Orbit de dragoste fiind…

Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.

Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.

Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!

La ceas târziu ,când 

Focul în vatră geme ,

Și dorul meu din suflet 

Plecat  e să te cheme,

Trimit în depărtare inima-mi  solie

Pe vânt ,pe  nor ,pe raza cea zblobie.

La capăt de lume , cu doru-mi drept toiag 

Spre soare răsare ,eu vin copilul meu drag 

Dorul de tine-i mai greu ca depărtarea

Nu-mi pasă că-în cale 

Îmi stă munții și marea.

Mi-e teamă că am să plec la drum 

Spre moarte și cum nu sper să-mi fii la căpătâi,

De vii citește-mi gândurile mai întâi

Pe care le aștern cu dor, într-un caiet curat 

Copile drag , ce mult te-am așteptat.

În astă seară mâna mi-am întins

Poate voi reuși să mângâi stele,

Dar cineva de acolo sus mi-a spus

Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele

Fără a sta prea mult pe gânduri

Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,

Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică

Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar

Și am vorbit cu Steaua Nordului

Să-mi fie far când calea rătăcesc,

Să-mi lumineze drumu-n noapte

S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc

Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit

Că n-am putut să mai repet dorința,

Că dintr-o dată cerul s-a înnourat

Și între noi s-a încheiat ședința

Voi încerca din nou și mâine seară

Să stau de vorbă și, cu alte stele,

Și poate voi avea puțin noroc

Să aflu, că una-i mama...dintre ele!

A fost, în inima Atenei
Și-n al meu zadarnic dor
Chipul rece-al unei dame,
Chipul crudului amor;

Negre văluri înconjoară
Trupul alb și mlădios,
Dar patima de odinioară
Ascund ochi-i de abanos.

Marmura candide-i fețe
Ce-nflorește ca un crin,
Ascunde-o tristă frumusețe
Care nu-i decât venin.

Prin văl de ceață, umbra nopții cade,

Pe a mea piele, o pânză de mister,

Alintă-mă cu soarele din zare,

Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.

Atinge-mă cu razele de lună,

Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,

În noapte, fii al meu, o dulce strună,

Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.

Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,

Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,

Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,

Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.

În lumea asta vastă, tu ești poarta,

Spre un eden al simțurilor necunoscute,

Atinge-mă cu vorbe ,

Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.

Înfășoară-mi esența într-un vers etern,

Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,

Alintă-mi sufletul cu al tău univers,

Și fă din clipa noastră un infinit sublim.

Tu, alchimist al sentimentelor pure,

Ce transformi tăcerea într-un imn divin,

Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,

Și fă din simplul nostru gest un destin.

În templul acesta viu, ce-i corpul meu,

Fiecare al tău gând devine lege,

Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,

Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.

Iubito tu ești poezia mea,

Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine,

Care să aibă de toate,dramă,comedie,

Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă,

Nemuritoare și frumoasă,

Fără egal în lumea-ntreagă!

Secretul meu acum e la vedere,

Să-l știe curioșii toți,

Nu-i prima oară când te cer să-mi fii mireasă...

Iubito tu ești poezia mea aleasă,

Poemul ce are rochie albastră

Culoarea cerului și-a mării liniștite

Cu valurile adormite dar care murmură neliniștite,

Vrând să te poarte pe cărarea către casă ,

Tu fiind poemul iubirii infinite,

Cântat armonios de mine...

Iubito tu ești poezia mea,

Și-ți scriu o poezie doar cu înțeles de taină pentru tine, Care să aibă de toate,dramă,comedie,

Deloc hazlie căci tu ești poezia mea cea serioasă, Nemuritoare și frumoasă!

(15 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Te pierde ochiul meu în peisaj,

Iar mintea caută să-ți recompună chipul,

În capul meu e-un amplu vernisaj,

Dar inima n-acceptă decât prototipul.

Și ilegal te port de atunci în suflet,

Și stau de veghe zilnic până-n zori,

Mi se preschimbă șoapta-n urlet,

Când mai întreb de tine printre trecători.

Și, nu știu, nici dacă ai fost reală,

Ori pofta mea te ține nefiresc în viață,

Sau poate căutarea mea este-o greșeală,

Dar chipul tău, e-un fel de boală rară.

Mă tem să nu te pierd deși nu te-am avut,

Pe fiecare umăr ce-l întorc îngheață mâna,

Dar în zadar că nimeni nu te-a mai văzut,

Ci numai ochiul meu și inima, păgâna.

Sunt prea bătrân să te mai caut zilnic,

Și nu știu nici o cale, instant să-ntineresc,

Adio, chip frumos, ce mă condamnă silnic,

Să spun himerelor, cu patos, te iubesc!

Hai toamnă, fă-mi frunza de-aramă,

Iarna să-mi bată în suflet cu teamă,

Amurgul fă-l roșu ca văpaia de foc,

Păsări să cânte al meu nenoroc...

Hai toamnă, fă-mi părul galben ca luna,

Din stele apuse împletește-mi cununa,

Zorii să-i verși în ochii-mi albaștri,

Să pot să vorbesc cu sfinți și sihaștri.

Hai toamnă, îngână-mi visarea târzie,

Presoară-mi cărarea cu iasomie,

Cu ploaie să-mi torni un cântec uitat,

Să-l port peste iarnă ca dor legănat.

Hai toamnă, dă-mi vântul să-mi smulgă căința,

Să-mi tremure vocea șoptindu-ți dorința,

Să scriu pe ferestre, cu abur și scrum,

Povești de iubire ce miros a parfum.

Hai toamnă, rămâi în inima-mi stinsă,

Ca fraga uscată, de brumă atinsă,

Să-mi curgă prin vene trecutul tău greu,

Să fiu ca un foșnet pe aripi de zeu.

Hai toamnă, într-o noapte, ca adiere,

Deschide lin ușa și intră-n unghere,

Te-așază la masa cu roade mănoase,

Să mâncăm și să bem cu perdelele trase.

Dacă sunt oameni fericiţi, de ce nu urlă?

De ce nu apar în stradă cu ţipete neîncetate?

Să-şi risipe trăirea cu bucium şi surlă,

Să ştie că-i bucuros până şi ultima vietate.

Mi-aş consuma toată energia pe care o deţin,

Să fac comunicabilă starea mea de fericire,

Şi n-aş regreta dacă apoi pe picioare nu mă mai ţin,

Ori dacă mi-ar pieri vocea sau să cad în orbire.

Beat de eternitate şi atras de infinit,

Mă prăvălesc prin spaţii ca o figură solară,

Uşor ca o iluzie ori ca un zâmbet chinuit,

Mă risipesc într-un nimic, pe care-l simt o povară.

Cui să mă închin prin aceste deşerturi?

Cui să întind mâna prin aceste singurătăţi?

La cine să mă opresc să mă bată prin certuri,

Şi să primesc mângâieri lipsite de prejudecăţi?

Când mă gândesc la mine, îmi vine să plâng …

Urăsc totul într-un sentiment de responsabilitate,

Învăluiri melancolice ca într-un cleşte mă strâng,

Mă salvez din tristeţe, cărând suferinţă în spate.

Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,

Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,

Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,

Umbra ei caldă cu miros de plăcere.

Să-i fiu amurgul topit în privire,

Cenușa fierbinte a zilei ce moare,

Să ard în lumina privirii-i subțire,

Precum o plăpândă  rază de soare.

Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,

Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,

Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,

Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.

Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,

Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,

Să-i port primăvara în floarea ce plânge,

Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.

Și dacă destinul va vrea să m-alunge,

Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,

Un ultim sărut ce pe buze se frânge,

Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.

Cuplu tehnocrat

Doi soţi mergeau pe stradă,

Doar în sincron, ea lângă el.

Electronişti de olimpiadă,

De aceea merg în paralel.

Charles de Gaulle

Pe-acest general iubit,

L-am jucat drept rol,

Dar atunci când am vorbit,

Chiar m-am dat…de Gol.

Soţului nebun

Sub acelaşi acoperiş noi ne-am mutat,

Dar îndoieli mereu tot mă apasă,

Fiindcă am văzut la el ceva ciudat,

Nu are toate ţiglele pe casă.

Maşina de spălat

Maşina de spălat e dusă,

Şi ştiu un reparator beton,

Dar când să ies cu ea pe uşă,

Îmi strigă să-i dau Calgon.

Lansare de carte

Mare vâlvă a fost ieri la librărie,

Un negru african o carte a lansat,

Decepţia însă avea să vie,

Când au văzut că e de…colorat.

Invitaţie

Am invitat o tipă mică,

Să luăm masa la Ateneu,

Dar ea fiind cam firfirică,

Am cărat-o mai mult eu.

Contorsionist

De mic mi se spunea argintul viu,

Şi-am dobândit ceva puteri,

Acum contorsionist aș vrea să fiu,

Dar am vreo câteva…îndoieli.

Masaj

Mi-a fost recomandat de un amic,

Salonul de Masaj de la Cetate,

Am fost acolo şi ce vreau să vă zic,

Nu prea m-a dat pe spate…

La croitor

Nu mă duc la croitor,

Nu, că n-aş dori costum şucar,

Dar port vorba din popor,

Am doar bani de buzunar.

Colega de serviciu 

Fiind foarte revoltată,

Departe de a fi o ţaţă,

Ea îmi spune, stând pe vine,

Ce simte când şeful vine,

Am strâns numai noroi în suflet,

dar am scuipat apoi ulcioare de lut,

din care tu, să îmi poți bea lumina.

Am strâns în inimă răutatea lumii,

dar am creat din ea un înger,

pe care l-am așezat, pe umărul tău,

să te apere de întuneric...

Am strâns la piept nefericiri,

și le-am plămădit într-un zâmbet,

pe care l-am sărutat pe buzele tale,

să poți iubi...

Am strâns în mine lacrimi,

toate lacrimile pământului

de la Facere până în clipa aceasta,

și-am revărsat soare, dimineți, flori,

și, apoi, pe tine...

Să nu mai fiu niciodată singur...