Author Andreeea__Claudia 338

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Nós nos conhecemos de vista

quantos momentos fugazes

nunca no caminho deles

eles não pararam

caminhada segura e rápida

Nós nos conhecemos de vista

apenas os olhos em silêncio

eles disseram tantas vezes

tudo o que eles queriam

quando eles encontraram sua luz...

Nem mesmo por acidente

Eu não disse uma palavra

Em tantas reuniões

esse jogo de encarar

isso nos divertiu.

Nós nos conhecemos de vista

mas é sempre um prazer

a memória para guardar

e revisar

os olhos que você conhece há toda a vida

encontro pela manhã

e quando neva e quando chove

no carro 179.

Nos conhecemos de vista...

E assim!

Nós nos conhecemos de vista

quantos momentos fugazes

nós nunca paramos no caminho deles

caminhada segura e rápida

Nós nos conhecemos de vista

apenas os olhos em silêncio

eles disseram tantas vezes

tudo o que eles queriam

quando eles encontraram sua luz...

Nem mesmo por acidente

Eu não disse uma palavra

Em tantas reuniões

esse jogo de encarar

isso nos divertiu.

Nós nos conhecemos de vista

mas é sempre um prazer

a memória para guardar

e revisar

os olhos que você conhece há toda a vida

encontro pela manhã

e quando neva e quando chove

no carro 179.

Nos conhecemos de vista...

E assim!

Îngeri deghizați catehizează în limbi necunoscute

Ca aripile unui corb ce se-nalță în depărtare, 

Învăluidu-ne într-un giulgiu al nopții,

Iar în umbrele lui cutremurăm, în bezna minții...

Clopote ce sună-n limba de șarpe,

Ne ademenesc într-o falsă comuniune

Sufocând sufletul cu minciuni veninoase

Cu șoapta disperării, o adiere înfiorătoare.

Ca sărutul morții și mângâierii de harapce

Sorb și pân' la ultim' strop de sânge

Să punem genunchi în față la al lor elizeu,

O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.

Safirul cu aur al inimii mele

Îmi ține dorința și nu pot vorbi,

Ce simt,ce gândesc e scris doar în stele,

Și n felul meu de a fi. 

Tăciunea din ochii holbați la perete,

A fost demult un foc de nestins,

Trecuți candva prin multe probleme,

Se pierd în vedere ca fata din vis. 

Zâmbetul fals ascuns de tristețe,

Adoră sa facă iluzii și chin,

Buza rănită refuza sa nvețe,

Se înecă mereu in durere și vin. 

Puterea din brațe mi cedează treptat,

Când văd a ei inocență,

Dar nu pot s o am,din nou am uitat,

Sunt prea insolent în esență. 

Prefer sa o uit decât sa pierd șansa

Să fiu a ei sărbătoare,

Prefă te înc o dată ca nici nu ma placi

Și pleacă în lumea mea mare. 

Sufletu mi plange și ți face cu mâna,

Un cald rămas bun,pe curând,

O lacrima atinge podeaua și frâna,

Târziu,dar totuși spunând: 

"Dar poate ne vom revedea,

Căci vântul nu s a liniștit,

Și vocea ta azi mă conduce

Pe drumul meu spre infinit."

(din ciclul "Sa nu citesti asta")

acolo sus
ca o pasăre gigantică îmi fac cuibul
frunzele sunt hărţi spre ţări miraculoase
unde gheţarii îşi povestesc tainele
florile înfloresc la atingere
şi oamenii ştiu să râdă cu adevărat

acolo sus
vântul se leagănă şi adoarme în părul meu
îmi pun urechea la trunchiul copacului
să ascult cum înghite întunericul pământului
îi sărut scoarţa şi ştiu că el
nu mă va uita

acolo sus
răsuflarea e freamăt de frunze
totul capătă sens nou
lumina nu e culoare, lumina e numai sunet
se loveşte de frunze de crengi de trunchi
şi cântă

acolo sus
fericirea e numărată în sâmburi de cireşe

Viața e un greu Labirint

Iar printre nenumărate fundături

Căutăm neâncetat ieșiri

Prin probleme pășim lent.

Viața oamenilor aparent diferită

Dar e același Labirint de alegeri

Care defapt nu te duc nicăieri...

Capcană deasupra simturilor, e spirituală.

E o iluzie că ești liber

Doar pare că înaintezi

Dacă o clipă te-ai gândi sincer

Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.

Când ne comparăm viața cu alții

Riscăm să devenim pierduți

În Labirintul dezamăgirii

Cădem victimele Întristării.

Dar rămâne întrebarea 

Cum ai putea să-ți găsesti calea?

Prin Labirintul amețitor

Când ești la capătul puterilor.

Urmările Labirintului sunt moartea spirituală

Dar căutarea ta tot continuă

Nimic parcă nu te satură

Te roade foamea imaterială.

Adevărul este cheia Labirintului

Broasca-i dragostea față de alții

Și toate Labirintele se vor prăbuși

Liber vezi lumea cu alți ochi.

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!