Author Gabriela Gabi

Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.

Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.

Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.

Iubirea este El. Isus.

Pot  fi un înger în vorbire,

Inteligent , bun orator;

Nu am a lui Isus iubire,

Sunt un chimval zăngănitor.

Pot  ști tot despre mântuire,

Gata să dau oricui un sfat.

Sunt corigent, doar la iubire

Nu sunt creștin adevărat.

Pot afișa credință mare

Și nu am teamă nici un pic.

Doar de iubire nu-s în stare.

Nu doar sunt mic; un sunt  nimic.

Pot face multe fapte  bune,

Toți să mă vadă generos.

Motivul? Să se știe-n lume

 Că sunt urmașul lui Hristos.

Pot arăta compătimire,

Să fiu zelos, să fac lucrare;

Degeaba, dacă n-am iubire

Sunt doar aramă sunătoare.

Pot fi prezent la închinare

Întotdeauna credincios.

În vorbe, fapte și purtare,

Pot să apar evlavios.

Mă bucur chiar de prețuire

Și toți mă văd cu suflet bun ,

Dar n-am a cerului iubire

Evlavia este ca un fum.

Când rabd oricând fără măsură

Slujesc cu drag  fără cârtire

Și nu mă las cuprins de ură,

Atunci în suflet e iubire.

Când sincer  și în umilință

Fac treaba mea  cu dăruire,

Și nu îmi calc pe conștiință,

Poți ști atunci că am iubire.

Mai mult decât o calitate

Sau standard de credință pus.

Și chiar gesturi de caritate

 Iubirea este El. Isus.

Atâta doar, o răstignire

Nu un efort de-a face bine

Mori cu Isus și ești iubire

Când e pe cruce   vechea fire

Atunci Hristos trăiește-n mine.

Daniel Dincă  11 02 2021

In lacul negru , tulbure , ea s-arunca fara clipiri

O mana simti-n crestet , cum o-mpingea in adancimi

Zbatandu-se necontenit , pierea cate putin , incet, incet

Si vietatile de dedesubt , sa-i fure inima din piept !

Avea sa-si vada viata toata , trecand intr-o clipita

Regrete adunate-n saci , ieseau la suprafata

Si amagiri, dezamagiri , aduse de curenti degraba

Prieteni, rude, ce alai ! se adunara-n graba

Si demonii de dedesubt aveau sa ii surada ,

Se stransera in jurul ei , jugul sa il puna

De gat avea lanturi de fier , purtandu-le vesmant

Povara grea ii atarna , pe umerii sai ,plumb .

Si biata fata se zbatea, in propiul iad, necontenit

Dureri acumulate-n timp, aveau sa piara negresit

Si-atunci, in ultimul moment si suflu, ea se vazu !

In vesnicul sicriu de apa, mireasa moarta intruchipata !

La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
departe, o frunză se-aşterne din zbor.

Când timpul se-opreşte în braţele tale,
eşti foc ce se stinge prin văi senzuale,
te poartă chiar frunza ce vântul sărută,
curgi freamăt de gând în trăirea avută.

Mi-e verdele frunzei şi hrană, şi-otravă,
copacul mă prinde-n coroana-i hulpavă,
din ramuri curg patimi, simt seva trăirii,
eşti suflet de frunză, chiar frunza iubirii.

Vrăjită de noapte sub bolta-nstelată,
în braţele toamnei te-arunci însetată,
arzi patimi ascunse-n tăceri ostenite,
sub verdele crud nasc culori veştejite.

Din ramuri golaşe mai pâlpâie vise,
frânturi de trăire în versuri nescrise,
o frunză-i departe, purtată de vânturi
spre zări de iubiri ferecate în cânturi.

O vorbă se-ascunde în bobul de rouă,
prin lumea întreagă cărările-mi plouă,
sunt ramuri în mine, au coaja-nroşită,
fântâni oglindind al meu suflet ispită.

La fel te-am pierdut şi astăzi ca ieri,
un mugur născut în vechi primăveri,
de ramuri atârnă doar lacrimi şi dor,
m-aplec spre o frunză căzută şi mor.

Pe tine vreau să te-ntâlnesc,

Și chipul drag să ți-l ating,

Dar nu știu drumul să-l găsesc,

Și focul inimii să-l sting

Iar dacă dimineața plouă,

Aș vrea să te văd pe-nserat,

Eu zic să fie opt sau nouă,

Cănd cerul e senin și înstelat

Am un buchet strâns pentru tine,

De flori deosebite, albi trandafiri,

Care ție îți răscolesc, știu bine,

Frumoase și alese amintiri

Până să te-ntàlnesc pe tine,

Voi pune florile în apă rece,

Să fie proaspete, s-arate bine,

Nicio petală, să nu plece

Sper să rămână toate fresh,

Până pe seară când ne-ntâlnim,

Și să nu dau, vreun mare greș,

Că nu știu bine, cum se-ntrețin

În mintea mea, eu am un speach,

Cum să îți spun a mea dorință,

Și nu cumva să mă respingi,

Că asta ar cădea ca o sentință

De mult am vrut eu, tu să stii,

Cât de greu îmi este fără tine,

Și cât mi-am dorit tu să devii,

Soția mea, la anul care vine

Acum singur fiind, curaj eu am,

Dar nu pot ști cum îți voi spune,

Că ești fiinta ce mi-o doream,

Să fim noi fericiți, în astă lume

Și ziua cea mult visată, a sosit,

Și la-ntâlnire eu am plecat,

Eram un pic, cam ,,morcovit",

Că toate florile mi s-au uscat

Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,

Fără vreo floare-n mâna mea,

Am explicat ce s-antâmplat,

Ea a zâmbit frumos și m-a iertat

Atunci am înteles eu pe deplin,

Că nu doar florile contează,

Și mai de preț, e ceea ce iubim,

Și dragostea s-o ținem trează

În jur erau copaci cu flori,

Din care am cules eu câteva,

Erau frumoase, în mii de culori,

I le-am întins, făr' a rosti ceva

Eram ferice, tare zâmbitor,

Că flori am putut oferi,

Și cred că puțin visător,

Că nimic, nu am putut rosti

Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,

Ținându-ne noi strânși aproape,

Și-n fața noastră, erau doar tei,

Iar luna ne lumina, aleea-n noapte

Și-acum cu drag îmi amintesc,

De tot ce vouă, eu vă povestesc,

Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,

Alături de femeia, pe care o iubesc!

Mă trezesc privind adesea

În gol.

E gol tot orașul.

Și m-am plictisit

Să ma trezesc.

Cărțile îmi stau maldăre

Privindu-mă.

Viața lor e singurul lucru viu.

Și m-apasă.

Claxoane și roți fugind prin ploaie

Sunt tot ce auzi când ești gol

Și tu și întreaga existență.

Atunci mă trezesc

Din amintiri, culcându-mă la 3.

Oja neagră,

Demoralizarea și liniștea din mine

Mă apasă.

O carte groasă citită pe jumătate

Încă mă așteaptă.

Doar ea, firește.

Cum îi poți spune unui copil?

Că totu-i gol?

Și strada și viața ta.

Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă

Ce dispare în noapte.

Și mă trezesc la realitate.

Privesc în gol

Tot ce e relevant.

Și apoi doar aștept să se facă 3

Să dorm.