Laboratorul

Входит в коллекцию „Laboratorul”

От A.V Страница 6 из 6
100%

Cobai

Suferința ta îmi oferă putere,
Dar, în realitate, eu simt mai multă durere.
Nu fac asta din plăcere,
Doar că nimeni n-a vrut să se ofere.

 

Te-ai sacrificat onorabil —
E admirabil și hilar
Că ești tratat atât de oribil,
Iar pentru cei pentru care-ai făcut-o, totul e-n zadar.

 

În timp ce zaci în întuneric,
Mutilat de-un isteric,
Ei au dat totul uitării,
Tu te lupți cu frustrarea pătimirii.

 

Dar se pare că-i plăcerea firii,
Precum pretenția la carnea servită
Când animalul nu alege moartea primită.
Suntem primitivi în acțiuni —
Doar că sunt alte presiuni:
Se numesc promisiuni.

 

Azi sunt mâncați cei buni,
Înghițiți de cei cu-adevărat nebuni,
Mâine devenind imuni,
Rupând burta și uitând de minuni.

 

Mă surprinde că nu vrei să te răzbuni.
Merită cu adevărat să te arzi
Pentru oamenii în care crezi?
Pe cei pentru care te pierzi?
Și, când o faci și cazi —
Nici că-i mai vezi.

 

Dar în focul meu arzi liniștit.
Nu încerc să te mai agit —
Te descurci perfect singur.
N-ar fi prezis-o niciun augur.

 

Finalul devastator al unui basm:
De la relaxare la spasm,
De la vorbe și râsete lucide
La oase rupte și plânsete fluide.

 

Minunea prostiei e că îți place.
Suferința inutilă pare că-ți dă pace...
Asta până când reîncepe
Zgomotul tăcerii pereților ce-ți vorbesc.

 

Știu că ai vrea să te amorțesc.
Aș vrea să-ți mai ofer din ser,
Dar trebuie să te trezesc.

 

Din păcate, ăsta nu-i rai —
Și tu nu ești liber.
Ești cobai.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: A.V poezii.online Cobai

Дата публикации: 6 февраля

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 1107

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Savantul cinic

Știu că sunt un ipocrit,
Știu că sunt, un om acrit,
Parcă asta mi-am dorit.
Oare asta... am simțit?

 

Ce naiba m-a rănit?
De ce m-a lovit?
Știu că mai am mult de trăit,
Așa cum știu că sunt de neoprit.

 

Alerg pe coridorul viziunii,
În timp ce alții merg orbiți de etică.
Carbonizez îndoiala în focul pasiunii,
Orice semn de întrebare... îmi face inima frenetică.

 

Perfecțiunea este simfonia critică,
— Vocea ei îmi e poruncă.
Rațiunea mă conduce spre lumină,
În timp ce emoția-mi poartă vină.

 

Echilibru-și are locul în ramă,
Pictat cu sângele... de pe a Haosului lamă.
Adevărul mă cheamă,
Doar că minciuna stă la vamă.

 

Masca-mi poartă fața împietrită,
Mănușile-mi țin ezitarea ferită,
Halatul îmi acoperă cicatricea putrezită,
Laboratorul îmi este casa menită.

Еще ...

Catacombe - 3 - Altar Făr' De Zei

Altar Far' De zei

 

M-ai vrăjit cu speranțe,

Prin povești am amuțit,

Ceea ce am simțit,

Căldura ta, m-ai lăsat fără torțe,

 

Am plâns pentru tine,

Am râs în sine,

Am realizat că mă alungi,

Am creat realitatea de care fugi,

 

Nu-ți mai sunt prinț, sunt rege,

Nu mai are cu ce să mă lege,

Lanțurile-s rupte, nu mai ai regrete,

Crezi ca incă mi-e sete?

 

Venerația mi-a provocat greață,

Atatea fețe in ceață,

Nu-ți recunosc chipul,

Trebuie sa plec, a venit timpul,

 

Am să merg prin deșert flămând,

Iți las frica la intrare,

Să mă judece toate umbrele privind,

Nu mai caut scăpare.

Еще ...

Fantome - 17 - Roade

Râde și roade…

cu mâna pe carne prinde,

printre oase ferme surprinde

dâra de gol — și mă crede.

 

Vina e a vinovatului,

vânând vina nevinovatului,

a cărui vorbe vagi

varul le pictează cu negre dungi.

 

Crezut, pe deplin neauzit,

zidind zarea zguduit

de întrebarea fără liniște,

pășește pe pajiștea de muște.

 

Mușcă din răspunsuri,

din răsputeri caută sensuri;

cu destinații senine văzând,

sătulul mâncând totul — flămând.

 

Când totul cade…

roade și râde.

Еще ...

Fantome - 11 - Lanțuri

Ține-mă de mână,

când mă zbat, ține-mă;

plângând, fii lângă mine,

pictând cu sânge durerea ce vine.

 

Aproape te simt rece,

dar, cu regrete, te încălzesc.

Frigul... știu că nu va trece,

nu încerc să te îmblânzesc.

 

Știu că și tu mă simți —

strange-mă… știu că nu minți.

Eu te-am construit ideal,

ești cât se poate de real.

 

Vital, prin vene îmi treci cu fier,

fierb și mă oprești în ger.

Mulțumesc pentru rezistență…

și eu m-aș rupe de o așa ființă.

Еще ...

Fantome - 18 - Albume

Prin memorii mă arunc,

deschizând albumul pe care-l apuc,

spațiile goale, făcute scrum,

sunt lipsuri vizibile din drum.

 

Revăd imaginile pe foaia goală —

albă, dar colorată, devine o rolă;

gust nostalgia în care se adună regia,

sorbind ginul turnat de însăși energia

 

ce nu minte, dar înșală,

înșirând râuri de lacrimi cu morală,

regretele săpând tuneluri în încredere,

printr-o plăcere de urlete ,, la revere’’.

 

Mă întorc la momentul specific,

ca prin pacific doar să rectific,

fugind de prezentul întunecat,

șubred — lemnul ud și secat.

 

Vânez iluzii, aud surzii

vorbind și râzând prin poezii;

zilnic zac, zidind zadarnic zidul,

paralizat, zguduit de zgomotul

 

vocii ce se emană în gândul

unde sensul prinde contur credul,

al fanteziilor netrăite, cu dor

de secunde nesătule — le vor.

 

Spune-mi cea mai bună poveste,

vestea trăită vrea să existe;

persistă durerea când te închid,

clipind prin becul pâlpâind în vid;

redau ecranul rigid

prin care, printre pleoape, te văd privind.

Еще ...

Fantome - 9 - Ruptură

Prins de presiune prin foc,

pretind un rânjet în fiecare loc,

împingând zidul neclintit,

cuvântul grăit devenit necinstit.

 

Vreau să câștig lupte,

dar fără un război în frunte,

urcând când cobor, rezistând

ispitei de a sta în rând.

 

Vorbind despre semeni

și cât de mult te asemeni

cu partea-ntreagă uitată,

ce, demult, a fost ruptă.

 

Vocea dură vrea o noua ruptură,

îmi doresc o scurtătură,

la vale când sunt pe cale

să-mi schimb munții din poale.

Еще ...

Стихи из этой категории

ŞI DACĂ VOI RÂDE

    Şi dacă voi râde 
    La ce vrei să-mi spui? 
    Din ochi, lacrimi hâde 
    Umbri-vor hai-hui, 
    Lăsând dâre moarte 
    Ca sloavele-n rânduri, 
    Pe-obrazul de carte 
    Învechită în riduri... 
    
    Iar dacă voi plânge 
    În geamătul tău? 
    Ce inima-mi frânge 
    Cu glas de ecou... 
    Privirea-mi pustie 
    Ridica-voi spre cer, 
    Blestem să se ştie 
    Nu gând pasager... 
    
    O rugă ce pierde 
    Spre tine îndrept! 
    Ca biciul ce arde 
    În aerul drept! 
    Din răni fără vină, 
    Curgă sângele gros, 
    Să iasă-n lumină 
    Albul de os…
    
    Înscrisă e-n carnea 
    Păcatului tău, 
    Sudoarea cea grea 
    A destinului meu! 
    Din rază de soare 
    În trup potrivit, 
    Creşte-n vigoare 
    Viersul simţit… 

Еще ...

Recolta

Pe zi ce trece, îmi pierd speranța-n omenire,
Rămânem reci la gândul că lăsăm moștenire
Moravuri și mentalități meschine.

Dar dacă am putea vedea viitorul?
Ogorul lumii ar zăcea sterp sub soare?
Recolta — conștiința lumii —
A rămas un câmp de tulpini goale,
Împânzit de mândrie ca o iederă înfloritoare —
Cine va mai ști ce e buruiană și ce e floare?

Nu a mai rămas nimic
Din ce odată a fost pământ, izvor, pădure.
Toate s-au preschimbat în ferme de numere,
Hrănite cu lăcomie, frică, corupție și delăsare.
Să culegem ce-am semănat —
Miliarde fără valoare.


Grav bolnav de pesimism, nu mai sper la vindecare.

Naiv aș fi să-aștept miracolul divin,
Care, și de-ar fi venit, despicând în două cerul,
Și cu voce tunătoare, Dumnezeu ar fi rostit!
Scrijelind cu fulger plăci de aur, să rămână moștenire!
A doua zi, omul tălmăci mesajul,
Și vându Cuvânt topit în folosul propriei mândrii.

Prin urmare, Dumnezeu nu a murit, doar a amuțit…

Еще ...

Poezie la beție

Sunt mort de beat si simt că nu mai am scăpare,

Sunt torturat si înghițit de această lume mare.

 

De 5 ani mă lupt sa trăiesc,

De cand mă știu vreau doar să iubesc.

 

Nu simt absolut nimic si caut scopul vieții,

Încep să cred ca e doar venirea ceții.

 

Să nu mai văd nimic, să nu mai simt durere,

Să fiu din nou copil, nimeni să nu dispere.

 

Am fost corupt încă de mic,

Într-o lume de nimic.

 

Care mai e scopul acestei vieți,

Dacă incepi sa simiți că îngheți? 

 

O nație de paraziți suntem toți,

Credem că totul ne aparține, niste hoți.

 

Mă uit in oglinda si văd disperare,

Merg pe stradă si mă întreb când dispare,

 

Această ură, vanitate și dispreț,

Față de o lume cu potențial măreț.

 

Nu am greșit că ne-am născut,

Doar că iubirea si sinceritatea au devenit un necunoscut. 

 

Еще ...

Apusuri apuse

Suflet drag , 

Am sa șterg din minte 

Orice apus 

Oricat de colorat ar fi fost . 

Deja este apusa clipa .... 

Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!

Tablourile sumbre 

De pe pereți o sa le iau . 

Nu mai privesc în trecut .

Nu  mai zăbovesc 

Privind acelasi chip 

Acel chip speriat ...

Zidurile am sa le sparg 

Vantul sa bata ! 

Adierea sa o simt ,

Cerul să-l privesc .  

Răsărit sa mi fie în suflet 

Ori de vreu 

Stele sa admir .

Promit,

Nu mai construiesc iluzii,

Clipa o traiesc de azi ! 

 

Еще ...

PREA OCUPAT

Prea ocupat cu truda cea pustie,
Un an se trece cât o zi – se ştie –
Un dram de sare te-înfierează-n sârg,
Ştergându-ţi sloava celor care plâng.

 

Pruncii se înalţă-n umbra casei tale,
Ne-mai-tânjind să vadă-un fir de soare.
Ţi-e viaţa searbădă şi mută,
Iar noaptea, fără vise, cruntă.

 

În zori de zi te spinteci cu ocară,
În zâmbet trist te-apleci şi te-nfioară
Povara nesfârşitelor porunci
Şi-a simţămintelor pe care-n urmă le arunci.

 

Căci tihna nu ţi-e zbor; spre hău te-neci,
Din care-n silă, în lacrimi, te hrăneşti.
Mocirla-ntunecată a gândurilor goale
Te-atrage spre-adâncimi demenţiale.

 

În cuşca descărnată-a minţii fade
Nu mai e loc de cântec, de balade,
Doar inima – călău fără blândeţe –
Mai dă semnal slăbit de bătrâneţe.

 

Îngenunchiat, împărtăşeşti la cine-ascultă
Tristeţea fără margini şi desculţă
A-sufletului zdrenţuit de zile grele,
Nerăbdător privind eliberarea către stele.

 

Prea ocupat, nevinovat, că laşi în urmă
Trup plin de viaţă-n care corbii scurmă.
Te-ai repezit spre slava celor ce te-nvaţă
Calea sfârşită a regatului fără de viaţă.

 

În zorii nopţii-apune-o geană-n mii de stele;
Shibalba-i steaua-poartă către ele,
Străluminându-mi drumul infernal al nopţii,
Topind din mine seva dulce a vieţii.

Еще ...

O carte

O carte, te face

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍