In clipa aceea

Ce-mi doresc cu adevărat
E să simt viața de fapt,
Să fiu apreciat,
Nu considerat inapt.

Îmi doresc să fiu ascultat,
Cu iubire încoronat,
De persoane minunate,
Ce mă mănâncă pe la spate.

Sănătatea n-o numesc,
Știu oricum că n-o primesc,
Viața in vicii o trăiesc
Nu la suflet, mulțumesc!!

Să fiu înțeles,
Nu prezintă interes
Pentru cei ce au succes
Și sunt lipsiți de stres.

Îmi doresc prea multe insă,
Regula e la trei pusă,
Una sper să fie inclusă
Dorința să nu imi fie distrusă.

-3

In mine toate-amintirile te-asteapta
De aia mi-e privirea tulbura si dreapta
Si imi spun in tihnă, usoare soapte
Ca tot la zi va ajunge si cea mai lunga noapte

Si nu voi ceda nici-un milimetru din mine
Fără sa trag vreun semnal sa determine
Ca nu ma proclam rudă cu vreo maimuță
Ci sunt semizeu cu o făurire promptă.

Am imbogatit cu dragoste inimi sarace
Dar na-re nimeni o lacrima sa-mi verse
Peste momantul meu cu o floare infiptă
In pieptul meu gol, fara nici-o soaptă

Zac in tacere, devin una cu lumea dreaptă,
Iar lumea va fi una cu mine adeptă
“Nu am murit, vreu’ ca toti sa stie,
Ma renasc in altă lume”

Vocile îți vorbesc,

Șoaptele te înnebunesc

Ele strigă neîncetat

Sari..., mori înecat.

Ești un nimeni, un nimic,

Încă de când erai un copil mic.

Vinul vorbește, vodka gândește,

Iar creierul meu încetinește

Se stinge..., durerea nu mă va mai atinge 

Asta e moartea, lipsa vieții,

Unde nu te poți afla intre pereții tristeții...

Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.

Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.

Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor 

Sufăr de o boala grea
Mă gândesc la moartea mea,
Mă apasă viața rea
De care mă feresc deja.

Sunt ascuns de mult in mine
Chiar nu mă mai pot abține
Să fiu fals ,să mint că trăiesc
Când la bine mă gândesc.

Masca mi-a ajuns iar față,
Sper să se termine o dată
Viața pe care o traiesc
Să fiu iar ce imi doresc.

Personajul mi-e stricat,
Trebuia să fie de impenetrat,
Capul să-mi fie soldat,
Și sufletul nedezgropat.

Insă boala ma previne,
Stârnește amintiri in mine,
Sufletul să mi-l aline,
Personaju-mi apartine.

-5

Striga-ma sa te auda sufletul.
Sa se intoarca gindul ratacit
Striga-ma sa-mi trezesti inima moarta 
Chiama-ma din morti sa ma ridic

Saruta-ma iar ca la urma
Din nou sa ma ridici din morti
Saruta-mi ochii adormiti sub plioape
Trezeste-ma din vise sa ma scoti

Atinge-ma si lasa-ma sa mor
Trimite ingerii si adama-napoi
Atinge-ma si coasami aripile rupte
Sa fim in zbor, din nou, doar noi

Iubeste-ma acum cind sunt
Si poate, mereu am sa mai fiu
Iubeste-ma acum si-intodeauna
Iubestema acum cit mai sunt viu

Alunga-ma si chiama-ma
Atinge-ma si scapa-ma
Saruta-ma si striga-ma
Iubeste-ma si-ntoarce-ma

Exista un lanț,cel mai teribil lanț ce ne încătușează,

Ne da durere,lacrimi grele-n noapte,

Dar și dorința de-a trăi intens,

Ne întrebăm ades cu triste șoapte:

De ce destinul astfel a ales?

Și l lanțul acesta greu și rece

E gândul la ea, nemiloasă moarte.

Ceva nu poate fi,

Oceane ne despart,

Dar eu te voi privi așa cum privesc cerul,

Înlănțuite inimi,și ieri, și mâine,si-azi,

In alte vieți vom fi precum doi stropi de roua

Ce se unesc, prea limpezi,

Desăvârșind misterul.

In alte vieți vom fi vioare

Ce -si canta una alteia sublim,

Privesc pe geam cu ochii triști,

O lacrimă arat-un vis pierdut,

Un vis ce e mai minunat că cerul..

Și oare viața are sens

Când peste timp,când n-o sa fii,

Nu își va aminti nici vântul

De pașii tăi,de-a ta privire?

Și totuși, e sublim să știi

Că simți, iubești,

Că lacrima ce cade-ncet

Și zâmbetul ce îți straluce,

Fac clipa sa încremenească,

Că ochii tai s-atat de vii

Încât și stelele fac sa pălească...

In clipa-aceea când apusul

Vieții mele va veni

As vrea ca fulgii albi sa cadă,

Si sa dansez cu ei in noapte,

Cu suflet pur și-atat de-usor,

In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,

Si-ncet sa zbor spre-eternitate..

Și să mă mangaie-amintirea

Sufletelor dragi lasate-n urma,

Căci mai presus decât iubirea

Nimic nu e,in van sunt toate..

Tăcerea cante pentru mine,

Nu vreau elogii,nici coroane,

Mi-e de ajuns o lacrimă curata,

Mi-e de ajuns o floare alba,

Ca bun rămas...Și de va fi zenit,

O clipă cerul sa se-nchida

Și-o ploaie rece cada peste lume

Sa-exprime trista-mi despărțire

De suflete ce le-am iubit la infinit..

Și va veni o clipa-n care

Voi rătăci pe strada ta

Fara de stele,fara felinare,

Peste-al meu gând căzând neagra și grea ninsoare,

In inima-mi urlând un vânt prea rece,

Va fi o iarnă ce nu va mai trece,

Și îmi va îngheța o lacrimă pe-obraz,

Ecoul spiritului tau sublim

În mintea mea va răsuna mereu

Prin amintiri,in fiecare azi...

Tu ești oceanul care ne desparte,

Eu sunt bărcuță ce pluteste-n noapte,

Ce ar fi ea fără de apa-albastra,

Conturul frumuseții ei apare

Când ea pluteste-n largul tau..

Și minunatul soare pălește

Văzând iubirea lor atât de mare...

Destinul poate că ne e dușman,

Dar farmecul iubirii noastre poate

Șterge distanta dintre adânci ape,

Suntem ,uneori,doi picuri cristalini de roua

Ce se unesc,si-afara ploua,

Căci cerul plânge când distanta doare,

Dar inimile noastre au culoare,

Și ochii noștrii se topesc unul în altul,

Mai sinceri,mai frumoși decât înaltul...