Pisica

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Îl scot zilnic la plimbare

Când marchează toți copacii,

Cred că nu e  întâmplare

Că toți s-au uscat ...săracii!

Îl țin mai mereu în lesă

Că-i un cățel năzdrăvan,

Nu se-ntoarce la adresă

Fără să-i cumpăr...ciolan!

Am acasă un cățel talie mare

Toată ziua vrea scos la plimbare,

Cănd în casă-l bag mârâie tare

Latră și mă prinde de picioare.

Numele e Ghost și-i șmecher

La comenzi cu greu răspunde,

De-i nervos muscă  din ștecher

Când îl cerți, ochii sunt umezi

Când suntem plecați la muncă

Comandant gradat este în casă,

Iar când vrem să-i dăm poruncă

E rebel, n-ascultă și nu-i pasă.

Pe cameră îl urmărim tot timpul

Să constatam cum se descurcă,

Mânâncă, bea și-și freacă trupul

De mobilă, de pat și-apoi se culcă.

De doua ori pe zi e scos afară

Să alergăm și să ne ușurăm,

Altfel, îmi fac nevoile în scară

Și pe vecinii noștri-i bucurăm.

Când de la joacă ne întoarcem

Cu piciorușele negre, murdare,

La duș în cadă ușor ne ducem

Și-atunci să vezi cum apa sare.

Săptămânal plecăm la rude

Unde primim rații bogate,

Și nu mâncăm bucate crude

Le refuzăm dacă-s sărate.

După ce burta îmi plesnește

Sar cât mai sus pe canapele,

 Marce cu mult amar zâmbește

Când vede urmele înfipte-n ele.

Apoi vioi prin dormitor mă plimb

Pe pat, subpat, covor și pe parchet,

Iubesc perna lui Marce și mă-ntind

Și-adun tot ce găsec și fac pachet.

O raită scurtă trag pe la balcon

Să văd aici ce rufe pot s-apuc,

Și dacă ușa e deschisă la salon

Mă culc puțin cu botul pe cultuc.

Dar să nu credeți că nu mi-i greu

Să mă abțin să nu sfâșii ce prind,

Că sunt cățel, nu piesă de muzeu

 Și tare-mi place, când vă surprind.

Mă deplasez mereu cu limuzina

Că doar nu cheltui din chenzină,

Habar nu am ce preț are benzina

Refuz mersul pe jos că am mașină.

Am pedigree de câine, Samoyed

Puțin cam agitat și foarte curios,

Mai niciodată nu ascult să șed

Totuși sunt blând și credincios

De vreți un Pet cuminte să aveți

Și nici vreo pagubă să nu simțiți,

Mai lesne, pofta-n cui v-o puneți

Că noi cățeii, de voi...vom fi  iubiți!

Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea  și a spus:

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.

Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.

 Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!

Inima mea, o simt așa,

Și liniștea se aude a ta.

Viața omului e un destin,

Și fără un vis foarte divin...

În note se aude ghitara,

Mai răsună și minora,

Nu aș mai putea reține,

Înăuntru ce mă ține,

Ce se trage după tine,

Ce se ține după mine,

Ce se leagănă pe buze,

Se mai mișcă buburuze,

În piept bate inimioare,

Am și zile de onoare.

Ochii se clatină că ceasul,

Viața miroase ca parfumul,

În lume e greu să cauți lucruri,

E greu să ajungi undeva pe drumuri,

Ne-a dat viață Dumnezeu,

Ca să mai trăiesc și eu,

Ne ajută la bine și la greu,

Și pentru asta îl susțin mereu.

Inima lui bate...

Amintirile lui minunate...

Zilele întunecoase le răzbate,

Dumnezeu are case luminate,

Ziua și noaptea...

Luminoasă ca o stea!

Doamne fără vrută...

Ocrotitorul ne ajută...

Mama mă îmbracă că pe-o prințesă,

Dar au invidie toți că sunt frumoasă,

Sunt pe cer o stea luminoasă,

Prieteni spre invidie, hai băi mai lasă.

Cine știe că învățământul e deștept,

Poate omul cu învățământ e înțelept...

Eu am învățământul și gândirea mea...

La un moment de evaluare mai apelez la ea.

Cu care dorințe ai merge ,

Unele desigur că se vor îndeplini.

Repede prin vis să alerge,

Acuș ușor ca gândul la tine vor veni...

Jocul nu-i atractiv...

O dar dorința te-atrage ,

A și poate să fie distractiv.

Simțul la joc te trage,

Ăla care te-mpinge înapoi..

Unu doi și apoi...

Știe tot despre noi,

Că citește a noastre scrise, foi...

Te uiți la casa vecinului,

Și vezi că vremea trece,

Cum-se albesc florile copacului 

Și viața e pe cale să sece.

Ooou viață cum să te opresc,

Să stau mai mulți ani , pe acest pământ,

Ooou să te opresc ca să iubesc,

Și să-mi i-au mai puțin avânt.

Pe acel copac, al raiului,

La sfârșit de crai

Stă și omul înțelept,

Și milodios cântă, la nai.

Prin toate simțurile,trece pacea,

Iar răul nu câștigă,

Dumnezeu ne-ajutat și ne mai ajută crucea,

Binele prin lume trece,

Și pe noi ne ocrotește.

    Autor: Nicoleta Postovan 

    De fapt poezia era creată: 2023--2024 în luna mai

Un leu un fruct,

Cinci lei un product. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de două versuri 

Irina e fată educată, 

Activă, frumoasă, aranjată. 

Iar Costică și Mitică 

Din magazin ridică 

Un obiect din frigider, 

Un frate ea se simțea Lider,

Tot cădea de pe mână, 

Laptele pe o râmă, 

Oare cine-i educat 

Hai zice-ți prieteni, imediat. 

Autor: Nicoleta postovan

Soare care n-are suflet,

Tu erai tot pentru mine,

Amicul fals de pe poșetă,

Ce aș face fără tine?

Îmi cereai tot cei pe lume,

Tema de acasă sau anume,

Patru ani sau patru zile,

Nu înseamna aceste vile?

E cel mai scump pe pământ,

Prietenia comparată ca o vilă,

Aducea emoții acest mic vânt,

Nu simți zile sau acum o milă?

Autor: Nicoleta Postovan 

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

Autor: Nicoleta Postovan 

Clopoțelul sună,

La biserică,

Se rotește și răsună,

Priveliștea feerică.

Acolo spun rugăciuni,

Și vin credincioși,

Acolo se închină,

Cei inimoși.

Autor: Nicoleta Postovan