Author Godoroja Florin

Umblă-n sat o vorbă, precum dorul

L-ar fi prins cineva și agățat în cui,

Dar eu cred că e minciună gogonată

Că acolo știu că e, doar pofta omului.

Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul

Când acesta fuge precum gândul,

De la tine către tot ce-ți este drag

Și revine încărcat, să-ți umple golul.

Ieri am simțit că-mi plange ochiul

Când am văzut că satu-mi moare,

Și cum se duce și-a mea copilărie

Și totu-i tern și făr' nicio culoare.

Sufletul îmi este plin de tristețe

Să văd atâta răutate-n jurul meu,

Nu știu cui să-mi mai spun dorul

Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.

Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie

Drumu-i voi da să zboare-n lume,

Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog

Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!

Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!

Ce-i aia?

Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!

Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..

Culorile vii le poartă copiii

Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!

Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână

Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,

Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,

Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,

Fără oprire sau fără rușine!

Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,

Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,

Alungați de câinii de strajă,

Și totuși pusă pe fugă nebuna

Ne-amenință să revină la anul,

Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!

(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi.

Să vii să ștergi o lacrimă uitată

Ce s-a născut atunci când ai plecat

Și a ramas pe-obraz, îndurerată.

Din când în când să vii să nu mă uiți

Chiar de tacerea domneste intre noi

Pe-o aripă de dor să te întorci

Şi să-mi aduci vinul inapoi. 

lar dacă timpul, nemilos cum este

Asterne depărtări în calea ta

Ascultă..poate dorul iti șoptește:

Să nu mă uiți...Să te întorci..cândva!

Să nu rămân un simplu călător

în lumea vinului si-a ta....

Ai mai trecut un podeț

Încrezător și îndrăzneț.

Să împlinești ani mulți!

Și tot greul să-l înfrunți.

Nu uita că poți avea

Bucuria în sănătate a trăi,

Și credința de-a putea

În veselie și iubire a grăi.

Clipe frumoase să petreci

Lângă toți ai tăi cei dragi.

Și-a ta dragoste s-apleci

Că a lor adorare o atragi.

Suflet ferice, cald și adorat

Iubitor, grijuliu și simțitor,

În inimile noastre te-ai ancorat

Precum și într-un viitor înfloritor.

cred că te voi uita,

pentru tot ce ai făcut si ce n-ai făcut.

căci plângând tu m-ai lăsat,

iar iubire nu ai dat.

te-am uitat pe jumătate,

dar dorul de tine încă doare.

încă îmi amintesc,

acele minciuni copilăroase,

ce fapte n-au devenit.

vreau să te uit,

pentru că m-ai trădat,

sufletul l-ai sfărâmat,

și pe mine m-ai aruncat.

te-am uitat,

sau de fapt nu te-am uitat..

pentru ca încă te scriu.

sentimente nu mai am,

iar viata culoare prinde.

încă te simt ca aminire,

care uitării trebuie să-i dau.

nu mai simt nimic pentru tine.

nici ură,dar nici iubire.

În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.

Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară

N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.

Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.

Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.

În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,

Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.

Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.