Lumina din noi

Nu blestema durerea când te-apasă,

Nici muntele ce-l ai de cățărat,

Căci piatra brută, aspră și faimoasă,

Doar sub ciocan devine diamant.

E greu când cerul pare de funingine

Și simți că norii nu se mai opresc,

Dar rădăcina-nvață sub pământuri

Că doar prin lupte ramurile cresc.

Fără de ger, n-am prețui căldura

Fără de noapte, n-ar lumina nicio stea,

Durerea este doar arhitectura

Ce-ți face dârză... inima!

Eu m-am pierdut in roluri

Ce nu-mi aparțineau

Doar să zâmbească oameni

In timp ce eu plângeam 

 

Și când am luat de seamă

De cât de multe sunt

Am devenit actorul 

Pierdut in propriul film

 

Apoi am derulat

Am început să șterg 

Cu ochii plini de lacrimi 

Tot ce nu  însemnăm eu..

 

Când am ajuns la mine

La propriul meu rol

Regizoru-mi dăduse

Un rol lipsit de măști - era cel principal..

Trecători prin viața , trecători prin gânduri,

Azi se scurge timpul,și în timp ne scurgem..

Trecători pe-acasă, trecători la rude,

 Salutam în grabă,și mâine ii conducem...

Trecători iubim, trecători rănim,

Devenim înțelepți când îmbătrânim ,

Trecători in fuga, trecători încet 

Mergem înainte ,fara a fi prezenți.

Ne-amintim târziu,că veșnic nu trăim 

 Că avem timp puțin să ne și iubim,

Cand realizam,și deschidem ochii,

Devenim rapid trecători morții...

Sub umbrele închise cu alb și negru amestecat,

Sunt răni profund,intense și greu de acceptat,

Sub umbrele de măști,

Ce fața acoperim,un suflet de lumină,

Dezbracă chipul trist.

Sub umbrele de aer,ce-i greu de respirat,

Sunt prea multe cuvinte,

Și-n rană au apăsat,

Lasandu-ti corpul moale,

Și capul aplecat.

Sub umbrele de frici ce par că ne separă,

Există o energie ce viața îți luminează,

De vrei sa te separi de umbră sau lumină,

Ramai blocat în viață, alegeri și rutină.

Eliberarea vine din tot ceea ce ești,

Și bun și rău cu tine,

Prezent și blând mereu,

Un suflet Înțelept,

Ce schimbă pași-n mers..

Azi îmi activez iertarea,

Pentru suflete de lut,

Și privesc cu înțelepciune,

Către tot ce m-a durut.

Înainte să dau drumul,

Înainte să mai doară,

Mă eliberez de ură,

De furie și ocară.

Mă întorc spre mine acum,

Transformând totul în aur,

Și cu suflu din adânc...

Prin iubire sa se întoarcă.

Am iertat tot ce mă doare, 

Azi mi-am fost o consolare, 

Am iertat și am dat drumul..

Prin procesul de schimbare.

Dar,iertarea-i conștientă,

E făcută din iubire ,

Tot ce m-a rănit pe mine,

Înapoi nici că mai vine.

Merg pe drum mai înțeleaptă,

Și renunț la răzbunare,

Plec cu lecția învățată,

Universul echilibrează cu a sa nota de plată.

Eu din stare de iubire,

Privesc cu înțelepciune,

Tot ce a fost ,a fost sa fie..

Liniștea e a mea schimbare.

Am închis cercul de ură,

De furie și trădare,

Umilință, neputință..

Mă îndrept spre a mea iertare.

Pe cărarea spre înainte,

Simt protecție și sprijin,

Acel cerc ce-i invizibil,

Pentru cei ce n-au răbdare.

Eu rămân același om, 

Ce merg calm și răbdător,

Pe un drum cu trandafiri,

Ce au țepi și nu mai dor,

Sunt răpuși de-al meu decor.

Fiecare petală își are propria floare,

Un loc special destinat pentru a străluci,

E destul ca cineva să-ți răspândească polenul

Iar celelalte zeci se vor ivi din semințele tale.

Fiecare rază își are propriul soare,

Un sector întunecat ce îl poate încălzi.

Acolo unde e nevoie de tine îți vei demonstra lumina,

Cei care duc lipsă te vor ruga să rămâi.

Fiecare picătură își are propria sa  ploaie,

Un loc destinat pentru a cădea.

Asta ar putea provoca suferință la oameni

Dar în cantități mici viața o poate stimula.

Fiecare literă își are propriul său text,

Un pasaj necesar în care va fi inclus,

Într-o bună zi i se va găsi rostul

Acelui cuvânt nespus.

Dacă aș putea zbura, aș pleca departe de lume,

Acolo unde liniștea e o mireasmă nemărginită.

Nu aș evada fără rost sau de frica pieirii,

Ci aș căuta iubirea infinită a perfecțiunii.

Dacă aș putea călători în timp, aș evita viitorul,

Nu pentru că e sumbru și imprevizibil,

Ci pentru că trecutul e o lecție de viață

Care te învață să fii mai bun decât ai fost.

Dacă aș putea schimba ceva, aș deveni rugăciune,

pentru a transforma întunericul în lumină,

căci cuvântul nerostit apasă mai greu decât tăcerea,

iar sufletul, când iubește, învață să lumineze singur.

Dacă aș putea fi iubire, asta mi-aș dori:

s-o împart lumii întregi, ca o credință vie.

Pacea nu se clădește decât prin iubire,

iar ea vine de la Mântuitor.

Așadar, să fim lumină în această lume,

să alegem tăcerea când vorbele pot răni,

să fim sprijin pentru cei din jurul nostru,

iar iubirea să ne fie în priviri, oriunde am fi.

04.05.2026

Andrei GUȚU