Big bang

O singură stea in ceruri stă,

Departe, rece, nemișcată,

Mă urmărește, dar dispare

Sub norii grei, în noapte ascunsă,

Mă-ntreb de ce se ascunde iar,

Când dorul meu o cheamă-ntruna,

E oare frică, sau doar joc,

O joacă veche cu furtuna?

Prin ceață calc, sub cer pustiu,

Și nicio rază nu mai vine,

Neliniștea-mi e un pustiu

Și steaua fuge, deși e a mea, din mine.

Se invârte lumea, trec tăceri,

Dar steaua mea nu vrea să apară.

Mă lasă prins în mii de ieri,

Fără să simt vreo rază clară.

O caut printre nori și vis,

Dar ea se ascunde mai adânc.

Ce sens mai are tot ce-am zis,

Dacă nu pot să o ajung?

Aș vrea să știu ce-i dincolo,

De nori, de vânt și negre zări,

Dar steaua mea mă părăsește,

Rămân străin în mii de căi.

În speranța infinită, stau și privesc,

Adânc în sufletele devastate,

Cu chin și ură asupra tuturor,

Cu fericirea lor întruchipată,

Râd de haosul mental.

În durerea mea nu mai pot suporta

Perspectiva lor asupra vieții,

Judecată, trădare, neînțelegere.

Cred că sunt un nebun delegat,

Liber printre ei.

Dar dorința mea între chin și ură

E doar iubirea neavută,

Iubirea celor ce m-au făcut,

Iubirea ce-lei care m-a părăsit,

Iubirea oamenilor devastați.

Îmi este dor de clipele frumoase,

Visate în paradisul singurătății,

Lângă prietenul meu veșnic,

Cu chip drăgălaș și afumat,

Afumat de suferința mea.

O vreau pe ea înapoi,

Îi vreau pe ei înapoi,

Nu îmi place ce am ajuns,

Nu îmi place ce am fost,

Doar îmi place ce să fiu.

În agonia haosului meu,

Cu trudă nemuritoare,

Muncind ca să mă nasc

Alături de ei, cu ea.

Dorul meu mă stinge încet,

Culoarea sângelui îmi dă plăcere.

Vino, a mea viață, acum,

Mai târziu va fi prea târziu,

Dispărut, nu voi reveni.

Căzut din cer,

Stăpân pe tot ce-i viu,

Îngerul cu aripi arse ,

Cu  dorințe aprinse,

Trăiește-ntre două lumi,

Pierdut și pustiu,

Cu inima rănita.

Prin nopți exclusiviste,

Își poartă măști de aur,

Stăpân pe lumea-ntreagă,

Dar captiv în iad,

Traume adânci îl bântuie,

În al dorinței laur.

Ziua își joacă rolul,

Noaptea plânge-n abis,

Prins între lumină și intuneric,

Umbrele  îl ademenesc,

Dorința schimbării ,

Frământă mintea haină,

Sperând că-ntr-un târziu,

Va regăsi cerul mareț.

Puterea îl îmbată,

Sufletul e-n gheare,

Îngerul zdrobit,

Drumul său rătăcitor,

Vrea să scape de povară,

De dorințe arzătoare,

Să-și găsească pacea,

În  cerul salvator.

Micuta stea stralucitoare

Te vad in fiecare noapte

Pe cerul negru intunecat

Eu! sunt cerul intunecat

Tu! esti ceea ce ma luminezi

Cand noi ne vom intalni

Sfarsitul va veni

Începutul celui decazut

Va reveni ,peste lumea toata

Iar durerea se va sfarsi

Vei aduce pace-n noapte,

Și lumină în abis,

Tot ce-a fost cândva pierdut,

În iubirea ta va fi găsit.

Cerul va fi plin de stele,

Nu doar una, ci o mie,

Și-n sfârșitul cel etern,

Noi ,vom renaște-n armonie.

Micuta stea a inimii mele,

Ești lumina-n nopți grele,

Strălucești pe cerul vieții,

Ca un far al dimineții.

Privirea ta, un foc blând,

Mă călăuzește rând pe rând,

Cu zâmbetul tău cald și plin,

Îmi împletești zilele de senin.

Mâinile tale, ca un vis,

Mă ating cu un strop de paradis,

Cu tine lumea e mai vie,

Ești steaua mea, magie.

Micuta mea stea strălucitoare,

Îți mulțumesc că ești a mea alinare,

În universul infinit,

Ești darul meu de neprețuit.

În răsăritul zilei ce se-ncheie,

Las în urmă tot ce-a fost și voi pleca,

Dragi suflete, vă spun cu blândețe,

Adio, dar iubirea mea rămâne-aici, așa.

În fiecare zi v-am prețuit,

Cu zâmbete, cu lacrimi, cu speranță,

Acum când pașii mei se-opresc ușor,

Vă las în dar un strop de siguranță.

Nu plângeți, dragi prieteni, nu oftați,

Știu că ne desparte soarta cruntă,

Dar voi trăi în voi, în amintiri,

Și-n fiecare clipă minunată.

Sunt doar un om, iar viața e un vis,

Un drum pe care-l străbatem cu toții,

Acum eu merg spre alte zări,

Dar vă port mereu în inima mea, în nopți și zile.

Gândiți-vă la mine cu iubire,

Cu bucuria clipelor trăite,

Nu lăsați durerea să umbrească,

Frumusețea vieții și-a amintirilor sfinte.

Vă las un dor, o șoaptă-n adiere,

Un gând de pace și un zâmbet blând,

Voi fi un înger ce va veghea,

Din ceruri, cu privirea luminoasă.

Adio, va spuc acum,

Nu-i decât o trecere-n bine

Fericirea voastra se apropie ,

Greseala va disparea.

Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..

Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,

Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,

Dar inima îmi făcea durerile neauzite..

Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,

Visam la sublime iubiri netrăite..

 Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,

Privem ochii lui,ca de foc,

Atât de frumoși,atât de albaștrii,

Și-mi ucideam visurile răzvrătite..

Mi-e greu să zic, că-mi este greu

Dar și mai greu, că-mi e ușor,

Când timpul trece și ani adun

Să-i scad nu pot, nu sunt trișor

Mi-e greu s-afirm că-s înțelept

Având ani buni de carte-n spate,

Cu toate astea greu îmi răspund

Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte

Mi-e tare greu când ești departe

Și-abia aștept să-ți simt suflarea,

Chiar dacă uneori greu recunosc

Când dau de greu îmi ești salvarea

Mi-e greu când te văd supărată

Și lacrima amară ți se prelinge,

Atunci cu greu mi-aleg cuvinte

Dar știu că dragostea învinge 

Tare ușor este când ai aproape

Ființa dragă pe care o iubești,

Și-n tot ce faci prezent e Domnul 

E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!

Mă auzi, dar niciodată nu mă asculți;mă vezi, dar niciodată nu mă privești;mă atingi, dar niciodată nu mă mângâi;mă miroși,dar niciodată nu-mi simți mireasma îmbietoare.

Îmi împrăștii inima în mii de cioburi,

Îmi tai carnea cu un fierăstrău,

Iar când vii și le pui cap la cap

Imi faci inima de sticlă să bată din nou […]

Doar o mică atingere de-a ta,

Doar un chicot mic,

Fac ca lumea mea să-nflorească

Ca florile din mijlocul lui Avril…

Un simplu vis cu tine

O simplă atingere trupească

Fac ca eu să înfloresc din ruine.

Plecati pe rand, iubitii mei

Lasandu-ma in urma,

Colind incet pe lungile alei

Si viata mi se curma.

Cand cred ca am gasit marea speranta,

Ce ma va inapoia iubirii, 

Acelasi mincinos imi intra-n viata

Si ma reda, fortat, nefericirii.

Iubirea nu mi-e scrisa in destin

Caci, ridicandu-ma, am cazut din nou

Gustand mereu din cupa cu pelin,

Visand, ca-n basme, la mine sa apara un erou.

Ca o briză-n ziua pârjolitoare

mă înviora inima ta plină,tremurătoare

Doar un înger de lumină

Are vocea atât de lină

O ! iubito, ce n-aș da

să fi cu mine pe pământ

dar florile așa ca tine

sunt fărâmițate-n vânt...

risipite far' să zică un cuvânt

Mă așez în câmpia de flori

umbra se lungește...

Gândul meu reînvie fiori !

Când din nou te citește.

Pe calea mea aud un foșnet

Un pârâu fredonează note

dintr-o cântare cu măsuri frânte

Eu visător, în cuget

limpezesc atât de clar

vocea iubită făr' de hotar

Iar când zorii se revarsă

Țin in mână-o floare de gorun

Să pot cunoaște pe deplin

aripa blândeții întinsă

Iar când soarele coboară

Înegrind orizontul drept

te văd în pat bolnavă

murind încet, încet...

Lacrimile ce încep să cadă

nasc lanțuri de lumină

Gândind că într-o zi

te voi revedea, îmi dă putere

să parez sabia ce voi să secere

sufletul meu, ca un spic de grâu

Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?

Sau ridica-se va să plece

La portul către stele

Razele lunii să îl spele...

O tornadă te ridică...

Să calci pe lift de nori

Printre abise, printre strâmtori

Praf de stele...lași în urmă

Deschide cerul pentru mine

să pot vedea lumina-ți blândă

atunci când luna-i o minune

iar fii cu mine împreună !

Coboară pe o scară constelată

În frunte vino, c-o nestemată

Nu-ți schimba înfățișarea !

Că e proaspătă ca primăvara.

Every rose has its thorns.

Show me yours—

I have hands

willing to bleed.

Petals fall,

scars remain;

proof of the path

we dared to take.

Hold out your wounds,

bare and true—

I’ll cradle them softly

in evening’s dew.

Now I behold—

no thorns to bear,

for she is a tulip

amidst roses rare.