4 șanse

Îmi plânge ceru-n palmă
și inima nu mi dă pace
să-i ofer o mângâiere,
o rază să-i dea putere.

Varsă lacrimi ceru meu
și strigă vântu zgomotos
să nu plec, să nu-l las
să n-ajungem la necaz.

Zice-mi la ureche cerul:
„Curcubeul va zâmbi,
dar să te treci peste înc-o ploaie,
mai așteaptă înca o zi„.

Ceru-mi zice să-l aștept
da' lumina mi se-neacă,
s-o iau încontro spre a mea parte,
să nu mai stau încă o data.

„Pământu-i ud neîncetat,
nori tot continuu ne despart,
nu mai pot fi al tău soare,
asta-i ultima mea plecare„.

Cu flori albe
M-am decorat să mă privesti
Să fiu unica,
Singura frumoasa ta.

Cu flori rozalii
Ca obrajii nostri plini de bucurii,
Stiind ca esti prostănac
Am venit să te împac.

Cu flori galbene
Vesele cum am fost noi,
Petale de abia răsărite,
Le-am cules și le-am adus să le vezi.

Cu flori albastre
Cu o tenta de nu mă uita
Am venit într-o seară la ușa ta,
Dar tu nu mi-ai mai spus: Nu pleca!

Cu florile înnegrite
Pline de durere si suspine,
Mi-ai amintit ce-i durerea
După ce ai distrus gradina mea.

Cu ultimele petale rămase,
Mi-am dat seama de tine,
Și ca nicio floare din lume
Nu te-ar fi convins să rămâi cu mine.

Înc-o lacrimă curge,
Înc-o inimă se străpunge,
Încă un sentiment ucis
Și un scenariu interzis.

Interzis propriei persoane
Închis undeva în miile de gânduri,
Să nu fie găsit și amintit
Din nou simțit ca și retrăit.

Te minți că n-ai pățit
Sperând că nu vei mai simți nimic,
Chiar dacă totu-i nimicit
Și momentu-i încontinuu regândit.

Cauți raza dintre nori
Tot crezând că-și va reveni,
Dar încetează, nu te mai minți
Tot mereu cu basme de copii.

Am fost făcută din soare
să strălucesc cu neîncetare,
să orbesc a vieţii răutatea,
să fac mai călduroasă realitatea.
Îs trudită din pământ,
să nu uit de unde am început
a naturii veşnică mângâiere
ce am simţit-o fiind prunc.
Şi-s pupată de icoană
a mele-i credinţe surioară
îngrădită de rugăciuni,
cu a mele lumânări spun neputinciuni.
Îs atinsă de întuneric,
şade însetat în mine
tot aşteaptă lacom lacrimi,
dar secetă suspinele din mine.
Poate sunt clădita de nimic
şi-s doar un suflet rătăcit,
n-am gasit a inimii alinare
astept neîncetat încontinuare
a neştiinţei încetare.

Nuanțe grii sunt așternute
Peste oameni sute, mii.
Ei privesc discriminator
O mulțime de trecători
Judecănd haine, aspecte,
Lăudându-se că la ei toate-s perfecte.

Trecătorii tac și înghit
Căci persoanele-s greu de oprit;
Suferă tăcut în sinea lor
Sperând că acest chin e trecător,
Însă rămân semne pe suflet,
Minte, chiar și pe corp.

Peste tot este ură,
Bătăi, la orice colt o înjurătură.
Personale nu mai stiu ce-i omul
Și astfel se adâncesc în tot răul.
Fără caracter, îngusti în suflare
Lăsându-ne fără căi de alinare.

Trecătorii cred în mai bine,
Poate în putină adevărată omenire,
În mai puține vorbe grele
Și mai multă sursă de putere.
Lăsați urâtul deoparte
Și oferiți mai multă bunătate.

Și-am să fiu un râset
Însorit ca de copil,
Un zâmbet calm, încetișor
Ce în suflet e umil.

Și-am să fiu un vânt,
Un gând ce se duce în văzduh
Ca o briză răcoroasă
Ce-ti golește sufletul de ce te apasă.

Și-am să fiu o floare
Ce apare rușinată
Și se lasă-ncet cu o petală
Când viața nu e ușoară.

Și-am să fiu o firmitură
Ce o dai mereu deoparte,
E restul din întreg
Ce a rămas trist, singuratic.

Și-am să fiu o mare
Valuri ce te duc departe,
Ea îți lasă toate durerile
Să dispară într-un mod aparte.

Și-am să fiu o noapte
Care mintea ți-o odihnește
Chiar dacă se și prea poate
Inima să ți-o pertubeze.

Și-am să fiu ce pot,
am să fiu lacrimă și putere,
am să fiu soare si potop,
am să fiu ceea ce lumea va cânta
o poveste ce se spune la nepoți,
ceea ce nu vei vrea să uiți, nici chiar dacă poți.

Toate poartă numele tău... renglotă,

Toate poartă chipul și ochii tăi, abis.

Toate poartă zâmbetul și râsul tău — rană,

Toate poartă pielea și corpul tău interzis.

Toate poartă hainele și aroma ta, vrajă,

Dar numai tu ai gust de paradis...

Toate ard cu focul din jurul pașilor tăi,

Toate plâng cu vocea ta, spartă în umbre,

Toate gustă veninul lăsat pe umerii mei,

Toate poartă blestemul iubirii prea sumbre.

Ai coborât ca o stea, dar ai ars ca un demon,

Ai lăsat în mine un altar — gol și frânt.

Te caut în tot ce miroase a somn și a scrum...

Dar numai tu ești iadul meu sfânt.

Când cu drag privesc seninul cerului cel infinit
Și incerc sa-mi caut gandul, imi dau seama c-a fugit
Și se-ndreaptă către tine, cum se-ndreaptă-ntotdeauna
Chiar din zorii dimineții, până când rasare luna.

Doar spre tine mereu fuge, făr’ să pot sa îl opresc
Să te caute el vine, sa-ți spună cât te iubesc.
Să-ți șoptească la ureche, să te-nvăluie ușor,
Blând în ochi sa te privească și să-ți spună cât mi-e dor.

Să îți spună cum în brațe, strâns aș vrea să te cuprind,
Să te am mereu alături, sa trăiesc mereu iubind,
Să simt trupul tau fierbinte cum s-aprinde de dorință,
Să îți dăruiesc iubirea, din întreaga mea ființă.

Tu, gustând a mea iubire, să adormi la pieptul meu,
Să ramâi pân’ dimineața ș-apoi sa rămâi mereu.
Să trăim iubind, o viață, să pășim spre veșnicie.
Chiar de-i doar un gând acesta, acest gând ți-l trimit ție.

Se știe că este o legătură de afecțiune mai mare între bunici și nepoți.

Asta se poate explica.De cele mai multe ori,părinții sunt prea tineri,

fără expierență. A fi părinte e o răspundere foarte grea.Un părinte tânăr 

nu se compară cu unul la al doilea sau al treilea copil.Deja într-o relație

trebuie perioadă de acomodare-rodajul-cum s-ar spune:

     Doi tineri constată că se iubesc,au curajul și se căsătoresc. Pe parcurcs

descoperă că nu-i leagă nimic în afară de dragoste.Ce fac? Rămân sau 

renunță? În aceste condiții, vine un copil? e foarte greu pentru cel ce riscă.

E greu pentru părinți și pentru viitorii copii, ce-i așteaptă? Marea majoritate

intră în responsabilitatea bunicilor. Aici vor avea liniște și dragoste.Părinții 

vor exista dar la distanță. Însă, bunicii sunt mereu aproape, îi iubesc ca pe ochii 

din cap. Ei sunt fericiți, că au ocazia să fie a doua oară părinți ....dar nepoții 

tânjeșc după dragostea părinților. Ei sunt fericiții să trăiască lângă părinții și 

vacanțele cu bunicii și poveștile lor. 

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,

O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă

Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri

…Te-am cautat. Unde erai ?

Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute

Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,

Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…

…Te-am cautat. Unde erai ?

Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea

Te-am gasit , sus , pe Lună

 Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :

Te-am căutat, ești bine ?

Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet

Te-ai imprimat tacit în carnea mea

Și parcă nici să clipesc nu îmi vine

De teamă să nu mor din lipsa ta.

Cuvintele sunt mult prea neînsemnate 

Ca să-ți mărturisesc ceea ce simt

Și poate nici curaj nu am pe de o parte 

Iubirea ce o simt să pot să o exprim.

Îmbracă-te-n fulgi de zăpadă,

Fă din lume o vară albă,

Să scrie poeții mereu,

Despre ochii tăi… iarna mea caldă.

Și-n ziua în care-o să ningă,

Să-mi vii îmbrăcată-n zăpezi,

Și lasă-mă să îți trimit dorul meu

Pe câțiva nămeți.

Decembrie să ningă cu foc,

Peste cuvinte și noi,

Să curgă zăpadă din ceruri,

Și vară din ochii tăi.

Iar lumea întreagă să te vadă:

Iubita mea vară... în fulgi de zăpadă.