Автор R.A.

Vinerea răstignirii și zorii Învierii
Zile cu roșu-n sufletul nostru însemnate
Stau pe bolta universului și-a nemuririi…

Doar minciuna, amfitrioana crucificării,
Rânjind, numără cuiele însângerate
Înfipte adânc din jocul perfid al trădării
Când, talanții se risipesc mânjiți de păcate,
Iar mâini ce vindecau, mâinile mângâierii
Și palmele lui Iisus, sunt pline de stigmate…
Din cer s-aud tunete și glasul disperării
Spre Tatăl Ceresc un ultim cuvânt străbate:
,, SĂVÂRȘITU-SA,,!

Bat clopotele…Voci divine în cer s-adună,
În evanghelie cuvântul lui Iisus îi sfânt
Răspândit în patru zări, ecoul lui răsună
Creștinii pe viață și-au făcut un drag legământ
În fiecare an, unul altuia să-și spună:

,, HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!,,.

Unde sa te caut..?

Cand nici pe mine nu ma gasesc.

Si zi de zi dorinta,

Adanc mi o amagesc.

As vorbi cu luna

Sa i spun cat te doresc

Sa i spun ,iar o poveste

Cu dor,ca te iubesc.

Îți caut privirea în oameni, pe stradă,

În umbrele serii ce trec rătăcind,

Dar nimeni nu are căldura ta

Cand ma priveai zambind.

Mi-e dor de sărutul ce arde pe buze,

De barba ce-mi lasă urme de foc,

De mâinile tale ce știu să m-alinte,

Când lumea se rupea in loc.

Ești liniștea mea, furtuna și valul,

Ești visul ce arde și nu se destramă,

Aș merge prin foc, prin cer și prin mare,

Sa ti mai simt odata buzele tale.

Cand nu esti aici,secundele dor

Se scurge tacerea prin noptile de foc.

As vrea sa te strig,dar glasul mi e stins

O ora pe ceas,sa pot sa te simt.

Că tu ești tot ce-n suflet port,

Ești foc, ești vis, ești alinare,

Oricât aș vrea să te mai uit,

Tu ești mereu a mea chemare.

Mi-e dor de tine,cum dor plamanii

Cand cer un strop de aer pur

Cum dor privirile uitate

In ochii reci,fara contur.

Dar nu mai vii…e doar tacerea

Ce candva era plecata

Inlocuita de o fericire

Din suflet rasunata..

As rupe timpul cu dorinta

As face luna sa te aduca,

Dar a ramas o ratacire

Tu fiind vantul,eu o frunza

Si ma intreb,de ma mai simti

De-ti arde pielea de dorinta

Sau daca brațele-ti mai stiu in noapte

A mea imbratisare stinsa.

Cum te strângeam cu drag la piept,

Si lumea o uitam…

Cum iti ziceam ca va fi bine

Doar ca sa te mai am.

   Sa te mai am doar un moment,

Sa ti mangai parul tau saten

Sa ti simt a tale buze calde

Pe-al meu rece,palid ten…

Te port în gând, în vis, în sânge,

În tot ce sunt și ce-am pierdut,

Dar dorul meu nu se prelinge,

Ci arde veșnic, nevăzut.

Ești romanța mea,din nopti tarzii de iarna

Esti fumul de tigara ce ma lovea odata

Esti bataia ce o aud ,cand la piept pun urechea

Esti rasarit de soare ,

esti dorul ce ma doare…

Și totuși, dorul nu mă lasă,
Rămâne-n piept ca un blestem,
Te-aștept, chiar dacă timpul trece,
Chiar dacă totul e absent.

Când vei veni, să știi că încă
Te port în suflet neclintit,
Oricât ai rătăci prin lume,
Eu tot te-aștept, eu tot te simt.

Mama am greșit de o grămadă de ori,

Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,

Ești o mama extraordinara 

Ai stat nopții și zile lângă noi ,

Doar tu ai fost acolo ,

Tata a plecat ,

Naveam ce manca ,

Mama a murit,

A făcut lumină în familia noastră,

Îti mulțumesc ,mama !

Regret enorm ca m-ai uitat

Si spui ca nu stii cine sunt,

Vorbe urâte-ai aruncat plecând

Ce sufletul mi l-au înfrânt.

Ții minte cum ne-am cunoscut?

Cum mi-ai șoptit că mă doreşti?

Ti-am stat in brațe fără frică

Fără să știu că poți să mă rănești.

Azi sufletul se-neacă în dureri

Îl simt și mă cutremur

Mai ieri îmi era plin de flori

Azi flori în mine tremur.

Ai plecat în alte zări

Sả te întorci e prea târziu..

Ai luat iubirea mea de ieri

..ce-aveam frumos...fắră sắ știu..

Te-am căutat și am sperat

Sa te găsesc in noapte,

Pe străzi pustii am alergat

O clipă să-mi mai fii aproape,

Sa-mi mângâi părul auriu

În brațe să mă strângi,

Sả uit de tot si sả nu știu

Cum e de dor să plangi.

Sunt născută-in prag de seară 

Într-o zi de primăvară.

Poate mama m-a ales 

Dintre miile de flori

Îmbătată de culori.

Poate s-a rugat de vânt 

Să-mi  de-a voie să cuvânt

Slovă ,frază apoi carte 

Le-am avut mereu aproape

În suflet  le-am făcut loc.

În loc să plâng ,să doinesc 

Ca să uit cât pătimesc.

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!