Автор dulce_pontes

Dimineaţa ies la soare

puii greieraşului;

au căsuţa sub o floare,

sus, în Munţii Oaşului.

Nici nu ştiu dacă se poate

mai frumos decât atât...

Trei şeptimi, fetele toate,

şi-au prins salbe mici la gât

din bobiţele de rouă

şi dansează câte două.

Dintre băieţei, cinci cântă,

treizeci şi unu citesc,

restul s-au luat la trântă,

sar prin iarbă, chicotesc

şi-s mai mulţi cu trei, poznaşii,

decât sfertul fetelor...

Adunaţi toţi băieţaşii

şi aflaţi numărul lor !

Ascunzi tristeţi care ştiu să râdă,

Te închizi în cuşti cu zăbrelele rupte,

Încerci să porţi o mască prea hâdă,

Dar ochii te trădează şi-mi spun multe.

Arhitectura disperării o cunoşti,

Zeii tăi pe un cer subteran transpir,

Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,

Prin strălucirea amară a unor ochi de safir.

Sub călcătura ta piatra se sfarmă,

Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţă,

Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea să doarmă,

Căci e vrăjit de privirea ce sufletul îngheaţă.

Sărbătoreşti monştrii căci sfinţii te-au părăsit,

Îndoieli aromate arunci şi-n Dumnezeu,

Ai frânt zâmbetele îngerilor ce te-au iubit,

Asta îmi strigă ochii tăi umezi … mereu.

Ascultă tăcerea şi înăbuşă-i glasul,

Culege speranţe şi împleteşte-ţi cununa,

Cu zeul iubirii ţine mereu pasul,

Acum, aici, acolo, niciodată şi întotdeauna.

Scumpã salbã de mãrgean,

Crin de lângã casã,

Stea, ce, de la an la an,

E tot mai frumoasã!

Verde ramurã de nuc,

Filã-nchisã-n carte,

Care plânge, când mã duc

Undeva, departe...

Preaiubit şi scump odor,

Lirã acordatã,

Cartonaş câştigãtor,

Asta-mi eşti, tu, fatã!

Te iubesc, frumoasa mea,

Şi mi-e dor de tine;

Sper sã vin de ziua ta,

Anul care vine!

Azi, din calendarul tãu,

S-a mai rupt o filã;

Însã tu vei fi mereu,

Gingaşã copilã!...

Pentru nepoata noastră, Salomeea , de ziua ei.

Din nimic am venit și-n nimic m-oi întoarce,

Nimicurile mă omoară și nimic nu pot face.

Nimic de la viață n-am cerut niciodată

Și nimic n-am putut să-i ofer de durată...

Nimic n-am făcut să merit a mă naște,

Cu nimic n-am greșit să fiu lăsat să mor...

Sunt un biet ce din tot nimic nu cunoaște

De nimic nu mi-e teamă, de nimic nu mi-e dor!

(A.C. - Iași)

La capătul zilei stă noaptea-n priveghi

Aprinsă e luna să-i țină lumină

Curg orele triste plecând nicăieri

Dus  azi ca și ieri, la rând vine mâine

Pământul se-nvârte, nu șade pe loc

Un soare răsare zâmbind pe-altă lume

Căldura e-n vise, n-o simt mână-n mâini

Sclipirea privirii se stinge de jale

Degeaba mă arde pe suflet un dor

Nu-i pasă lui soarelui ce mă topește

Etern în priveghi trece timpul în zbor

Cu mâinile lui peste toate lovește

Văd steaua pe cer dar e prea-ndepărtată

Dau vina pe nori că n-o pot atinge

Și-atunci am să stau la priveghi pentru azi

La fel ca și ieri, probabil și mâine

La capătul verii stă toamna-n priveghi

Cum iarnă va sta la capăt de toamnă

Iubirea-mi lipsește s-ating primăveri

Trec ani-așteptând în priveghi de pomană

Urăsc să fiu fragilă,
Să simt cum mă ia vântul,
Iar vântul meu ești tu!

_

IUBIREA te face fragil, vulnerabil

În fața persoanei iubite!

_

M-ai făcut să o simt,
Când fugeam de ea.

Te urăsc, poate,
Pentru că te prea iubesc!