Автор Ana Maria Neculai

Итого 0 публикации
Зарегистрирован 10 января
Случайные публикации :)
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
La nici douăzeci și patru de ore trecute,
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
În această după amiază să resimţit mai tare,
Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.
Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,
Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.
Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,
De frică că un nou cutremur să nu înceapă.
Dar de atunci replici multe mai urmează,
La blocuri și case ele însă nu dăunează.
Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,
Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?
A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?
Se întreabă disperată acuma toată lumea?
Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,
Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.
Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,
Doar EL cu puterea SA.
Să nu mai avem cutremure în curând,
Dar nici Dumnezeu nu știe până când!
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Ce mai fac zilele?
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi
Tună și fulgeră cauterizând realitate
Zilele vin și pleacă
Timpul mulge turmele orelor rătăcite
Înghițind lacom secundele scurse
Nemulțumit vânează sălbatic speranțe
Le prinde în capcană amăgite
Pregătindu-și festin dramatic
Se-nfruptă meschin cu tristețe
Uscate zilele curg
Se-adună-n clepsidră dune cărunte
Albul crește impertinent
Norii umblă despletiți sur
Plouă cu sete cernind absență
Curcubeul spălăcește voalat uni
Privirea tace strălucind udă
Umblă zilele-n șoaptă
Pășesc timptil către amurg
Le urmăresc lipsind clandestin
Șterg urmele să nu mă vadă
Adun despărțit victorii mărunte
Alergând spre întuneric impar
Mă ascund în noapte să ard
Zilele-ntreabă unde sunt
Dacă exist, dacă am fost
Poate rezist găsindu-mi rost
Răspunsul tremură anost
Poate lumina cade prost
Zilele nu mă recunosc
Esti inconjurat de intuneric
Patratul in care m-am ascuns,
Crede ca nu am stat indeajuns.
Diagonalele lui inima mi-au strapuns,
Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.
Triunghiul e stabil cand are varful sus,
Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.
Dar cand se sprijina pe un picior,
Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.
Dreptunghiul degeaba e de incredere,
Daca el mereu se gandeste la retragere.
Trista veselie a zambetului,
Pune plasture trecutului.
Cercul asta infinit,
Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.
Copacul familiei de figuri,
Degeaba are ramuri daca nu are muguri.
Premise
nu cred că există diferențe ireductibile
între oameni și lucruri
florile
ne spunea Nietzsche
au suflete ca și oamenii
în fapt
diferențele
apar din jocul de gleznă al minții
de care nu ne putem lipsi nici unii
nici alții
indiferent cum îi spunem
facem temple mai mari sau mai mici
după cât de mulți sau puțini sunt zeii
pe altarele cărora ne așezăm inimile
diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile
dacă excludem nuanțele
cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin
cât trag la cântar vorbele
acum e aproape imposibil de spus
cine a precedat pe cine
nici nu mai interesează pe nimeni…
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
La nici douăzeci și patru de ore trecute,
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
În această după amiază să resimţit mai tare,
Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.
Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,
Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.
Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,
De frică că un nou cutremur să nu înceapă.
Dar de atunci replici multe mai urmează,
La blocuri și case ele însă nu dăunează.
Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,
Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?
A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?
Se întreabă disperată acuma toată lumea?
Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,
Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.
Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,
Doar EL cu puterea SA.
Să nu mai avem cutremure în curând,
Dar nici Dumnezeu nu știe până când!
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Ce mai fac zilele?
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi
Tună și fulgeră cauterizând realitate
Zilele vin și pleacă
Timpul mulge turmele orelor rătăcite
Înghițind lacom secundele scurse
Nemulțumit vânează sălbatic speranțe
Le prinde în capcană amăgite
Pregătindu-și festin dramatic
Se-nfruptă meschin cu tristețe
Uscate zilele curg
Se-adună-n clepsidră dune cărunte
Albul crește impertinent
Norii umblă despletiți sur
Plouă cu sete cernind absență
Curcubeul spălăcește voalat uni
Privirea tace strălucind udă
Umblă zilele-n șoaptă
Pășesc timptil către amurg
Le urmăresc lipsind clandestin
Șterg urmele să nu mă vadă
Adun despărțit victorii mărunte
Alergând spre întuneric impar
Mă ascund în noapte să ard
Zilele-ntreabă unde sunt
Dacă exist, dacă am fost
Poate rezist găsindu-mi rost
Răspunsul tremură anost
Poate lumina cade prost
Zilele nu mă recunosc
Esti inconjurat de intuneric
Patratul in care m-am ascuns,
Crede ca nu am stat indeajuns.
Diagonalele lui inima mi-au strapuns,
Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.
Triunghiul e stabil cand are varful sus,
Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.
Dar cand se sprijina pe un picior,
Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.
Dreptunghiul degeaba e de incredere,
Daca el mereu se gandeste la retragere.
Trista veselie a zambetului,
Pune plasture trecutului.
Cercul asta infinit,
Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.
Copacul familiei de figuri,
Degeaba are ramuri daca nu are muguri.