Ceva... celest...
Bun. Acuma, sunt zile, și zile în care te găsești la un moment dat în mijlocul evenimentelor, chiar dacă nu-ți dorești decât să nu fi fost, ci doar să rămâi pe traiectoria ta anonimă și sigură, plutind în siguranță în jurul soarelui cu care ești obișnuit...
Dar există eclipsele... Sau alte evenimente cerești care te scot de pe traiectoria ta știută și azvârlit peste altele, acolo, unde, în mod inevitabil, te vei ciocni de alte planete care ca și tine se trezesc din amorțeală suficient cât să evite o coliziune sau, dimpotrivă, s-o amplifice...
E greu cu mecanica cerească, mai ales când nu ai de ales... Căci rare mi-au fost prilejurile în care, mișcat de pe traiectorie, am evitat la limită coliziuni... și chiar cu tot efortul, tot am lăsat bucăți din mine pe alți meteoriți, fiindcă așa sunt eu: implicat, indiferent dacă câștig sau nu...
Și uite-așa, țopăind dintr-un sistem solar într-altul, am descoperit traiectorii noi, aflate în galaxii noi, ai căror sori, poate, au fost mai blânzi cu mine, căci am înțeles de multă vreme că nu-mi pot fi decât mie însumi soare...
Astăzi, călătoresc, înghesuit într-un microbuz, plin până la refuz, cu... alți meteoriți ale căror traiectorii ni se intersectează sub vremelnicia drumului aflat în comun... Da! Dar cu siguranță cu destinații diferite: căci unii dintre noi, poate, vor merge mai departe cercetând alte colțuri de galaxii nepătrunse de alții... sau dimpotrivă, se vor opri să graviteze unii în jurul altora, într-un dans etern, neluminat de vreun soare...
Stau și îi cercetez, pe rând, cu coada ochiului: șoferul jovial, dornic de atâta vorbă cu pasagerii cât să-și petreacă mai ușor timpul, fiindcă pe această autostradă nu sunt opriri, doar destinații...
Apoi, o doamnă singură care își cercetează la fiecare zece secunde celularul în așteptarea oricăror vești: m-am lăsat păgubaș în a număra-n gând de câte ori, abia când am depășit suta...
Apoi două pupete, vesele, gureșe și transparente, care tot drumul, în afară de a-și aranja constant machiajul devenit grosier, și-au tot trimis una alteia, glumițe amuzante de pe tik-tok (cum altfel?) subliniind cu nepăsarea specifică vârstei, în mod inevitabil expresia obsesivă: "fată, ai văzut-o pe aia?"...
Apoi un domn între două vârste, important, îmbrăcat lejer de călătorie cu pantaloni cargo și cămeșă cadrilată în mâneci scurte: remarc la el distincția dată de ochelarii de cetit cu rame aurite, neputând sub nicio formă a desluși titlul cărții groase pe care n-o lepădat-o nicio clipă din mâinile atât de grijulii față de propria-i persoană. "Iată unul conștient de propria-i importanță!", am gândit eu cu premeditarea dată de observația subtilă a adidașilor care contrastau vizibil părului grizonant de la tâmple...
Apoi un cuplu de meteori nepotriviți unul altuia, întrucât ea era mică și iute în gesturi și priviri implacabile, în timp ce el era leneș și lent, mai ales în gândire: întrebat fiind dacă bagajele au fost rostuite cum se cuvine, meteorul a răspuns candid și necalculat, cu expresia "probabil", fapt care a stârnit iuțeala unor priviri ascuțite și dezaprobatoare din partea "meteoarei" care nu l-a mai slăbit din săgeți tot drumul, măcar că au fost primite cu sublimă nepăsare. Curat, am admirat acest vid, recunoscând în sinea mea incapabilitatea de a rămâne imperturbabil la genul acesta de asediu.
Apoi, un alt domn, cu alură de pește, - fiindcă avea o mutră de traficant mărunt -, foarte doritor să intre în vorbă cu oricine, dar fără succes însă, întrucât "radarele" celorlalți meteori l-au ținut musai la distanță, astfel încât, traiectoria lui fiind izolată în carantină, a moțăit mai tot drumul, horcăind ușor cu capul dat pe spate și bale în colțurile gurii lui de pește....
Mai în spate, ghicesc cu ușurință alți doi-trei meteoriți, gravi în tăcerea lor, genul care nu se află niciodată acolo unde ar trebui să fie, sau mai bine spus, genul care se află exact pe traiectoriile pe care n-ar trebui să graviteze... Planete inerte, fără sori, blestemate etern să rătăcească galaxiile, bun de umplut vidul unor spații necercetate de nimeni din lipsă de interes...
Pe drum, se petrec lanuri nesfârșite de floarea-soarelui care, timid, își feresc frunțile într-o parte, către șoferul cel jovial, doamna în vârstă, care și-a primit în sfârșit de pe telefon mesajul vieții ei, către pupetele gureșe și domnul important, pardon, domn' profesor, către peștele de ocazie, către meteoriții nepotriviți cu cei gravi din spate, care, în mod surprinzător s-au atras unii cu alții, lansându-se în polemici subțiri pe teme politice, sociale și economice care ne depășesc pe toți deopotrivă...
Apoi și eu. Un Nibiru, la fel de rătăcitor în acest vast univers de gânduri de nestăpânit... un anunnaki a cărui orbită excentrică s-a intersectat în mod ciudat cu meteoriți și planete din alte galaxii... gonind precis pe aceeași nesfârșită autostradă, către destinația mea, cu o sută și ceva de kilometri pe oră...
Am ajuns...
Категория: Проза
Все стихи автора: Shadow Man ![]()
Дата публикации: 16 ноября
Timp de citire: ~8 min.
Просмотры: 6
Другие стихотворения автора
Aventuri din cătănie III
- Stai pe loc! Nu mișca! Parola!, urlu eu în poziție regulamentară și cu arma îndreptată amenințător spre inamic, măcar că, deși în post, aveam doar muniție defensivă, iar arma mea decalibrată ar fi putut, doar-doar, să rănească cel mult ușor vreun "viețaș" aflat în pușcărie, clădire învecinată cu gardul unității...
- Bă ești nebun! Suntem noi: Lorand și Lorant! Ce parolă? Ți-am adus o "săniuță" (pentru necunoscători, "săniuța" era cea mai ieftină, dar și cea mai puturoasă votcă din lume!).
-Aaaa! Lolek și cu Bolek! De ce nu ziceți așa? Lăsați "săniuța", că-i frig al dracului și-am înghețat... Când vine boul ăla de D., să mă schimbe?
- Mai ai o oră! Da' ne-am gândit să ne luăm câte-o "săniuță", că închidea la chioșc...
- Bine v-ați gândit! Hai noroc!, mai zic eu și ciocnind cu ei sticluțele... Da' ceva țigări, aveți? Că le-am terminat pe-ale mele de-acu o oră...
- Avem!, zic ei servindu-mă fiecare cu câte-o țigare...
Îi privesc cum se îndepărtează pe cărarea brumărită de lumina lunii, molcom, ca doi șoricei îmbrăcați în ținută militară. "Simpaticus specimenus", gândesc eu. Și chiar erau de treabă ungurii ăștia doi, căci îmi erau tovarăși de suferință și chiar mai de gașcă decât alți tovarăși români cu suflet hâtru...
Trag din țigare un ultim fum și arunc chiștocul, privindu-i dâra roșie de la înălțimea postului. Mai trag o dușcă de săniuță și încep să cânt:
"Vino mamă să mă vezi,
Vin' la unitate,
Îmbrăcat în haine verzi,
Cum le fac pe toate..."
- Așa, așa, colega! Că bine le zici..., îmi răspunde un "viețaș", de după zăbrele.
- Colegi pe dreacu'! Eu sunt pe șase luni, tu ești pe viață!
"Viețașul" tace... Se lasă o liniște înfiorătoare... Urmăream cum doi pușcăriași își transferau "bunuri" între ei, punându-le în șlapi atârnați de sfoara întinsă între gratiile de la celulele lor învecinate, improvizând funicularul... Deodată aud zgomot...
- Stai pe loc! Nu mișca! Parola!, urlu eu luând iarăși poziția amenințătoare, în râsetele tembele ale pușcăriașilor...
- Bă, eu sunt!, zice boul de D., căci îi recunoscusem statura bondoacă și mutra în lumină lunii...
- Nu-mi pasă! Te găuresc, să moară mama!, îi zic eu împungând aerul amenințător cu baioneta de la armă.
- Vulturul! Parola este "vulturul"! Ce dracu' ai, mă? Ești băut?
- Răspunsul meu este "condorul"! Să-ți stea în gât!, zic eu coborând din post și îndreptându-mă către clădirea gărzii.
Ajuns acolo, mă întâmpină soldatul Mândrilă. El era "viețașul" unității, care fusese pedepsit cu șase luni de "bulău", fiindcă își părăsise postul, ca să-și cumpere de la chioșc un pachet de țigări și o "săniuță". Din păcate pentru el, o inspecție inopinată a OSU, a găsit în post doar arma, frumos rezemată de ghereta postului, că doară nu era să sară gardul unității către chioșc cu arma-n spinare, nu? Problema e că arma avea muniție adevărată și s-ar fi putut întâmpla o nenorocire dacă arma ar fi încăput pe mâini nepotrivite și ar fi fost furată...
Dar Mândrilă era zen, și văzându-mă înghețat bocnă, mă eliberează de armă și cartușe, le așează frumos în rastel și-mi aduce o cană din tablă de inox plină vârf cu ceai fierbinte și dres cu... bromură de potasiu, că de..., eram în armată nu?
Soldatul D., zis și "Boul", era un tovarăș de trupă cu noi, nu prea agreat, fiindcă era unul dintre "piloși". Încă de la început a fost antipatizat de către toată lumea, fiindcă era un înfumurat care își dădea aere de mare karateca. De formație profesională, era profesor de fizică, maximul lui de performanță fiind o medalie de bronz la un campionat județean, și un genunchi dislocat care îl trăsese pe linie moartă, înafara circuitelor sportive. Fiind însurat, locuind în oraș și având cum spuneam pile, pleca acasă odată cu "cadrele", și pe considerentul ăsta era urât de către noi și mai tare.
Până la depunerea jurământului, fiind în consemn, a trebuit să doarmă în cazarma unității, slavă Domnului!, că nu în același dormitor cu mine, fiindcă citise el într-o carte despre codul bushido al samurailor - probabil singura carte citită vreodată în viața lui de grobian - că dimineața, ca să te eliberezi de toate energiile negative, trebuie să urli din toți rărunchii.
Îl auzeam prin perete cum urla, fix cu cinci minute înainte de "trezirea" făcută de gornistul unității, aproape că îți puteai regla ceasul după el, neratând nicio zi, încât ceilalți tovarăși din dormitor cu el, îi puseseră gând rău, făcând tot felul de planuri, care mai de care mai fanteziste, cum să-l reducă la tăcere, fiindcă cinci minute de somn în plus în armată face diferența...
Până la urmă tot laxativele administrate pe furiș în mâncarea și în ceaiul lui, a fost soluția cea mai bună, fiindcă,"boul" ajunsese să doarmă pe budă... iar noi ne-am recăpătat cele cinci minute de somn de care aveam cu toții nevoie...
În ultimul careu, cu o zi înainte de eliberare, am primit de la col. Pricope livretul militar, cu o strângere fermă de mână din parte-i și cu recomandarea să nu uităm "gustul" armatei, iar peste ani să ne amintim doar de lucrurile bune și frumoase, precum camaraderia, legăturile de prietenie pe viață, că doar am mâncat cu toții fasole făcută la aceeași marmotă...
După ceremonie, ne-am retras către dormitoare să ne strângem lucrurile, să ne îmbrăcăm în haine civile, să predăm sub semnătură efectele militare avute în dotare, și să ne pregătim pentru o ultimă noapte petrecută în cazarma unității care ne fusese "casă" timp de șase luni...
Eu mi-am strâns lucrurile, puține de altfel, care mi-au încăput într-un rucsac nu prea mare, amintindu-mi de "sfada" scurtă avută cu taică-miu la înrolarea în armată:
- Ba ai să iei cu tine geamantanul de lemn! Nici nu încape discuție! Eu l-am avut în armată, bunic'tu l-a avut cu el în război! Cine a mai auzit să plece în armată cu un rucsac? Ăia o să-ți fure tot p'acolo!
- Ce să-mi fure? O pereche de chiloți și-un maieu? N-au decât!, am zâmbit eu și rupând o tradiție de două generații...
Evident că în ultima seară de cătănie s-a lăsat cu o beție cruntă, Voicu ne-a băgat pe toți sub masă, iar pe la trei dimineața, ne-am retras în dormitoare pentru câteva ore de somn, însă Boul, muci de beat, începuse să tragă de paturi urlând că în ultima noapte din cazarmă nimeni nu doarme, trebuia să fie în viziunea lui o noapte albă, în care să bem și să ne juruim între noi "frați de sânge", ba chiar să ne facem cu toții același tatuaj, cu deviza "Semper fi", știa el un salon...
Evident că nu l-a băgat nimeni în seamă, fiind amorțiți cu toții de la băutură, însă dimineața la "trezire", am văzut cu toții cum Boul, în locul tatuajului mult dorit, s-a ales cu dinții din față ciobiți, întrucât căzuse cu botul de marginea de fier al patului atunci când i s-a rupt și lui filmul...
Iar acum la poza de final, parcă arăta mai mult a măgar, decât a bou...
După ultimul apel, la care mi s-a părut ciudat să nu-mi mai fie strigat numele și să nu mai răspund cu "prezent", ne-am luat rămas bun, strângându-ne mâinile "bărbătește" între noi. Apoi mi-am luat rucsacul și am ieșit pe poarta unității, aruncând în urmă o ultimă privire...
Soarele dădea să apară anemic, pe un cer îngreunat de nori pufoși de zăpadă. Începuse să fulguiască încetișor, și cumva, într-un mod inexplicabil, deși gustam din nou libertatea civiliei, încercam și un oarecare sentiment de regret.
Încheiasem un capitol din viața mea, peste un an aveam să mă însor cu "mândruța" mea care mă așteptase răbdătoare, peste trei ani aveam să avem și un copil...
Atunci nu știam toate acestea, doar priveam în trecere dincolo de gard, către zidurile bisericii de unitate militară, care erau pe jumătate construite... Și abia atunci mi-am dat seama ce "ctitorise" timpul pentru mine: un răgaz de șase luni, în care nici nu m-am prostit, nici nu m-am deșteptat, nici nu m-am făcut mai "bărbat", dar care m-a așezat, cumva, în viitorul meu...
Și, poate pentru prima oară, am simțit atunci libertatea nu doar ca pe un cuvânt, ci ca pe un răgaz de a fi eu însumi, așezat, chiar și pentru o clipă, în propria mea poveste.
Biserica s-a desăvârșit și a fost sfințită anul următor, însă n-am găsit niciodată cale s-o vizitez și pe dinăuntru. Dar poate că acea zi nu este prea departe, o zi în care pentru mine n-o să fie o simplă vizită, ci o întoarcere. Voi intra liniștit, fără grabă, fără uniformă, fără AMR… doar eu, cu tot ce am devenit între timp.
Și poate atunci o să înțeleg pe deplin că n-am fost doar martor la ridicarea unei biserici… ci am fost, fără să știu, parte dintr-o construcție mai tăcută: a mea.
CUM?
Cum poți să vii senin și să-mi spui acum,
Că trecutul e mort și-ngropat în cuvinte?
Nu-nțelegi că a trebuit din cenușă și scrum,
Să m-adun, iar și iar, din bucățile frânte?
De-atâtea ori, fără milă, cumplit m-ai rănit,
Nefiind de folos, m-ai zvârlit în tenebre...
Cu lumina pierdută din ochi, am fost rătăcit,
Neștiind dacă-n mine sunt eu sau doar umbre...
Eu nu m-am certat, am ales doar tăcerea,
Nepătrunsă, acută, să crească-ntre ziduri,
Refuzând o viață chinuită, amară ca fierea,
Și o frunte umbrită, brăzdată de riduri...
Timp a trecut peste rănile-mi închise și mute,
Și cumva - nu știu cum - am mers mai departe...
Am ales să te uit. Să uit și cuvintele-ți slute,
Ridicat din genunchi, am pășit peste toate...
Într-o nouă și senină zi
S-aud voci îndepărtate. Îngerii cântă, zorii stau gata-gata să învingă cortina nopții care greoi se trece... Deodată, lumina albă, strălucitoare, izbucnește risipind în unde concentrice o umbră ivorie de nori, iar vocile se aud tot mai puternic, zăgăzuind ecoul care se frânge de coloanele înalte și albe de marmură incandescentă...
Umbrele nopții se topesc învinse, retrăgându-se tot mai mult, dezvăluind covorul de rouă, diamante sau stele scuturate de pe mantia nopții, nici eu nu mai știu, iar vocile într-un crescendo continuu se înalță tot mai mult și mai mult, îndulcind catifeaua zorilor, iată, brusc îngerii au tăcut într-o singură voce blândă, care zgândărește ecoul într-o joacă de-a v-ați ascunselea printre nori...
Apoi se lasă liniștea... Zorii au învins și umbră și ecou, deopotrivă... Soarele se ridică încet și mândru, împrăștiindu-și razele cu căldură și generozitate, briza mării, trezită și ea din somnul hipnotic al valurilor, susură hai-hui prin crângul de măslini stârnind tril de păsări cântătoare: s-a născut o nouă zi...
Izbit de frumusețea lumii, mă-ntreb cu ce voi vrea să împlinesc ziua aceasta: cu vis, cu zbor, în cuvinte, în priviri?
Căci nu mi-e greu să închid ochii și să mă pierd în lumile mele dindărătul pleoapelor, sau să-mi scutur aripile de rouă și să zbor către înalt, sau să-mi înfierez gândurile pe propria-mi piele, sau chiar să deschid ochii și să-ți strivesc umbra în colțul lor...
Într-o nouă și senină zi de dimineață, m-am trezit pe jumătate adormit, obosit după o perioadă lungă de timp de nesomn în care încordarea și stresul și-au făcut de cap cu mintea și sufletul meu... era la începutul verii, ziua în care aveam să aflu rezultatele de la BAC. Cu ochii cârpiți de somn și multă lentoare în glezne, mă îndreptam către liceu, nu aveam prea multe emoții eram cât de cât încrezător în șansa mea de a trece examenul în maturitate, dar imediat ce mă încurajam, apăreau și îndoielile chinuitoare care începeau cu "dar, dacă?"... Apoi mă scuturam și-mi spuneam "niciun dacă"... și mergeam înainte. Pe drum mă intersectez cu un coleg, care văzând-mă cum tremuram ca o frunză galbenă, îmi zise:
-Stai liniștit, bă! Că am trecut cu toții!
Auzindu-l, o greutate imensă mi se ridică de pe umeri și cu aripi noi prinse la gleznele mele înviorate, am prins viteză către laterala liceului unde, în spatele geamurilor, erau lipite listele împricinaților:
... -Respins, respins, admis, admis, respins, ADMIS!
Scria ADMIS în dreptul numelui meu! Îmi văd notele le citesc și le recitesc, parcă nevenindu-mi să-mi cred ochilor, și o aud din mulțimea de părinți și colegi adunați sub geam urmăriți de aceleași emoții, pe fosta deja profă de română care mai în față, comenta la adresa mea:
-Da' ia uite dragă și la "ăsta", ce notă mare a luat la română, cu siguranță este o greșeală, că la mine la clasă era slăbuț de tot! Am să-i contest nota, n-are cum să rămână așa...
Am simțit cuțitul acela acut răsucindu-se în inima mea, cum îmi zgârie coastele, și fără glas mă îndepărtez de mulțimea care se înghesuia împingându-se sub geam, urlându-mi mut, înlăuntrul meu, nedreptatea și neputința... nota de la română nu era cu nimic mai mult peste ceea ce rupsesem eu din mine pentru examenul acesta!
Am aflat mai târziu - de la secretariatul liceului atunci când m-am dus să-mi ridic diploma, fiindcă le vremea aceea nu se organizau festivități la încheierea liceului ca-n zilele noastre - că profa și-a dus la îndeplinire intenția. Chiar mi-a contestat nota pe motiv de neconcordanță între mediile mele slăbuțe în decursul anilor și nota obținută la BAC, folosindu-se de "probitatea profesională" și experiența de profesor și pedagog...
-Lasă mamă de la tine, că-i inutil să faci scandal... Ce-o fi, o fi... Dumnezeu îi mare!, îmi zice mama pe un ton împăciuitor, încercând să-mi șteargă lacrimile amare și necazul...
Rezultatul contestației a fost însă unul surprinzător pentru toată lumea: într-adevăr nota nu era conformă cu prestația mea de pe foile de examen... fusesem punctat mai puțin cu douăzeci de sutimi, dar având în vedere faptul că nu absolventul depusese contestația, comisia a decis în unanimitate ca nota să rămână cea inițială...
Venise toamna, cu frunzele strânse de vânt în colțurile străzii, și a trebuit să treacă câteva luni bune până când am reușit să lepăd această umbră în urmă-mi - pe-atunci eram crud și necopt și puneam totul la suflet -, iar într-o bună și senină zi, pe stradă, mă întâlnesc cu fosta mea profă de română:
-Bună ziua doamnă profesoară!, zic eu în cel mai suav mod posibil...
Doamna profesoară se uită crunt la mine, își strânge buzele într-un rictus dezaprobator și fără să-mi răspundă la salut, trece mândră mai departe, aruncându-și șalul mai strâns pe umeri...
Rămas perplex, mi-am văzut mai departe de drum, gândindu-mă că secvența pe care tocmai o traversasem a "grăit" ceva despre fosta mea profesoară de română, căci rar mi-a fost dat să citesc atât de vădit în oameni ura, în forma ei cea mai pură.
Atunci am înțeles că oamenii pe care îi întâlnești în viață - fie chiar și în treacăt - sunt ca zilele: unii calzi și senini, alții întunecați și spinoși, schimbători precum însăși vremea. Nu i-am purtat pică profesoarei de română; am înțeles, în timp, că nu avea nimic personal cu mine. Doar simpla mea prezență îi amintea, probabil, de singurul „eșec” din cariera ei pe care o credea… impecabilă.
Din când în când, mai auzeam de la foști colegi de liceu despre profa de română: că ieșise cu greu la pensie, că spre bătrânețe "scorul" ei ca profesor și pedagog scăzuse foarte mult - probabil cu mai mult decât diferența de punctaj cu care mă "evaluase" ea la BAC. Ajunsese singură și lipsită de "respectul" câtorva generații de elevi care i-au urmat celor din generația mea.
Da, poate că atunci pentru mine ea a fost o zi întunecată. Dar eu am ales să rămân senin, cu fiecare zi nouă - conștient fiind că umbra se naște numai în prezența luminii.
Oamenii vin și pleacă asemenea zilelor: unii sunt calzi și blânzi, alții își cară furtuna în ei, dar fiecare lasă, pe brațul timpului, o urmă - chiar și cea mai întunecată dintre ele își are rostul ei.
Însă nimeni nu poate răni lumina din tine fără ca tu s-o lași să se stingă. Iar fiecare nouă zi începe cu dreptul de a te ridica din nou în lumină, de a fi, la rândul tău, o lumină. Într-o nouă și senină zi.
CUVINTELE PLINE...
Te-am rugat să citești aceste cuvinte,
Să-mi spui orice gând îți trece prin minte,
La ceas de seară, la o ceașcă de cafea,
Să mi te destăinuiești întinsă pe sofa...
N-am înnegrit aceste pagini în zadar,
Să stea în praf pe fundul vreunui sertar,
Am vrut să scriu lumina asta din amurg,
Să nu se risipească inutil, absurd...
Căci încă văd cu ochii minții mele,
Cuvintele cum îți lucesc pe piele,
Și cum se pierd în umbre odată cu tine,
Sub pleoapele tale, cuvintele sunt pline...
IUBITO...
Iubito, ochii tăi-s izvor,
sclipind argint sub pleoape de stâncă,
şi-i simt adânci şi negri,
ca două nestemate mari,
desprinse, parcă din coroana Shebei...
Şi aurul miroase-a primăvară,
şi-i tot turnat în părul tău,
iar vântul, mare meşter sculptor,
l-a-ncremenit în zare,
ca pescăruşi să joace-n el...
Iubito, trupul tău-i delfin,
de bronz, ce-nnoată-n mare,
şi-i caut disperat, sclipirea printre valuri,
e un blestem, e un păcat de moarte,
şi în ispită am căzut...
Şi nu mă pot întoarce...
ÎN DORUL TĂU...
În dorul tău, târziu, în noapte,
Scriam încet tristeţilor deşarte,
Înşiruind cuvintele mereu,
Letopiseţ al sufletului meu...
Să-ţi steie slova mea-nainte,
Memento-ul aducerii aminte,
Că-n umbră de sărut promis,
Mai am încă ceva de zis...
Să uiţi şi iar aminte să-ţi aduci,
Că-n mine doar cuvintele-s haiduci,
Că-ţi scriu pe cer cu praf de stele,
Oftatul greu al inimioarei mele...
Căci după noaptea asta nedormită,
Sunt gata să-ţi cedez şi să iau mită,
Să-mi fie timpul petrecut cu rost,
Măcar în schimbul mângâierilor "de post"...
Şi dacă-n cuta pernii tu te-aştepţi,
S-adorm în lumea celor strâmbi sau drepţi,
Fie ca trupul meu să-ţi şadă ca un semn în carte,
O efemeră stea ce străluceşte-n noapte...
Întocmai precum sclavul, ce în iubire ştie,
Răzbind doar unul, poate, dintr-o mie,
Neostenit, necontenit, să-şi afle calea,
Din cei rămaşi să-şi strige jalea...
Căci din nimic, iubire nu se naşte,
Întregul "tot" nu se cunoaşte,
Fără soldaţi sau arme, nu e oaste,
Iar fără dor, nu-i inimă sub coaste…
Стихи про любовь
Напутственные стихи
Стихи о природе
Весенние стихи
Стихи посвящены матери
Стихи для детей
Родительский дом
Стихи для папы
Стихи про животных
Стихи о смерти
Философские стихи
Исповедальные стихи
Грустные стихи
Мотивационные стихи
Проза
Рождественские колядки
Смешные стихи
Патриотические стихи
Стихи 8 марта
Пасхальные стихи
Стихи на Новый год
Различные стихи
Мысли
Посвящены стихи
Поздравления
Стихи о дружбе
Стихи из этой категории
Gelozia doare?
continuare
Peste câteva zile trebuia să țin orele la școală.La poatră. Petrica îl srtigă pe
soțul meu. Ies și mă uit întrebător la figura ei uluită și stingheră.
-Ce treabă ai tu cu soțul meu ? Petrica e mută, se bâlbâie. Nu-ți pare că îl
cauți cam des? Ai grijă Petrica , pentru că certăm urât !
Nu mai țin minte, era primăvară, sau toamnă, dar era o zi frumoasă. Aveam
ore după masă,spre șfârșitul programului mă trezesc în cancelarie cu Luca.
-Am trecut prin zonă și mi-am zis,că e bine să te iau și pe tine să mergem acasă.
-Mă bucur Luca, nu mai aștept autobuzul, care la ora asta trece mai rar. Îmi
strâng lucrurile și mergem.
Am fost acasă și am făcut mâncare.Tu nu mai treabă la bucătărie în seara asta.
-Luca, tu eși o comoară la casa omului.Ce mâncare ai făcut?
-Mâncarea mea preferată: fasole cu ciolan.
-Foarte bună. mulțumesc. Deci diseară sunt liberă?
-Da, poate citești ceva, faci o baie, eu aștept niște materiale pe care le-am
contractat săptămâna trecută când am fost la Brașov.
-Renunț la baie, la citit și merg cu tine, îmi face mare plăcere să te însoțesc.
La ce gară vin materialele?
-În gara nr 8, aproape de locuința tatălui meu.
-Foarte bine, îl văd și pe el ce mai face.
-Tu mergi în casă, sau stai în mașină? Nu stau mult.
Era aproape seară, socrul meu verifică poarta dacă e încuiată și vede mașina lângă
trotuar.
-Bine Adela ce-i cu tin aici?
-Luca are treabă la gară...
-De ce nu-ai venit în casă?
-M-am gândit că te-ai culcat...
-Aștepți de mult?
-Da, m-am cam plictisit...mi s-a părut că socrul meu a bodogănit o înjurătură și
a dispărut după colțul gardului ...nu trece mult și apare Luca cam răvășit...
-Luca n-am stat degeaba, am fost în gară și te-am căutat, băieții nu te cunosc, dar
au jurat ,că nu știu ce treabă poți să ai aici...
va continua
Proiect de construcții plus câteva inepții în portugheză
Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space.
Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.
Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.
Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".
Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."
Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"
Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare.
Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."
Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."
Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice.
Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.
Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.
Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.
Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.
Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase.
Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."
Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.
Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".
Projeto de construção mais algumas bobagens
Cecília e o marido planejam se mudar para uma nova casa. Eles continuaram pesquisando na Internet anúncios de agências imobiliárias. Em princípio não é complicado o que eles querem, um apartamento com três quartos, dois banheiros, uma sala, duas varandas, daqueles descobertos, que não têm paredes nem janelas (porque Cecília gosta de sentar ao sol, de se bronzear), uma cozinha, mas também um espaço de arrumação para caixas de sapatos. A maior parte das discussões começa nesse espaço de armazenamento, o marido de Cecília não concorda. Ele acha que o lugar dessas caixas poderia ser na varanda. Além disso, o espaço de armazenamento não permitia que ele ampliasse seu banheiro com uma rede. Praticamente o homem quer um banheiro em espaço aberto.
Olham em volta, à procura de ofertas, notam uma bastante vantajosa, um apartamento de três assoalhadas como queriam, mas não na zona central da cidade, mas sim algures na periferia, na zona noroeste da cidade. A localização não vai satisfazer realmente a necessidade de sol e calor da Cecília, mas o que podemos fazer, não podemos ter todos, ainda temos que abrir mão de alguns critérios de seleção que eles gostariam para a sua futura casa.
Eles vão sair por volta das 9h da quarta-feira para conversar com os construtores. Mas, logo na entrada, Cecília tem uma sensação estranha. O homem pergunta por que não seria bom ficar ali. Ela começa com uma série de razões: que fica longe do jardim de infância do menino, das aulas de piano, da prefeitura, do salão de beleza que ele frequenta, de qualquer loja onde ele pudesse fazer compras.
A tudo isso o marido dá uma resposta muito “inteligente”:,, tem transporte público”. Cecília nervosa:,, Então você não vai me ajudar a mudar de um lugar para outro?”.
O marido de Cecília novamente tem uma fala que nos faz pensar o quão fiel e dedicado ele é como marido: “Você tem licença para todas as categorias, você realmente não quer nem andar de patinete, tem táxi que você pode chamar a qualquer hora. hora do dia e da noite." Cecília é ainda mais feroz:,, Sabe de uma coisa, eu tirei minhas licenças para mim, para me mostrar que posso, qual é a minha culpa de no trânsito ter tido todos os tipos de esquisitos, como você, quem realmente quer bater em mim? Tenho medo de tantos participantes do trânsito. O marido diz a ela, com voz tímida: “Tudo bem, vou te ajudar nas viagens”.
As coisas se acalmando no momento, os dois vão conversar com os construtores. Eles lhes dão uma planta do apartamento, para que possam ver todos os detalhes arquitetônicos com mais detalhes. O marido vê o banheiro menor, que deseja transformar em espaço aberto. Cecília começa, com voz crítica e moralizadora: “Não entendo por que você precisa de um banheiro open space?” Onde você já viu esse modelo de banheiro antes? No bar?!"
O homem diz que a quer porque tem ideias inovadoras, não conservadoras, para ver as coisas unilateralmente como Cecília, para ter todas as paredes bem arrumadas, para não ficarem inclinadas a 95 graus e que a necessidade de perfeição de Cecília o congestiona, bloqueia , parece que tudo está estagnado por causa de suas preferências típicas.
Cecília cora, fica em silêncio, mas percebe as coisas. Cecília diz:,, E me parece que falta tanta coisa, eu não ficaria aqui, é um espaço vazio."
Os construtores lhe dizem: “Agora está vazio, porque não tem objetos, mal conseguimos construir as paredes, quando você mudar para cá, você vai ver que a casa vai começar a tomar forma, você vai decorar como quiser, customizar , e tudo mais."
Cecília conversa com o marido, quer convencê-lo a adiar a mudança até que o filho termine o jardim de infância porque ele é um menino muito emotivo e qualquer mudança importante pode ter um impacto desagradável no seu desempenho acadêmico.
O marido pergunta para ela:,, Mas não dá para consertar com cola?" Cecília irritada com tamanha inépcia,, Não, não dá para consertar com cola. Está arranhado, não falta um pedaço da moldura... "
O marido refletindo lá fora sobre as palavras de Cecília:,, Mulher que também não sabe o que quer, não quer cola, eu dou motivos para ela querer cola." E ele passa a fazer atos ainda mais corajosos, quebra o aquário em o porta-malas. Cecília vê tudo da varanda, manda uma mensagem para ela no telefone para comprar também um aquário novo na loja chinesa e possivelmente peixes novos no pet shop, enquanto ela se esforça para ressuscitar todos que estavam naquele aquário, colocá-los na torneira, sob jato de água e em vaso de flores.
O que fazer? O marido de Cecília deveria saber que “a pressa estraga o trabalho”.
RENAȘTEREA BIZANTINĂ Mișcarea Internațională pentru Renașterea Creștin-Ortodoxă, Culturală și Spirituală
RENAȘTEREA BIZANTINĂ
MIȘCAREA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RENAȘTEREA CREȘTIN-ORTODOXĂ, CULTURALĂ, SPIRITUALĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ
Inițiator și autor al conceptului: Cristian Diaconița
Țara de origine a inițiativei: România
Caracterul inițiativei: cultural, spiritual, educațional, artistic, istoric și umanitar
Deviză fundamentală:
„Prin Hristos, spre lumină; prin cultură, spre unitate; prin iubire, spre pace.”
---
PREZENTAREA GENERALĂ A MARELUI PROIECT INTERNAȚIONAL
1. Nașterea unei noi inițiative culturale și spirituale
Renașterea Bizantină reprezintă o inițiativă amplă, concepută de Cristian Diaconița în România, având drept scop promovarea, conservarea, dezvoltarea și transmiterea valorilor creștin-ortodoxe și a moștenirii civilizației bizantine către generațiile prezente și viitoare.
Această inițiativă pornește de la convingerea că istoria, credința, cultura, educația și arta reprezintă elemente fundamentale ale identității unui popor și ale dezvoltării unei civilizații. Într-o lume în continuă schimbare, păstrarea patrimoniului spiritual și cultural devine o responsabilitate importantă pentru fiecare generație.
Civilizația bizantină a fost una dintre cele mai importante civilizații ale istoriei universale. Timp de peste un mileniu, Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut în istoriografie sub numele de Imperiul Bizantin, a reprezentat un centru de putere politică, spirituală, culturală, artistică și intelectuală. Capitala sa, Constantinopolul, a fost unul dintre cele mai importante orașe ale lumii medievale, un loc în care s-au întâlnit tradițiile greco-romane, creștinismul răsăritean, cultura orientală și numeroase influențe ale popoarelor din jurul Mediteranei.
Moștenirea bizantină nu se limitează la monumente istorice sau la amintirea unui imperiu dispărut. Ea continuă să existe prin credința ortodoxă, prin arhitectura bisericească, prin pictura de icoane, prin muzica psaltică, prin manuscrise, prin literatura teologică, prin tradițiile liturgice și prin patrimoniul cultural al numeroaselor popoare care au păstrat și dezvoltat această moștenire.
Renașterea Bizantină își propune să valorifice această moștenire într-o formă contemporană, printr-o activitate organizată, pașnică și deschisă cooperării internaționale.
Nu este vorba despre reconstruirea politică sau teritorială a Imperiului Bizantin și nici despre revendicarea unor teritorii sau puteri istorice. Este vorba despre renașterea valorilor culturale, spirituale, artistice și educaționale care au contribuit la dezvoltarea civilizației bizantine.
Inițiativa urmărește să transforme respectul față de trecut într-o responsabilitate pentru viitor.
2. Viziunea fundamentală
Viziunea Renașterii Bizantine este aceea a unei mișcări culturale internaționale care să contribuie la dezvoltarea unei societăți în care credința, cultura, educația, frumusețea artistică, respectul pentru istorie și solidaritatea umană să ocupe un loc important.
Această viziune se întemeiază pe mai multe principii:
- respectarea valorilor creștin-ortodoxe;
- conservarea patrimoniului istoric și cultural;
- promovarea adevărului istoric și a cercetării academice;
- dezvoltarea educației și a culturii;
- susținerea artei și a muzicii bizantine;
- promovarea identității culturale a popoarelor;
- respectarea demnității fiecărei persoane;
- cooperarea internațională;
- apărarea păcii și a dialogului;
- sprijinirea persoanelor vulnerabile;
- transmiterea tradițiilor către generațiile viitoare.
Renașterea Bizantină dorește să fie o inițiativă care să unească oameni prin cultură, educație, respect reciproc și dorința de a păstra valorile istorice.
Această mișcare nu urmărește uniformizarea popoarelor și nici înlocuirea identităților naționale. Dimpotrivă, consideră că fiecare popor are propria sa istorie, propria sa limbă și propriile sale tradiții, iar toate acestea merită respectate și cunoscute.
3. Misiunea Renașterii Bizantine
Misiunea principală constă în promovarea unei renașteri culturale și spirituale inspirate de civilizația bizantină și de tradiția creștin-ortodoxă.
Această misiune se va realiza prin proiecte concrete, desfășurate progresiv, în domenii precum educația, cercetarea istorică, literatura, muzica, artele plastice, arhitectura, conservarea monumentelor, turismul cultural și activitatea umanitară.
Renașterea Bizantină urmărește să creeze legături între instituții culturale, universități, biblioteci, muzee, conservatoare, fundații și comunități interesate de patrimoniul bizantin.
Un obiectiv important este dezvoltarea unei rețele internaționale de colaborare, prin care specialiștii și iubitorii culturii bizantine să poată împărtăși cunoștințe, să organizeze activități comune și să contribuie la păstrarea patrimoniului.
Misiunea nu se limitează la promovarea trecutului. Ea urmărește și dezvoltarea unor proiecte contemporane care să demonstreze că valorile culturale și spirituale pot continua să inspire creația artistică, educația și viața comunităților.
MARILE DIRECȚII DE DEZVOLTARE
4. Renașterea spirituală creștin-ortodoxă
Credința creștin-ortodoxă reprezintă unul dintre fundamentele spirituale ale Renașterii Bizantine.
Învățătura lui Iisus Hristos, iubirea aproapelui, iertarea, smerenia, milostenia, adevărul, dreptatea și pacea constituie repere morale esențiale pentru această inițiativă.
Creștinismul răsăritean a avut o contribuție profundă la dezvoltarea civilizației bizantine. Biserica, mănăstirile, teologia, imnografia și arta sacră au reprezentat elemente fundamentale ale vieții spirituale și culturale.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea cunoașterii istoriei creștinismului, a tradiției ortodoxe, a Sfintei Scripturi, a scrierilor patristice și a vieților sfinților.
Se propune realizarea unor lucrări educaționale, publicații, conferințe, expoziții și documentare despre istoria Bisericii și despre personalitățile care au contribuit la dezvoltarea spiritualității creștine.
Un loc important îl vor ocupa Sfinții Părinți și marii învățători ai Bisericii, între care:
- Sfântul Vasile cel Mare;
- Sfântul Grigorie Teologul;
- Sfântul Ioan Gură de Aur;
- Sfântul Atanasie cel Mare;
- Sfântul Ioan Damaschin;
- Sfântul Roman Melodul;
- Sfântul Maxim Mărturisitorul;
- Sfântul Fotie cel Mare;
- Sfântul Grigorie Palama.
Prin studierea și promovarea contribuțiilor acestora, inițiativa dorește să ofere generațiilor tinere posibilitatea de a cunoaște bogăția spirituală și intelectuală a tradiției creștine.
Renașterea Bizantină va respecta învățătura Bisericii Ortodoxe, rânduielile canonice și autoritatea instituțiilor bisericești. Inițiativa culturală nu pretinde să exercite atribuții bisericești și nu înlocuiește activitatea clerului sau a instituțiilor religioase.
5. Marea renaștere a muzicii bizantine și a muzicii psaltice
Muzica bizantină reprezintă una dintre cele mai valoroase moșteniri ale civilizației răsăritene.
De-a lungul secolelor, cântarea bizantină a însoțit rugăciunea, slujbele bisericești și marile sărbători creștine. Prin melodiile sale, prin sistemul celor opt glasuri și prin bogăția imnografiei, această tradiție a devenit o expresie deosebită a spiritualității ortodoxe.
Renașterea Bizantină urmărește să contribuie la păstrarea, studierea și promovarea muzicii psaltice la nivel național și internațional.
Se propune dezvoltarea unui Conservator Internațional de Muzică Bizantină, care să ofere programe de studiu pentru elevi, studenți, cântăreți bisericești, cercetători și interpreți.
Printre domeniile de studiu se vor afla:
- istoria muzicii bizantine;
- muzica paleobizantină;
- muzica mediobizantină;
- muzica neobizantină;
- reforma muzicală din 1814;
- semiografia bizantină;
- teoria muzicii psaltice;
- cele opt glasuri bisericești;
- tipurile de cântare liturgică;
- imnografia ortodoxă;
- interpretarea cântărilor tradiționale;
- manuscrisele muzicale vechi.
Un proiect deosebit de important îl reprezintă organizarea Festivalului Internațional de Muzică Bizantină, eveniment dedicat promovării tradițiilor psaltice ale diferitelor Biserici Ortodoxe.
Festivalul ar putea reuni coruri, protopsalți, profesori, cercetători și tineri interpreți din numeroase țări.
Se propune, de asemenea, realizarea unei Mari Biblioteci de Muzică Bizantină, în care să fie conservate și catalogate manuscrise, partituri, cărți, înregistrări și studii de specialitate.
Prin aceste activități, Renașterea Bizantină urmărește să contribuie la păstrarea unei tradiții muzicale care reprezintă o parte importantă a patrimoniului spiritual universal.
6. Renașterea artei bizantine
Arta bizantină este una dintre cele mai recognoscibile forme de expresie artistică ale lumii creștine.
Icoanele, frescele, mozaicurile, manuscrisele împodobite și obiectele liturgice au contribuit la formarea unei identități artistice deosebite.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea acestei arte prin expoziții, ateliere, cursuri, publicații și proiecte internaționale.
Se propune organizarea unor expoziții dedicate icoanelor bizantine, în care să fie prezentate tehnicile tradiționale, simbolurile creștine, evoluția stilurilor și contribuția marilor școli de pictură.
Un alt obiectiv este dezvoltarea unei Academii Internaționale de Artă Bizantină, destinată studiului iconografiei, al mozaicului, al frescei, al caligrafiei și al ornamentelor tradiționale.
Această academie ar putea organiza cursuri, conferințe și ateliere în colaborare cu instituții de învățământ și specialiști în conservarea patrimoniului.
Se urmărește și promovarea artiștilor contemporani care creează lucrări inspirate de estetica bizantină, cu respectarea tradiției iconografice și a specificului artei sacre.
7. Arhitectura bizantină și dezvoltarea stilului neo-bizantin
Arhitectura bizantină a lăsat în urmă unele dintre cele mai importante monumente ale istoriei arhitecturii.
Cupolele monumentale, planurile arhitecturale specifice, mozaicurile, coloanele, arcadele și decorurile interioare au contribuit la definirea unui stil artistic și arhitectural cu o puternică identitate.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea cunoașterii arhitecturii bizantine și dezvoltarea unor proiecte contemporane inspirate de această tradiție.
Se propune realizarea unor proiecte de arhitectură neo-bizantină pentru:
- biblioteci culturale;
- muzee istorice;
- centre educaționale;
- săli de concerte;
- institute de cercetare;
- centre de conferințe;
- spații expoziționale;
- complexe culturale.
Aceste construcții vor îmbina inspirația bizantină cu cerințele arhitecturii moderne, respectând normele de siguranță, funcționalitate și protejare a mediului.
Inițiativa urmărește, de asemenea, susținerea restaurării monumentelor istorice, prin colaborarea cu specialiști autorizați și cu instituțiile competente.
8. Literatura, filosofia și marile opere ale civilizației bizantine
Literatura și filosofia au reprezentat domenii importante ale culturii bizantine.
Scrierile teologice, cronicile istorice, tratatele filosofice, operele poetice și manuscrisele au contribuit la transmiterea cunoștințelor și la păstrarea patrimoniului intelectual.
Renașterea Bizantină urmărește să încurajeze studiul și publicarea acestor opere.
Se propune dezvoltarea unei Edituri Internaționale Renașterea Bizantină, care să publice lucrări de istorie, teologie, filosofie, literatură, artă și cultură.
Un proiect important va fi traducerea și promovarea unor texte istorice și literare în mai multe limbi, pentru ca acestea să poată fi cunoscute de un public internațional.
Se urmărește realizarea unei colecții dedicate marilor personalități bizantine, precum împărați, istorici, teologi, filosofi, poeți, imnografi și oameni de cultură.
Prin intermediul acestor publicații, inițiativa dorește să contribuie la apropierea dintre cercetarea academică și publicul larg.
9. Educația și formarea noilor generații
Educația este una dintre cele mai importante investiții pentru viitorul unei societăți.
Renașterea Bizantină urmărește să ofere tinerilor posibilitatea de a descoperi istoria, cultura, arta și spiritualitatea civilizației bizantine.
Se propune organizarea unor cursuri, seminare, tabere educaționale, concursuri, olimpiade culturale și programe de schimb internațional.
Tinerii interesați vor putea participa la activități dedicate istoriei Bizanțului, muzicii psaltice, picturii de icoane, arhitecturii, limbilor clasice și cercetării documentelor istorice.
Un proiect important este înființarea Academiei Bizantine, concepută ca un centru de educație și cercetare.
Aceasta ar putea cuprinde mai multe departamente:
1. Departamentul de Istorie Bizantină;
2. Departamentul de Teologie și Cultură Creștină;
3. Departamentul de Muzică Bizantină;
4. Departamentul de Artă și Iconografie;
5. Departamentul de Arhitectură și Patrimoniu;
6. Departamentul de Literatură și Filosofie;
7. Departamentul de Cercetare Istorică;
8. Departamentul de Relații Culturale Internaționale.
Academia ar urma să funcționeze în conformitate cu legislația aplicabilă instituțiilor de învățământ și cercetare, iar eventualele programe acreditate ar necesita aprobările corespunzătoare.
10. Marea Enciclopedie a Civilizației Bizantine
Unul dintre proiectele de referință ale Renașterii Bizantine va fi realizarea Marii Enciclopedii a Civilizației Bizantine.
Această lucrare este concepută ca o amplă colecție de informații istorice, culturale, artistice și spirituale despre civilizația bizantină.
Enciclopedia ar urma să cuprindă:
- istoria Imperiului Roman de Răsărit;
- întemeierea și dezvoltarea Constantinopolului;
- împărații bizantini;
- organizarea statului bizantin;
- istoria patriarhiilor;
- evoluția creștinismului răsăritean;
- marile sinoade și controverse teologice;
- Sfinții Părinți;
- literatura bizantină;
- filosofia bizantină;
- muzica bizantină;
- arta și arhitectura;
- armata și organizarea militară, prezentate din perspectivă istorică;
- relațiile diplomatice;
- comerțul și economia;
- educația și instituțiile culturale;
- moștenirea bizantină în Europa de Sud-Est.
Lucrarea va urmări prezentarea informațiilor pe baza documentelor istorice și a cercetărilor de specialitate.
Enciclopedia ar putea fi publicată atât în format tipărit, cât și în format digital, în mai multe limbi.
11. Marea Bibliotecă Internațională Bizantină
Renașterea Bizantină își propune dezvoltarea unei biblioteci internaționale dedicate patrimoniului bizantin și creștin-ortodox.
Această instituție ar urma să reunească lucrări istorice, cărți teologice, manuscrise, partituri muzicale, studii academice, documente, fotografii și materiale educaționale.
Biblioteca ar putea avea două componente principale.
Prima ar fi o bibliotecă fizică, organizată în spații special amenajate pentru conservarea și consultarea documentelor.
A doua ar fi o bibliotecă digitală, prin intermediul căreia utilizatorii să poată consulta materiale disponibile legal în format electronic.
Un obiectiv important îl reprezintă catalogarea documentelor și sprijinirea cercetătorilor care studiază istoria Bizanțului.
Biblioteca va respecta drepturile de autor, drepturile de proprietate asupra manuscriselor și condițiile de acces stabilite de instituțiile care dețin documentele.
12. Promovarea culturii românești în lume
România reprezintă punctul de origine al inițiativei Renașterea Bizantină.
Țara noastră are o moștenire culturală și spirituală remarcabilă, formată de-a lungul secolelor prin tradițiile, istoria, literatura, arta, muzica și credința poporului român.
Relația dintre spațiul românesc și tradiția bizantină este vizibilă în arhitectura bisericească, pictura murală, organizarea vieții religioase, cultura manuscriselor și muzica psaltică.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea acestei legături istorice și culturale.
Vor fi promovate mănăstirile din România, monumentele istorice, bisericile pictate, tradițiile populare și personalitățile care au contribuit la dezvoltarea culturii românești.
Un loc important îl vor ocupa:
- Mihai Eminescu;
- George Enescu;
- Constantin Brâncuși;
- Nicolae Iorga;
- Dimitrie Cantemir;
- Mircea cel Bătrân;
- Ștefan cel Mare;
- Constantin Brâncoveanu.
Se propune organizarea unor expoziții internaționale despre cultura românească, festivaluri de muzică, conferințe istorice și programe educaționale dedicate patrimoniului național.
România poate deveni un centru important al cooperării culturale europene, prin valorificarea patrimoniului său și prin dezvoltarea unor parteneriate internaționale.
13. Relațiile internaționale și cooperarea dintre popoare
Renașterea Bizantină are o vocație internațională.
Inițiativa urmărește dezvoltarea unor relații culturale cu țări care păstrează tradiții istorice, spirituale și artistice legate de lumea bizantină.
Printre țările cu care ar putea fi dezvoltate proiecte de colaborare se numără România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Cipru, Georgia și Armenia.
De asemenea, sunt avute în vedere relații culturale cu instituții din Italia, Turcia, Franța, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii și alte state.
Cooperarea nu se va limita la spațiul european. Inițiativa își propune să promoveze patrimoniul bizantin și să dezvolte proiecte culturale în America de Nord, America de Sud, Asia, Africa și Oceania.
Aceste relații se vor realiza prin parteneriate, schimburi educaționale, conferințe, expoziții, festivaluri și proiecte de cercetare.
Scopul este apropierea dintre comunități prin cunoaștere, cultură și respect reciproc.
14. Diplomația culturală și dialogul internațional
Cultura poate constitui o punte între state și comunități.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea diplomației culturale prin organizarea unor evenimente internaționale și prin dezvoltarea relațiilor dintre instituțiile de cultură.
Se propune organizarea Congresului Internațional al Renașterii Bizantine, un eveniment dedicat istoriei, spiritualității, educației, artei și patrimoniului.
Congresul ar putea reuni istorici, teologi, profesori, cercetători, muzicieni, artiști, arhitecți, reprezentanți ai muzeelor și ai instituțiilor culturale.
De asemenea, se propune organizarea unor întâlniri internaționale dedicate dialogului, păcii și cooperării dintre popoare.
Renașterea Bizantină va susține dialogul respectuos dintre diferitele tradiții culturale și religioase, fără a renunța la identitatea și caracterul său creștin-ortodox.
15. Protejarea și restaurarea patrimoniului istoric
Patrimoniul istoric reprezintă o moștenire care trebuie protejată și transmisă generațiilor viitoare.
Bisericile, mănăstirile, cetățile, monumentele, manuscrisele, icoanele și obiectele istorice constituie mărturii ale trecutului.
Renașterea Bizantină urmărește susținerea proiectelor de conservare și restaurare a patrimoniului, în colaborare cu specialiștii și instituțiile competente.
Se propune dezvoltarea unui Program Internațional pentru Protejarea Patrimoniului Bizantin.
Acesta ar putea include:
- identificarea monumentelor aflate în pericol;
- documentarea stării de conservare;
- susținerea cercetărilor istorice;
- promovarea restaurării specializate;
- digitalizarea documentelor;
- organizarea unor campanii educaționale;
- atragerea de fonduri pentru proiecte autorizate;
- colaborarea cu muzeele și instituțiile de patrimoniu.
Restaurarea monumentelor va fi realizată numai cu respectarea normelor legale și a principiilor de conservare profesională.
16. Cultura cinematografică și documentarele istorice
Filmul și documentarul reprezintă mijloace importante prin care istoria poate deveni accesibilă unui public larg.
Renașterea Bizantină urmărește dezvoltarea unor proiecte cinematografice și documentare dedicate civilizației bizantine.
Se propune realizarea unor documentare despre Constantinopol, împărații bizantini, istoria Bisericii, marii teologi, muzica psaltică, arta iconografică și monumentele istorice.
Un proiect important ar putea fi o serie documentară internațională intitulată „Moștenirea Bizanțului”, care să prezinte contribuția acestei civilizații la istoria Europei și a lumii.
De asemenea, se urmărește susținerea tinerilor cineaști, a producătorilor de documentare și a cercetătorilor care doresc să transforme informațiile istorice în materiale educaționale de calitate.
Toate producțiile vor urmări respectarea adevărului istoric și prezentarea responsabilă a evenimentelor.
17. Tineretul și formarea unei noi generații culturale
Viitorul Renașterii Bizantine depinde de implicarea generațiilor tinere.
Tinerii reprezintă o resursă importantă pentru dezvoltarea culturii, a educației și a cercetării.
Inițiativa urmărește să le ofere posibilitatea de a participa la activități culturale, artistice și educaționale.
Se propune constituirea unei Asociații Internaționale a Tinerilor pentru Patrimoniul Bizantin, care să organizeze concursuri, tabere, întâlniri, expoziții, proiecte de cercetare și schimburi culturale.
Vor fi încurajate participarea la activități de voluntariat, studierea limbilor străine, cercetarea istoriei și dezvoltarea aptitudinilor artistice.
Un program important va fi reprezentat de bursele culturale destinate tinerilor care doresc să studieze muzica bizantină, istoria, iconografia, arhitectura sau conservarea patrimoniului.
Scopul este formarea unei generații educate, responsabile și conștiente de importanța moștenirii istorice.
18. Solidaritatea creștină și activitatea umanitară
Renașterea spirituală trebuie să fie însoțită de fapte concrete de iubire și solidaritate.
Din acest motiv, activitatea umanitară reprezintă una dintre direcțiile importante ale inițiativei.
Se propune constituirea unei Fundații Internaționale pentru Solidaritate Creștină, care să desfășoare programe de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate.
Printre beneficiarii acestor programe se pot afla copiii proveniți din familii vulnerabile, bătrânii singuri, persoanele fără adăpost, familiile afectate de sărăcie, persoanele cu dizabilități și comunitățile afectate de dezastre.
Activitățile pot include:
- distribuirea de alimente și produse de strictă necesitate;
- sprijinirea copiilor pentru continuarea studiilor;
- oferirea de rechizite și materiale educaționale;
- organizarea unor campanii de solidaritate;
- sprijinirea centrelor sociale;
- ajutorarea persoanelor afectate de calamități;
- susținerea activităților de voluntariat.
Ajutorul va fi acordat fără discriminare, indiferent de naționalitate, origine, religie sau convingeri.
19. Protejarea naturii și responsabilitatea față de creație
Respectul față de creația lui Dumnezeu poate fi exprimat și prin responsabilitatea față de natură.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea unor activități de protejare a mediului și de educare a comunităților în spiritul responsabilității față de lumea înconjurătoare.
Se propune organizarea unor campanii de plantare, acțiuni de curățare a spațiilor naturale, proiecte educaționale și activități de voluntariat.
Vor fi încurajate protejarea pădurilor, a apelor, a monumentelor naturale și a spațiilor istorice.
Prin aceste proiecte, inițiativa dorește să promoveze responsabilitatea, cumpătarea și grija față de generațiile viitoare.
20. Turismul cultural și traseele patrimoniului bizantin
Turismul cultural poate contribui la cunoașterea istoriei și la dezvoltarea comunităților locale.
Renașterea Bizantină urmărește promovarea unor trasee culturale dedicate monumentelor bizantine și locurilor importante pentru istoria creștinismului răsăritean.
Se propune dezvoltarea unor programe turistice și educaționale în jurul Constantinopolului istoric, al monumentelor din Grecia, al mănăstirilor din România, al patrimoniului din Bulgaria, Serbia, Cipru și din alte regiuni.
Aceste trasee ar putea include vizite la muzee, mănăstiri, biserici, biblioteci și situri arheologice.
Turismul va fi organizat cu respect față de caracterul religios al lăcașurilor de cult și față de patrimoniul local.
21. Dezvoltarea economică și susținerea culturii
Pentru ca proiectele culturale să poată funcționa pe termen lung, este necesară o organizare financiară responsabilă.
Renașterea Bizantină urmărește dezvoltarea unor mecanisme transparente de susținere a activităților culturale și educaționale.
Sursele de finanțare ar putea include donații, sponsorizări, contribuții voluntare, granturi, finanțări culturale, proiecte europene și parteneriate cu instituții private.
Se urmărește dezvoltarea unor activități economice legate de publicarea cărților, organizarea evenimentelor, producerea materialelor educaționale și promovarea turismului cultural.
Toate resursele financiare vor trebui administrate transparent, cu respectarea legislației și cu prezentarea clară a modului în care sunt utilizate.
Scopul activității economice va fi susținerea misiunii culturale, educaționale și umanitare, nu obținerea unei puteri politice sau a unei dominații economice.
INSTITUȚIILE ȘI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ PROPUSĂ
22. Consiliul Internațional al Renașterii Bizantine
Se propune constituirea unui Consiliu Internațional care să coordoneze direcțiile generale de dezvoltare ale inițiativei.
Acesta ar putea reuni specialiști în istorie, cultură, educație, artă, muzică, patrimoniu și activitate umanitară.
Consiliul ar avea responsabilitatea stabilirii obiectivelor, aprobării programelor, evaluării proiectelor și dezvoltării parteneriatelor internaționale.
Activitatea sa va trebui organizată printr-un statut și prin reguli clare de funcționare.
23. Academia Internațională Bizantină
Academia Bizantină este concepută ca un centru dedicat educației, cercetării și promovării civilizației bizantine.
Aceasta ar putea organiza cursuri, conferințe, programe de cercetare, expoziții și proiecte editoriale.
Academia va urmări colaborarea cu universități și instituții de specialitate din diferite țări.
24. Conservatorul Internațional de Muzică Bizantină
Conservatorul va fi dedicat studiului și promovării muzicii psaltice și al tradițiilor muzicale bizantine.
Se propune dezvoltarea unor programe de pregătire pentru interpreți, dirijori, cercetători și profesori.
Instituția ar putea organiza concerte, festivaluri, cursuri și concursuri internaționale.
25. Muzeul Civilizației Bizantine
Muzeul este conceput ca un spațiu dedicat prezentării istoriei, artei, arhitecturii și spiritualității bizantine.
Acesta ar putea cuprinde colecții documentare, expoziții permanente, expoziții temporare, reproduceri artistice, materiale educaționale și spații multimedia.
Scopul său va fi promovarea cunoașterii patrimoniului bizantin și prezentarea contribuției acestei civilizații la istoria universală.
26. Marea Bibliotecă Bizantină
Biblioteca va fi dedicată conservării și valorificării cărților, manuscriselor, documentelor și materialelor de cercetare.
Se urmărește dezvoltarea unei colecții internaționale și a unui catalog accesibil cercetătorilor și publicului interesat.
27. Editura Internațională Renașterea Bizantină
Editura va avea ca obiectiv publicarea unor lucrări despre istorie, teologie, muzică, artă, arhitectură și cultură.
Se vor putea publica enciclopedii, monografii, studii, traduceri, cărți educaționale și albume de artă.
28. Fundația Internațională pentru Solidaritate Creștină
Fundația este concepută pentru desfășurarea unor activități caritabile și umanitare.
Aceasta va putea susține proiecte sociale, educaționale și comunitare, în condițiile legii.
29. Centrul Internațional pentru Dialog și Pace
Centrul va urmări dezvoltarea relațiilor culturale și promovarea dialogului dintre comunități.
Prin conferințe, întâlniri și proiecte internaționale, acesta va susține respectul reciproc și cooperarea pașnică.
Toate instituțiile prezentate în această secțiune reprezintă structuri propuse pentru dezvoltarea viitoare a inițiativei. Înființarea lor efectivă va necesita proceduri legale, resurse, personal calificat și parteneriate corespunzătoare.
MARILE PROIECTE INTERNAȚIONALE
30. Proiectul „Capitala Culturală Bizantină a României”
Unul dintre proiectele importante ale Renașterii Bizantine este dezvoltarea unui program cultural dedicat patrimoniului bizantin și influenței sale asupra României.
Se propune organizarea anuală a unor manifestări culturale într-un oraș din România, cu participarea unor invitați și instituții din diferite țări.
Programul ar putea cuprinde expoziții de artă, concerte de muzică psaltică, conferințe istorice, lansări de carte, prezentări documentare și întâlniri educaționale.
Denumirea de „Capitală Culturală Bizantină” ar reprezenta un titlu simbolic al proiectului, care ar putea fi acordat unui oraș în cadrul inițiativei, fără a înlocui sau modifica statutul administrativ al acestuia.
31. Festivalul Mondial al Culturii Bizantine
Festivalul va fi conceput ca un eveniment internațional dedicat patrimoniului bizantin.
Vor putea participa ansambluri muzicale, artiști, pictori, istorici, cercetători, edituri, muzee și instituții culturale.
Evenimentul va cuprinde concerte, expoziții, conferințe, ateliere, proiecții de documentare și prezentări de carte.
Scopul său va fi promovarea patrimoniului bizantin prin mijloace culturale și artistice.
32. Marea Enciclopedie Internațională
Se propune elaborarea unei enciclopedii ample, care să reunească informații despre istoria, personalitățile, monumentele și cultura Bizanțului.
Lucrarea va putea fi realizată în mai multe volume și tradusă progresiv în diferite limbi.
33. Programul internațional pentru restaurarea patrimoniului
Acest program urmărește susținerea conservării monumentelor și a obiectelor istorice legate de moștenirea bizantină.
Proiectele vor fi dezvoltate numai în colaborare cu instituțiile competente și cu specialiști autorizați.
34. Programul „Tinerii pentru Bizanț”
Programul va încuraja implicarea tinerilor în activități culturale, educaționale și artistice.
Se propun concursuri internaționale, tabere, schimburi culturale, burse și proiecte de cercetare.
35. Atlasul Mondial al Patrimoniului Bizantin
Atlasul va prezenta monumentele, muzeele, mănăstirile, bisericile, siturile arheologice și colecțiile istorice legate de civilizația bizantină.
Acesta va putea fi realizat atât în format tipărit, cât și în format digital.
36. Programul cultural „Lumina lui Hristos”
Programul va promova cultura creștină prin concerte, expoziții, publicații, conferințe și activități caritabile.
Se urmărește transmiterea valorilor iubirii, păcii, iertării, solidarității și respectului față de aproapele.
37. Academia Internațională de Traduceri
Se propune dezvoltarea unui program dedicat traducerii operelor istorice, teologice și culturale în diferite limbi.
Vor fi încurajate traducerile din greaca veche și medievală, latină, slavonă, română și alte limbi importante pentru studiul patrimoniului bizantin.
Traducerile vor urmări păstrarea sensului original și respectarea exigențelor academice.
38. Marele Congres Internațional al Renașterii Bizantine
Congresul va reprezenta un eveniment de referință pentru prezentarea cercetărilor și a proiectelor dedicate patrimoniului bizantin.
Vor putea fi organizate sesiuni dedicate istoriei, teologiei, muzicii, arhitecturii, artei, educației și cooperării internaționale.
IDENTITATEA ȘI SIMBOLURILE MIȘCĂRII
39. Identitatea vizuală
Identitatea vizuală a Renașterii Bizantine va fi inspirată de simbolurile și ornamentele civilizației bizantine.
Se propune utilizarea unei palete cromatice formate din auriu, alb, albastru, negru și roșu.
Auriul va simboliza lumina, măreția artistică și bogăția patrimoniului istoric.
Albul va reprezenta curăția, pacea și sinceritatea.
Albastrul va exprima spiritualitatea, profunzimea și continuitatea.
Negrul va reprezenta solemnitatea, demnitatea și caracterul istoric.
Roșul va aminti de tradiția imperială și de simbolistica istorică bizantină.
40. Emblema Renașterii Bizantine
Emblema propusă ar putea cuprinde o cruce creștină, ornamente bizantine și elemente inspirate de arta imperială răsăriteană.
Vulturul bicefal poate fi utilizat ca simbol istoric și cultural al tradiției bizantine, cu precizarea că reprezintă o referință la patrimoniul istoric, nu o revendicare politică sau teritorială.
Ramurile de măslin ar putea completa emblema, simbolizând pacea și buna înțelegere dintre popoare.
Drapelul inițiativei va avea un caracter cultural și simbolic, fiind distinct de drapelele oficiale ale statelor și de însemnele instituțiilor bisericești.
41. Imnul Renașterii Bizantine
Se propune realizarea unui imn original al inițiativei, cu versuri dedicate credinței, luminii lui Hristos, culturii bizantine, păcii și unității dintre oameni.
Imnul va putea avea o interpretare solemnă, inspirată de tradiția muzicală bizantină, fără a fi confundat cu o cântare liturgică oficială.
Acesta va deveni un simbol cultural al proiectului și va putea fi interpretat la evenimentele și manifestările organizate de mișcare.
ORGANIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CONCRETĂ
42. Constituirea legală
Pentru ca Renașterea Bizantină să devină o organizație funcțională, este necesară parcurgerea etapelor legale corespunzătoare.
În România, inițiativa ar putea fi organizată inițial sub forma unei asociații sau fundații, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Vor trebui elaborate documentele de constituire, statutul, regulamentele interne și structura de conducere.
De asemenea, vor trebui stabilite responsabilitățile membrilor, modul de administrare a resurselor financiare și procedurile de raportare a activității.
Extinderea internațională va necesita respectarea legislației fiecărei țări în care vor fi desfășurate activități.
43. Etapele de dezvoltare
Dezvoltarea Renașterii Bizantine este concepută ca un proces progresiv, desfășurat pe mai multe etape.
Prima etapă – Fundamentarea inițiativei
Această etapă cuprinde definitivarea identității proiectului, redactarea documentelor fondatoare, stabilirea obiectivelor, elaborarea statutului și formarea echipei inițiale.
A doua etapă – Dezvoltarea în România
Se urmărește organizarea primelor activități culturale, educaționale și artistice, dezvoltarea unei platforme de prezentare și stabilirea parteneriatelor naționale.
A treia etapă – Extinderea europeană
Se urmărește colaborarea cu instituții culturale și educaționale din Europa, organizarea de expoziții, festivaluri și conferințe internaționale.
A patra etapă – Cooperarea mondială
Se urmărește dezvoltarea unor parteneriate în afara Europei, promovarea patrimoniului bizantin la nivel mondial și extinderea programelor educaționale.
A cincea etapă – Continuitatea generațională
Se urmărește dezvoltarea unor programe permanente, susținerea cercetării, formarea tinerilor și transmiterea patrimoniului cultural către generațiile viitoare.
Aceste etape reprezintă un plan de dezvoltare propus, iar realizarea lor va depinde de resursele disponibile, de colaborări și de posibilitățile organizatorice.
44. Principiile de conducere și responsabilitate
Renașterea Bizantină trebuie să se bazeze pe o organizare transparentă și responsabilă.
Principiile de conducere propuse sunt:
1. Respectarea legii și a instituțiilor statului.
2. Respectarea credinței și a tradiției creștin-ortodoxe.
3. Respectarea libertății de conștiință.
4. Transparența financiară.
5. Responsabilitatea față de membrii organizației.
6. Respectarea drepturilor omului.
7. Protejarea patrimoniului cultural.
8. Promovarea adevărului istoric.
9. Cooperarea pașnică dintre popoare.
10. Respingerea discriminării și a violenței.
11. Respectarea independenței instituțiilor partenere.
12. Continuitatea proiectelor și responsabilitatea față de generațiile viitoare.
Nicio activitate nu trebuie să fie întemeiată pe constrângere, discriminare sau promovarea conflictelor.
DECLARAȚIA FUNDAMENTALĂ A RENAȘTERII BIZANTINE
45. O inițiativă pentru credință, cultură și pace
Renașterea Bizantină pornește din respectul față de o civilizație care a contribuit profund la dezvoltarea istoriei universale.
Această inițiativă dorește să readucă în atenția lumii frumusețea artei bizantine, bogăția muzicii psaltice, valoarea educației, importanța cercetării istorice și profunzimea tradiției creștin-ortodoxe.
Prin proiectele sale, urmărește să promoveze cunoașterea, nu ignoranța; dialogul, nu conflictul; solidaritatea, nu indiferența; respectul, nu disprețul.
Renașterea Bizantină consideră că adevărata dezvoltare a unei civilizații nu se măsoară numai prin puterea economică sau prin influența politică, ci și prin educația oamenilor, prin frumusețea culturii, prin respectarea demnității umane și prin capacitatea de a transmite valori generațiilor viitoare.
Moștenirea Bizanțului trebuie cunoscută, cercetată și protejată. Ea aparține istoriei universale și reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural al omenirii.
Această inițiativă nu urmărește dominația asupra altor popoare, nu revendică teritorii și nu dorește restaurarea unui imperiu politic. Obiectivul său este dezvoltarea unei mișcări culturale, spirituale, educaționale și umanitare, cu deschidere internațională.
România este punctul de plecare al acestui proiect, iar dezvoltarea sa viitoare va depinde de implicarea oamenilor, de seriozitatea organizării și de realizarea unor activități concrete.
46. Declarația de unitate culturală
Renașterea Bizantină consideră că popoarele pot rămâne diferite prin limbă, tradiție și istorie, dar se pot apropia prin respect și colaborare.
Moștenirea bizantină este o punte culturală între numeroase regiuni și comunități.
Prin studierea acestei moșteniri, oamenii pot descoperi legături istorice, influențe artistice și tradiții care au contribuit la formarea culturii europene și a lumii creștine răsăritene.
Inițiativa dorește să promoveze această apropiere prin proiecte culturale și educaționale, fără a impune o identitate unică și fără a diminua specificul fiecărui popor.
47. Declarația privind viitorul generațiilor
Viitorul unei civilizații depinde de ceea ce transmite generațiilor tinere.
Renașterea Bizantină urmărește să ofere tinerilor acces la cunoaștere, educație, artă și cultură.
Prin burse, cursuri, activități artistice, programe de voluntariat și proiecte de cercetare, se dorește formarea unor oameni care să cunoască istoria, să respecte patrimoniul și să contribuie la dezvoltarea societății.
O moștenire culturală nu poate supraviețui numai prin păstrarea monumentelor. Ea trebuie înțeleasă, studiată și transmisă mai departe.
48. Angajamentul pentru pace și solidaritate
Renașterea Bizantină susține pacea, cooperarea și respectul dintre oameni.
Credința creștină cheamă la iubire, iertare și milostenie, iar aceste principii trebuie reflectate în activitățile inițiativei.
Se urmărește dezvoltarea unor relații bazate pe încredere, responsabilitate și colaborare.
Nicio diferență de naționalitate, limbă, cultură sau origine nu trebuie să reprezinte un motiv pentru ură sau discriminare.
Ajutorul oferit celor aflați în dificultate și sprijinirea comunităților vulnerabile reprezintă expresii concrete ale solidarității.
ÎNCHEIEREA GENERALĂ
49. Renașterea Bizantină – o viziune pentru viitor
Renașterea Bizantină reprezintă o inițiativă amplă, pornită din România, care urmărește promovarea moștenirii creștin-ortodoxe și a civilizației bizantine prin cultură, educație, artă, muzică, cercetare, cooperare internațională și solidaritate umanitară.
Prin dezvoltarea Academiei Bizantine, a Conservatorului de Muzică Bizantină, a Marii Biblioteci, a Muzeului Civilizației Bizantine, a Editurii Internaționale și a celorlalte instituții propuse, inițiativa urmărește să creeze un cadru organizat pentru conservarea și promovarea patrimoniului.
Prin festivaluri, congrese, expoziții, publicații și programe educaționale, se dorește apropierea dintre comunități și transmiterea valorilor istorice către generațiile viitoare.
Prin activități umanitare, se urmărește transformarea principiilor creștine în fapte concrete de ajutor și solidaritate.
Prin cooperare internațională, Renașterea Bizantină își propune să contribuie la o mai bună cunoaștere a patrimoniului bizantin și la dezvoltarea unor relații culturale între popoare.
Această inițiativă este concepută de Cristian Diaconița ca un proiect cu aspirații internaționale, a cărui dezvoltare trebuie construită prin muncă, responsabilitate, organizare și colaborare.
Adevărata renaștere nu înseamnă întoarcerea la o epocă trecută, ci păstrarea valorilor ei bune și transmiterea acestora într-o formă potrivită lumii contemporane.
Renașterea Bizantină dorește să fie o punte între trecut și viitor, între credință și cultură, între tradiție și educație, între România și lumea întreagă.
Prin Hristos, spre lumină; prin cultură, spre unitate; prin iubire, spre pace.
---
Inițiator și autor al conceptului: Cristian Diaconița
Țara de origine a inițiativei: România
RENAȘTEREA BIZANTINĂ – PENTRU CREDINȚĂ, CULTURĂ, EDUCAȚIE, PATRIMONIU ȘI PACE.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! IMNUL RENAȘTERII BIZANTINE
Imn solemn al credinței, culturii și moștenirii bizantine
Deviză: „Prin Hristos, spre lumină; prin cultură, spre unitate; prin iubire, spre pace.”
Inițiatorul Renașterii Bizantine: Cristian Diaconița
Introducere
Din veacuri răsare o sfântă lumină,
Bizanțul ne cheamă spre zarea senină,
Cu crucea în suflet și pacea în noi,
Păstrăm moștenirea lăsată de strămoși.
Strofa I – Lumina lui Hristos
O, Hristoase, Împărate ceresc,
Izvor al iubirii și har dumnezeiesc,
Revarsă lumina Ta peste pământ,
Și binecuvântează al nostru cuvânt.
Strofa a II-a – Slava Bizanțului
Din vechiul Bizanț se înalță cântare,
O sfântă lumină, o veche chemare,
Prin veacuri răsună al credinței ecou,
Iar spiritul său înflorește din nou.
Strofa a III-a – Constantinopolul
Constantinopol, cetate măreață,
Purtai peste veacuri credință și viață,
Sub cupole sfinte se-nalță cântări,
Iar clopotele vestesc veșnice sărbători.
Strofa a IV-a – Crucea cea sfântă
Crucea lui Hristos ne este lumină,
Nădejde curată și pace deplină,
Sub semnul iubirii să mergem mereu,
Cu sufletul nostru aproape de Dumnezeu.
Strofa a V-a – Credința ortodoxă
Credința străbună ne unește în rugă,
Iubirea lui Hristos din inimă nu fugă,
Păstrăm cu smerenie sfânta credință,
Și mergem prin viață cu bunăvoință.
Strofa a VI-a – Arta bizantină
Icoane de aur, culori minunate,
Povești ale lumii în veacuri păstrate,
Mozaicuri ce poartă un sfânt adevăr,
Frumusețea Bizanțului rămâne în cer.
Strofa a VII-a – Cântarea psaltică
Răsună cântarea în sfintele altare,
Cu glasuri smerite și dulce chemare,
Din vechi manuscrise se-nalță cântări,
Ce duc rugăciunea spre ceruri și zări.
Strofa a VIII-a – Sfinții Părinți
Părinți ai Bisericii, stele cerești,
Prin scrierile voastre mereu ne-nțelepțiți,
Ați luminat veacuri prin sfântul cuvânt,
Și-ați semănat pace și har pe pământ.
Strofa a IX-a – Moștenirea istorică
Păstrăm monumente, izvoare și scrieri,
Cetăți și biserici, mărturii din vremuri,
Cunoaștem trecutul cu respect și onoare,
Și ducem cultura spre viitor mai departe.
Strofa a X-a – România
Din România răsună chemarea,
Spre lume se-ndreaptă credința și zarea,
Cu dragoste pentru străbuni și pământ,
Păstrăm moștenirea prin faptă și cânt.
Strofa a XI-a – Unitatea popoarelor
Popoare din lume, veniți cu iubire,
Să construim punți de pace și unire,
Fiecare cu limba și neamul său,
Să păstreze respectul și darul lui Dumnezeu.
Strofa a XII-a – Pacea
Nu vrem dezbinare, nici ură, nici război,
Ci pace și dragoste între noi,
Să fie dreptatea în fiecare țară,
Iar bunătatea să nu piară.
Strofa a XIII-a – Educația
Cunoașterea luminează calea,
Educația ne deschide zarea,
Prin carte și muncă să ne ridicăm,
Iar adevărul să-l cercetăm.
Strofa a XIV-a – Tinerii
O, tineri ai lumii, purtați mai departe,
Comoara culturii și sfintele fapte,
Cunoașteți istoria, păstrați-o în voi,
Și clădiți un viitor luminos pentru noi.
Strofa a XV-a – Solidaritatea
Să întindem mâna celui în nevoie,
Să aducem speranță acolo unde-i ploaie,
Să fim sprijin pentru cei încercați,
Și frați între oameni, mereu împăcați.
Strofa a XVI-a – Renașterea
Renașterea vine prin faptă și har,
Prin muncă cinstită și suflet curat,
Nu prin putere, nici prin stăpânire,
Ci prin cultură, credință și iubire.
Strofa a XVII-a – Lumina Bizanțului
Lumina Bizanțului nu se stinge,
În suflete curate mereu se aprinde,
Din veacuri străvechi spre timpul de-acum,
Ne călăuzește pe dreptul drum.
Strofa a XVIII-a – Viitorul
Să ridicăm școli și biblioteci,
Să păstrăm comori peste veacuri întregi,
Să construim punți prin cultură și carte,
Și să ducem lumina mai departe.
Strofa a XIX-a – Rugăciunea
Doamne, primește această cântare,
Ca semn de credință și de închinare,
Ocrotește popoarele și lumea întreagă,
Și fă pacea să fie comoara cea dragă.
Strofa a XX-a – Biruința iubirii
Iubirea lui Hristos să biruiască,
Lumina credinței să ne călăuzească,
Să nu ne despartă nici vreme, nici loc,
Căci pacea și dragostea sunt al nostru noroc.
Strofa a XXI-a – Patrimoniul
Păstrăm fiecare icoană și carte,
Fiecare comoară ce vine din veacuri,
Căci trecutul ne spune cine am fost,
Iar viitorul ne cheamă să-i dăm un rost.
Strofa a XXII-a – Cultura universală
Din Europa spre alte continente,
Să ducem cunoașterea prin noi proiecte,
Să răsune cântarea în limbi felurite,
Și să fie valorile lumii cinstite.
Strofa a XXIII-a – Demnitatea
Cu demnitate și suflet curat,
Să păstrăm tot ce este adevărat,
Să fim credincioși, drepți și uniți,
De Dumnezeu și de oameni iubiți.
Strofa a XXIV-a – Nădejdea
Când vremurile par întunecate,
Să căutăm lumina din ceruri înalte,
Căci nădejdea în Domnul ne dă putere,
Și dragostea Sa ne aduce mângâiere.
Strofa a XXV-a – Chemarea lumii
Ascultați chemarea culturii străbune,
A istoriei care ne spune,
Că popoarele pot să se-adune,
Prin respect, pace și fapte bune.
Strofa a XXVI-a – Gloria spirituală
Nu gloria lumii ne este menire,
Ci slava lui Dumnezeu și sfânta iubire,
Să fim slujitori ai binelui mereu,
Cu inimile îndreptate spre Dumnezeu.
Strofa a XXVII-a – Continuitatea
Din generație-n generație să treacă,
Comoara ce timpul nu poate s-o șteargă,
Credința, cultura și-al păcii cuvânt,
Să rămână vii pe acest pământ.
Strofa a XXVIII-a – Renașterea Bizantină
Renaștere Bizantină, lumină culturală,
Cu rădăcini în istorie și credință ancestrală,
Prin muncă și iubire să crești neîncetat,
Spre un viitor frumos și luminat.
Strofa a XXIX-a – Slavă lui Dumnezeu
Slavă Ție, Doamne, Împărat ceresc,
Pentru darul vieții și harul dumnezeiesc,
Binecuvântează orice om și orice țară,
Și fă ca pacea să domnească iară.
Strofa a XXX-a – Jurământul cultural
Jurăm să păstrăm comoara străbună,
Să ducem cultura spre lumea cea bună,
Cu Hristos în suflet și pace în noi,
Să fim o lumină pentru cei de apoi.
---
REFRENUL OFICIAL
Renaștere Bizantină, lumină peste veacuri,
Credință și cultură, comori din vechi palaturi!
Prin Hristos înainte, cu pace și iubire,
Spre lumea luminată de sfântă moștenire!
Renaștere Bizantină, răsună peste zări,
Prin artă și cântare, prin sfinte sărbători!
România te cheamă, iar lumea te ascultă,
Cu Dumnezeu în suflet, spre calea cea mai sfântă!
---
CODA – ÎNCHEIERE SOLEMNĂ
Slavă lui Hristos, Împăratul ceresc!
Slavă credinței și neamului omenesc!
Slavă culturii ce trece prin veacuri!
Slavă păcii ce unește popoare!
Renașterea Bizantină să fie o lumină a culturii, o mărturie a credinței și un simbol al păcii!
Amin!
Nelu, Elias și Mira
O cârciumă de sat. Două mese goale, o lampă care pâlpâie și un câine care doarme sub sobă.
Pe masă o sticlă de vin, două pahare și un aer de prostie adunată.
Nelu (Primar): Mă, Elias… tu ai auzit ce se aude prin sat?
Elias: Ce se aude, dom’ primar?
Nelu (Primar): Se aude că… a murit Mira.
Elias: Care Mira, dom’ primar? Aia care stă lângă Mitrache?
Nelu (Primar): Nu, mă! Aia… vecina ta!
Elias: Cum, dom’ primar, că ieri am… alaltăieri am văzut-o… sau?
Nelu (Primar): Păi vezi ce prost ești?
Elias: Oi fi io prost, da’ măcar n-am trei clase ca alții.
Nelu (Primar): Păi vezi, de-aia sunt eu primar.
Elias: Observ!
(Pauză. Beau amândoi din vin.)
Nelu (Primar): Observi, dar nu pricepi. Asta-i problema omului simplu.
Elias: A mea sau a matale?
Nelu (Primar): A tuturor, dar mai mult a ta.
Elias: Ehee… dacă eram eu primar, mergea satul altfel!
Nelu (Primar): Da, pe câmp direct.
(Pauză. Beau din nou.)
Elias: Și cum ziceai… Mira a murit?
Nelu (Primar): Da, da, sigur! Am informație de la sursă sigură.
Elias: Cine ți-a zis?
Nelu (Primar): Ionel.
Elias: Ionel ăla care n-are dinți?
Nelu (Primar): Da.
Elias: Păi el n-are nici memorie, dom’ primar!
Nelu (Primar): Lasă, că omul, chiar fără dinți, tot poate spune adevărul!
Elias: Poate, da’ greu de înțeles când îl zice.
(Râd amândoi. Toarnă vin.)
Nelu (Primar): Eu zic s-o pomenim.
Elias: Dar dacă nu e moartă?
Nelu (Primar): Atunci o pomenim preventiv!
(Ciocnesc paharele.)
Elias: Să-i fie țărâna ușoară, dacă e.
Nelu (Primar): Amin. Și dacă nu e, să-i fie viața grea, că ne-a speriat!
(Se deschide ușa cârciumii. Intră Mira, udă, cu o plasă în mână.)
Mira: Să trăiți, băieți! Mai e loc la masă?
(Amândoi rămân cu paharele în aer. Elias se face alb la față.)
Elias: Dom’ primar… ori am băut prea mult, ori a înviat mortu’!
Nelu (Primar): Taci, prostule! Stai să mai beau un pahar să-mi revin, visez!
Mira: Ce-i cu voi, de vă uitați ca la sectorul 9?
Nelu (Primar): Mira… tu ești vie?!
Mira: Da, din câte știu, încă respir.
Elias: Doamne, mare ți-e grădina! Da’ cine a murit, dacă tu ești vie?
Nelu (Primar): Asta voiam și eu să zic! Noi am făcut deja pomenirea preventivă!
Mira: Ce?! M-ați pomenit?!
Elias: Cu tot respectul! N-am vrut să mori, dar ne-a zis Ionel!
Mira: Ionel?! Păi Ionel e mort de beat!
Nelu (Primar): Vezi, mă, Elias? Asta zic și eu, omul beat spune adevărul curat!
Mira: Curat-murdar adevăr, dom’ primar!
Elias: Ei, măcar să bem de bucurie că n-ai murit!
Nelu (Primar): Corect. Dublu motiv de viață: una a ta, alta a noastră!
(Toți râd. Cârciumarul intră din spate, ștergând un pahar.)
Cârciumarul: Ce e atâta gălăgie?
Nelu (Primar): Sărbătorim o moartă vie!
Cârciumarul: A, deci tot alegeri se pregătesc…
(Toți stau mut. Mira ridică paharul.)
Mira: Hai noroc, că morții n-au timp de proști, doar ăștia vii au!
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 8. Despre iubire și despre iertare
8. Despre iubire și despre iertare
Un cer nemișcat veghea odihna micii comunități pierdută departe de lume pe valea Oltului. În liniștea care se așternuse peste curtea spitalului în acea noapte văduvită de vântul ce de regulă acoperea murmurul depărtat al râului se înălțau spre cer chemările sufletelor împerecheate de destin cu taina întunericului. Din rama ferestrelor securizate cu gratii, ochii larg deschiși ai umbrelor străpungeau negrul nopții în căutarea înțelegerii. Căutau în glasurile beznei răspunsurile pe care lumea oamenilor nu le putea da pentru simplul fapt că întrebările lor erau rostite în limba minții, o limbă pe care făptura umană nu era dispusă să o învețe. Cum să învețe omul normal o astfel de limbă dacă gândul lui este la rândul său cenzurat de o altă judecată înainte de a deveni izvor de trăire. Doar ele, ființele fără judecată, glăsuiau și trăiau liber, fără prejudecăți stereotipe decretate ca fiind normalitate într-o lume în care o singură specie s-a erijat în decident universal. Frânturi de fraze se chemau unele pe altele alunecând spre nicăieri, toate absorbite cu indiferență de murmurul nesfârșit al apei. Așezat pe pragul salonului-debara, învelit cu o pătură luată de pe patul Iuliei, Gabriel veghea curgerea vorbelor încercând să deslușească înțelesuri dincolo de propria-i judecată. În fiecare vorbă căuta propriile-i vorbe aruncate în nopțile în care obișnuia să se strecoare până sub dealurile din marginea satului. Numai că atunci era vară. Într-o noapte a avut un vis pe care nu-l va uita niciodată. Se făcea că era înconjurat de mâini care fluturau spre el limbi de foc. Era un cerc de flăcări care se învârtea în jurul lui și îi ardea mintea din ce în ce mai puternic. Apoi cercul se rupsese, iar el se desprinsese în fugă din strânsoarea căldurii. Se trezise la marginea satului, în buza dealurilor. Dinspre vale, vâlvătăi de flăcări mistuiau o șură plină cu paie aruncând spre cer dâre roșiatice care prindeau forme ciudate înainte de a se pierde în înalturi. Ființe minuscule roiau fără încetare de colo colo rugându-se să nu pornească vântul nopții. Atunci, ca și acum, doar frânturi dezlânate de vorbe se împrăștiau și se pierdeau fără urmă. Pusese mâinile căuș la gură și începuse să arunce spre dealuri întrebările minții sale, întrebări izvorâte din mintea unui copil. Iar ecoul îi prelua vorbele doar atât cât puteau văile să cuprindă. Se simțise condamnat la singurătate printre oameni și atunci, în acea noapte, hotărâse ca gândurile sale necenzurate de judecata altora să le împărtășească în liniștea nopților albiei văilor. Nopți de-a rândul le sacrificase avântându-se din ce în ce mai mult pe văile dintre dealuri în căutarea răspunsurilor pe care ei, oamenii, nu i le-ar fi putut da doar pentru că întrebările sale nu puteau pătrunde dincolo de sita judecății semenilor stăpâniți de o normalitate prea simplă.
— Asculți?
— Ascult. Ascult și încerc să înțeleg.
În fața lui, Iulia asculta și ea vorbele singuratice din noapte. Gabriel desfăcu pătura din jurul lui și o îndemnă să ia loc.
— Bănuiesc că vrei să vorbim.
— Da, Gabriel. Aș vrea să vorbesc cu tine, dar mi-e teamă că sunt lucruri pe care tu nu le-ai putea înțelege.
— Cred că ai dreptate. Nu pot să înțeleg, Iulia. De ce ești în același timp şi pacient și angajat al spitalului? Şi asistentă și nebună?
— Nu despre asta vreau să vorbim, Gabriel.
— Dar despre ce, Iulia?
— Despre iubire și despre iertare.
— M-ai întrebat într-o noapte dacă aș putea iubi o nebună.
— Acum te-aș întreba dacă știi să ierți.
— Pe cine să iert? Pe nebună sau pe asistentă?
— De ce crezi că eu sunt pacienta din salonul-debara?
— Atunci, în noaptea aceea, când am făcut dragoste, ți-a alunecat pansamentul de pe mână și am simțit urmele arsurii. Este o arsură în formă de cruce, nu?
Din spatele lor un zgomot atrase atenția lui Gabriel. Întoarse capul. Din pragul ușii o tânără care părea să-i asculte de ceva vreme se pierdu în salonul-debara. Nedumerit, Gabriel se ridică gata să o urmeze uitând parcă de prezența Iuliei, dar aceasta îi prinse brațul și îl opri.
— Nu intra. O sperii.
Își aduse aminte de nereuşita primei întâlniri cu bolnava și se așeză din nou alături de Iulia. Așteptă o reacție a acesteia la vorbele sale ce acum păreau fără temei, dar Iulia avea privirea pierdută în negura nopții.
— Nu înțeleg.
— Despre iubire și despre iertare. Dacă, de fapt, eu aș fi nebuna din salon și tânăra din salon ar fi asistenta, ai putea să accepți că ai iubit o nebună? Poți iubi o nebună, Gabriel? Și poți să ierți?
— Nu, Iulia, nu cred că aș putea iubi o nebună.
— De ce, Gabriel?
— Poate pentru că te iubesc pe tine.
— Dar eu nu te iubesc, Gabriel.
— Dar asta nu este o discuție despre iubire și despre iertare. Este o discuție despre noi doi, iar tu amesteci în relația noastră această făptură nevinovată care spune metaforic că este fiica unui baron mort în timpul războiului cu turcii, în urmă cu sute de ani.
— Nu, Gabriel. De fapt, tot metaforic vorbind, eu sunt fiica baronului Aaron von Pieler. Ea este soția baronului. Soția care încă îl așteaptă pe baron.
În timp ce Gabriel rămase descumpănit, Iulia se depărtă și dispăru în spatele turnului roșu. Doctorul deschise ușor ușa salonului-debara. Razele clare ale unei luni pline, reflectate de albul imaculat al zăpezii, se împleteau armonios cu limbile de lumină aruncate de focul din sobă pe un chip angelic pe care visele pictaseră un zâmbet desăvârşit. Același zâmbet pe care îl văzuse și pe chipul Iuliei atunci când trăirea deplină a iubirii lor s-a spulberat în cenușă.
Culcat pe pat, Gabriel nu reușea să adoarmă. Oare ce înseamnă acest „metaforic” acceptat de Iulia și returnat într-un alt context? Ce a ascuns oare Iulia în spatele acestor cuvinte? Și oare lângă el a fost asistenta sau nebuna? Nu se putea îndoi asupra faptului că făcuse dragoste cu asistenta, dar tot ce se întâmplase mai departe începea să se piardă în ceața neînțelegerii. Sub mantia neagră, atunci când a ajuns fără să știe cum în acea sală înconjurată de apele Oltului, era oare una dintre Iulii? Care dintre ele? Îi reveni în minte noaptea dinainte când crezuse că în spatele lui se găsea Iulia nebuna și iată că nu mai era sigur pe el.
— De ce despre iubire și despre iertare? Am spus că nu pot iubi nebuna deoarece sunt îndrăgostit de ea. A fost o minciună. Nu pot spune că sunt îndrăgostit. Nu am voie să fiu îndrăgostit. De ce insistă Iulia? Oare se gândește la iubire ca la un tratament? Dacă m-aș iubi cu nebuna fără să o iubesc? Aceasta ar fi partea cu iubirea. Și partea cu iertarea? Voi fi capabil să mă iert pentru pângărirea unui trup lipsit de voință? În fond ce este iubirea? De ce ne iubim? Nu pentru a ne împreuna cu convingerea că o facem conștienți, nu animalic? Ca să-l parafrazez pe Jean-Jacques, splendoarea iubirii trăiește în inima omului. Pentru a o vedea trebuie să o simțim în trup. Eu pretind că stăpânesc natura omului, dar este mult prea vag. Când ating o coardă trebuie să știu precis cum va vibra ființa. Omul trebuie ascultat precum un instrument dacă îndrăznim să-l atingem, să-i modelăm caracterul. Ar trebui să știu totul despre nebună, despre educația ei, despre întâmplările prin care a trecut pentru a putea întâi de toate să-i acord corzile minții, altfel falsetul cântecului îi va fi fatal. Dacă admitem că orice om normal poartă și o doză de nebunie, nu ar trebui, prin simetrie, să acceptăm că în orice minte bolnavă se găsește o insulă a rațiunii? Odată ancorată iubirea pe acea insulă, poate ea, iubirea, ar putea deveni un far pentru întreg creierul bolnavei. Iubirea este lumină, iar lumina aduce liniște și încredere. De ce majoritatea nebunilor cred că au o legătură de iubire directă cu divinitatea? Poate că încearcă inconștient să aducă acea lumină în insula de rațiune rătăcită în cugetul lor. Doar că divinitatea nu se arată prea interesată de un astfel de tratament. Dar eu, ca medic curant, aș putea să o fac. În loc să i-o dăm lui Emil pe Sophie, cum ar fi să-l dăm pe Emil lui Sophie? Bărbatul crescut anume să satisfacă nevoile femeii. Să-mi strecor iubirea în gândul ei, să-i fiu far de rațiune pentru tot restul vieții. Iubirea naște iubire, ea mă va iubi cu patima ființei ce descoperă într-un mod brutal forța erotică a trupului și diversitatea necuprinsă a sentimentelor. Voi face față sau o voi părăsi născând în fața ei o altă prăpastie? O prăpastie la marginea căreia suntem duși de atâtea ori de către sentimentele noastre. Și atunci, voi putea să mă iert?
Somnul ajunse stăpân peste gândurile lui Gabriel. Gândurile sale se pulverizară în mii de idei care continuau să-i pătrundă mintea aflată sclavă a viselor. Iulia se întoarse în peșteră. Luă caietul baronului Aaron von Pieler și începu să citească.
Am stat câteva zile în adăpostul ascuns de pe valea Oltului. Încă nu știam care este relația dintre Iulia și bărbat. Vorbeau scurt, iar bărbatul evita să o privească în ochi. De câteva ori au plecat împreună. Prin vorbe și semne am înțeles că oastea mea era încă pe câmpul de bătaie. O singură dată m-au dus până aproape și am putut vedea mormintele oștenilor căzuți. În albul soarelui turnul pe care îl cuceriseră devenise roșu. Dacă te uitai cu atenție puteai vedea bucățile de carne atârnând între pietre și vulturii care se aruncau cu sălbăticie pentru a le smulge din zid. De câteva ori mă îndemnară să plec la ai mei, dar tabloul sângeros pe care mintea mea refuza să-l mai înțeleagă mă țintuia locului. Sau poate era zâmbetul Iuliei. Nici ei nu mai aveau aceeași convingere în gesturi. De câte ori se însera, bărbatul ne părăsea, iar dimineața, Iulia îi căuta privirea implorând parcă iertare. Mult mai târziu am aflat. Acel bărbat care mi-a salvat viața era soțul Iuliei. Când am început să înțeleg românește, mi-a spus cât de mult a iubit-o, dar el nu a reușit niciodată să-i smulgă de pe chip acea grimasă groaznică pe care doar mângâierea mea a transformat-o într-un zâmbet diafan. Atunci a hotărât să-și lase nevasta în brațele mele. De atunci zâmbetul ei era mereu fermecător. Am înțeles puterea iubirii și a iertării. O iubesc pe Iulia cu tăria care poate vindeca, iar bărbatul acesta o iubește mult mai mult decât aș putea eu să o iubesc. Dar ei știu să ierte așa cum nu am văzut pe cineva în tot neamul meu de austrieci.
Moștenire în finlandeză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Perintö
Tänään keskustelemme erikoisesineestä, rakkaasta esineestä meille, meille, jotka edelleen säilyttävät talon ullakolla tavaroita, tarkemmin sanottuna huopahattu. Baijerin hattu, kiistaton historiallinen hattu, sai viisi kastetta, kaksi valmistujaista, useita häitä ja siinä se. Hattu, joka oli vain useilla sukupolvilla, mutta puettavana, en usko, että he sitä käyttivät, sitä ei voi käyttää enää kauan sitten. Kuten aiemmin mainitsin, se on huopa, se on sininen (sähkösininen tai kuninkaallinen), ja sen sivuun on kiinnitetty höyhen.
Cecilian isoisoäiti vaati, että hänet pidettäisiin parhaissa mahdollisissa olosuhteissa. Jotakin tapahtui, vain ajan kuluminen on sanonut, se ei ole enää sitä mitä se oli, se ei enää istu niin kuin ennen. Edes sinisen sävy ei ole enää eloisa, se on nuhjuisempaa, vanhaa, pölyistä. Se olisi hieno vintage-asuideoille, mutta muuten pidä se kauniina, vain kokoelmaa varten.
Cecilia ei ollut mikään pieni yllätys, että toistaiseksi runollisesti kuvattu hattu kätkee sisäänsä suuren puutteen, tarkemmin sanottuna siinä asuu koiperhe. Joten totta puhuen, kun joku perii hatun, hän ei vain saa hattua, hän saa siihen myös koit.
Perhe asuisi hatussa. Perhe?, niin monta?, dynastia ehkä, sillä on myös kuningas ja hallitsija ja melkein kaikki, mitä se tarvitsee ollakseen täysivaltainen monarkia. Mutta miten tästä voi tykätä? Kuinka kauan hän on ollut poissa koipalloista?, mistä lähtien Prontoa on käytetty tuholaistorjuntaan? Vihainen ja miettivä Cecilia kysyy itseltään näitä kysymyksiä jatkuvasti. Kuinka kaikella ilmeisellä huolella, jota kaikki ovat pitäneet, hattu päätyy hajoamaan tällä nopeudella. Jos tuo isoisoäiti tietäisi ja olisi elossa, hän olisi erittäin vihainen. Cecilia istuu ja istuu miettien ratkaisua loistonsa palauttamiseen toisella kertaa.
Hän löysi sen, hän tietää mitä tehdä, hän keksii ratkaisun, joka tappaa heidät, kun he kuolevat, hän ottaa ja leikkaa pois materiaalin osan, joka halutaan poistaa.
Jatka kuten kuvailin. Vain leikkimällä ja syventämällä leikkauskohtaa yhä enemmän, hän pääsee saksilla materiaalin toiselle puolelle. Hyvät ihmiset, teillä on ollut se neljä sukupolvea, mistä tiedätte kuinka pitää huolta jonkun teille jättämästä omaisuudesta? Hän ei antanut sinulle sitä, että asetat vastuuta harteillesi, hän antoi sen sinulle, koska hän ajatteli, että olisi mukavaa, jos sinulla olisi jotain, josta hän piti melko vähän. Ylitit todella kevytmielisyyden rajan! Ymmärrämme, että sinä et todellakaan välitä itse hatusta, mutta etkö välitä myös isoisoäidistä, joka uskoi sen sinulle?
Cecilia aloitti ompelemisen samanvärisellä langalla kuin hattu alun perin olisi ollut. Mikä on pointti? Täydellistä synonyymia ei ole olemassa, ei väreissä eikä sanoissa, valitettavasti väri oli ainutlaatuinen, se oli korvaamaton. Cecilia, jonka dioptria on +1,75, luulee sen olevan samanvärinen. Emme tiedä mitä muuta sanoa... tarkoitus oli hyvä... "antaa loistonsa toisella kertaa", mutta liian suuren innostuksen vuoksi tulos oli hieman huonompi. Cecilia, arvostamme huolehdit siitä, että käytit sitä, desinfioit, puhdistit, huolehdit siitä, mikä on aina arvostettua, mutta jos sinulla ei olisi ollut niin hauskaa leikkaus, se oli silti erittäin hyvä.Kaikessa on aina suositeltavaa olla tasapainossa. Miksi on hyvä mitata tekojamme, päätöksiämme? Koska oletetaan, että ajamme ja meidän on käännyttävä, meillä on mutka edessä, meidän on mitattava nopeutta (koska liian paljon voi viedä meidät pois tieltä, poikkeaa meidän polkumme), halu, jolla haluamme ohittaa tuon kaaren, ei ole väliä kuinka kauan se kestäisi, kuinka nopeasti, kuinka asiantunteva, mitä en tiedä mitä.. tärkeintä on kuinka harmonisia ja kuinka turvallisia olemme Kukaan ei taputtaa meille, olemme vain oma itsemme, emmekä tarvitse taputuksia.
Myös tässä tapauksessa perinnöllinen hattu olisi voinut pysyä ehjänä, se ei olisi vaatinut toimenpiteitä, korjauksia, koristeluja, retusointia, ellei rakas Cecilia olisi niin innokkaasti halunnut parantaa sitä kokonaan. Harkinnan arvoista on myös se, että asiat eivät usein vaadi radikaalia muutosta toimiakseen, vain osittainen tai vain neljännes auttaisi yhtä paljon.
Cecilia...Cecilia...joko sinulla ei ollut varmaa käsiä tai välitit liikaa hatusta.
Поддержите Poezii Online
Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 ноября
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 ноября
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 ноября
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 ноября
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 ноября
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 ноября
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 ноября
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 ноября
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 ноября
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 ноября
A D O RRRRR