Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Irina Anghel
Irina Anghel
Дата публикации: 20 октября 2023
Просмотры: 616
Стихи из этой категории
Durere 1
Cu sangele fiert ,respir greu,
Cu durere-n suflet imi adun privirea,
Fara motiv,fara dorinta si fara cust,
Incerc sa-mi adun trupul marod de o minte bolnava.
Umbra-mi sopteste ca merit tot,
Ca-s nedemn de mine si de mintea mea,
Ca mai bine stau ca-mi este harazit sa-n-dur,
Sa doara ca merit,sa ard ca merit ,sa mor is menit!
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Testament
În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!
Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!
Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?
Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.
De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!
Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!
Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.
De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.
Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.
Ce-i viața?
De te-ai întrebat vreodată
Ce-i viața,
Fie in glumă sau serios,
Și chiar de n-ai făcut-o
Sau nepăsarea e cea care încă departe te ține de taine sau mistere,
Ori nici nu-ți pasă ce stă ascuns în ea,
Căci moartea de vrea să-ți fure mereu câte ceva
Și trece neinvitată la o cafea,
Tu spune-i :
Hei moarte,tu știi ce-i viața?
Iar proastă cum e,va pleca neștiind ce să-ți răspundă,
Repetă-i refrenul urâtei,
Zâmbește-i sarcastic,
Traiește fără teamă
Alungă-ți temerile,cheamă curajul,
Viata este doar o scurtă plăcere trecatoare,îți spun eu,
Și nu te mint știindu-te al meu prieten!
(7 iulie 2023-H.S-Irepetabila iubire)
Vată de zahăr
În laboratorul numit bucătărie, vom face experimente,
Din unele raționamente,
Cum că ar fi interesant să mâncăm ce n-am gustat de două decenii,
Da, fix de două decenii, nu spun tâmpenii,
Fără prea multe ezitări
Sau orice alte amânări,
Ne apucăm să facem vată de zahăr,
Ce altceva ar putea pofti un suflet tânăr?
Așadar, ne trebuie zahăr,
Nu mult, doar 250 de grame,
Dacă vreau să o fac mai dulce, nu strică alte câteva micrograme,
Adăugăm 30 de grame se sirop de glucoză,
Mă străduiesc să nu mai depășesc această doză,
O jumătate de linguriță de oțet alb și 120 de mililitri de apă,
Presimt că vata să prindă contur o să înceapă,
Mai punem și 500 de grame de amidon de porumb,
Opțional, mai folosim și bomboane colorate, nu doar albastre, că începe să capete culoare de plumb,
Mai punem și roșii și obținem violet,
Chiar arată ca în poza de pe acel bilet
Lăsat pe masă,
Fără de care vata nu ar fi putut să-mi iasă.
Poftă bună vă urez,
În timp ce vata cu bucățele minuscule de ciocolată mi-o decorez.
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.
Durere 1
Cu sangele fiert ,respir greu,
Cu durere-n suflet imi adun privirea,
Fara motiv,fara dorinta si fara cust,
Incerc sa-mi adun trupul marod de o minte bolnava.
Umbra-mi sopteste ca merit tot,
Ca-s nedemn de mine si de mintea mea,
Ca mai bine stau ca-mi este harazit sa-n-dur,
Sa doara ca merit,sa ard ca merit ,sa mor is menit!
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Testament
În strălucirea feeriei,
Sau în bezna deznădejdii,
Tu să rămâi loial onoarei
Pe tot parcursul vieții!
Și caută mereu să fii,
Abia apoi să ai;
Căci devenirea ta, să știi,
E un țel sfânt!Să nu îl dai!
Iar după a maselor cântare
Să nu dansezi vreodată!
Melosul tău e unic, oare
Vrei să se piardă-n gloată?
Mergi neclintit pe drumul greu
Al demnității neștirbite
Și fii un meșter ce mereu
Zidește versuri osebite.
De vrei tu înțelept să fii,
Ține-te strâns de adevăr!
Nu de mulțimi, nu de opinii;
Ci cercetează-ntr-adevăr!
Pe ceilalți să nu-i silești
Frați de povară să îți fie;
Durerea ta s-o deslușești,
Dar răspândește bucurie!
Cuvântul tău, cuvânt să fie!
Nu înșela vreun semăn, fiindcă
Omul de soi bun și-l ține
De la vlădică la opincă.
De moarte nu te-nspăimânta;
Dar să fii treaz!Fii pregătit!
Și lasă-n urmă un exemplu
Care să fie de dorit.
Crezul tău lege să-ți fie!
Chiar de se varsă sânge!Nu până la un punct!
Am scris aceste rânduri ție;
Cu drag, sinele tău defunct.
Ce-i viața?
De te-ai întrebat vreodată
Ce-i viața,
Fie in glumă sau serios,
Și chiar de n-ai făcut-o
Sau nepăsarea e cea care încă departe te ține de taine sau mistere,
Ori nici nu-ți pasă ce stă ascuns în ea,
Căci moartea de vrea să-ți fure mereu câte ceva
Și trece neinvitată la o cafea,
Tu spune-i :
Hei moarte,tu știi ce-i viața?
Iar proastă cum e,va pleca neștiind ce să-ți răspundă,
Repetă-i refrenul urâtei,
Zâmbește-i sarcastic,
Traiește fără teamă
Alungă-ți temerile,cheamă curajul,
Viata este doar o scurtă plăcere trecatoare,îți spun eu,
Și nu te mint știindu-te al meu prieten!
(7 iulie 2023-H.S-Irepetabila iubire)
Vată de zahăr
În laboratorul numit bucătărie, vom face experimente,
Din unele raționamente,
Cum că ar fi interesant să mâncăm ce n-am gustat de două decenii,
Da, fix de două decenii, nu spun tâmpenii,
Fără prea multe ezitări
Sau orice alte amânări,
Ne apucăm să facem vată de zahăr,
Ce altceva ar putea pofti un suflet tânăr?
Așadar, ne trebuie zahăr,
Nu mult, doar 250 de grame,
Dacă vreau să o fac mai dulce, nu strică alte câteva micrograme,
Adăugăm 30 de grame se sirop de glucoză,
Mă străduiesc să nu mai depășesc această doză,
O jumătate de linguriță de oțet alb și 120 de mililitri de apă,
Presimt că vata să prindă contur o să înceapă,
Mai punem și 500 de grame de amidon de porumb,
Opțional, mai folosim și bomboane colorate, nu doar albastre, că începe să capete culoare de plumb,
Mai punem și roșii și obținem violet,
Chiar arată ca în poza de pe acel bilet
Lăsat pe masă,
Fără de care vata nu ar fi putut să-mi iasă.
Poftă bună vă urez,
În timp ce vata cu bucățele minuscule de ciocolată mi-o decorez.
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.
Другие стихотворения автора
Mijloc de toamnă
Rubine agățate pe case și pe garduri,
Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,
Renasc din cufărul de prisosință,
În care cuprul redevine metal de referință.
Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme
Și aerul învinețit pare să-l cheme,
Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,
Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.
Irina Anghel
Octombrie 2023
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.
Început
Pe scenă iarna își așterne fulgii,
În dansul clasic și contemporan;
Se-aude-ncet ecoul rugii
De a pătrunde-n noul an
Pe-o cale nevăzută, sub zăpadă...
Ne scuturăm bocancii grei, murdari,
Ce ne-au purtat o lungă perioadă
Prin groaza-n care-atâți hoinari
Se zbat și se spetesc, crezând
Că totul ține de puterea omenească;
Dezvoltă tot în ei și-n jur, uitând
Că binele-i din dragostea dumnezeiască.
Irina Anghel, București, 2021.
Mijloc de toamnă
Rubine agățate pe case și pe garduri,
Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,
Renasc din cufărul de prisosință,
În care cuprul redevine metal de referință.
Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme
Și aerul învinețit pare să-l cheme,
Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,
Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.
Irina Anghel
Octombrie 2023
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.
Început
Pe scenă iarna își așterne fulgii,
În dansul clasic și contemporan;
Se-aude-ncet ecoul rugii
De a pătrunde-n noul an
Pe-o cale nevăzută, sub zăpadă...
Ne scuturăm bocancii grei, murdari,
Ce ne-au purtat o lungă perioadă
Prin groaza-n care-atâți hoinari
Se zbat și se spetesc, crezând
Că totul ține de puterea omenească;
Dezvoltă tot în ei și-n jur, uitând
Că binele-i din dragostea dumnezeiască.
Irina Anghel, București, 2021.
Mijloc de toamnă
Rubine agățate pe case și pe garduri,
Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,
Renasc din cufărul de prisosință,
În care cuprul redevine metal de referință.
Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme
Și aerul învinețit pare să-l cheme,
Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,
Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.
Irina Anghel
Octombrie 2023
Liniște
Azi e secat în mine imensul lac mundan
În care-am înotat mereu în contrasens,
Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,
În universul meu oniric și intens.
Azi liniștea mă poartă pe sub soare;
Învăț să tac, să fiu și să ascult.
Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,
Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.