Drum spre viața

Atunci când ai creat furtuna

Pentru mine ai devenit scrum

Cum sunt eu, nu e niciuna

Atât mi-ai spus, dar ai alt drum

Nu cer să mi se dea avere

Nu vreau alte bogății

Vreau alinare și putere

Iar tu de mână să mă ții

Ori faci un pas

Fie renunți cu doi

Nu te impun, nu vreau forțare

Nici timpul nu-l vreau înapoi

Te-aș fi numit un mosntru

Dar nu ești

Te-aș fi iubit în continuare

Dar o fi iubirea un sentiment

Ce doare atât de tare?

Atât de gingașă, nocivă

O nestemată în abis

Sunt în cădere și mă strigă

Și aș vrea să cred că e doar vis.

Un vis plin de culori subre

De roșu ce se prelinge lin

Pe perții unui suflet

Sentiment numit, chin

Seară de seară mă rog în șoapte

Și coardele îmi amorțesc

Atâtea aș fi spus poate

Dar nu se merită, cedez

Șii dacă ți-ai fi cerut iertare

Tu fire nepăsătoare

M-aș sufoca, lipsit să fii 

Prefer să sparg bula numită

Disperare.

Я цыган, я поля человек

Из моего у меня лишь пара век

Дом мой движим, как и я

Табор - вся моя семья

Утром рано, на рассвете

Я беру коня... И с ветром!

De-ai fi tu pe o stâncă 

as muri apoi ,

Doar să te prind din clipa mai adâncă 

Să mă ineci într-un puhoi .

Așezat pe oghialul de pe gazonul terenului ,

Imi deschideai cu vorbele ochii spre o alta lume .

Acum îți văd poza încuiată in sticla telefonului ,

Însă n-am mai auzit de al tău nume ...

Pe-o piatra te-astept la hotarul vieții noastre ,

Te-astept aici ca robul după muncă grea ,

Valuri mari pe marile albastre ,

Cu brațele mâhnite-mi eu voi înota !

Privesc la pasăre , privesc la-naltii pomi ,

Pasărea a obosit ! Pomii rămân goi ! 

Mor sa-jung la tine , 

Ș-apoi sa-jung la nori !

Era odată o Căţea cam gură-cască 

Ce de nimic nu se îngrijea.

Cum îi venise vremea ca să nască

        Şi nici o locuinţă nu găsea,

        O megieşă s-a-ndurat să-i dea

        Modestul ei coteţ cu împrumut.

        Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,

        Un pic de păsuire tipa i-a cerut.

        Erau căţeii mici, mai trebuia

        Să stea puţin în ea…

        Iar când şi păsuirea a trecut,

        S-au ivit în prag cu toţii,

        Mârâind, rânjindu-şi colţii.

        – Scoate-ne, de eşti în stare! 

        Nu-mprumuta nimic, nicicînd,

        Unor mişei le spunea:

        Vei regreta cît de curînd:

        Căci, de la ei,

        Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!

Un fuior de îndignare îmi stă în casă,

zadarnic de încerc să-l torc.

Fire albe ce m-au legat de tine,

moi, dese, și-ncurcate, mi se leagă

într-un nod familiar.

În jurul gurii îți cos amarnic,

cuvinte spuse prea devreme.

Acum brazdate-mi sunt pe față

spaimele iubirii mele.

O alta ață se-nfiripă, jalnic,

adânc, uitându-te zâmbind.

Sugrumată-mi e speranța

ca n-ai terminat cu mine,

că paioara nu e gata.

Coase-mi ce-ai crezut pe suflet-

toarnă-mi mânia toată,

pe pânza brăzdată cu ochii

tăi efemeri și cutezanți.

Varsă-mi aurul din vene,

pe care l-am simțit cândva,

cand nu știam dacă voiai

să mă arunc în gol, în fața

ta.

Ușure toarce-mi hybrisul

c-am îndrăznit, vezi Doamne, 

să mă-ndrăgostesc firesc

De un Soare fără raze, tu,

Eu, lună fără cer.

Cere-mi toate vorbele diseară

înapoi, nu le mai vreau.

Propria-mi pânză mi-am rupt-o

chinuită, în fața Ta.

Nu-ți mai vreau căldura, pleacă!

lasă-mă să mă golesc,

de toată mândria ta și patos-

resimțite de-un veac.

La ce-mi sunt bune deziluzii,

cand în mintea ta cumplită,

eu doar trec, mă umilesc,

Doar ca ție să nu-ți dispară

prețioasa ta coroană.

un tren cu intarziere

oare stie ca ma grabesc?

nu am de ales

decat sa astept

un tren care probabil nu va mai veni

si nu ma misc din gara

sunt loiala

minutele se fac ore

orele, zile apoi luni

oare imi irosesc timpul?

cand as putea pur si simplu

sa imi iau bilet

pentru un alt tren

care sigur ma va duce la destinatie

dar sunt loiala

mereu iau trenul asta

prefer sa astept

pana voi realiza

ca poate intarzie intentionat.

poate nu ma vrea

inteligența e amanetată;

comoditatea,

nepăsarea,

lașitatea,

tradarea-cu multiplele ei fețe  multicolore,

toate-s forme geometrice

la colierul unei zilele insipide.

monadele-s aruncate-n adâncul fântânii,

găleata-i spartă,

 iar copiii desenează pe caldarâm

un soare palid,

fără raze.

ca să-ți iubești patria

trebuie mai întâi să ai o patrie

nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă

cu alte milioane de oameni

într-un anumit loc

o poți face la fel de bine oriunde

în toate limbile Pământului

nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu

Grădina Maicii Domnului

de exemplu

Pământul e plin de asemenea locuri

nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei

amăgindu-te că de acolo

din fundul curții

începe patria

cât vezi cu ochii e doar pământ

oameni care vorbesc în toate limbile

ca în Babilon

po***cenzure***ții

nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam

fiindcă te-mbraci într-un anumit fel

că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc

sau că mergi în fiecare duminică la biserică

nici vorbă

trebuie mai întâi să fii demn

smerit

să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți

de ce m-aș bucura azi

în acest început polar de decembrie

să-mi cinstesc „eroii”

niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă

când împotriva nemților

când împotriva rușilor

înrușinați din ambele părți

și neîngropați în morminte

morți ca proștii

halal eroi

să-mi cinstesc urmașii

îndușmăniți într-atât între ei

încât a fost nevoie de un rege neamț

mason

dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii

cum spunea Nice

Habsburgii și Hohenzollernii

apoi de un cismar

și din nou de un neamț

descălecat din fostele Wafen SS

care ne vorbește despre democarație

mai bine nu

prefer să rămân un om fără patrie

fără tembelii și vânzătorii de neam

# rezist

în aceiași fundătură urât mirositoare

a istoriei

încă o sută de ani....

Întâlnirile mele cu diminețile  iernii

mă entuziasmează la nebunie

așa sunt eu

mă bucură primul fulg de zăpadă sfios

care mi se topește pe tâmplă

ador răsuflarea tăioasă a vântului

țurțurii de pe streșina casei

albul zăpezii și a fumului de la țevile de eșapament

adesea mă dau fără să mă vadă nimeni

pe gheață

lăsând deoparte sobrietatea scorțoasă

a poetului

mângâi steluțele argintii de pe ferestre

cu buzele

în timp ce pisica își schimbă culcușul din pod

la gura sobei

chiar și mașinile sunt parcă un pic mai umane

pe șosele acestea ca niște coli uriașe de hârtie

n-ai cum să nu-ți lași sufletul  moleșit de căldurile verii

să zburde printre munții împodobiți de omături

unde ecoul se sparge în mii de bucăți și nu se mai întoarce

GPS-ul îmi spune să fac la stânga

deși nu mai văd nicio urmă de drum

fac stânga, totuși,

spre cer

și simt cum îmi cresc aripile...

"PAȘI SPRE VEȘNICIE"

De te gândești că valu-i mare,

Și sigur ești că nu-l poți trece,

Adună-ți lacrimile-n palme,

Privește-L, lângă tine merge!

De altarul rugăciunii-i rece,

Și oră după oră trece,

De cugetul îți e murdar,

Apleacă-te iar la altar!

Nu îți e dor de rugăciunea

Abia rostită, dar primită?!

De vocea blândă ce te cheamă?

Mâna ce leagă orice rană?!

De glasul crud al urii te împresoară,

Și deznădejdea-ncet te înconjoară,

Iar tare te strâng brațele furiei,

Tu, poartă în tine gândul veșniciei!

Fă dar azi pași spre veșnicie,

Privește cu nădejde Cerul

Căci tot ce azi trăiești aici,

Va fi acolo doar poveste!

Te rog doar pune capat suferintei mele,

In privinta ta nu am avut deloc intentii rele.

Te caut printre oameni ca luna printre stele

Iti caut in alti oameni ochii tai de margele

Am nevoie de o harta, am nevoie de cearta

Am nevoie sa stiu daca ma vei iubi vreodata 

Am nevoie sa stiu daca va fi alta fata

Am nevoie sa stiu daca e vreo minciuna adevarata

Te am pierdut o data, nu mai vreau sa regret

Am incercat a doua oara numai vreau sa te astept.

Sange pe pat si pe podea, am inceput sa clachez 

Ai intrat in mintea mea, am crezut ca ma intelegi

Mi am pierdut sufletul, 

mi am pierdut zambetul.

In mintea mea esti tu

Cosmar sau deja vu?

Ai cristale in ochii si vreau sa imi pun o dorinta

O constelatie intreaga vad in a ta minte stralucita.

Am fost de partea ta, m am simtit protejata.

Am ramas de partea ta, sper sa nu ma lasi balta

Astăzi te cinstim, Prea Sfinte

Că ne-ai învățat, Părinte

Tot timpul să mergem drept

Către Rai, încet-încet.

Cu "Doamne Iisuse"-n minte

Să mergem tot înainte

Prin "răbdare și răbdare"...

Domnul ne arată o cale!

Două ziduri să avem,

Mergând pe drumul suprem

Căci la capăt ne așteaptă

"Moșu' Putregai în Poartă!"

"În stânga cu frica morții"

Să ne amintim cu toții

Că viața e trecătoare

Dispare dintr-o suflare!

"Iar frica de Dumnezeu

În dreapta s-avem mereu",

Să simțim a ne smeri

Voia Lui a o-mplini.

Tu, Părinte mare, sfant

Ce-ai trăit pe acest Pământ

Un cioban la oi ai fost

Dar ai dat la toate rost.

Cu-ndârjire și iubire

Toți care veneau la tine

Primeau sfaturi și povețe

Patimi să nu mai repete!

Drag Părinte, îți mulțumim

Mici cum suntem, te iubim!

Tot mereu ți-auzim graiul

Când ne spui: "Mânca-v-ar Raiul!"

Miriam - Rugaciuni

02.12.2025

#Rugaciuni