Amar

Acelaşi sfârşit                             Aceiaşi sârşit

are fiecare poveste,                    are o carte cu poezii,

 cu rău se începe,                        cáştigă,

cu bun se termină.                      iar mai apoi pierde.

Acelaşi sârşit                              Acelaşi sârşit

are viaţa omului.                         are o floare,

astăzi el este                               azi înfloreşte,

mâine el nu-i.                             mâine se ofeleşte.

Acelaşi sârşit                             Acelaşi sârşit

are ziua şi noaptea.                  are un copac,

când e zi e soare,                     azi el e verde,

când e noapte e lună.             peste o vreme fără frunze.

Acelaşi sârşit                          Acelaşi sârşit

are un nume,                         are un cântec

astăzi îl ştiu toţi,                  azi toţi îl ântă

mâine deacum nimeni.        mâine toţi îl uită.

știam ce știam 

vedeam ce vedeam

toti îmi spuneau cine ești 

dar am ales să nu cred

se vorbea ce se vorbea 

dar am zis "nu e așa"

și mi-am pus liniștea mea 

în mâinile altcuiva 

mi-am văzut de viața mea

si-am ales în grabă 

să îți dau o șansă 

fără să gândesc prea mult 

am început un început 

erai tot ce voiam atunci 

sau poate ce-mi imaginam 

două luni în care tu 

ai fost tot ce visam 

si m-ai făcut să cred 

că pot sta liniștită 

că nu mai ești "ca lumea zice"

că eu sunt diferită 

dar adevărat n-a plecat 

doar a stat puțin ascuns 

și fix când m-am simțit "acasă"

tu te-ai întors de unde-ai fost 

și m-ai ținut între "nu vreau"

și "nu te las să pleci"

îmi spuneai că nu-s a ta 

dar nici nu mă lași să plec 

mă căutai când erai beat 

și dispăreai când era zi

si între noi era ceva 

dar nu era de vis 

am dat din mine fără rest 

și m-am ars fără măsură 

tu m-ai iubit cât ai putut 

și restul...a fost glumă 

m-am micșorat fără să știu 

m-am modelat pe tine 

am uitat cine eram eu 

ca să rămâi cu mine 

si poate da,ai simțit și tu ceva 

nu neg,nu vreau să mint

dar n-a fost îndeajuns 

m-am regăsit pierdută în noi 

și m-am ales pe mine 

când am văzut ca între doi

doar unul tine ține bine 

și doare... nu  că s-a terminat 

ci că putea fi altfel 

că am iubit un om real 

și unul din capul meu altfel 

sfârșit de început a fost 

nu finalul unei povești 

ci lecția că nu ești iubit 

dacă doar tu iubești 

                                     Sfârșit de început (Poezie de Țopa Sofia Maria)

Ziua trece timpul tace 

Nu mai e o cale de întoarcere

O nostalgie mă cuprinde 

Citind versuri fara rime

Stau și simt 

Cum inima mi-e înghețată în timp

Zburdând îmi tece un gând

Ziua morți va veni și ca nu fulger va lovi 

Și în urma va rămâne visul meu distruns de zile 

Ma afund în gânduri negre 

Floare de bujor, lumină-n zori,  

În brațele vântului dulce se scaldă,  

Parfum de dor pe buze cobori,  

Iar sufletul meu te soarbe, te adoră.  

Cu raze de soare părul îți cântă,  

Ca valul ce mângâie marea adâncă,  

Tu ești primăvara ce-n mine avântă  

Dor de sărut și vis ce nu se uită.  

În ochii tăi luna se-ascunde sfios,  

Roua îți spală obrajii de stele,  

Pe buze ți-așterne murmur duios,  

Și cerul tresare în clipe rebele.  

Bujorul roșu se-aprinde-n iubire,  

Ca inima mea ce-ți bate aproape,  

Tu ești mirajul, ești nemurire,  

Un vis desenat pe cerul de noapte.

Sentiment ce n-am știut 

Că va veni iar din trecut 

Va tulbura prezentul 

Într-un drum neîntrerupt.

Iubesc tot ce e al tău 

De la parfum, până la cuvintele de rău

De la buze, la atâtea jurăminte 

Crezând că vei rămâne 

Pana când vom ajunge în morminte.

Nu spun, dar ți-am greșit 

Știind că nu vom fi la nesfârșit 

Ti-am explicat mereu, negreșit 

Tot ceea ce am depășit.

Tu ai ales, nu ti-am cerut 

Să fii acolo neîntrerupt. 

Căștile pe cap,noaptea târziu
Ma plimb pe stradă si scriu.
Scriu despre tine
Și despre a noastră soarta,
Aștept țigară sa se termine
Fiind pe dinăuntru moartă.
Parfumul tău deodată îl simt,
Și ca o sa apari eu presimt,
Cu frica și speranța
Ma uit înapoi spre trecut,
Ca ultima toanta
Îmi amintesc cât te am plăcut...
Ma întorc spre viitor
Și sper sa uit de al tau dor.

Ce-i dragostea de nu furtună aurie,

Cu nori și valuri ce se-ncruntă tragic,

Ce face ca în teatru zgomotos spectacol,

Ce-aduce vise colorate zilnic,

Inegalabile trăiri,săruturi și amorul,

Dar poate scufunda corăbiile toate,

Sau poate răsturna ambițioase planuri,

Voi cei naivi aflați acum acestea toate!

Oh... blestemată ești tu dragoste când pleci si lași doar dorul!

(16 februarie-4 aprilie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mi-am dat inima de tot!
Să ai grijă, e fragilă.
Eu rezist și fac ce pot,
Să n-ajungă o ruină.

Timp din viața mea micuță,
În etern, doar din priviri...
De-ai să pleci ca o străină,
Aș muri printre amintiri.

Gând, din haosul mental,
Îl fac ghem și scriu „iubire”.
N-aș uita cum m-ai iubit
Și cât ai ținut la mine!

Din durerea mea aș face
Să se-nalțe o floare gri,
Să o țin la pieptul meu,
Ca pe tine-n acea zi...

Tălpile ar călca pe jar,
Dacă știu că-s alungate,
Și-ar sta la ușă iar,
Până pleci complet din toate.

Și, înainte de-a-i pleca,
Îți ofer inima mea...
Și-aș rămâne-n urma ta,
Să păstrez „mizeria”...

Te-aș vedea când aș fi orb,
Șoptindu-ți fără cuvinte,
Că la tine vin și șchiop,
Cu o rană încă-n minte.

Monoton să cânt tăcerea
În suflet greu,ca pe-o armă
Ce distruge și hrănește
Dragostea pentru o rană.

Buzele-mi vor pasiune
Și cu tine se-nțeleg.
Ochii-mi văd perfecțiune,
Și pe tine te aleg.

Nu degeaba-ar plânge cerul,
Doar el vede ce trăiesc.
Darul meu cel mai de preț
A fost doar... că te iubesc.

Iubitul meu cu ochi de chilimbar

Ce se plimba printre nori

Te iubesc cu maini rebele

Ce se-nalta doar in zori.

Frumosul meu cu buze moi

Ce le simt cand dorm adanc

Nu uita iubirea oarba

Ce te leaga de pamant.

Te iubesc cu daruire

Cum iubesc lumina zilei

Fugi cu mine printre stele

Ingerul iubirii mele.

Dragostea mea ,e departe

Unde vantul nu razbate

Doar iubirea mea ajunge 

Sa iubeasca printre frunze.

Si -n padurea de stejar 

Am vazut un fulg ,fugar

Fulg razlet ce imi canta

Unde e iubirea ta?

Lumea spune că e falsă —  

nu-mi pasă.  

Lumea spune că nu e înaltă —  

nu-mi pasă.  

Lumea spune că nu-i frumoasă —  

ce-mi pasă?  

Lumea spune că nu-i pasă —  

ce-mi pasă?  

Ea mă iubește,  

doar asta contează.  

E frumoasă în rochia ei de mireasă.

Te-am văzut în umbra unei camere pline,

ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.

Vocea ta era cea mai tăcută furtună,

mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,

până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.

Și acum sunt prinsă,

ca un val ce se sparge prea devreme.

Fiecare parte din mine tânjește după tine,

dar tu rămâi nemișcat,

ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.

Oh, cad în tine,

ca un cântec fără sfârșit,

ca un râu ce se îndoaie

să întâlnească oceanul din ochii tăi.

Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,

dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.

Am trasat în vis liniile mâinilor tale,

degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.

Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,

și ard,

ard în golul unde obișnuiai să fii.

Oh, cad în tine,

ca cerul ce cade în noapte,

ca o flacără ce aleargă după întuneric,

deși știu că nu-i bine.

Fiecare pas mă duce mai aproape,

dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.

Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,

când lumea se rotește în numele tău?

Cum să găsesc drumul înapoi,

când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?

Oh, cad în tine,

și nu știu cum să renunț.

Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,

și mă trage, mă trage,

mă trage în jos.

Cum aș fi eu fără tine?

Dac-aș ști, ți-aș spune

Chiar de-atunci din februarie

Nu mă pot trezi fără gînduri spre tine

Nu pot adormi neștiind că te simți bine

Cum aș fi eu fără tine?

Tu ești luna mea dintr-e stele

Ești soarele cere-mi luminează ziua,

Eroina ce ma salvat din ceața singurătății

Mi se scurge inima de sînge

Cînd ochii tăi varsă lacrimi,

Mi se umple sufletul de bucurie

Cînd pe buze îți îmflorește zîmbetul

Mai ții minte?

Acea noapte care ne-a unit sorțile

Și le-a împletit într-o plapumă,

O plapumă de bucurie și tristețe,zîmbete și lacrimi,

Și vreu ca această plapumă să ne învelească pînă la ultima suflare

Deja nu-e-o dragoste copilărească

Este ceva gîndit, chibzuit zile întregi și nopți nedormite

Aș da și viața pentru tine

Aș sta cu tine ore și zile în șir,

Dar îmi sunt destule și cinci minute

Ca ziua să-mi fie cea mai bună din viață

Dar, știu că pleci…

Și vreau atîtea să-ți spun;

nu găsesc cuvinte potrivite

Cum aș fi eu fără tine?

Dac-aș ști, ți-aș spune

Mereu doresc să te sărut pe frunte,

Dar… capul îl ferești într-una

Nu sunt scriitor…

De poet nici nu mai zic,

Scriu… pentru că uneori mii frică săți spun direct.

Mii frică de refuz și singurătate

Ești unica care mi-a fost și îmi ești mereu alături,

Nu îți pot mulțumi cu minic, nu am comori ce ți le pot da

Am doar o inimă, frîntă

O inimă ruptă în mici bucăți.

Care are nevoie doar de dragoste și nimic mai mult

Dar faptul plecării tale mă întristează,

Și totuși nu mă lasă fără speranța că te vei întoarce.

Dar pînă atunci,

Vei avea loc în centrul acelei frînte inimi

Ce nu cade ca pereții Babilonului,

Doar datorită ție și sentimentelor spre tine

Cum aș fi eu fără tine?

Dac-aș ști, ți-aș spune.