Campionat de strănutat în suedeză

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Nysningsmästerskap

 

Mina damer och herrar, idag är vi arrangörer av ett spektakulärt evenemang, vi träffade alla i Ulaanbaatar, den vackraste staden i Mongoliet, som har beslutat att arrangera ett mästerskap lite utöver det vanliga i år, det handlar om den internationella nysningen mästerskap. Konkurrenter från hela världen samlades för att visa att de kan, att de har talang och vet hur man använder den. Utan vidare, låt oss komma igång!

Tävlande #1 förbereder sig för att nysa, andas in, andas ut, andas ut, andas ut och nyser! Mamulica... ja vilken nysning hördes det halvvägs genom stadion. bravo!

Tävlande nummer 2 tog en nys av peppar från den guldklädda saltkaren, tårarna rann nerför näsan, jag har en känsla av att det kommer att bli något extremt melodiöst. Och nysa...! Han nysade så hårt, man kunde inte ens höra det... även katter nyser hårdare... behöver fortfarande öva...

Tävlande nummer 3 är också en professionell dykare, och vet hur länge han ska hålla andan för att nysa perfekt. Vi förbereder oss för att lyssna på honom. Det utspelar sig. Och det här är en lysande nysning. Mycket bra! Det hördes även på de närliggande slätterna i Mongoliet...

Tävlande #4 hävdar att han har nysningar i blodet. Som liten nysade han från ambrosia och fruktträd, och med tiden blev han en expert. Nu nyser han också. Vilken nysning den här gången också...det upptäcktes av en satellit som tillhandahåller internet på planeten jorden.

Vi gör redan framsteg!

Tävling nummer 5 har specialiserade studier på sådant. Hon övade också på egen hand genom att nysa på bröllop, utomhusfester, födelsedagar, nyår med vänner och så vidare... Börjar, förbereder, nyser...perfekt 10! Den här gången togs den emot av en satellit från månen. Morgan Freemans astrofysiska berättelse med syremolekyler som förhindrar utbredningen av ljud i universum är inte riktigt vettigt när det gäller denna tävling.

Följande konkurrenter lyckades imponera ännu mer på oss med intensiteten i de ljud som producerades. Det fanns människor som nysade så högt att ljudet också togs emot av Venus och Merkurius satelliter. Proffs kunde bara glädja oss en gång i livet med resultatet av deras hårda arbete.

Av 1000 deltagare som lyssnade på och utvärderade var det bara en som vann topppriset, nämligen både ett sjöhus på Maldiverna och en toppmodern epilator. Vinnaren är norsk till sitt ursprung och en inspirationskälla för alla som planerar att delta och träna inför ett mästerskap! Grattis!


Категория: Проза

Все стихи автора: ecaterina valcescu poezii.online Campionat de strănutat în suedeză

Дата публикации: 10 октября 2023

Просмотры: 409

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Surprizele din apartamentul nou în maghiară

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

Meglepetések az új lakásban

 

Miután az új lakásba költözött, pontosabban minden holmiját magával vitte, Cecilia egyre több természetellenes dolgot kezdett felfedezni. Például bútorokat mozgatott, és egy ponton recsegést hallott a falban. Cecilia érdeklődve egy kicsit megkocogtatta a falat a körmével, a vakolat pillanatok alatt leszakadt, gyönyörű lyukat tárva a falon. Így szorgalmas és elhivatott építtetőink átlátszó szalaggal fedik le a lyukakat, amelyekre meszelik. Finoman szólva is furcsa lenne, de azt is mondhatnánk, hogy ez csak a világ szeme által végzett munka. Földrengés vagy ilyesmi esetén mit csináljunk az ilyen falakkal? Ráesnek a bérlőkre, mielőtt kiszabadulhatnának a lakásból.

Aztán a mosdóba akarta vinni a törlőkendőket, a fürdőszobában mi mást talált, egy dupla sajtburger szendvicset, amit egy hónapja ott felejtettek, de szinte tökéletes állapotban. Már semmiképp ehető, de elképesztően jól néz ki. Van még csomagolás cordon bleu-ból, almás pite Hornbachból, osztrák sonka (a legfinomabb sonka építőknek), Martinel kolbász, úgy tűnik, hogy az emberek a német minőséget részesítik előnyben az elfogyasztott ételekben, ez csak egy megfigyelés.

De ezek az oldalmérnökök kicsit álmosak, mert otthon felejtették a mechanikus ceruzákat, notebookokat, nem tudom hány tollat. Ceciliának megfelel, nagyon jól jön neki, ha négyes és kettes osztályzatokat tesz, mert a szíve csak ezt engedi. Akinek sikerül hetest szereznie a tesztjein, az tényleg tud valamennyire angolul. De szerinte nem lenne nehéz, hisz az erőfeszítésnek mindkét irányból kell jönnie, nem csak az egyik ad, a másik kap. Ráadásul úgy véli, hogy ez nagyon jól megkönnyíti a tanulást, de ebben a képességében kicsit elbizonytalanodik, a gyerekek tesztjeinek elolvasásával szeretné meggyőzni magát. Hidegnek tűnik, de belül meleg, érzékeny, sőt gyerekes szív rejtőzik. A túl nagy gyerek akarástól nem idegeskedik, még nevet is, ha meglátja az asztalt a nappaliban, ugyanazt a régi asztalt a nagyszülei lakásából. Mennyire firkált, zsírkrétával, színes ceruzával, vízfestékkel rajzolt maradt a fia 2-3 éves korából. Amikor kicsomagol, látja a korábbi évek kifestőkönyveit, azt látja, hogy milyen ügyetlenül, mégis imádnivalóan színezett ki minden szereplőt, minden házat, minden részletet a képeken, milyen jól ment a színezéshez. Nem hagyja ki az üzeneteket tartalmazó kártyákat sem, amelyeket idősebb korában, körülbelül 5 éve kapott. Voltak olyan mondatok, amiket be kellett volna fejeznie, például: "Ha lenne egy virágom, odaadnám neki...", Ha megköszönném anyámnak, megtenném, mert... " rövid szövegei hála, karácsonyi ajándék egy nénitől.

Szép emlékek, de a meglepetések a lakásban nem maradnak el, folytatódnak. A parketta mindig csikorog, amikor Cecilia rálép. Hasonló hangjegyeken az ajtók is nyikorognak, amikor kinyitod őket. A fiókok kiesnek az éjjeli szekrényből, amely az egyetlen éjjeliszekrény a hálószobájukban. Mit mondhatunk a gyerekszobáról? Minden doboz, amiben a játékaikat tárolják, egymásra csapódik, ráadásul leírhatatlanul hideg van. Minden szobában átlagos a hőmérséklet, csak a fiam szobájában elviselhetetlenül hideg. Az ablak dupla üvegezésű volt, de nem volt jól rögzítve, hiányzik egy hőszigetelő réteg is.

Cecilia figyelmeztette, mit fog kezdeni a fiával, aki egyébként is állandóan arcüreggyulladást kap, és gyakran kell megküzdenie az orrával, mert hasonlít rá? Kapucnis fürdőköpenyt rendelt, hogy állandóan viselje, beleértve az alvást is.

A mennyezeti lámpa egyben diszkófényt is ad, mert mindig villog, kicsit idegesít írásnál, olvasásnál, körömvágásnál, de szobai világításnak úgy jó, ahogy van, egyelőre. A jövőben hidegebb világítású csillárt fog vásárolni, mert cseresznye egyenruhája van, és nem szereti, ahogy a cseresznye sárga fényben néz ki. A lilát viszont szereti, és ha kék a fény, akkor az egyenruha lilának fog kinézni, amit elbűvölőnek találna, hogy sokkal érdekesebb, látványosabb egyenruha lenne, mint amilyet eddig megszokott. hosszú évek.

Összegezve mindazt, amit a szűkölködőknek sikerült Cecília lakásba költözéséig megcsinálni, sok meglepetés ért, és minden szobában sár a padlón, ételmaradékok, ottfelejtett tárgyak, de lakható lakás, elég meleg van, néhány szobában működik a tévé, a hűtő, az internet, és reméljük, működni fognak tovább, nincs vége, mivel novemberben fúj a szél, minden tönkremegy, és a bérlők a hibásak, a vezetékek régiek, hogy hőérzékenyek, hogy egy rakás technikai részlet, amitől megborzongunk, nincs értelme, megnehezítik az életünket, és fontos lenne, hogy mindenhez hozzáférjünk, amíg a teljes összeget fizetik. ár, nem fele vagy negyede. Miért kapjon rossz jegyeket a gyerek, mert nem fejezte be hajnali kettőig az érettségi dolgozatát, miért kellett volna megromlott az étel a hűtőben, mert nem állandó az áram, a hűtőben el van szedve az étel és büdös, a a gyermek megeszi, majd szüksége van rá az iskola vagy a meditáció alóli felmentés alól, hogy nem tudja magát olyan állapotba hozni, amelyben van? Miért kell neki pótolnia ezeket az órákat? Szándékosan kihagyták? Vajon szándékosan nem azt tette, amit mások elvártak tőle, vagy nem volt módja? Igen, inkább mondd meg nekünk, ki akar ítélkezni mások felett, akik nem. Manapság, ha nincsenek egyenlők, nem tud.

Kevesen vannak, akik igazán megértik, leülnek és elemzik a helyzeteket. A vagyontalanoknak mindenre ugyanolyan esélyekkel kell rendelkezniük, mint a vagyonosoknak. Ez nem lehet akadály. Ha felvételt akar adni a biológiára, és meghibásodik az internetje, hogyan tekinthet meg speciális értekezéseket? A szülőknek gondoskodniuk kell a gyermek tudás- és kiteljesedési igényéről. A szülők vigyázzanak, nem ez a probléma. A probléma ott kezdődik, hogy ki tudta olyan jól, hogyan kell mindent beállítani. Cecilia, ha törődik gyermeke jövőjével, fossza meg őt néhány kifogástól (aki bocsánatot kér, önmagát vádolja), a "talán túl egyszerű" senki által meg nem emésztett magyarázatoktól, amiket évek és évek múltán ad majd ki. Tedd meg neki a szívességet, és költöztesd át egy olyan városba, ahol több lehetőség kínálkozik, ne hagyd, hogy olyan helyzetekbe kerüljön, amelyeket egykor megbánni fog.

Еще ...

Poem

N-am de ce să tot fiu rupta neîncetat de oameni ,ce nu știu în a repara o inimă dură. Doare să crezi,că toți îți vor binele,Lasă măcar ești tu baza vieții tale,Uneori ne frământăm ca un aluat..nici cum nu reușim în a pune puțină iubire,că sunt oameni ce vor să fie fericiți ca ai ales ce vor doar ei,nu e metaforă, doar o realitate, fa  ce-ți place

Și lasă în urmă doar acele  " vise negre" ce-s  de tot moarte.

 

Еще ...

Plimbare cu motocicleta în turcă

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Cecilia'nın A sınıfı ehliyetini aldığı günden bu yana hayatı bir süredir ilginç bir değişime uğradı. B ve C kategorileri için de bu puana sahipti, ancak A için bu onun için gerçekten yeni bir deneyim. Sınav stresliydi, özellikle de yoldayken, ancak bu çaba, günün veya gecenin herhangi bir, istediği, istediği yerde osurma özgürlüğüyle ödüllendirildi. Özgürlüğünün önündeki tek engel motosikletin hiçbir aksamasının olmamasıdır. Cecilia'nın neden bir eke ihtiyacı olsun ki? Güzel soru... yani, bilmiyorum, belki onu pazardan alışveriş yaparken taşımak, tarlalara bakmak için oğlunu tarlalarda gezdirmek, karahindibalarla dolu çayırların ve daha birçok pastoral manzaranın resminin tadını çıkarmak için. , yatağını Jysk'ten alıp koymak için (bir kısmı ekte). Onu yanlış anlamayın, Cecilia pratik bir insandır, ataşmanı motosikletin bir uzantısı olarak görüyor, sanki arabayı kendisi kullanıyormuş ve arka koltuk varmış gibi, şu anda sadece iki koltuklu bir araba gibi geliyor. Koltuklar. Olaylara perspektiften bakan Cecilia motosikletle en yakın araba servisine gidiyor.

Oradaki uzmanlarla konuşuyor, ona seçenekleri, her ataşman modelinin fiyatını gösteriyorlar. Cecilia oturuyor ve eklenti modelleri listesine bakıyor. Tüm fiyatları tartarak kendisine en ucuz görünen ataşmanı seçiyor. Adam ona istediğinin bu olduğundan emin olup olmadığını, birkaç müşterinin onu satın aldıktan sonra şikayet ettiğini, motosikletten tamamen ayrılması gerektiğini, insanları ve nesneleri taşımak için ona güvenemeyeceklerini, bunun sadece bir şey olduğunu sordu. çok fazla gürültü yaptılar (hiçbir şey hakkında o kadar çok gürültü yaptılar ki), aldıklarına pişman oldular, her zamanki gibi birkaç kez servise gitmek zorunda kaldılar vb. İstediğinin bu olduğuna kesinlikle inanan Cecilia, kararını verdiğini ve hiçbir şeyin ve hiç kimsenin tercihini değiştiremeyeceğini söyledi. Araba servisinin sahibi onunla aynı fikirde oldu ve ataşmana benzer ancak daha kaliteli bir model sipariş etti. Hollanda'dan geldiği için kendisine ait olana kadar beklemek zorundaydı. Cecilia'nın hiç acelesi yoktu, motosikletinin bir ataşmana sahip olacağı konusunda çok heyecanlıydı. Neyse ki çok enerjikti, vitamine ihtiyacı yoktu, geceleri de uyuyamadı, aşırı coşkudan, belki araba servisinin sahibi onu arayıp ataşesini almaya gelebilirdi.

Bir ay sonra araba servisinden parçanın hazır olduğuna ve motosikletle birlikte gelip yanlara takabileceğine dair bir e-posta bildirimi alır. Cecilia bazı karanlık halkalarla geldi, çok uzun zamandır mümkün olan en kısa sürede hazır olmayı umuyordu. Mısır tarlasına üç kez girecekti. Ama sorun değil, hiçbir sıkıntı yaşamadı, araç servisine sağ salim ulaştı. Oradaki adamlar onu ona taktı, tam oturdu, sallanmıyordu, şüphelenecek bir şey yoktu. En azından Cecilia ilk bakışta öyle düşünüyordu. Ancak deneyimin nasıl bir his olduğunu görmek için ataşmanla motosiklete bile binmedi. Eve gitmek için motosikleti çalıştırdı. Eve giderken, ataşmanı taşımanın biraz zor olduğunu, özellikle de ihtiyaç duyduğu yere, sola, sağa dönmek zorunda kaldığında, motosikleti kullanmanın daha da zorlaştığını hissetti. Ancak bu durumun onu cesaretlendirmesine izin vermez, her ataşeyle birlikte gider, ta ki oldukça trajik bir olay fikrini değiştirmesine neden olana kadar.

Sıcak bir ağustos akşamı civardaki hipermarkete alışverişe gitti. Lazanya yapmak için ihtiyacı olan her şeyi aldıktan sonra, aldığı ürünlerin bulunduğu çantayı ek parçaya koydu. Engebeli bir yolda yürürken mağazanın otoparkından ayrıldı, çünkü kenar mahallelerde yaşıyor ve yollar böyle, bir noktada sanki taşıdığı uzatma çıkmış gibi tuhaf bir şey hissetti. Hiç de hatalı değildi. Ataşe mısır tarlasına geldi, bütün ürünleri ovadaydı. Bu koşullar altında hâlâ Dr. Oetker'in lazanyasını nasıl hazırlayabilir? Cecilia şaşkına dönmüştü; çanta yerine bir insan da olabileceğini düşündü. Bu pervasız arzusunun sonuçlarından hoşlanmadığı için yerel basına ilan vermiş, ataşeyi fahiş fiyata, parayla da hazır lazanya almış.

Еще ...

Proiect de construcții plus câteva inepții în italiană

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

 

Progetto di costruzione più alcune sciocchezze

 

Cecilia e suo marito stanno progettando di trasferirsi in una nuova casa. Continuavano a cercare su Internet annunci di agenzie immobiliari. In linea di massima non è complicato quello che vogliono, un appartamento con tre stanze, due bagni, un soggiorno, due balconi, di quelli scoperti, che non abbiano muri né finestre (perché a Cecilia piace stare al sole, ad abbronzarsi), una cucina, ma anche uno spazio per riporre le scatole delle scarpe. Da questo spazio di archiviazione partono la maggior parte delle discussioni, il marito di Cecilia non è d'accordo. Pensa che il posto di quelle scatole potrebbe essere proprio sul balcone. Inoltre, lo spazio di archiviazione non gli avrebbe permesso di ampliare il bagno con un'amaca. Praticamente l'uomo desidera un bagno open space.

Si guardano intorno, cercano offerte, ne notano una piuttosto vantaggiosa, un trilocale come desideravano, ma non nella zona centrale della città, ma da qualche parte in periferia, nella zona nord-ovest della città. La location non soddisferà del tutto il bisogno di sole e di tepore di Cecilia, ma che farci, non possiamo averli tutti, dobbiamo comunque rinunciare ad alcuni criteri di selezione che avrebbero voluto per la loro futura Casa.

Mercoledì andranno verso le 9 per parlare con i costruttori. Ma, fin dall'ingresso, Cecilia ha una strana sensazione. L'uomo le chiede perché non sarebbe bello restare lì. Comincia con una serie di ragioni: che è lontano dall'asilo del ragazzo, dalle sue lezioni di pianoforte, dal municipio, dal salone di bellezza che frequenta, da qualsiasi negozio del genere dove possa fare la spesa.

A tutto questo il marito dà una risposta molto "intelligente":,, ci sono i mezzi pubblici". Cecilia nervosa:,, Allora non mi aiuti a spostarmi da un posto all'altro?".

Ancora il marito di Cecilia ha una battuta che fa meravigliare di quanto sia fedele e devoto come marito: "Hai il permesso per tutte le categorie, non ti viene proprio voglia di andare in motorino, ci sono dei taxi che puoi chiamare a qualsiasi ora del giorno e della notte." Cecilia è ancora più accanita:,, Sai una cosa, mi sono fatta le patenti da sola, per dimostrare a me stessa che posso, che colpa ho se nel traffico ho avuto di tutto, come te, chi vuole davvero scontrarsi con me? Ho paura di così tanti partecipanti al traffico." Il marito le dice, con voce timida: "Va bene, ti aiuto con i viaggi".

Per il momento le cose si sono calmate, i due vanno a parlare con i costruttori. Danno loro una pianta dell'appartamento, così potranno vedere più nel dettaglio tutti i dettagli architettonici. Il marito vede il bagno più piccolo e vorrebbe renderlo uno spazio aperto. Esordisce Cecilia, con voce critica e moralizzante: "Non capisco perché ti serve un bagno open space?" Dove hai già visto questo modello di bagno? Al pub?!!"

L'uomo dice che la vuole perché ha idee innovative, non conservatrici, per vedere le cose unilateralmente come Cecilia, per avere tutte le pareti ben disposte, per non venire inclinate a 95 gradi e che il bisogno di perfezione di Cecilia lo congestiona, lo blocca , sembra che tutto sia stagnante a causa delle sue preferenze tipiche.

Cecilia arrossisce, tace, ma nota le cose. Cecilia dice:,, E mi sembra che manchino tante cose, non rimarrei qui, è uno spazio vuoto."

I muratori gli dicono: "Adesso è vuota, perché non ci sono oggetti, siamo riusciti a malapena a costruire i muri, quando ti trasferirai qui, vedrai che la casa inizierà a prendere forma, la decorerai come preferisci, personalizzerai , e tutto il resto."

Cecilia parla con suo marito, vuole convincerlo a rimandare il trasloco finché suo figlio non avrà finito la scuola materna perché è un ragazzo molto emotivo e qualsiasi cambiamento importante potrebbe avere un impatto spiacevole sul suo rendimento scolastico.

Il marito non è d'accordo, rifiuta la proposta di Cecilia e promette ai costruttori che si trasferirà non appena l'appartamento sarà costruito, arredato, intonacato. Accettano tuttavia che lo spazio per riporre le scatole da scarpe sia nel bagno open space.

Cecilia cede, vede che tanto non ha nessuno con cui parlare, ha un'ultima richiesta prima di lasciare l'appartamento dei nonni e cioè: stare attenta a tutti i 20 quadri dei nonni, non perderli, non non scheggiargli il telaio quando li tira fuori dall'auto e li porta all'appartamento. Promette che starà attento, che non li farà cadere, non li graffierà, non toccherà la ringhiera e così via.

Arriva il giorno del trasloco, di venerdì, non è nemmeno andato a prendere il bambino all'asilo, non ha la bussola nella borsa, né le mappe, né l'applicazione "Mappe" installata sul telefono, deve indovinare dove la nuova casa è Se riesce a casa bene, altrimenti dorme per strada.

I quadri di Cecilia, quelli poveri, stanno nel baule accanto a due bottiglie d'acqua Aqua Carpatica, un sacco pieno di scatole di Cremșnit, un altro sacco con otto pacchi di farina, un acquario, non so quante scatole di tovaglioli, stracci e tutto il resto.

Mentre li trasporta, fa attenzione a ogni passo che fa, ma poiché ne ha cinque in una mano e cinque nell'altra, graffia la cornice di un dipinto che tiene nella mano destra. Cecilia non sospetta cosa sia successo finché suo marito non lo inchioda al muro. Cecilia con la sua vista agile, occhio d'aquila che nota anche il più piccolo difetto a +1,75 diottrie, vede il graffio. Dice all'uomo:,, Domani voglio che tu vada al negozio cinese nel piccolo mercato e compri una montatura nuova ma ancora dorata come questa. Non posso guardare questo dipinto, l'hai rovinato con la tua disattenzione!" E davvero, che fortuna era quella? Era solo un dipinto di gatti pelosi.

Il marito le chiede:,, Ma non si può riparare con la colla?" Cecilia seccata da tanta inettitudine,,, No, non si può riparare con la colla. È graffiata, non manca un pezzo della cornice... "

Il marito riflette fuori sulle parole di Cecilia:,, Una donna che non sa nemmeno quello che vuole, non vuole la colla, le do le ragioni per volere la colla." E passa a gesta ancora più coraggiose, rompe l'acquario Cecilia vede tutto dal balcone, le manda un messaggio al telefono per comprare anche un nuovo acquario dal negozio cinese ed eventualmente nuovi pesci dal negozio di animali, mentre lei fatica a rianimare tutti quelli che erano in quell'acquario, metterli alla spina, sotto il getto d'acqua e in un vaso di fiori.

Cosa fare? Il marito di Cecilia avrebbe dovuto sapere che "la fretta rovina il lavoro".

Еще ...

Moștenire în turcă

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

 

Miras

 

Bugün özel bir nesneden, hâlâ evin tavan arasında bir şeyler saklayan bizler için çok değerli olan bir nesneden, daha doğrusu fötr şapkadan bahsedeceğiz. Bavyera şapkası, inkar edilemez tarihsel öneme sahip bir şapka, beş vaftiz, iki mezuniyet, birkaç düğün ve hepsi bu. Sadece birkaç neslin sahip olduğu şapka, ancak giymek için giydiklerini sanmıyorum, uzun zaman önce artık giyilemez durumdaydı. Daha önce de belirttiğim gibi, hissedilir, mavidir (elektrik mavisi veya kraliyet mavisi) ve yan tarafına bir tüy iliştirilmiştir.

Cecilia'nın büyük büyükannesi onun mümkün olan en iyi koşullarda tutulması konusunda ısrar etti. Olan bir şey oldu, sadece zaman geçti ve artık eskisi gibi değil, eskisi gibi oturmuyor. Mavinin tonu bile artık canlı değil, daha perişan, eski, tozlu. Vintage kıyafet fikirleri için harika olurdu, ancak bunun dışında sadece koleksiyon için güzel kalmasını sağlayın.

Şu ana kadar şiirsel bir şekilde anlatılan şapkanın büyük bir kusuru gizlediğini, daha doğrusu bir güve ailesine ev sahipliği yaptığını öğrenmek Cecilia için hiç de küçük bir sürpriz değildi. Şunu kabul edelim ki, birisi şapkayı miras olarak aldığında, sadece şapkayı almaz, aynı zamanda ona güveler de bulaşır.

Bir aile şapkanın içinde yaşayacaktı. Aile?, o kadar çok?, belki hanedan, aynı zamanda bir kralı ve bir hükümdarı var ve tam teşekküllü bir monarşi için ihtiyaç duyduğu hemen hemen her şey var. Ama insan bunu nasıl beğenebilir? Ne zamandan beri naftalin yok? Pronto ne zamandan beri haşere kontrolü için kullanılıyor? Öfkeli ve düşünceli Cecilia kendine sürekli bu soruları sorar. Herkesin gösterdiği özene rağmen şapka bu hızla parçalanıyor. Eğer o büyük büyükanne bilseydi ve hayatta olsaydı çok kızardı. Cecilia, ihtişamını başka bir zaman geri kazanmak için bir çözüm düşünerek oturuyor ve oturuyor.

Buldu, ne yapacağını biliyor, onları öldürecek bir çözüm bulacak, öldükten sonra malzemenin sökülmek istenen kısmını alıp kesecek.

Açıkladığım şekilde ilerleyin. Ancak kesilen kısmı daha fazla oynatıp derinleştirerek makasla malzemenin diğer tarafına ulaşır. İyi insanlar, dört nesildir buna sahipsiniz, birisinin size bıraktığı bir varlığa nasıl sahip çıkacağınızı nereden biliyorsunuz? Bunu sana omuzlarına bir sorumluluk yüklemek için vermedi, çok beğendiği bir şeye sahip olmanın senin için iyi olacağını düşündüğü için verdi. Ciddiyet sınırını gerçekten aştın! Şapkanın kendisini pek umursamadığınızı anlıyoruz, ama aynı zamanda onu size emanet eden büyük büyükannenizi de umursamıyor musunuz?

Cecilia, şapkanın orijinal rengine benzer bir iplik kullanarak dikiş dikmeye başladı. Amaç ne? Ne renklerde ne de kelimelerde mükemmel bir eş anlamlılık yoktu, ne yazık ki renk eşsizdi, yeri doldurulamazdı. +1,75 diyoptrideki Cecilia bunun aynı renk olduğunu düşünüyor. Başka ne diyebileceğimizi bilmiyoruz... niyet iyiydi... "ihtişamını bir kez daha geri vermek", ama aşırı gayret nedeniyle sonuç biraz hatalı oldu. Cecilia, takdir ediyoruz onu giydin, dezenfekte ettin, temizledin, bakımını yaptın, ki bu her zaman takdir edilir, ama keserken bu kadar eğlenmeseydin yine de çok iyiydi. Her şeyde dengenin olması her zaman tavsiye edilir. Eylemlerimizi, kararlarımızı ölçmek neden iyidir? Çünkü diyelim ki araba kullanıyoruz ve dönmemiz gerekiyor, önümüzde bir viraj var, hızımızı ölçmeliyiz (çünkü çok fazlası bizi yoldan çıkarabilir, yoldan sapabilir) yolumuz), o virajı hangi arzuyla geçmek istediğimiz, ne kadar süreceği, ne kadar hızlı, ne kadar uzman, ne bilmem ne olduğu önemli değil.. önemli olan ne kadar uyumlu ve ne kadar güvenli olduğumuzdur. Her şeyin üstesinden gelmeyi biliyoruz.Kimse bizi alkışlamıyor, biz sadece kendimiziz ve alkışa ihtiyacımız yok.

Aynı şekilde, bu durumda da, eğer sevgili Cecilia'mız onu tamamen iyileştirmeyi bu kadar şevkle istememiş olsaydı, miras kalan şapka bozulmadan kalabilirdi, müdahalelere, onarımlara, yeniden dekore edilmeye, rötuşlanmaya ihtiyaç duymazdı. Ayrıca, bazı şeylerin işe yaraması için çoğu zaman radikal bir değişiklik gerektirmediği de göz önünde bulundurulmalıdır; yalnızca kısmi veya sadece dörtte biri de aynı derecede yardımcı olabilir.

Cecilia...Cecilia...ya senin elin emin değildi ya da şapkayı çok önemsiyordun.

Еще ...

Plimbare cu motocicleta în norvegiană

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

 

Motorsykkeltur

 

I en tid nå, den dagen Cecilia fikk sin A-lisens, har livet hennes tatt en interessant vending. Hun hadde det også for kategori B og C, men for A er det virkelig en ny opplevelse for henne. Eksamenen var stressende, spesielt den på ruten, men innsatsen ble belønnet med friheten til å fise hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindringen for friheten hennes er det faktum at motorsykkelen ikke har noe stikk. Hvorfor skulle Cecilia trenge et vedlegg? Godt spørsmål...vel, jeg vet ikke, kanskje for å bære henne på shopping fra markedet, for å gå sønnen hennes på jordene for å se på jordene, for å nyte bildet av engene med løvetann og mange andre bukoliske landskap , for å hente madrassen sin fra Jysk og legge den (en del av den i vedlegget). Misforstå henne rett, Cecilia er en praktisk person, hun ser på festet som en forlengelse av motorsykkelen, som om hun kjørte bilen og det var et baksete, at det for øyeblikket føles som en bil med bare. Cecilia, ser ting i perspektiv, kjører motorsykkel til nærmeste biltjeneste. Hun snakker med ekspertene der, de viser henne alternativene, prisen for hver festemodell. Cecilia sitter og ser over listen over festemodeller. Med en vekt på alle prisene velger hun det vedlegget som syntes hun var det billigste. Mannen spør henne om hun er sikker på at det er den hun vil ha, at flere kunder klaget etter å ha kjøpt den, at den måtte løsnes helt fra motorsykkelen, at de ikke kunne stole på at den skulle frakte folk, gjenstander, at det bare var lage mye bråk (så mye ståhei om ingenting), at de angret på at de kjøpte den, at de måtte gå til tjenesten flere ganger, som vanlig, og så videre. Cecilia, fast overbevist om at dette var den hun ville ha, sa at hun hadde bestemt seg og ingenting og ingen kunne endre preferansene hennes. Eieren av biltjenesten var enig med henne og bestilte en modell som ligner på festet, men som var av høyere kvalitet. Den måtte vente til den var hennes, for den kom fra Holland. Cecilia hadde det ikke travelt, hun var veldig spent på at motorsykkelen hennes uansett ville ha et vedlegg. Heldigvis var hun veldig energisk, hun trengte ikke flere vitaminer, hun sov ikke om natten heller, av for mye ekstase at kanskje eieren av biltjenesten ringer henne for å komme og hente attachéen hans.

En måned senere får hun et e-postvarsel fra biltjenesten om at delen er klar og hun kan komme med motorsykkelen for å feste den på sidene. Cecilia kom med noen mørke sirkler, for lenge hadde hun håpet å være klar på kortest mulig tid. Han skulle tre ganger inn på kornåkeren. Men det er greit, han led ingenting, han kom trygt frem til biltjenesten. Mennene der passet den til ham, den passet bra, den vinglet ikke, det var ingenting å mistenke. Det trodde i hvert fall Cecilia ved første øyekast. Men han kjørte ikke engang motorsykkel med vedlegg for å se hvordan opplevelsen i seg selv føles. Han startet motorsykkelen for å reise hjem. På vei hjem følte hun at festet var litt vanskelig å bære, at motorsykkelen ble vanskeligere å håndtere på grunn av det, spesielt når hun måtte svinge, venstre, høyre, hvor hun måtte. Hun lar imidlertid ikke dette ta motet fra seg, hun går hele tiden med attachen, helt til en ganske tragisk hendelse får henne til å ombestemme seg.

En varm augustkveld gikk han på shopping på hypermarkedet i området. Etter å ha fått alt han trengte for å lage lasagnen, la han posen med de kjøpte produktene i vedlegget. Hun forlot butikkens parkeringsplass, mens hun gikk nedover en humpete vei, fordi hun bor i utkanten og det er slik veiene er, på et tidspunkt kjente hun noe rart, som om tilbygget hun bar på hadde gått av. Han tok ikke feil i det hele tatt. Attachen ankom maisåkeren, alle produktene hennes var på sletta. Hvordan kan hun fortsatt tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forholdene? Cecilia ble stum, hun tenkte at i stedet for sekken kunne det like gjerne vært en person. Hun likte ikke konsekvensene av sitt hensynsløse ønske, så hun annonserte i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og kjøpte en ferdig lasagne for pengene.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Melancolie de George Bacovia în engleză

Melancolie

 

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

 

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

 

Melancholy

 

What shouting, what groaning in autumn ...

And how wildly the forest hums -

A horn resounds in the hollows,

And a sadder lament begins.

 

- Listen carefully now, my darling,

Don't be alarmed and don't weep -

Listen and hear how the hard earth

Is calling to us, from deep.

Еще ...

,, Uită nostalgia" în spaniolă

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia!

 

¡Olvídate de la nostalgia!

 

La lágrima de la nieve entre las campanillas.

Siempre tiene un propósito,

Es un eco del invierno que ha pasado,

Lo que ya no despierta un sueño perdido.

 

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

 

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

 

Un viejo amor deja recuerdos,

Pero también abrir caminos a nuevos amores.

El sol aparece a veces sonriendo.

 

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

 

Olvídate de la nostalgia,

Es un tema pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

 

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

 

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

 

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

 

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

 

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

 

¡Olvídate de la nostalgia!

Еще ...

Pește preistoric în maghiară

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Őskori halak

 

Ausztrál kutatókból és űrkutatókból álló csapat megkockáztatta, hogy részt vegyen egy olyan küldetésben, amelyről korábban nem is hallottak, nevezetesen az új Kepler 170 rakétával való utazásra. A rakéta valójában egy prototípus, még fejlesztési fázisban tesztelik, de megígérte, hogy jutalmat kapnak bátorságukért, ha épségben visszatérnek a Földre.

Vállalva azokat a kockázatokat, amelyeknek ki vannak téve, felismerve, hogy lehet, hogy nem látnak újra napvilágot, elfogadták a kihívást, mindent magukkal vittek, amire szükségük volt, kétféle felszerelést kaptak (egyet arra, amikor a rakétában vannak, és egy másikat, amikor hold lesz, és fel kell jutniuk a Jupiter Europa holdjának felszínére). Küldetésük célja az Európa égitest feltárása és elemzése, amelyről több elmélet is hallható, de lényegében semmi konkrétum. Annál nagyobb a rejtély, hogy ezt az "Európa" nevet kapta, egy nagyon általános név, mert ott van Európa kontinense és az Europa FM megalakulása, de látok valami ismerőst ebben a névben, nem sugallja valahogy a gondolat, hogy életformák létezését ígérheti, legyenek azok akár mikroorganizmusok? És ha igaz, akkor: Hogyan nézne ki egy nap az Európán?, Hány óra van ott egy nap?, Mi lenne az átlaghőmérséklet? , Van-e ott valami különleges színű az égbolt, például hogyan látunk a Földön?, Vannak évszakaik, vagy örök tél?, Tekintettel arra, hogy vizes bolygó, van-e apály?

Bátor kutatóink minden kérdésre választ adnak. Az irányítótorony gondoskodik arról, hogy minden szükséges ellenőrzés megtörténjen a felszálláshoz és a motorok beindulásához, a légcsavarok egyre gyorsabban pörögjenek, és lekapcsoljanak. Átjárják a Föld bolygó légkörének minden rétegét, megrázzák, ahogy csak tudják, már a szemüket sem tudják nyitva tartani és elhagyták a légkört. Most a rakéta még mindig Európa felé halad, de lassabb ütemben, mintha lebegne, amit valójában csinál.

Útjuk összegzéseként elmondom, hogy egy hónap után érkeztek Európába, egy olyan hónapban, amikor csak tonhalkonzervvel, a napi étkezést helyettesítő kapszulákkal élték túl, kiszáradtak és csökkent a csontsűrűségük. Egy hónapja nem fürödtek, de a siker áldozatokat követel.

Megérkeztek, kiszálltak a rakétából, Európa befagyott óceánjának felszínén sétáltak. A bokája megcsúszásának és kificamításának veszélye nem olyan, mint a jégpályán, mert a gravitáció nem olyan, mint a Földön, hébe-hóba megérintem a lábammal a felületet, nem állandóan, inkább ugrásszerű séta. Egy lézerrel, amely megolvaszt, felforral, cseppfolyósít bármilyen anyagot, lyukat ütöttek Európa felületén, hogy mintákat, életre utaló bizonyítékokat vegyenek ki. Ezután egy elektromos rudat helyeznek be a lyukba. Amikor lényeket észlel, elindít egy hálót, amelyben elkapja őket. Még negyed óra sem telt el földi időben, hogy már elkaptak valamit. Mi értelme van csapdába esni, ha nem tud kiszabadulni abból a lyukból, mert az túl kicsi? A felfedezők kinagyítják a lyukat a lézerrel. Kihúztak egy nagy állatot, körülbelül akkora, mint a hírekben szereplő partra vetett bálnák. Beraktam egy akkora inkubátorba, és beviszem a rakétába.

Eléggé zsibbadtnak tűnik, már haldoklik attól, hogy elvitték természetes élőhelyéről.

Az egyik kutató atlaszt készít az Európán élő tengeri állatok anatómiájáról. Nézd meg azt a halat, úgy néz ki, mint egy keszeg és egy harcsa kombinálva. A száj elég érdekes, az orra szögletes és bajuszos.

Először azt hitték, hogy ez egy ritka faj a Felinae Purcicae natāre királyságból, de miután vérre szúrták, a DNS-teszt eredménye enyhén szólva megdöbbentő volt.

A kutatók egy fagyott óceáni macskát tartottak fogságban, különösen az édesvízi Nebelungot. Egyike volt azon kevés víz alatti nebelungoknak (úgy tűnik, elég öregnek), akik valójában az Europa hold csendes vizében élnek. Szürke volt, mint a Nebelung macskák a Földön. Hal alakú, de az atlasz szerint macskaféle lenne. Tehát nem lehet más, mint egy fóka, ha macska és hal tulajdonságokkal is rendelkezik.

Еще ...

Ceas rezistent la apă în maghiară

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Vízálló óra

 

Gyönyörű januári kora reggel van, Suceava megye egyik legrangosabb műszaki főiskoláján vagyunk, ahol jeles angoltanárunk, Cecilia (nem tudjuk a vezetéknevét) a fürdőszobában van. Pontosabban a tanári mosdóban, a női részlegben. Durván indul a nap a telefonon beállított 4-5 ébresztő után, egy 12:30-ra, egy másik 2:40-re, még kettő a fiának, és még egy hajnali 4:50-re. Az első kettő antibiotikum szedése volt, miután Staphylococcus aureusszal és nem tudom, hány egyéb nozokomiális és gram-pozitív baktériumtörzstel fertőződött meg, amit fia hozott neki az óvodából, az utolsó riasztás az volt, hogy időben megérkezett a állomásra és busszal a középiskolába (aki nem ismerné, Cecilia ingázó, 15 év közlekedési tapasztalattal). Normális esetben Cecilia kérhetett volna szabadságot, amíg jobban nem érzi magát, felépül, energikusabbá válik, de ismeri, tudja, hogy van. Csak olimpikonokat akar, azt akarja, hogy mindennek értelme legyen, amit csinál, szereti a tantárgyat, amit tanít, és nem csak ez, meg akarja reformálni ennek a tantárgynak a tanítását, sőt hajlamos forradalmasítani és javítani a tanítást, amíg el nem hoz. a művészet szintjére. Azért választotta a túlórázást abban az államban, ahol van, mert tudja, hogy idén abban a gimnáziumban rendezik az olimpiát, ahol tanít. Ma reggel azonban Ceciliának nem igazán volt ideje magával foglalkozni, ezért kellett először mosdóba mennie. Az összes szempillaspirálja szétterült, a páralecsapódástól, szerencsére nedves törlőkendővel letörli a felesleget. Aztán a szárazokkal fújni kezdi az orrát, szegény meg fújja, hogy a szomszéd kabinokban a tanárok is szórakoznak. Esik a következő megjegyzések: "Tudod Cecilia, van egy fűnyíróm, amivel vágom a dzsungelt a ház körül, és pontosan ugyanazokat a hangokat ad ki." Kedves tanártársak, mutassatok empátiát, és ne röhögjenek Cecilia problémáján, hogy nem vicc a keringő mikrobákkal, amelyekben folyamatosan megjelennek, mint gombák az eső után, nekem az a benyomásom, hogy közeleg a világvége, de ez a valóság, én vagyok az ökológiai egyensúlyhiány, a környezetszennyezés és a baktériumok megjelentek. És a globális felmelegedés segíti a boldogulásukat... Különben is...Cecilia annyi szenvedéllyel fújja az orrát, mint bármi mást, nem segített néhány könyvben, amire szükségem volt 10000 évvel ezelőtt? Persze igen, de azt akarom mondani, hogy az ő házánál nem látszik a falak színe, a vakolat, vagy ha festményei vannak, akkor a csillárig könyvei vannak. És így néz ki a lakás szinte minden szobája. Elég hamar megértettem, hogy szenvedélyesen szereti, amit csinál, és jól tette. Nehéz szenvedélyt találni bármiben, bármiben, szerintem semminek nincs értelme, vagy talán tovább kell keresnem, amíg meg nem találom.

Visszatérve történetünkre, Cecilia kifújja az orrát, kidobja a szövetet, miután megtelt váladékkal és vérrögökkel, vizet szív. Sajnos a papírzsebkendővel együtt a lefolyóba került, és a karcsú, modern órával együtt, amit egy barátjától kapott a szeptemberi születésnapjára. Lecsúszott a csuklójáról, mert fölösleges kapkodásában (egyébként ő ért oda először) nem nyomta eléggé a markolatát. Hogy egy kis szövegkörnyezetet adjak, az óra hőálló karkötővel rendelkezik, amely sikeresen ellenáll a víznek, a dobozon legalább az állt, hogy "500 ATM vízállóság". A japán gyártók nem hazudtak a Cecilia viselt termékének minőségéről, egy Casio G-Shock karóra, női kézhez kissé túl nagy, fekete, kerek számlap, kék arab számokkal az órákat mutatja. Ellenáll, ma is ép, csak az, hogy a csatornán keresztül más nyomvonalú volt, és a Suceva vízbe ömlött, ahelyett, hogy mindenhová elkísérte volna. Cecilia pánikba esik, hirdetést ad fel az újságba, városszerte plakátokat rak ki az óra képeivel, jutalmat ígérve, ha megtalálta.

Egy hónappal a keresés megkezdése után értesítik, hogy megtalálták, és követelni kell. Megérkezik abba az irodába, beszél a pultnál lévő hölggyel, aki átadja neki az órát. Cecilia nem igazán tudja, hogyan reagáljon, ez az órája, és mégis olyan, mintha eltűnt volna. Mióta van a vízben, ahol minden kiömlött, katonaszöld színt kapott, otthon megpróbálja leszedni, vagy csipesszel, vagy körömreszelővel, vagy mosószerrel, vagy bármilyen más tisztítószerrel megtalálhatja. Komolyra fordítva a szót, nem is úgy tűnik, hogy az az óra, ami elsőre annyira tetszett neki...

Еще ...

Prea multă sensibilitate în italiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Troppa sensibilità

 

La scarsa sensibilità è positiva a modo suo. È bene essere sensibili, esprimere il proprio rammarico quando qualcuno ha vissuto avvenimenti meno piacevoli, stare con lui, ascoltarlo, rassicurarlo, comprenderlo, alleviare le sue sofferenze, sospirare con lui, piangere con lui. avvolgerli quando hanno freddo, fasciarli quando il gatto li ha graffiati (che è stata anche colpa loro se li ha graffiati, perché non sanno come giocarci), mettergli addosso un impacco di ghiaccio dal frigorifero per una distorsione alla caviglia, asciugargli le lacrime, dargli medicine per abbassare la febbre, balsamo per le labbra per evitare che si screpolassero, disinfettargli le cuticole sanguinanti quando non sapevano come fare la manicure, volevano avere le unghie più lunghe che avevano naturalmente, perché è la moda, e adesso hanno solo sangue addosso, mettiamo le zanzariere, così non le mordono tanto, non succhiano il sangue, non trasmettono la malaria o la febbre gialla, prendiamo degli insetticidi, se insistono ancora ad entrare in casa, prendiamo anche un ventilatore per diffondere l'odore degli insetticidi, teniamo la finestra socchiusa in modo che non entrino le zanzare ed esca l'odore dell'insetticida. Regoliamo la caldaia per dare anche acqua calda, non solo fredda, perché poi servirà ancora più attenzione. Le economie non tengono realmente conto dei bisogni individuali delle persone, sono più un bisogno egoistico di un uomo.

Non lesiniamo nemmeno sugli integratori che rinforzano il sistema immunitario, come la vitamina C, che ha un delizioso sapore di limone e non costa troppo, è conveniente, puoi ottenerla con una semplice limonata, quindi non abbiamo motivo di astenerci dall'acquistarla .

Prendiamole camicette spesse e morbide, buone solo per stare a casa. Prendiamo la loro maschera per la cura del viso, maschera che previene la comparsa precoce di zampe di gallina e rughe d'espressione. Siamo troppo giovani per avere le rughe!

In generale, la sensibilità è sorella della generosità e della cura, ma cosa facciamo quando va fuori controllo, raggiunge nuove vette, non ha limiti? È ancora una sensibilità benefica, sana e ben compresa? No certo che no. Già qualcosa nel nostro modo di essere scricchiola, e questa sensibilità è il sintomo principale. Sarebbe opportuno porsi delle domande: "Perché sono così?", "Sto esagerando?", "Cosa mi fa avere reazioni così intense di fronte a cose essenzialmente banali?"

Troverai la risposta persa da qualche parte nel tuo passato. La sensibilità di cui parliamo deriva da un episodio di vita traumatico? Non hai impiegato tutto il tempo previsto in un esame e da allora hai deciso di mollare tutto, pensando che non abbia più senso? Non ti sono state date le opportunità che speravi? Non sei riuscito, a causa delle circostanze, a fare qualcosa che avevi deciso di fare? Se la risposta è "sì" ad almeno la metà di queste domande, allora non stiamo parlando esattamente di sensibilità, ma di una reazione avversa a cose accadute, che ci hanno ferito momentaneamente e hanno lasciato dietro di sé una ferita completamente non rimarginata.

Come si potrebbe rimarginare una ferita del genere? Grattandolo sempre di più. Seduti e analizzati, da dove viene quella rabbia accompagnata da sensibilità? Hai avuto il coraggio di andare a non so quale università svedese. E a 19 anni ci vuole proprio coraggio, per prendere il volo, per lasciare la casa dei propri genitori, da una cittadina di provincia, appunto, a un grande polo universitario. E lì cosa vedere, la strada verso il successo e le facoltà interessanti da trasmettere nel CV, non è solo cosparsa di momenti sereni, che lei è una a cui piace urlare, urlare, umiliare gli studenti per non pronunciare perfettamente questa lingua del nord - germanica, che non conosco perfettamente i tempi verbali, che non padroneggio la grammatica e la sintassi... ancora perfetto? Non so nemmeno cosa sarebbe perfetto, quanto sarebbe perfetto, e non penso che la perfezione soggettiva dovrebbe avere importanza. Se esistessero degli standard oggettivi, allora sì, vale la pena rispettarli, cercare di raggiungerli, perché in questo modo il progresso può davvero essere misurato e osservato. Invece se sono obiettivi che solo uno vuole, gli altri no, non ha senso confrontarsi, tanto tanto non riusciamo ad apprezzare né a pesare nulla da quello che sentiamo. È certo che chi umilia gli studenti perché non sanno perfettamente ha il cuore di un guardaboschi che taglia gli alberi su un nastro trasportatore senza guardare cosa ha lasciato dietro di sé. Sì, i criteri di valutazione sono molto oggettivi, come puoi tu, una donna di 58 anni, che per tutta la vita si è circondata solo di svedese, considerare che uno studente di 19 anni deve essere tuo pari in maestria, in abilità? ? Siamo lì per imparare, se nascessimo pronti per imparare non ci iscriveremmo a nessuna specializzazione e basta, di cosa avremmo bisogno se lo sapessimo già? Non era più economico: niente affitto, niente viaggi in treno, niente dormitori, niente iscrizione alla biblioteca, niente cibo e molte altre utilità? È divertente cosa succede quando le donne di 58 anni ti giudicano in base ai loro valori. È come se uno studente offrisse la meditazione a un bambino di 8 anni. In quegli anni riesce a malapena a scrivere nella sua lingua, figuriamoci in inglese, francese... Non sarebbe traumatizzante iniziare a rimproverarlo perché non ha avuto il tempo di padroneggiare perfettamente i contenuti? Mentre? che la persona che dà lezioni private diventa vaga nell'espressione? Tempo, cioè, avrebbe potuto contrattare con la madre per chiederle di partorirlo a 5 mesi, e non a 9 mesi, come è normale, per venire al mondo prima, per imparare prima, proprio perché è quello che la persona vuole chi dà lezioni. C’è anche la questione del tempo terrestre. Finché viviamo sullo stesso pianeta, abbiamo tutti la stessa quantità di tempo, 24 ore, non di più.

Questa perfezione soggettiva degli altri dà origine a sensibilità di ogni tipo. Né ha senso aspirare a toccarlo. Non sappiamo cosa vuole la persona che non è felice con noi. Non sappiamo cosa pensa, come pensa, cosa preferisce, cosa non preferisce, quanto, cosa, come e in che misura.

La perfezione soggettiva degli altri è paralizzante, sia emotivamente che fattivamente. Se lo studente viene umiliato ogni volta che apre bocca, avrà ancora fiducia di avere la possibilità di diventare un buon oratore svedese? Troverà ancora la forza, nel profondo della sua anima, di andare avanti, di voler esercitarsi, leggere, migliorare, fino ad ottenere la fluidità, la cadenza e la musicalità della lingua? No, non c'è modo. Aveva buone intenzioni che sono andate in pezzi lungo la strada.

La perfezione soggettiva degli altri rallenta, reprime. Come se il tuo insegnante pianificasse ogni suono quando dirlo, come dirlo. Questa tecnica di apprendimento non ti intimidirebbe? Dov'è la passione, il fascino, la bellezza più irregolare e versatile del linguaggio? Quando avrai tempo per concentrarti sul vocabolario, sulla grammatica, sulla sintassi e su ciò che vuole quando l'attenzione è sempre su come parli? Non diventa un ostacolo insuperabile? Risolto come con i test a scelta multipla. Sei arrivato a una domanda di cui non conosci la risposta corretta, anche se hai già risposto bene. Cosa fai? Rimani bloccato lì e non vai avanti, solo perché non lo sai? Sarebbe una grossa perdita, sia per il perito che per te (in primis).

Come risposta alla perfezione soggettiva degli altri, dobbiamo costruire un nostro insieme di valori, la nostra stessa perfezione, la cui attenzione, essere oggettiva, per diversi motivi: non raggiungere quella sensibilità che ci impedisce di fare quello che vogliamo e sentire anche quello evolviamo, per quanto umanamente possibile, non essendo vincolati da altri, da altri aspetti e da altre circostanze.

Еще ...

Corabie în olandeză

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

 

Zeilboot

 

Beste zeilboot, je zweeft in de schijnbaar eindeloze oceaan,

Naar welke continenten ga jij deze keer weer,

Wat staat je te wachten op je volgende bestemming?

Zeilboot, zeilboot...

Waarom heb je me niet verteld dat je zo van zeilen houdt?

Waarom heb je mij niet gewaarschuwd?

Waarom heb je, door je even de rug toe te keren, de haven verlaten?

Hoe kan ik wennen aan de leegte die je bij mij achterliet?

Hoe ga ik het vullen?

Zeilboot, zeilboot...

Je was zo licht als een mus,

Ik hoop dat je gelukkiger terugkomt dan waar je heen ging,

Ik besef dat je moest gaan

Zo voelde jij je

Dat dacht je.

We hadden je zo goed gebouwd, van hout, het roer, het dek,

Uit diverse zeilplaten,

Ik heb zelfs je anker vastgemaakt,

Ik weet dat het niet gemakkelijk voor je zal zijn,

De oceaan heeft zijn grillen,

Je weet niet wat je kunt verwachten,

Als het opgewonden raakt en je alle kanten op schudt,

Hij neemt je alleen mee op de routes die voor hem beter toegankelijk zijn,

Als het moeilijk voor je zal zijn, als je het gevoel hebt dat je niet meer overeind kunt blijven,

Kijk alstublieft naar beneden, zie het anker bevestigd,

Denk dat je van ver, zelfs duizenden kilometers verderop,

Ik waak over je, ik heb je in mijn hart,

Het is alleen dat je niet meer bij mij in de buurt bent om je te laten zien,

Echt, hoeveel onze verbinding betekende,

(Op argumentatieve toon)

Voel je goed, laat los, vergeet wie je heeft gemaakt,

Binnen twee weken kwamen we niet eens in de buurt,

Als jij dat vindt, is het jouw keuze...

Weet gewoon dat ik om je geef, daarom heb ik je zo goed gebouwd

Als laatste bemoediging zeg ik je: 'Je moet je niet laten intimideren door de stormen die je tegenkomt als je de oceaan oversteekt. Vergeet niet dat na de storm goed weer komt.'

Het zeilboot: "Wat zou jij doen? Mag ik niet één dag in Rio de Janeiro blijven? Eén dag maar, dat is alles wat ik wil, en dan kom ik bij je terug, dat beloof ik!"

Еще ...