! Dacă nu ai altceva mai bun de făcut, salivează…că n-ai să obții mai mult. Scriam undeva că fiecare are de urcat un munte, drum bun! Eu l-am urcat pe-al meu. Poate uneori am întos capul, nu neg, dar acum nu pot privi decât înainte, cum vezi. N-ai nicio șansă să mă abați din mers, nu mai am optsprezece ani, călugărița din mine nu se mai sperie de nimic, nici chiar dacă ai fi vreun maestru în arta fu… , pardon, seducției, tot rece-ar rămâne în credința ei, care, oricum, e mai sigură! Nu-ți mai zic că nu-i tocmai o.k să-mi încalci intimitatea și să-ți faci un titlu de glorie din aceasta. Nașpa glorie, vreau să zic, fiindcă nu-i nimic glorios în a urmări o femeie pe care nici n-o cunoști! E, mai degrabă, o sclinteală! Primul gând a fost să anunț Metropolitan guard, dar am renunțat ca să nu mă fac de râs.
Las-o mai moale cu insinuările! Cred că subconștientul te dă de gol! Pari să-mi sugerezi exact contrariul, bați șeaua ca să priceapă iapa, am înțeles. Acum îți știu și numărul de telefon. Ai fost un pic neglijentă. Sau ai vrut tu să-l aflu! Nu știu cum l-ai făcut să apară în dreapta ecranului, sus! Si eu cred că am luat-o razna! N-am niciun interes în ceea ce te privește, poate doar puțină curiozitate. Îți citesc consemnările de pe pagina ta și mă crucesc. Te prostești cu invariabilele „bine v-am găsit, dragilor”, „o seară frumoasă”, „bună dimineața”, le mai servești câte vreo maximă, poezie, fotografie, știre, etc., dovadă că nu prea ai ce face, că modelezi lumea după ce faci sau nu faci, cum mărturisești într-o postare destul de lungă, ca să nu țipi! M-a amuzat teribil butada cu nebunul calul și tura („ sunt nebună după tine. Te-aș sări o tură!”). Într-o altă imagine, foarte reușită, apari șezând gânditoare pe-o bârnă, ca și când ai fi urmărit să-mi atragi atenția.
Undeva scriam că prezentul mă trăiește pe mine, nu invers. Tu ești dovada vie! Încerci să-mi controlezi viața de la distanță și cred că și reușești. Eu mă aflu în situația femeii visătoare, descrisă de o prietenă. Astăzi îmi propun să fiu indiferentă și-mi zic: „… du-te repede si fă-ți treburile că pleacă viata…”, și asta fac. Într-o anumită ordine. Numai că mă împiedic de tine, deși n-ar trebui, cine ești tu și cu ce drept dai buzna în viața mea? Te-ntreb retoric, desigur, fiindcă nici tu nu știi. Iar lucru acesta mă sperie. Simt răsuflarea destinului în spate, jocurile lui perfide, neverosimile, cu final neașteptat. Trebui, așadar, să admit că faci parte din ecuația aceasta, cu atâtea necunoscute, și să încerc cumva s-o rezolv!
.
De acolo, de la etajul cinci, o văd cum se apropie, cum se așează la aceeași masă și comandă cafeaua. Departe, la o stradă distanță, sesizez ceva neobișnuit. Un camion gonește cu peste o sută de kilometri la oră, intră în mulțime și-și continuă cursa nebună, îndreptându-se glonț spre The Castle Bar. „Fugi! abia am timp să scriu un SMS. Spre nord!”. Se uită la mesaj și-o rupe din loc în direcția indicată. Un minut mai târziu, camionul spulberă terasa, inclusiv masa la care Maria (obsesia vieții mele!), și se oprește cu un zgomot infernal în zid.
Bipul care mă anunță că am primit un SMS nu mă surprinde. Apăs O.K. și citesc: Acum îți datorez și viața. Am văzut la știri! Mă învelesc de frig într-o speranță! nu-mi vine altceva în minte decât versul acesta din Nichita…
Transfigurări
Alter ego-ul meu din oglindă
nu încetează nici azi
la răscruce de drumuri
de viață
să mă surprindă,
mai pune câte un junghi de gheață
în spate,
câte o cută
adâncă
în colțul de ochi
străveziu,
mai trece peste obraji
c-o pensulă muiată-n culori
diluate
de griu
desprinse parcă dintr-o bucată de stâncă...
mereu și mereu mă destramă
ca pe un pulover prea larg
sau prea strâmt ,
mă izgonește cumva din mine afară
lăsând în locu-mi o pată neclară
o adiere de vânt..
femei ca Elena din Troia
Ioana D`Arc
Nefertiti
care-mi apar în minte
dintr-o lume bizară,
secretă
îmi amintesc de-un Rembrandt
reprodus în graffiti
și cretă
pe-o fațadă murdară...
târziu
mă-ntorc la Alter-ego-ul meu
din oglindă
care cu fiecare zi
cu fiecare noapte
se schimbă
pe care-l recunosc
tot mai greu
de parcă ar fi din altă poveste
science-fiction
din care lipsesc tocmai eu...
Amor neînțeles
Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,
Să mă spânzure de-o limbă de campana,
S-adun în mine urlete sfinte disperate,
Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;
Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie
De unde munții albaștri-n trepte urc
Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție
Ce-ai dat viață al meu amor.
M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,
Suferința-i la ea în paradis,
Apoi m-a tras în sus, în abis,
"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?
În extazul cel mai mare,
La apogeu de-amor în ultima suflare,
Să mă sting, să simt răcoare,
Să mă topesc urât ca floare!"
Dar Moartea m-a privit șocată,
Asemenea dragostea n-a văzut evocată,
Să mor în chinuri din pasiune?
De parcă am fi din altă dimensiune.
Muritori de rând n-o pot avea,
Iar noi doi, divini prin excelență,
O ducem pân' la ceru-al nouălea:
Îngerii-și pierd din esență,
Sfinții își contestă a lor existență,
Poate să le fie nimbul cât mai sfânt,
Tot se alege praful în curând.
Primul a fost ce s-a mișcat,
Iar cu noi a încetat.
Având în față pe Cel Dintâi,
Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:
Tremură lumină în fața noastră!
Ți-ai pierdut onoarea măiastră!
..............
Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o,
Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato,
Al nostru amor atât fu de temeinic,
Încât n-a fost învins nici de-atotputernic.
Obsesie
Tratat greșit; tratat cu ură? poate...
Calc pe pietre cu tăișuri și răzbat.
Ș-atunci îmi vine-un gând în noapte,
Ce mă reținea de fapt să nu atac?
Nimicul din umbră atent mă urmărea,
Din ciudă și necaz, mă păta penița grea,
Ore pierdute doar pe un sulfet de hârtie...
Și pentru ce? să nu mă țină minte?
Am abandonat și acea amintire,
Și-am încercat să schimb ceva la mine:
O privire caldă și-un zâmbet în primire...
În zadar, nimeni nu dorea să știe.
Cum nu vedeau ce vedea ființa din mine,
M-am gândit să nu mă schimb deloc pe mine,
Așa că am luat o nouă hârtie...
Să vadă și ei ce zăcea adânc în mine.
Pentru acea ,,executare slabă",
Am aruncat și cea mai nouă pensulă.
Și-am luat-o de la capăt, cu mare atenție,
Deși sânge mult cădea acum pe gresie...
,,Fără emoție; nu-mi transmite nimic"
Ș-apoi, de ce să nu te fac atunci să simți?
Cu grijă, pensula a fost înlocuită de cuțit,
Și pe rând, fiecare o emoție a trăit.
,,Este la fel, nimic de apreciat",
Atunci, între crăpături ochi am adăugat,
Și i-am atașat cu multă atenție...
Să se poată crea o reciprocă percepție.
,,Prea multe elemente într-un cadru închis",
Atunci, doar o fereastră am reușit de deschis,
Și-am întins pe sul piese și piese...
Și le-am reunit într-o uimitoare chestie.
Am adus creația în fața unui muzeu,
Cu un cearșaf care să ascundă gândul meu.
Apoi, am urmărit să obțin o reacție,
Doar cineva a țipat, dar nu de admirație...
Goana după miez...
Nu caut aur, caut poezie
În galeria timpului ireversibil,
Dar oarecum tangibil conştiinței
Şi spațiului durabil mioritic.
Vreau să descopăr iar setea de arte
S-o plimb prin creierii masivului Carpatic
Cu târnăcopul minții polimate,
În aur verde să meşteşugesc semantic.
În Crezul sfânt agăț o licărire,
Ca o scânteie'n flacăra iubirii.
Şi îmi cobor privirea în cascade
Peste imaşul nesecat de idealuri.
Sunt...
Sunt o poveste,
A inimii tale,
O floare ce crește,
Cu mii de petale.
Sunt cântec de dor,
Al iubirii pierdute,
Un câmp de mohor,
Cu flori necrescute.
Sunt lacrimi vărsate,
Din ochii-ți fierbinți,
Clipe deșarte,
Și lungi rugăminți.
Sunt doina de jale,
Din sufletul tău,
Frunza, ce-n cale,
Ți-o cântă mereu.
Sunt mersu' înainte,
Poteca, cărarea…
Icoanele sfinte,
Ce-ți plâng supărarea.
Sunt umbra la umbră,
Înger de pază,
Iubirea ce-ți curmă,
Tristețea ce-oftează.