Nostalgie

Iubita mea,

tu, Pasăre măiastră,

tu care zi de zi,

în lutul buzelor noastre

ciopleşti Poarta sărutului,

doar pentru noi doi.

Ia-mă şi mă urcă

pe Coloana fără sfârşit a iubirii tale,

până sus de tot,

deasupra de cuvinte,

în ţinutul iubirilor veşnice.

Acolo unde gurile noastre

dezbrăcate de cuvinte,

vor adormi îmbrăţişate

pe Masa tăcerii.

Scuzați acest  deranj, gasit-am ce-i de vină

Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină

Învață  s-o alungi căci mușc-acea jivină

Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă

Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină

Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină

Cuvinte-au  deranjat, dacă iubești ai vină

Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină

Dragostea n-are leac, e dezechilibrată

Ai neuron stricat, mintea trebui  tratată

De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă

Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă

Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace

Cumva uită de ea  altfel încet te stoarce

Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace

De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce

Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate

Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face

Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface

Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce

De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină

Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină

Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină

Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină

Cand simt ca trupul tau

Respira peste-al meu

Pot trece peste toate

Oricat ar fi de greu.

Bade, nu te-ndoi, 

Asculta-ti glasul inimii.

Daca-ti spune sa ma iei

Nu te intreba de vrei.

Te intrebi, te tot sucesti,

Uiti, poate, sa mai traiesti,

Glasul inimii s-asculti

Sa-i lasi incolo de munti

Si de vai si de campii

Tot om fi, de-a fi sa-mi fii.

Fost iubirea vietii mele,

Basta si la revedere?

Viitor fost de mi-ai fi

Tot pe tine te-as iubi.

Caci poezia ce o scriu

N-o scriu sa fie in pustiu

O scriu tie, bade drag,

Sa calci al vietii mele prag.

Tu sa-mi vii sa te iubesc

Si sa pot sa pretuiesc

Dragostea de cuplu, noi,

Sa fim de-acuma amandoi.

Caci multe noi am indurat,

Iar de ne stim, ne stim cu drag.

Ne-om vedea-ntr-o buna zi

Si-mpreuna om tot fi.

Floarea dragostei-nfloreste

Peste tot, ea tot traieste,

Ai sa vezi, tu, bade drag,

Ca ce spun nu este vag.

Caci iubirea noastra-n doi

Va trece prin multe ploi

Si-om tot schimba la umbrele

Le-om cara si de-or fi grele.

Cu curaj si cu-ndarjire

Sa-mplinim a vietii fire.

Te iubesc.

 La început am privit răsăritul, Cu ochi plini de bucurie. Apoi a venit asfințitul, Care nu mi-a plăcut nici mie, nici ție. La început a fost iubirea Cu parfum de liliac, Apoi a venit despărțirea Care nu mi -a fost nici mie, nici ție pe plac. La început a fost plăcerea Și eram atât de fericiți. Apoi a venit Durerea Și am rămas singuri şi umiliţi! La început am avut de toate Și ne părea că așa mereu o să fie, Dar viața e frumoasă, Dar și plină de melancolie. Poezie de Vladimir Potlog

Mi-a adus azi mama o jucărie,

O cutie mărișoară, învelită în hârtie,

Cu o fundă roșie pe capac ornată

O păpușă, jucărie ca pentru o fată.

De ce oare fetiților ca mine ne plac 

Să jucăm rolul de doctoriță, de mămici,

Să vorbim cu păpuși, să le tratăm de gâlci

Și păpușii mele să-i găsesc un leac?

Mama e lângă mine, tot drumul vieții

Far aprins, să nu mă rătăcesc

Bunica, are mereu sfaturi, contra ceții

Temătoare, de ce vede in jur, să nu orbim.

Mama și bunica, sunt zâne bune pentru noi

Ele ne învață primii pași, primele cuvinte,

Ce este respectul, care-i drumul drept 

Și ce sfaturi să purtăm in minte

Gândurile mele sunt aztăzi călătoare

Depărtarea-i mare, nu aduce uitare

Mintea când se odihnește fuge 

Alături de voi și in brațe vă strânge.

Umbre vii ale codrilor senini

Trilul florilor răsunătoare din priviri

Pământul ce mustește a viața 

Curge lin și îmbietor 

Liniștea ce o parcurg 

Printre verdele senin 

Un bondar ce caută 

Nectarul și parfumul vieții sale,

În el se întrezărește 

Frumusețea și liniștea naturii.