Născut îndrăgostit

E 31 mai, ora 08:17

Stăteam în dosul școlii la careul școlar.

Eu puțin am întârziat la ultimul sunet,

Mama unui copil îmi pune lenta școală cu numele meu.

Trecem printre rândul de elevi 

Și după stăm cam vreo două ore

în soare,care ne topește.

Vorbesc elevii, profesoarele ,după directoarea 

după finisarea careului plecăm în clasă

și ne luăm venetele noastre.

Diriginta plângând cu lacrimi pe față 

Îsi ia bun rămas,

de la copii care pleacă din școală.

și după eu cu Mihaela și cu Constantin 

prietenii mei plecăm la primărie, într-un parc.

facem o mie de poze pentru amintire,

Zâmbind ne uităm la pozele care s-au primit,

Și după plecăm acasă.

De foarte multe ori,

Îmi aduc aminte.

Cât de bine a fost la ultimul sunet,

Cu prietenii mei dragi Mihaela și Constantin.

Dedicație prietenilor mei Mihaela R,și Constantin M(sfârșit clasei a 9)

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia  este scrisă pe 18.09.2024

Lasam sasi scuture durerea,

lasam sa plinga inecind

in lacrimi lunga sa tacere

si gindul care a mocnit

De ce oare ne iubește,

Domnul, bunul Dumnezeu?

Suntem din aceeași viță,

Și ar trebui mereu,

Numai dragoste să fie,

Și să ne-ndragim mereu,

Să iertăm pe fiecare,

Ca-asa zice Dumnezeu.

El e adevăratul tată,

El cu noi este mereu.

Aveam sfânta libertate...

Să alegem ce dorim.

A te depărta înseamnă,

Să rămâi orfan mereu,

Să pierzi raiul, fericirea,

Și să fi nefericit.

Niciodată nu uita,

Totdeauna te primește,

Un tată la casa sa.

Cel mai bun lucru în lume 

Este RAIUL cel dorit,

Luptate sa-ajungi acolo,

Unde vei fi fericit.

Ascuns în versurile tale
Trec  vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit  fiind de poezie.

Aveai cu tine şi  cavalul,
Pădurea, cerul  şi  iubita
Soarele  îţi  luminase  harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.

Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când  printre  flori, când  drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu  printre  aştri un peregrin.

Dacă nu te citeşte  lumea
Să-ţi  desluşească  al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești  pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.

Îți faci aripi din versu-ți gratuit

Și-ncerci să zbori, profitând de vânt

Iar de te-nalți nițel de la pământ

Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!

...

Te crezi a fi în centrul tuturor

Și le explici ce minunat e zborul,

Dar versul tău e-un zgomot de tractor

Ce-a ieșit la desfundat ogorul!

...

Ești membru-n uniune că-i la modă

Te-ai băgat în seamă printre alți

C-ai reușit nițel să te înalți

Peste loboda prin care trece vodă!

...

Ții prelegeri de cum se scrie proză

Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare

Să-nvețe de la tine cum să zboare,

Precum musca ce trage la veioză!

...

Mă distrează înalta-ți chipuire

De-a te enumera printre scriitori,

Ca și cum chiar ai putea să zbori,

Dar zborul tău este-o prăbușire!

Am greșit atât de grav...

Nici Dumnezeu nu poate ierta

Fapta unui om bolnav 

Ce nimeni-n veci n-o va purta.

I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,

I-am scârbit cum nu credeau;

La Judecată nu voi fi adus,

Nemuritorii mureau de mă vedeau.

Tată! Voi putea eu oare

Să obțin a ta iertare?

Iadul cel mai rău să mă-nghită,

Sunt ființa cea mai umilită, 

S-aruncați cu pumnale-n mine,

Pământu-mi scuipă al meu sânge,

Sunt mort-n extrema rușine

Că mi-am făcut tatăl a plânge. 

Am simțit cum se topește 

Sufletu-n mine de disperare,

Cum viața de tot mi-o stârpește 

A lui lacrimă și-ntristare.

Tată, nicicând nu voi primi iertarea

Și-mi refuz șansa, mântuirea,

În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale

Să mă-ngroape tot în smoale,

Să-mi smulgă inima s-o rod,

Sângele prin gât să ardă, 

Să mă zbat ca un irod. 

Nicicând chinul să sfârșească,

Suferința să-mi sporească,

Cu remușcări să mă străpungă 

Căci mi-am făcut tatăl să plângă!

Sa răsfoiești prin amintiri atunci când am să-ți lipsesc

Ca să vezi...

Și să-nțelegi

Ca am făcut orice, până și inima să ți-o dăruiesc.

Mi-am educat în sine pace,

În vremea ce-mi predau războaie...

Am stat cu mâna pe trăgace,

Și totuși au putut să atace...

Zilele-n șir și nopțile pierdute,

Cu minte-mea tulbure

Prin casă petrecute

Gândindu-mă la tot ce ai zis, problemele mai târziu de la elen-născute,

Toate, de tine, au fost concepute. 

Nu poți face rău când ai doar dragoste în suflet...

Dar totuși tu ai făcut-o atât de simplu,

Păreai să fi perfect

Înșelându-mă complet,

Dovedindu-se că erai doar un tip cu un chip multiplu. 

Nu am putut să îmi arăt că inca e posibil

Să încerc

Și să găsesc...

O cale de scăpare din gânduri ce încetu cu  încetu mă termină.

Îmi arăt acum că da, este posibil

Să pierd

Să caut 

Sa trăiesc,

Pierdut n-am fost, dar sunt știu sigur,

Sunt bolnavă, de iubire îmbolnăvesc. 

Așadar, m-am rătăcit în drum spre mine,

În timp ce căutăm răspunsuri la întrebări,

Soarele și luna nu mă mai priveau, aceștia te priveau pe tine...

În urma acestora provocându-mi unele stări.

Las totul în trecut,

Tot ce între noi s-a petrecut 

Dar te rog, în serile liniștite, când te-a cuprinde vreo voire,

Lasă garda gândurilor rele jos, 

Iar misterios

Să mă suni la miezul nopții și să-mi spui despre iubire.

Îmi spuneai că-s prea emotivă

Atunci când scrisori îți scriam,

Realizând acum ca-m fost naivă

Și că prea mult mă chinuiam.

Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori

Sau doar voiai să mă ignori?

Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...

Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.

Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,

Fiind aceea ce numai ea vorbea...

Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,

Fiind aceea ce numai ea iubea.

Ei ne vor împreună? - dar cum să fac să te suport?

Când îți văd chipul și comportamentul prostesc

De adolescent,

Cum să fac de tine să mă îndrăgostesc?

Cum fac să apară vreo cale,

Vreun sentiment. 

Noi ne vrem împreună? - dar împreună suntem imposibili,

Tu ești zeul Mars,

Eu sunt Bona Dea

Și amândoi crescuți de nobili

De necomparat,

Suntem total diferiți,

Între noi doi, zidul asemănării, cădea.

Însă toate rănile, împreună le-am îndurat,

Prea răniți ca acum să fim împreună,

Deja, ambii, de tot ne-am săturat,

Lăsându-ne luați de furtună. 

Ne vrei împreună? - dar nu te vad acționând,

Poate prin faptele tale o să reușești să mă câștigi,

Dar sub toate te scufunzi,

Eu te scufund?

Te țin?

Nu îți dau voie să fugi?

Poate ar trebui, din nou, să încercăm?

Să nu ajungem ca acum, ura dintre noi să o împiedicăm,

Cum facem? ne lăsăm unul pe altul după ce prima dată eșuăm?

Sau luptăm?

Dar eu? Te vreau cu mine împreună? -nu, spun doar aluzii,

Nu îți pot răbda privirea, ochii,

Mă tem să nu-i fac la sfârșit, umezi...

Să pleci sfărâmat

Apoi să nu mai poți gândi atât de clar,

Astfel decât să fac asta, mai bine rămânem la distanță,

În siguranță. 

Toți ne vor împreună, tu, eu, noi,

Mă vrei zi și noapte, iar eu la fel ,

Dar nu vreau să intru...cu tine

În al dragostei război.

Stăteam sub luna plină,

Amândoi privind la stele,

Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,

Ochii ni se întâlneau printre ele.

Eram la început de tot,

Un sentiment de netrăit...

Și aș face orice ca să pot,

Să fac acel moment de neclintit.

Ochii ei albaștri

Și parul ei de-un cafeniu închis,

Cu ale sale plete-n vânt

Se ascunde-n propriul râs,

Se teme să se arate.

Se ascunde după foile ce cu sutele le scrie

În timp ce răsare luna ruginie...

Povestind în rânduri despre ale dragostei aventuri cutreierate,

Și  nu o vede nimeni, stă sub lună, ascunsă de toți și de toate. 

Eu o să vin, nu o să mă duc fără să nu vin,

Nu voi părăsi, nu voi pleca fără să nu mă-ntorc,

Eu o să iubesc, mai greu dar voi iubi din plin,

Balansul între noi o să mențin, dezechilibru, eu, nu o să provoc.

Eu o să încerc, nu o să mă las fără ca să nu încerc,

Nu voi urî, nu voi urî căci nu-mi stă în fire,

Eu o să înot prin viață, încet ca să nu mă înec 

În cele ce mă așteaptă, să le trec printr-o privire.

Eu o să înțeleg, nu voi lăsa ca întrebări să apară,

De-or apărea, nu o să întreb, nu o voi face dacă tu nu te simți comod,

Eu o să aștept, nu o să mă grăbesc, să fiu sigură

Că inima mea cu a ta vor avea un rod.