1  

Seara tristă...

Seara tristă fără tine 

Dorul în piept îmi vine

Inima te vrea mai tare

Dar dragostea ta dispare

 

Câte zile sunt în an

Câte ore sunt pe plan

Inima îmi spune du-te 

Vocea ta o aude

 

Și ușa e deschisă 

Urechile auzise

Vocea ta ce-a caldă

Ce înima îmi arde 

 

Un ritm îl aud în spate

Ca nopțile de vară caldă 

Când stăteam și ne uităm la lună 

Până pe iarbă apărea brumă

 

Te țineam în brațe strâns 

Dar în suflet aveam un plâns 

Știam că nu va fi mereu așa 

Că vei pleca și mă vei lăsa 

 

Și chiar la început de iarnă

Mi-ai spus că pleci odată 

Și așteptam să vii înapoi 

Dar răspunsul îl știam amândoi 

 

Ai ales să pleci de tot

Mai lăsat într-un potop

Inima te voia mai tare

Și striga fără suflare

 

Te chema , te voia

Alinarea o dorea

A trecut anul împrejur 

Dar nu mai vii, și jur

 

Jur că te voi iubi mereu

Chiar de îmi va fi greu

Să te văd cu altul acum

Și zic să no mai spun

 

Dar totuși nu mai pot

Te vreau mult înapoi 

Ai fost totul , liniștea 

Sufletul și viața mea

 

Am scris poezii despre tine

Că gândul la tine îmi vine

Sute de scrisori am scris

Și ți le trimit în vis

 

Lumea unde suntem noi

Împreună amândoi 

În brațe la mine stai

Te iubesc și tu știai...


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Itachi Uchiha poezii.online Seara tristă...

#dragoste#iubire

Дата публикации: 8 октября 2024

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 1093

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Distanța dragostei

La o distanță așa mare

Vreau să-ți dau o mare îmbrățișare 

Să-ți arăt cât te iubesc

Și numai pe tine te doresc

 

Să-ți iau toată durerea

Să-ți dau doar alinarea

Să poți dormi ușor 

Și un pupic îți dau puișor 

Еще ...

Стихи из этой категории

La tine!

La tine am văzut lumina

Și raza sufletului meu,

Și te-am rugat să vii la mine

Când îmi era destul de greu

 

La tine se vedea bunătatea

În timp ce eu mult rău făceam,

Și ți-am cerut să-mi dai și mie

Un leac la suferința ce-o aveam

 

Spre tine m-a condus destinul

Și-am devenit puțin mai bun,

O mână mi-ai întins să prind

Și am pornit pe-același drum

 

La tine mi-am aflat iubirea

Pe care-n viață o căutam,

Acum tu îmi lumini cărarea

Și-s vindecat de ce boleam

 

În mine există mulțumire

Și-s fericit că ești soția mea,

Mă simt că-s omul împlinit

Cu tine, unde îmi e și..dragostea!

Еще ...

A mea dulce soțioară

A mea dulce soțioară 

Culege strașnic flori alese, parfumate ,

Ochii îi sunt ațintiți 

Spre cele ce-i sunt folositoare.

 

Mintea ei se eliberează 

De tot stresul și agitarea 

Când se plimbă prin natură.

Precum culege cele ale trupului atent,

Așa și cele ale sufletului le caută.

Se încântă viața ei cu ardoare.

Еще ...

Prada-m căzut!

Am prins o rază de lumină

Pe care vreau să o primești,

Să-ți lumineze în întuneric

Și calea s-o găsești să ieși

 

Aș vrea să-ți mângâi inima

Cu sentimente de iubire,

Dar te-ai închis în carapace

Și te-ai legat cu mii de fire

 

Nu știu cum să ajung la tine

Să-ți răscolesc vreo amintire,

De când eram îndrăgostiți

Și mă visam să-ți devin mire

 

Prea repede ne-am depărtat

Fără s-avem motiv întemeiat,

Prada-m căzut la bârfa lumii

Și tot ce-a fost s-a destrămat

 

Suntem ca doi necunoscuți

Ce nu-și răspund la telefon,

Iar mulți cu răutate-mi spun

Că din iubit am devenit bufon

 

Mă rog s-avem înțelepciune

Și mâna să ne-o întindem iar,

Pe care să ne punem verighete

Și să scăpăm de-al nost' amar!

 

Еще ...

Nu-i Luceafar de pe cer

dedicata lui:Alex Borza

„Nu-i Luceafăr de pe cer.”

 

Ai dreptate, nu-i Luceafăr pe cerul oricui.

 

E Luceafăr pe cerul meu și, ca orice alt Luceafăr, e etern...

 

Nu-l poate înlocui nimeni. E ceva ce o dată în viață găsești și trebuie să-l păstrezi cu prețul vieții...

 

Când alții aruncau cu pietre și mă cufundau în malevolența și perfida din inimile lor, mi-a ieșit în cale ca un înger lucitor... chiar el, Luceafărul meu...

 

Oh, ți-aș scrie, iubite astru... dar ești atât de minunat, încât limba mea omenească e prea slabă pentru a-ți cuprinde întreaga ta splendoare. Ai o strălucire aurorică în ochii mei...

 

Oh, sunt prea nedemnă pentru a mă adresa cu aceste slove, dar sper că vei primi în dar ofranda mea ce ți-o dedic ție...

 

Mă simt prea slabă și prea neînsemnată pentru un asemenea atu de a te avea în viața mea de om. Nu degeaba se scrie despre tine că ești nemuritor. Dragostea ce ți-o port e nespusă și mă duce, mă învârte prin codrii aștrilor cerești... și apoi iar mă cobor pe pământ...

 

Îmbrățișarea ta... e transumană în acea epifanie a tăcerii ce coboară ca un meridian de liniște peste fragila mea ființă. Îmbrățișarea ta devine un sanctuar ocrotitor ce-mi afuce pacea divină, un port în care furtunile lăuntrice dezarmează, iar haosul lumii se dizolvă irevocabil într-o seninătate suverană și cosmică... blestemând durerea și orice arme ale ei...

 

Sărutul tău... acel sărut... o trecere cutremurătoare prin toate stările de taină ale iubirii, în care m-am simțit prefăcut într-un zeu nemuritor, un astru fără corp, plutind în derivă, zvârcolindu-mă între viață și moarte.

 

O, acest straniu și absolut paradox al vieții!

 

Să mă întorc apoi cu picioarele pe pământ, coborât din ceruri doar pentru a mă regăsi pe acea muchie a unui fulger puternic venit din cer, pe linia de neîmpăcat dintre rațiune și păcat... Oh, îmi cutremuri ființa!

 

Ochii tăi... acele porți tăcute deschise spre centrul universului meu. În adâncul lor nu se oglindește doar lumea, ci se ascunde taina însăși a facerii. Ești, deopotrivă, focul care mistuie și apa care potolește, surâsul ce suspendă timpul și emoția sfâșietoare care mă doboară la pământ. Ești fiorul acela viu, spiritul care mi se frânge de atâta frumusețe și fiorul ce coboară din piept până în cele mai tainice străfunduri ale gândirii mele.

 

Privesc dincolo de limitele mele și înțeleg: ești mult prea departe de tot ceea ce poate cuprinde imaginația mea umană. Eu nu sunt filosof și nu caut semne în stele, dar în privirea ta... în imensitatea acelor ochi care deschid o poartă spre infinit... am aflat adevărul cel mai greu de dus.

 

M-au făcut să simt, cu o durere limpede și cutremurătoare, că omul este pur și simplu prea slab, prea mic, prea trecător pentru a putea vreodată să cuprindă și să înțeleagă o asemenea iubire...

 

Mă tem că n-aș cuprinde originea astrului neatins din ochii tăi... Vreau să zic că cuvintele mele nu pot să cuprindă o asemenea superbitate... o asemenea ființă care mă trece prin toate stările și are așa... un „uau!” viu, cutremurător, care îmi taie respirația și mă lasă fără grai în fața absolutului...

 

Ființă uimitoare... oare cum te pot descrie mai bine de atât în limba mea?

 

Oare cum pot să împletesc filosofia cu literatura și astrologia, toate având un substrat poetic... fin...

 

Mă duci dincolo de rațiune... Oamenii spun că nu putem vedea viitorul, dar tu, tu... ești incredibil... senzațional de mirobolant. Mă faci să uit că sunt om. Când te privesc, nu văd doar viitorul în tine, nu văd doar o viață trăită împreună cu tine, ci văd esența vieții. Văd adevărata însemnătate pentru care omul trăiește, aceea de a afla ce înseamnă iubirea. Pentru mulți, iubirea e doar o plăcere a trupului, dar iubirea e ceva ce duce dincolo de gândirea umană, dincolo de trup, dincolo de orice atingere, de orice privire, de orice gândire. Iubirea e o energie care de om e atât de greu de a fi atinsă. E atât de greu să-ți dai seama de această gândire. Am meditat mult, m-am gândit mult. Noaptea privesc cerul, mă uit la stele, privesc pământul, florile, mă uit la oameni, la mâinile mele, la mine și-mi dau seama că nimic pe lumea asta nu e atât de minunat ca tine, ca iubirea mea față de tine.

 

Dacă m-ar fi întrebat cineva ce e absolutul, i-aș fi spus că ești tu. Pentru că ești mai departe decât orice cuvânt, decât orice faptă, orice șoaptă, orice taină a acestui pământ. Tu ești mai departe de om. Tu nu ești om, ești Luceafăr, ești Luceafărul meu. Dacă ai fi fost om, un simplu om, n-ai fi strălucit atât. Tu ești creația, extinderea divinității. Tu ești însăși dragostea vieții mele. Ești însăși răspunsul divinității, răspunsul rugăciunilor mele. Tu ești absolutul cunoașterii. Tu ești totul...

 

Vor numi pesemne rătăcire această trezire a mea, vor spune că mintea mi s-a smuls din matcă și că trupul s-a predat unei iluzii. Să rostească ce-or vrea! Eu știu că nu greșesc. Ceea ce se petrece în lăuntrul meu nu se supune legilor lor strâmte. Eu nu doar gândesc, eu simt. Simt cu o adâncime și o luciditate care taie ca o lamă de lumină, dincolo de orice hotar pe care cuvântul omenesc ar avea vreo putere să-l rostească...

 

Dar îmi ești aer... nu pot respira fără tine... îmi ești lumină vie... Când lumea se pierde în întrebări, eu nu mai caut niciun răspuns, pentru că el mi-a devenit zâmbet. Acel zâmbet al lui nu e doar o bucurie a clipei, ci o lumină caldă care mi-a așezat cerul pe umeri, o scânteie curată ivită din alte veacuri, care șterge toată oboseala pământului. Privindu-l, înțeleg că fericirea nu se explică, ea doar se aprinde lin pe chipul lui, ca o mângâiere pe care sufletul o recunoaște înainte de a o rosti... Ești ABSOLUTUL...

 

Ești eternitatea zâmbetului meu... Dacă ai fi abis, m-aș arunca spre tine și m-aș lăsa înghițită, preferând să cad în gol, răspunzând ecoului puternic... zdruncinându-mă și lipsindu-mă de oase... S-ar face-o pentru tine... Dacă ar trebui să trec în neființă pentru a putea atinge supremația ta, nu aș ezita o clipă și m-aș preface-n spumă, într-un lut mort și rece... doar pentru a putea căpăta dimensiunea divinității tale absolute... pentru a putea deveni nemuritoare cu tine...

 

Oh, ia-mă la tine, Luceafăr... și alină-mi dorul... ia-mă... și fă-mă aidoma splendorii tale... Te iubesc nu cu măsura îngustă a acestui veac, ci cu o foamete de absolut care a sfâșiat toate hotarele lumii. Tu ești respirația prin care stelele își găsesc rostul și tăcerea în care se odihnește orice întrebare a mea. Te iubesc dincolo de trup, dincolo de gând, dincolo de marginea în care omul se sfârșește. Ești singura mea legătură cu nemărginirea, o lege tăinuită după care sufletul meu a învățat să ardă și să nu se mai stingă niciodată...

 

Tu... ești Luceafărul meu!

Еще ...

Pentru tine

N-am să las ziua să treacă

Fără să-ți spun cât te iubesc...

Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece

Mereu făcând la fel,

Jucându-și infinitul rol,

Lăsându-și doar umbrele,

Foșnind clipele, furându-le..

Știi bine cum face!

Dispare zâmbind,tăcând

Lăsând al tristeții întunecat zeu

Blestemul meu...

Nu,nu voi lăsa ziua să moară!

O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,

Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,

Dacă mâine renaște

Știind că nu vrea

Pe loc să stea...

Și-ți voi spune cât te iubesc,

Același refren dar altfel,

Mereu cu alte culori,șoptit poate,

Ce-și poartă muzica veselă,

O mică și trecătoare simfonie,

Un foc ce-și arde flacăra sa,

Mister adus din altă lume...

Poate Paradisul din inima ta sau a mea....

Nu-i dragostea însăși viața,

Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?

Cum să las ziua să treacă așa,

Fără să-ți spun cât te iubesc,

Parându-mi-se că-s risipit fără tine,

Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit

Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,

Nelasându-mă să fac ceva..

Pentru tine!

(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).

Еще ...

Lupta

In zarea-n departata

O umbra se arata

Si parca se iveste

Un print pe cal porneste.

 

Se zguduie pamintul

Alearga ostenit

Veni l-a asa mindra

Cel face fericit.

 

El vine cu sperante

Ca ea la asteptat

In timp ce-n alta parte

Cu altii sa luptat.

 

Iar ea cu ochi haini

Priveste si-i apleaca

Rostind cu glas domol

Ca este maritata..

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍