1  

Surprizele din apartamentul nou în portugheză

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

As surpresas no novo apartamento

 

Depois de se mudar para o novo apartamento, mais precisamente levando consigo todos os seus pertences, Cecília começou a descobrir cada vez mais coisas não naturais. Por exemplo, ele estava movendo móveis e a certa altura ouviu um rangido na parede. Intrigada, Cecília bateu um pouco na parede com a unha, o reboco saiu em um segundo, revelando um lindo buraco na parede. Portanto, nossos construtores esforçados e dedicados cobrem os buracos com fita transparente sobre a qual aplicam cal. Seria no mínimo estranho, deveríamos dizer também que é um trabalho feito apenas pelos olhos do mundo. Em caso de terremotos ou algo assim, o que fazemos com essas paredes? Eles caem sobre os inquilinos antes que eles consigam escapar do apartamento.

Depois, quis levar os panos para o banheiro, no banheiro o que mais encontrou, um sanduíche duplo de Cheeseburger, esquecido ali por um mês, mas em quase perfeito estado. Não há mais como ser comestível, mas parece incrivelmente bom. Tem também embalagens de cordon bleu, torta de maçã de Hornbach, presunto austríaco (o presunto mais saboroso para construtores), salsichas Martinel, parece que as pessoas preferem a qualidade alemã na comida que comem, é só uma observação.

Mas esses engenheiros de obra estão com um pouco de sono, porque esqueceram a lapiseira, o caderno, não sei quantas canetas tem pela casa. Combina com Cecília, vai servir muito bem para ela colocar notas quatro e dois, porque é tudo o que seu coração permite. Quem consegue tirar sete nos testes realmente sabe um pouco de inglês. Mas ele não acha que seria difícil, ele acredita que o esforço deve vir dos dois sentidos, não só um dando, o outro recebendo. Além disso, ela acredita que facilita muito bem o aprendizado, mas está um pouco insegura quanto a essa habilidade dela, quer se convencer lendo as provas das crianças. Parece frio, mas por dentro esconde um coração quente, sensível e até infantil. Por muita vontade de ser criança, ela não se chateia, até ri ao ver a mesa da sala, a mesma velha mesa do apartamento dos avós. Como ela ficou rabiscada, desenhada com giz de cera, lápis de cor, aquarela desde quando seu filho tinha cerca de 2 a 3 anos. Ao desfazer as malas, ele vê seus livros de colorir dos anos anteriores, ele vê como ele coloriu de maneira desajeitada, mas adorável, cada personagem, cada casa, cada detalhe das imagens, como ele conseguiu colorir bem ao longo do caminho. Ele também não deixa de fora os cartões com mensagens, que recebeu quando era mais velho, há cerca de 5 anos. Havia frases que ele deveria ter completado, como: "Se eu tivesse uma flor eu daria para ela...", se eu fosse agradecer a minha mãe eu faria porque.. ." textos curtos de gratidão, um presente de Natal de uma tia.

Lindas lembranças, mas as surpresas no apartamento não param, continuam. O piso de parquete range toda vez que Cecília pisa nele. Em notas musicais semelhantes, as portas também rangem quando você as abre. As gavetas caem da mesa de cabeceira, a única mesa de cabeceira do quarto. O que podemos dizer sobre o quarto da criança? Todas as caixas onde guardam seus brinquedos ficam umas sobre as outras e também faz um frio indescritível. Em todos os quartos a temperatura é média, só no quarto do filho faz um frio insuportável. A janela tinha vidro duplo, mas não estava bem fixada, faltando também uma camada de isolamento térmico.

Cecília alertou, o que ela vai fazer com o filho que de qualquer forma continua pegando sinusite e tem que lidar com o nariz com frequência, porque se parece com ela? Ele encomendou um roupão com capuz para usar o tempo todo, inclusive para dormir.

A luz do teto também dá uma luz de discoteca, porque está sempre piscando, é um pouco chata para escrever, ler ou cortar as unhas dos pés, mas como luz de ambiente, está boa como está, por enquanto. Futuramente, ela vai comprar um lustre com luz mais fria porque tem uniforme cereja e não gosta da aparência da cereja na luz amarela. Ele gosta de roxo, por outro lado, e se a luz for azul, o uniforme ficará roxo, o que ele acharia fascinante, que seria um uniforme muito mais interessante e visualmente agradável do que aquele com o qual ele estava acostumado há tanto tempo. longos anos.

Resumindo tudo o que os constritores conseguiram fazer até o momento em que Cecília foi transferida para o apartamento, foram muitas surpresas, e lama no chão de todos os cômodos, restos de comida, objetos esquecidos, mas é um apartamento habitável, é bastante quente, em alguns quartos a TV, a geladeira, a internet funcionam, e esperamos que continuem funcionando, não acabou, como o vento sopra em novembro, tudo quebra, e os inquilinos que estão com tudo quebrado são os culpados porque os fios são velhos, que são termossensíveis, que são um monte de detalhes técnicos que nos fazem estremecer, não fazem sentido, complicam a nossa vida, e seria importante ter acesso a tudo desde que pagassem o integral preço, não metade ou um quarto. Por que a criança deveria tirar notas ruins porque só terminou a redação do bacharelado às duas da manhã, por que deveria ter estragado a comida na geladeira, porque a eletricidade não é constante, a comida na geladeira é levada e fede, o criança come e depois precisa de isenções da escola ou de meditações que não consegue se apresentar no estado em que se encontra? Por que ele deveria compensar essas horas? Eles perderam de propósito? Ele intencionalmente não fez o que os outros esperavam que ele fizesse ou não tinha como? Sim, é melhor dizer-nos quem procura julgar outros que não o fizeram. Hoje em dia, não ter igual não poder. São poucos os que conseguem realmente compreender, sentar e analisar as situações. Os que não têm devem ter as mesmas oportunidades em tudo que os que têm. Isto não deve tornar-se um obstáculo. Se ele quiser ingressar em biologia e sua internet falhar, como poderá consultar tratados especializados? Os pais devem cuidar da necessidade de conhecimento e realização da criança. Pais se cuidem, esse não é o problema. O problema começa com quem sabia tão bem como configurar tudo. Cecília, se você se preocupa com o futuro do seu filho, prive-o de algumas desculpas (que pede desculpas, se acusa), explicações “simples demais talvez” não digeridas por ninguém, que ele acabará dando anos e anos depois. Faça um favor a ele e leve-o para uma cidade com mais possibilidades, não deixe que ele fique preso em situações das quais acabará se arrependendo em algum momento.


Категория: Проза

Все стихи автора: Pisica amuzantă poezii.online Surprizele din apartamentul nou în portugheză

Дата публикации: 4 ноября 2023

Просмотры: 389

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

PE CĂRARE

Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…

Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…

Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…

Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…

Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…

Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.

- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut

- Spune-mi!

- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...

- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :

- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?

Еще ...

UMBRA

Azi te-am văzut pe stradă...

Doar o clipă, o fracţiune de secundă cât o eternitate...

Te strecurai prin mulţime, grăbit poate de ploaia ce stătea sa înceapă.

Am vrut să te strig sau să fug după tine, dar am avut senzaţia că erai foarte departe şi nu m-ai fi auzit. Apoi am avut revelaţia faptului că erai langa mine... atât de aproape că, dacă aş fi întins mâna, te-aş fi atins!

Un fior rece m-a străbătut şi un gând negru aproape că m-a paralizat: dacă nu mă mai recunoşteai; dacă, de fapt, nu mă cunoscuseşi niciodată ?!?

Am încremenit confuză şi m-am mulţumit doar să privesc, în linişte, clipa transformată-n eternitate...

ŞTIAM că nu erai tu, că nu puteai fi tu, şi totuşi... Umblai nestingherit şi umbra ta plana deasupra tuturor, dar mai ales deasupra mea! Mare, protectoare şi albă!

Oamenii mergeau grăbiţi, cu privirea în pământ, neştiind nimic, preocupaţi doar să se adăpostească de ploaia ce nu avea să mai înceapă... Numai eu ŞTIAM, numai eu VEDEAM că ieşise soarele...

Deodată te-ai risipit ca un gând: erai pretutindeni şi nicăieri...

Urma paşilor tăi se întipărise în praful de pe caldarâm, ca o mărturie mută a trecerii prin timpul meu... Sau, poate, erau paşii mei de când m-am plimbat prin clipa ta... ? Numai vântul cald de primăvară mai poate şti, pentru ca a luat, cu răsuflarea lui, SECRETUL...

Ai fost cu adevărat tu, sau doar umbra ta? Am fost cu adevărat eu, sau doar imaginaţia mea care are puterea magică să dea viaţă umbrelor?

Probabil nu voi şti niciodată, sau poate că da... într-o bună zi...

Еще ...

Surprizele din apartamentul nou în italiană

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

Le sorprese nel nuovo appartamento

 

Dopo essersi trasferita nel nuovo appartamento, portando con sé tutte le sue cose, Cecilia iniziò a scoprire cose sempre più innaturali. Ad esempio, stava spostando dei mobili e ad un certo punto ha sentito uno scricchiolio nel muro. Incuriosita, Cecilia picchiettò leggermente con l'unghia sul muro, l'intonaco si staccò in un secondo, rivelando un bellissimo buco nel muro. Quindi i nostri costruttori laboriosi e dedicati coprono i fori con nastro adesivo trasparente su cui applicano la calce. Sarebbe a dir poco strano, bisognerebbe anche dire che è un lavoro svolto solo dagli occhi del mondo. In caso di terremoti o qualcosa del genere, cosa facciamo con tali muri? Cadono sugli inquilini prima che possano scappare dall'appartamento.

Poi volle portare le salviette in bagno, nel bagno cos'altro poteva trovare, un panino con doppio Cheeseburger, dimenticato lì da un mese, ma in condizioni quasi perfette. Non è più commestibile, ma ha un aspetto incredibilmente buono. Ci sono anche confezioni di cordon bleu, torta di mele di Hornbach, prosciutto austriaco (il prosciutto più gustoso per i costruttori), salsicce Martinel, sembra che la gente preferisca la qualità tedesca nel cibo che mangia, è solo un'osservazione.

Ma questi ingegneri del cantiere sono un po' sonnolenti, perché hanno dimenticato portamine, quaderni, non so quante penne in giro per casa. Va bene a Cecilia, le servirà molto mettere la quarta e la seconda, perché è tutto ciò che il suo cuore permette. Chi riesce a prendere un sette nei test conosce davvero un po' di inglese. Ma non pensa che sarebbe difficile, crede che lo sforzo debba provenire da entrambe le direzioni, non solo da una parte e dall'altra solo ricevendo. Inoltre crede che faciliti molto bene l'apprendimento, ma è un po' insicura su questa sua capacità, vuole convincersene leggendo i test per bambini. Sembra freddo, ma dentro nasconde un cuore caldo, sensibile, persino infantile. Per troppa voglia di essere bambina non si agita, anzi ride quando vede il tavolo del soggiorno, lo stesso vecchio tavolo dell'appartamento dei nonni. Quanto scarabocchiato, disegnato con pastelli, matite colorate, acquerelli è rimasta dal momento in cui suo figlio aveva circa 2-3 anni. Quando disfa le valigie vede i suoi libri da colorare degli anni precedenti, vede con quanta goffaggine, ma adorabile, ha colorato ogni personaggio, ogni casa, ogni dettaglio nelle immagini, quanto è riuscito a colorare bene lungo il percorso. Inoltre non tralascia i biglietti con i messaggi, che ha ricevuto quando era più grande, circa 5 anni fa. C'erano frasi che avrebbe dovuto completare, come ad esempio: "Se avessi un fiore, glielo regalerei...", Se dovessi ringraziare mia madre, lo farei perché... " brevi testi di gratitudine, un regalo di Natale da parte di una zia.

Bellissimi ricordi, ma le sorprese nell'appartamento non si fermano, continuano. Il pavimento in parquet scricchiola ogni volta che Cecilia ci mette sopra. Su note musicali simili, anche le porte scricchiolano quando le apri. I cassetti cadono dal comodino, l'unico comodino nella loro camera da letto. Cosa possiamo dire della stanza del bambino? Tutte le scatole in cui tengono i giocattoli sono sbattute l'una sull'altra e fa anche un freddo indescrivibile. In tutte le stanze la temperatura è nella media, solo nella stanza del figlio fa un freddo insopportabile. La finestra aveva il doppio vetro, ma non era fissata bene, manca anche uno strato di isolamento termico.

Cecilia allertata, cosa farà con il suo bambino che comunque continua ad avere infezioni ai seni e deve fare i conti con il naso abbastanza spesso, perché le somiglia? Ordinò un accappatoio con cappuccio da indossare tutto il tempo, compreso il sonno.

La plafoniera fa anche una luce da discoteca, perché è sempre tremolante, dà un po' fastidio per scrivere, leggere o tagliarsi le unghie dei piedi, ma come luce da stanza per ora va bene così. In futuro, acquisterà un lampadario con una luce più fredda perché ha un'uniforme color ciliegia e non le piace l'aspetto del ciliegio alla luce gialla. Gli piace il viola, d'altra parte, e se la luce è blu, l'uniforme sembrerà viola, cosa che troverebbe affascinante, che sarebbe un'uniforme molto più interessante e visivamente gradevole di quella a cui era abituato da così tanto tempo. lunghi anni.

Riassumendo tutto quello che sono riusciti a fare i costrittori fino al momento in cui Cecilia è stata trasferita nell'appartamento, ci sono state molte sorprese, e fango per terra in ogni stanza, avanzi di cibo, oggetti dimenticati, ma è un appartamento vivibile, è abbastanza caldo, in alcune stanze la televisione, il frigorifero, internet funzionano, e speriamo continuino a funzionare, non è finita, siccome a novembre soffia il vento, tutto si rompe, e la colpa è degli inquilini che l'hanno rotto perché che i fili sono vecchi, che sono termosensibili, che sono un insieme di dettagli tecnici che fanno rabbrividire, non hanno senso, ci complicano la vita, e sarebbe importante avere accesso a tutto purché paghino il prezzo intero prezzo, non la metà o un quarto. Perché il bambino dovrebbe prendere brutti voti perché ha finito il suo saggio di maturità solo alle due del mattino, perché dovrebbe aver rovinato il cibo nel frigorifero, perché l'elettricità non è costante, il cibo nel frigorifero è portato via e puzza, il il bambino lo mangia e poi ne ha bisogno di esenzioni dalla scuola o dalle meditazioni che non può presentarsi nello stato in cui si trova? Perché avrebbe dovuto recuperare quelle ore? L'hanno mancato di proposito? Non ha fatto intenzionalmente ciò che gli altri si aspettavano da lui o non aveva alcuna possibilità? Sì, meglio dirci chi cerca di giudicare gli altri che non lo hanno fatto. Al giorno d'oggi, non avere eguali non può. Sono pochi quelli che riescono davvero a capire, sedersi e analizzare le situazioni. I non abbienti devono avere in tutto le stesse possibilità degli abbienti. Questo non dovrebbe diventare un ostacolo. Se vuole dare l'ammissione alla biologia e gli viene a mancare internet, come potrà consultare trattati specializzati? I genitori devono prendersi cura del bisogno di conoscenza e di realizzazione del bambino. Genitori fate attenzione, non è questo il problema. Il problema inizia in primo luogo con chi sapeva così bene come impostare tutto. Cecilia, se hai a cuore il futuro di tuo figlio, privalo di alcune scuse (chi si scusa, si accusa), spiegazioni “troppo semplici forse” non digerite da nessuno, che finirà per dare anni e anni dopo. Fategli un favore e trasferitelo in una città con più possibilità, non lasciatelo intrappolare in situazioni di cui prima o poi finirà per pentirsi.

Еще ...

BASTONUL ALB

… Domnul își  continuă pașii călăuziți de bastonul lui alb ca într-o plimbare în amurg. Merge agale, nu deranjează trecătorii, dar uneori  trecătorii grăbiți, involuntar îl lovesc cu sacoșele lor, cu neatenția lor, chiar și cu nepăsarea. Fatalitate, ar spune unii, se înnopta și  trecătorii erau nervoși, chiar înjurau că nu se aprinde iluminatul stradal mai repede deși nu era chiar întuneric de nu se putea merge pe stradă. Omul cu bastonul alb se oprește , lovește ușor un coș de gunoi stradal și lasă în coș un șervețel cu care s-a șters la ochii, poate a șters câteva lacrimi…Continuă drumul cu pasul lui controlat, ajungând în dreptul unui gard de fier ce străjuia curtea și biserica ,, Izvorul Tămăduirii,,. Pipăie sulițele gardului, se lipește de el, cuprinde bastonul alb intre palmele împreunate ca în  rugăciune și cu ochii îndreptați spre cer, se aude  glasul ce-i mulțumește lui Dumnezeu  pentru toate putințele și neputințele lui de a percepe lumea și tot ce-l înconjoară cu ochii sufletului, cu simțul  trăirii și al discernământului, toate  considerându-le daruri cerești. Se îndepărtează de gard și precum s-ar adresa cuiva din fața lui, spune încet, din când in când mai tare : ,,Tatăl nostru care ne ești în ceruri…..Facă-se voia ta…..Și mă iartă Doamne….Și eu iert greșelile greșiților mei…!,,. Apoi își face semnul crucii,coboară bastonul alb, sprijinul lui permanent, fixând cu el pământul ,caută direcția drumului spre întoarcerea acasă. Crucea ce străjuia turla principală a bisericii strălucind în noapte se înălța  spre cer, parcă  vrând să se contopească cu stelele,sau, poate  dând zbor rugăciunilor spre neant.
Cu același pas domul omul cu bastonul alb trece pe lângă vitrine luminate, oameni grăbiți, oameni veseli,poate unii  triști, dar tristețea nu se poate auzi, ea, poate fie văzută, simțită…
Din față veneau spre el glasuri de copii veseli, zglobii și  deodată in jocul lor lovesc bastonul, îl lovesc pe domnul care se dezechilibrează, cade  și bastonul se rulează departe de el…
- Vă rog dați-mi bastonul, vă rog bastonul dați-mi-l!
Tatăl și copiii care se jucau, imediat îi dau ajutor să se ridice, îi dau bastonul și mereu se scuză,  se roagă să fie iertați,  se interesează dacă în cădere nu s-a lovit. Zâmbetul politicos luminează chipul nevăzătorului care îi asigura pe copii că totu-i bine și apoi își spun la revedere. Copiii plecă privind triști în urmă. Omul mai rămâne pe loc, își trece palmele peste bastonul alb,  tactil caută să se localizeze mai aproape de partea  laterala a trotuarului…Mersul îi este puțin șchiopătat  , durerea  nu-i oprește drumul către  casă. Își spune ca pentru el,  că-i pare rău ca le-a stricat veselia ștrengarilor.
În sensul celălalt al drumului, tatăl cu cei doi copii dojeniți de el, încearcă să le explice de ce  domnul nevăzător are bastonul alb deși nu vede culorile, spunându-le că bastonul este alb să fie văzut de cei care văd, pentru a nu  deranja persoanele nevăzătoare, cum au făcut ei. Unul dintre copii îi spune că mai bine era ca domul să fie însoțit de cineva, să-l țină de mănă așa cum sunt ținuți de mână copiii…Tatăl profund impresionat le spune că uneori oamenii care văd sunt neatenți, nepăsători față de cei ce văd doar cu sufletul.
Un om și bastonul lui alb urcă în liniște treptele scării care duc spre apartamentul lui. De la etajul unu se deschide o ușă:
- Mulțumim frumos domnule Petru, să știți că a  venit de la deranjamente cineva și a remediat iluminatul pe casa scării, datorită apelului telefonic făcut de dumneavoastră.
Cu același  zâmbet politicos, domnul , se bucură că s-a  rezolvat cu iluminatul pe casă scării și îi urează vecinului noapte bună.
- Noapte bună vă spun și eu, domnule . Dar, de ce șchiopătați, ce-ați pățit ?
- De data aceasta, vecine, a fost seara mai întunecată, nimic altceva...                                                     
E noapte pentru văzători . Nevăzătorii și ei visează...  Bastonul nevăzătorilor este alb să fie văzut de cei ce văd...Povestea aceasta cu adevărurile ei nu-i scrisă în alfabetul Braille, este scrisă doar pentru văzători.

Еще ...

Remediu pentru suflet

" Uneori, pentru a salva pe cineva, este nevoie doar de o imbratisare."

Daniela R.

     Toti avem acelasi rost in viata. Ne nastem, visam, incercam sa ne urmam visele ( chiar de uneori suntem constienti ca unele din vise vor ramane doar vise), invatam. Unii din noi se implica in multe activitati dorind sa se afirme. Altii citesc carti. Dar fiecare din noi, macar o data in viata vom iubi.

     " Daca voi nu ma vreti, eu va vreau."-renumita fraza a lui Alexandru Lapusneanul. Exact va fi si in cazul nostru. Oricat de mult nu am incerca... oricum ne vom indragosti. Oricat de incapatanati am fi... oricum se va gasi acea persoana deosebita ce ne va vraji cu chipul sau, cu manierele sale. La inceput, nu ii vom da o mare importanta. Ei si ce daca ne atrage? Ei si mare treaba. Azi este atractia, maine nu-i.

 Si totul va fi bine si frumos. Insa acel "proces de indragostire" deja a avut loc. Fara sa mai observam. Ne vom urma visele, vom zambi, ne vom trai momentele de extaz. Si  uneori vom fi atat de fericiti incat parerea celor din jur ar conta cel mai putin. Ne vom pune castile in urechi si vom canta in glas, piesele preferate. Toti ne vor privi cam ciudat, considerandu-ne un somnambul. Noi insa le vom raspunde printr-o privire cu atata indiferenta.

     In primele zile, vom fi bine mersi. Insa simptomele acestei boli incurabile nu vor intarzia sa apara. La inceput, vom simti un dor ce ne va crea doar o stare de confuzie. Insa viata ne va mai rezerva o supriza. Ne va organiza un " rendez vous" intamplator. Si ghiciti cu cine? Cu nimeni altul decat... persoana dupa care inima este nebuna, dupa care sufletul tanjeste in taina.

     De asta data... va fi cu totul altfel. Inima noastra  tacuta de candva, la prezenta persoanei iti va bate atat de tare... si noroc ca va avea un scut protector, altfel... ar sari in pieptul lui. Buzele ti se vor usca, avand impresia ca te afli in Sahara. Iar dorul... brusc va disparea. Si abia atunci vei intelege cum de fapt stau lucrurile. Iar in acel moment,  vei simti fiecare bataie de inima ta otravita. Si vei intelege... ca de fapt s-a intamplat ceea ce iti doreai cel mai putin. Dar in fine. Deja totul s-a intamplat. Si esti fericita... dar totodata... Si iti dai seama ca nu poti face nici o schimbare. Insa iti e interesant ce va fi mai departe si te vei comporta asemeni unei copile mici... asteptand cuminte pe scaunel cadoul de ziua sa.

     Unii din noi vor ramane doar cu visele de a trai o frumoasa poveste de dragoste. Altii insa... vor fi cu adevarat fericiti. Vor trai atatea emotii, fluturi in stomac, lacrimi de fericire. Si, petrecand timpul cu ea... persoana ce te-a vrajit pe loc, vei intelege ca iata omuletul sufletului tau. Si vei radia  de fericire impreuna cu acel suflet pereche.

     Insa... la un moment dat... din viata noastra asemeni unui curcubeu...cand deja ne-am atasat de persoana in cauza... cand am inteles ca  nu mai avem nevoie de altcineva in afara de ea... are loc o schimbare. O schimbare ce ne va marca viata. Ne va  provoca atata durere. Pentru ca asta ne e destinul, vom suferi  o lunga... si dureroasa ploaie de lovituri. Persoana care ne-a crescut si ingrijit sufletul va fi pur si simplu nevoita sa plece din viata ta. Desi  ii va fi nespus de greu, stiind de fapt ce se petrece in sufletul tau, va pleca. Argumentand ca tot e pentru binele tau. Iti va zice asta atat de rece. De fapt... incercand sa ascunda dragostea pe care ti-o poarta in suflet.

     Va trece o buna perioada de timp, in care inima ta nu va inceta sa bata pentru ingerul cu suflet demonic. Si vei realiza ca nici o persoana din cele 7 mlrd nu o va putea inlocui. Pentru ca ea e taramul tau.

Si, vor fi nopti la rand in care  vei adormi privind poza ei, vei adormi cu ea in gand... in inima. Vei adormi cu lacrimi  in ochi. Te vei stinge pic cu pic. Asemeni lumanarii. Si chiar si o simpla  imbratisare te poate salva. Imbratisarea ei. Imbratisarea persoanei iubite.

Еще ...

Surprizele din apartamentul nou în norvegiană

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

Overraskelsene i den nye leiligheten

 

Etter å ha flyttet til den nye leiligheten, mer presist tatt med seg alle eiendelene sine, begynte Cecilia å oppdage flere og mer unaturlige ting. For eksempel flyttet han møbler og på et tidspunkt hørte han et knirk i veggen. Cecilia ble fascinert og banket litt på veggen med neglen, gipsen løsnet på et sekund og avslørte et vakkert hull i veggen. Så våre hardtarbeidende og dedikerte byggherrer dekker hullene med klar tape som de påfører kalk. Det ville være mildt sagt merkelig, vi bør også si at det er arbeid som bare gjøres av verdens øyne. I tilfelle jordskjelv eller noe, hva gjør vi med slike vegger? De faller på leietakerne før de kan rømme fra leiligheten.

Så ville han ta med seg klutene på badet, hva annet kunne han finne på badet, en dobbel Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i nesten perfekt stand. Det er ingen måte det er spiselig lenger, men det ser utrolig godt ut. Det er også emballasje fra cordon bleu, eplepai fra Hornbach, østerriksk skinke (den beste skinken for byggherrer), Martinel-pølser, det ser ut til at folk foretrekker tysk kvalitet i maten de spiser, det er bare en observasjon.

Men disse nettstedsingeniørene er litt søvnige, fordi de glemte sine mekaniske blyanter, notatbøker, jeg vet ikke hvor mange penner rundt i huset. Det passer Cecilia, det vil tjene henne veldig godt å sette karakterene fire og to, for det er alt hennes hjerte tillater. Den som klarer å få en sjuer på testene hennes kan virkelig litt engelsk. Men han tror ikke det blir vanskelig, han mener innsatsen må komme fra begge kanter, ikke bare den ene gir, den andre mottar. I tillegg mener hun at det letter læringen veldig bra, men hun er litt usikker på denne evnen hennes, hun ønsker å overbevise seg selv ved å lese barneprøvene. Det ser kaldt ut, men inni skjuler det seg et varmt, følsomt, til og med barnslig hjerte. Av for mye lyst til å være barn blir hun ikke lei seg, hun ler til og med når hun ser bordet i stua, det samme gamle bordet fra besteforeldrenes leilighet. Hvor skriblet, tegnet med fargestifter, fargeblyanter, akvareller forble hun fra tiden da sønnen var rundt 2-3 år gammel. Når han pakker ut ser han fargeleggingsbøkene fra tidligere år, han ser hvor klønete, men bedårende, han farget hver karakter, hvert hus, hver detalj i bildene, hvor godt han ble til å fargelegge underveis. Han utelater heller ikke kortene med meldinger, som han fikk da han var eldre, for rundt 5 år siden. Det var setninger som han skulle ha fullført, som: "Hvis jeg hadde en blomst, ville jeg gitt den til henne...", Hvis jeg skulle takke mamma, ville jeg gjort det fordi..." korte tekster av takknemlighet, en julegave fra en tante.

Vakre minner, men overraskelsene i leiligheten stopper ikke, fortsetter de. Parkettgulvet knirker hver gang Cecilia tråkker på det. På lignende musikktoner knirker også dørene når du åpner dem. Skuffene faller ut av nattbordet, det eneste nattbordet på soverommet deres. Hva kan vi si om barnerommet? Alle eskene de oppbevarer lekene sine i blir slengt oppå hverandre, og det er også ubeskrivelig kaldt. I alle rommene er temperaturen middels, bare på rommet til sønnen er det uutholdelig kaldt. Vinduet hadde doble glass, men det ble ikke festet godt, det mangler også et lag med varmeisolasjon.

Cecilia varslet, hva skal hun gjøre med gutten sin som likevel stadig får bihulebetennelse og må forholde seg til nesen sin ganske ofte, fordi han ligner henne? Han bestilte en badekåpe med hette å ha på seg hele tiden, inkludert å sove.

Taklampen gir også et discolys, for det flimrer alltid, det er litt plagsomt å skrive, lese eller klippe tånegler, men som romlys er det bra som det er, foreløpig. I fremtiden vil hun kjøpe en lysekrone med et kjøligere lys fordi hun har en kirsebæruniform og ikke liker hvordan kirsebær ser ut i gult lys. Han liker lilla, på den annen side, og hvis lyset er blått, vil uniformen se lilla ut, noe han ville finne fascinerende, at det ville være en mye mer interessant, visuelt tiltalende uniform enn den han hadde vært vant til. lange år.

Som en oppsummering av alt constrictors klarte å gjøre frem til øyeblikket da Cecilia flyttet inn i leiligheten, var det mange overraskelser, og gjørme på gulvet i alle rom, matrester, glemte gjenstander, men det er en beboelig leilighet, den er varm nok, på noen rom fungerer TV, kjøleskap, internett, og vi håper de vil fortsette å fungere, det er ikke slutt, da vinden blåser i november, alt går i stykker, og leietakerne som får det ødelagt har skylden pga. ledningene er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en haug med tekniske detaljer som får oss til å krype, ikke gir mening, komplisere livene våre, og det ville være viktig å ha tilgang til alt så lenge de betaler fullt ut pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skal barnet få dårlige karakterer fordi han ikke var ferdig med studentoppgaven før to om morgenen, hvorfor skulle han ha ødelagt mat i kjøleskapet, fordi strømmen ikke er konstant, maten i kjøleskapet er tatt og stinker, barnet spiser det og trenger det for fritak fra skolen eller fra meditasjoner som det ikke kan presentere seg i den tilstanden det er i? Hvorfor skulle han måtte ta igjen de timene? Gikk de glipp av det med vilje? Gjorde han med vilje ikke det andre forventet at han skulle gjøre, eller hadde han ingen mulighet? Ja, det er best å fortelle oss hvem som søker å dømme andre som ikke har det. I dag er det å ikke ha likeverdige å ikke kunne.

Det er få som virkelig kan forstå, sitte og analysere situasjoner. De som ikke har, må ha samme sjanse til alt som de som har. Dette bør ikke bli et hinder. Hvis han ønsker å gi opptak til biologi og internett hans mislykkes, hvordan kan han konsultere spesialiserte avhandlinger? Foreldre skal ivareta barnets behov for kunnskap og oppfyllelse. Foreldre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med hvem som visste så godt hvordan de skulle sette opp alt i utgangspunktet. Cecilia, hvis du bryr deg om ditt barns fremtid, frarøv ham noen unnskyldninger (som beklager, anklager seg selv), forklaringer "for enkle kanskje" ikke fordøyd av noen, som han vil ende opp med å gi år og år senere. Gjør ham en tjeneste og flytt ham til en by med flere muligheter, ikke la ham bli sittende fast i situasjoner han vil ende opp med å angre på på et tidspunkt.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Bătrânica hoață

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de a prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânică noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitate mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

Еще ...

Pardonne-moi ce caprice d'enfant în engleză

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

 

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

 

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

 

Forgive me that childish vagary

Forgive me, come back just like before

I love you too much and I can't live without you

 

Forgive me that childish vagary

Forgive me, come back to me like you used to

I love you too much and I can't live without you

 

It was the time of "I love you"'s

Both of us lived happily in our dreams

It was the time of "I love you"'s

And then I wanted to stand by my own feet

 

I wanted to live other loves

Other "I love you"'s, other "forever"

But it was you I was dreaming about, my love

 

Forgive me that childish vagary

Forgive me, come back to me like you used to

I love you too much and I can't live without you

 

I wang longing to know

All about life, too fast maybe

It was about discovering life

With its sorrows, its joys, its madness

 

I wanted to live like the time

Follow my hours, live in the present

The more I lived, the more I loved you tenderly

 

Forgive me that childish vagary

Forgive me, come back to me like you used to

I love you too much and I can't live without you.

Еще ...

Toamna în parc de George Topârceanu în engleză

Cad grăbite pe aleea

Parcului cu flori albastre

Frunze moarte, vorba ceea,

Ca iluziile noastre.

 

Prin lumina estompată

De mătasa unui nor,

Visătoare trece-o fată

C-un plutonier-major.

 

Rumen de timiditate

El se uită-n jos posac.

Ea striveşte foi uscate

Sub pantofii mici de lac.

 

Şi-ntr-o fină discordanţă

Cu priveliştea sonoră,

Merg aşa, cam la distanţă,

El major şi ea minoră...

 

Fall in the park

 

Falling swiftly on the alley

Of the park with flowers blue

In a long autumnal rally,

Dead leaves—as our dreams are, too.

 

In the light that’s softly sifting

Through the silken cloud below,

Dreamily a girl is drifting,

Sergeant major in her tow.

 

Timid, flushed, and all aflutter,

He looks down, very confused,

She is squashing leafy clutter.

Under her small patent shoes.

 

And in a refined discordance

With the view that’s ever finer,

They keep walking, at a distance,

He a major—she a minor.

Еще ...

Parfumerie

O seară relaxantă petrecută în parfumeria unui magazin Duty Free prin care lumea se sfiește să pășească,

Deși aici găsești de toate pentru toți, mai cu seamă pentru moda tinerească,

Anul acesta chiar s-au întrecut în idei pentru colecția de primăvară-vară,

Pentru că niciun parfum nu este ce vrea să pară,

Am găsit parfum de lămâie pe care îl încerc,

E un miros foarte puternic, amețesc, camera se învârte în cerc 

Am găsit parfum de acadele,

Dau o pulverizare pe două lamele,

Bun, are gust de mere

Cu o ușoară tentă de pere,

Mai departe găsim parfum de iarbă,

Îl testez și pe el, se simte ca o ciorbă,

Vedem parfum de ciocolată,

Până și cutia este cu maro colorată,

Nu au glumit, chiar este aromă de ciocolată cu lapte,

Îmi place că dacă pe etichetă scrie ciocolată, creatorii se țin de promisiuni și trec la fapte,

Mai avem parfum de semințe și chiar miroase sărat,

Cam ca și castraveții puși la murat,

Avem de unde alege,

Dacă ar fi după noi pe toate le-am culege,

Totuși, de mână ni s-a lipit un parfum exotic și atrăgător,

Dar cu un miros foarte înțepător,

Dau de două ori să văd,

Dar în nările mele face prăpăd.

Brusc, mă mănâncă ochii de nu mai pot să-i țin deschiși,

De la toți alergenii promiși,

Lăcrimează, lăcrimează, din matcă au ieșit,

Cu un parfum de flori tropicale foarte ofilit,

Și pina colada ne dă pe spate,

Trebuie să ne ștergem și să ne suflăm mucii după toate,

Alergiile au atras destulă atenție,

Fără nici cea mai mică intenție.

Ne resemnăm, așadar, nu mai experimentăm,

Ieșim din parfumerie cu mâna goală,

Scot pixul și notez numele parfumului de lămâie pe o coală,

Iau o pauză,

Din acea cauză,

Revin, iau parfumul de lămâie,

Ce va rămâne ca o bucurie,

În inima greu încercată de parfumul de ananas,

Ce pe lista preferințelor nu a rămas.

Еще ...

Ceas rezistent la apă în finlandeză

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

 

Vedenkestävä kello

 

On kaunis tammikuun alkuaamu, olemme yhdessä Suceavan piirikunnan arvostetuimmista teknisistä korkeakouluista, jossa arvostettu englannin opettajamme Cecilia (emme tiedä hänen sukunimeään) on kylpyhuoneessa. Erityisesti opettajien kylpyhuoneessa, naisten osastolla. Päivän alku on karkea sen jälkeen, kun puhelimeen on asetettu 4-5 herätystä, yksi kello 12.30, toinen kello 2.40, kaksi muuta pojalle ja yksi kello 4.50 aamulla. Kaksi ensimmäistä piti ottaa antibiootteja, kun hänellä oli Staphylococcus aureus -infektio ja en tiedä kuinka monta muuta sairaala- ja grampositiivista bakteerikantaa, jotka hänen poikansa toi hänelle päiväkodista, viimeinen hälytys oli saapua ajoissa asemalle ja mene bussilla lukioon (niille, jotka eivät tiedä, Cecilia on työmatkalainen, jolla on 15 vuoden kokemus liikenteestä). Normaalisti Cecilia olisi voinut pyytää virkavapautta, kunnes hän voi paremmin, toipua, tulla energisemmäksi, mutta tunnet hänet, tiedät kuinka hän voi. Hän haluaa vain olympialaisia, hän haluaa kaikessa tekemisensä olevan järkevää, hän pitää opettamastaan aineesta eikä vain siitä, hän haluaa uudistaa tämän aineen opetusta, hän pyrkii jopa mullistamaan ja parantamaan opetusta, kunnes se toisi. sen taiteen tasolle. Hän päätti tehdä ylitöitä siinä valtiossa, jossa hän on, koska hän tietää, että tänä vuonna olympialaiset pidetään lukiossa, jossa hän opettaa. Tänä aamuna Cecilia ei kuitenkaan oikein ehtinyt huolehtia itsestään, minkä vuoksi hänen täytyi mennä ensimmäistä kertaa vessaan. Kaikki hänen ripsivärinsä on levinnyt, kondensaatiosta, onneksi hän pyyhkii ylimääräisen pois kosteuspyyhkeillä. Sitten kuivien kanssa hän alkaa puhaltaa nenään, ja köyhä puhaltaa, että viereisten hyttien opettajatkin pitävät hauskaa. Sataa kommentteja, kuten: "Tiedätkö Cecilia, minulla on ruohonleikkuri, jolla leikkaan viidakon ympäri taloa ja se pitää täsmälleen samoja ääniä." Hyvät opettajat, osoita empatiaa ja lakkaa nauramasta Cecilian ongelmalle, että se ei ole vitsi mikrobien kanssa, jotka kiertävät, joissa niitä esiintyy jatkuvasti, kuin sieniä jälkeen, minulla on sellainen vaikutelma, että maailmanloppu on tulossa, mutta tämä on todellisuutta, olen ekologinen epätasapaino, saastuminen ja bakteerit ilmestyivät. Ja ilmaston lämpeneminen auttaa heitä menestymään... Joka tapauksessa...Cecilia panee yhtä paljon intohimoa nenänsä puhaltamiseen kuin mihinkään muuhun, hän ei auttanut minua joidenkin kirjojen kanssa, joita tarvitsin 10 000 vuotta sitten? Tietysti kyllä, mutta haluan sanoa, että hänen kotonaan ei edes näe seinien väriä, kipsiä tai jos hänellä on maalauksia, niin että hänellä on kirjoja kattokruunuun asti. Ja tältä näyttää melkein kaikki asunnon huoneet. Ymmärsin melko nopeasti, että hän on intohimoinen siihen, mitä hän tekee, ja hän on hyvin tehty hänelle. On vaikea löytää intohimoa mistään, mistään, mielestäni missään ei ole järkeä tai ehkä minun täytyy jatkaa etsimistä, kunnes löydän sen.

Palatakseni tarinaamme, Cecilia puhaltaa nenään, heittää pois kudoksen täytettyäsi sen eritteillä ja verihyytymillä, vetää vettä. Valitettavasti pehmopaperin mukana meni viemäriin ja se tyylikäs, moderni kello, jonka hän oli saanut ystävältä syntymäpäivälahjaksi syyskuussa. Se lipsahti pois hänen ranteestaan, koska tarpeettomassa kiireessään (joka tapauksessa hän pääsi sinne ensin) hän ei painanut tarpeeksi lujasti otetta. Vähän kontekstin antamiseksi kellossa on lämmönkestävä rannekoru, joka kestää hyvin vettä, laatikossa ainakin luki "500 ATM:n vedenpitävyys". Japanilaiset valmistajat eivät valehdelleet Cecilian käyttämän tuotteen laadusta, Casio G-Shock -kello, hieman liian iso naisen käteen, musta, pyöreä kellotaulu, jossa tunnit näkyvät sinisillä arabialaisilla numeroilla. Se vastustaa, se on ehjä vielä tänäkin päivänä, vain, että viemärin kautta se kulki eri reittiä ja valui yli Sucevan veteen sen sijaan, että se olisi mukana kaikkialla. Cecilia panikoi, laittaa mainoksen sanomalehteen, laittaa ympäri kaupunkia julisteita kellon kuvilla ja lupaa palkkion sen löytämisestä.

Kuukauden kuluttua etsinnöistä hänelle kerrotaan, että se on löydetty ja tulla hakemaan se. Hän saapuu toimistoon ja puhuu tiskillä olevan naisen kanssa, joka antaa hänelle kellon. Cecilia ei oikein tiedä miten reagoida, se on hänen kellonsa, mutta silti se on kuin kadonnut. Kauanko se on ollut vedessä missä kaikkea on roiskunut, se on sotilaavihreän värin, hän yrittää poistaa sen kotona joko pinseteillä tai kynsiviilalla tai pesuaineella tai millä tahansa muulla puhdistusaineella hän voi löytää. Vakavasti, se ei edes näytä kellolta, josta hän piti aluksi niin paljon...

Еще ...

Liceu de George Bacovia în italiană

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

 

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

 

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

 

Scuola superiore

 

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza -

Insegnanti pedanti

Ed esami difficili...

E oggi mi fai rabbrividire

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza! –

 

Scuola superiore, cimitero

Con lunghi corridoi –

Oggi non sono più io

E la mia mente fa male...

Non voglio più niente -

Scuola superiore, cimitero

Con lunghi corridoi… –

 

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza -

Mi hai messo al mondo

Nelle onde pesanti,

Quindi blasé...

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza!

Еще ...