Autorul Gemeni Nicoleta

Mam trezit ramas in vise.

Printre ginduri ratacit

Cautam durerea vietii

Sa nu uit ca am trait

M-am trezit departe-n bezna

Descult prin pietrele insingerate

Cautam unde se naste visul

Sa infiez visele abandonate

M-am trezit printre morminte

Dezbracat prin spini calcam

Cautam undemi lasase-m somnul

Si patul din pamint unde dormeam

M-am trezit unde se naste ziua

Intre rasarit de soare, si noapte 

Eram rupt bucati,imprastiate

Plingeam,dar nimeni nu era aproape

M-am trezit de cite ori, ca sa adorm

M-am trezit ca sa nu dorm o viata

Corpul ca un fum se pierde-n noapte

Si iar adorm pin dimineata

O stea s-a stins,

Dar necuprins de frumoasa a fost a ei strălucire..

Și tot așa,când se stinge-o iubire 

Lumina ei ramane inchisa-n amintire...

O stea s-a stins,s-a stins și-o iubire,

Ca o ploaie de vara,ca un cânt de chitara,

Ca un val zbuciumat,ca un vis ne-mplinit,

Ca un zambet in noapte,ca un foc părăsit,

Ca o lacrimă tristă,ca un crin ofilit....

S-au scurs 36 de ani, de când a avut loc, așa zisa revoluție, care a izbucnit la 

16  decembrie 1989, la Timișoara.Toți românii s-au cutremurat de așa veste.

E drept, că unii știau, iar alții chiar pregătise evenimentul. După aceia s-au spus

multe.Unii erau entuziasmați, nu știau ce urmează. Așteptau o viață mai bună.

A fost un fel de tăvăluc  ce nu mai poate fi oprit.Oamenii debuzolați, au primit 

schimbarea. Toate refurările, nereușitele, slăbiciunele, lăcomia, răutățile, avaria,

au ieșit la suprafață în numele dreptății și libertății. S-au unit orgolii rănite,au 

înființat partide, partidulețe, au pus mâna pe putere.Aceștia, nu aveau în vedere

că sunt exponenții unui popor, al unei țări. În dorința de putere, având exemple 

din lumea, așa zisă liberă, au pus mâna pe puterea politică, apoi pe economia 

țării. Doamne, ce-a urmat! jaf, jaf, ca la drumul mare.S-au îmbogățit imediat 

hoții și golanii.

Sub cenușa mea de ceară,

Din albi de pleoape castele în veac o să apară.

Trupul meu blând din mormânt se-n toarce, urând tot din tot și toate,

Căci într-un veac.. în adânc au vrut să mă îngroape.

Din lumânări păcătoase încercând să mă adoarmă, pământul mă înțelege și din altar mă cheamă.

Spre fiecare colț de ceară ce cade ușor în țărână, îmi dezgroapă sufletul venind din nou mă cheamă, blestemând pe toți din veac ce au vrut răul meu, vin spre ei cu tăceri de zmeurei.

Fiecare prunc crescut, le vor moșteni vina, cu sânge țesut ce vor căpăta lumina.

Cu umbre de ceasuri le vor crește vina,

Pașii lor vor urma pașii morții ai mei,

Spre mormânt să-i ducă, să se-îngroape în frică.

Iubirea n-or mai sta în calea lor,

Vor cosi greșelile rele făcute,

Și când vor iubi, dragostea li se va rupe în palmă, iar singurătatea le vor purta pică.

Vin eu vin spre voi blesteme,

Să vă port după mine în vene.

Să-mi port lumânarea curată de lacrimi,

Să plouă în întuneric, în glasul de patimi.

Când venim pe lume,

Avem deja un nume

L-am primit în dar 

De la cei ce sunt părinți.

De vrei,nu vrei, trebuie să-l porți

E eraditatea ce te definește,

Ea este comoara,ce te face om 

Sau balastrul, viții tale și devii 

       NEOM !

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Căci iară se-mplineste anul,

De când s-a născut cel din cei mai cei

Ce-a scris poeme la umbra unui tei.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

De ziua marelui nostru poet.

Cel ce azi ne e Luceafăr

 Al poeziei noastre românești.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Pentru cel ce-a scris și a vorbit frumos

Și-n versuri mereu nobil i-a fost vinul

Și-amorul, pentru neamul românesc.