Cheia inimi mele
Ma las in mana ta
Cu viata mea intreaga
Iar cheia imimi mele
Tie ti-o daruiesc
S-o ti bine la tine
Pana te intalnesc.
Si cand va fi momentul
Sa o descizi curand
Sa vezi cata iubire
Si dor tin inauntru.
Iar toata viata mea
Te voi astepta
Pana va fi momentul
Sa folosesti si cheia
Acum este inchisa si
Cheia e la tine
Si cand o vei deschide
Va vi doar pentru tine
In inimioara mea
Port un dor ne-ncetat
Te voi iubi mereu
O inger minunat.
Стихи из этой категории
Furtuni de dor
De ce iubirea doare fără rost,
În loc să-ți fie soare-n adăpost?
Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,
Iar visurile-s acum tăciuni.
De ce trebuie să fie așa mereu,
Să nu te pot vedea, drag vis al meu?
Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,
Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.
De ce mereu îmi lipsește alinarea,
Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?
Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,
De dor măcinat și-n agonie tot zac.
Și chiar de dorul mi-e alinare,
În amintire sunt în brațele tale.
Căci, și când totu-i greu,
Ești lumină-n gândul meu
Aducându-mi mereu un zâmbet,
Pe-al meu chip tot mai supărat,
Făcând acei nori grei de furtună,
Să se transforme într-o semilună,
Luminând al meu cer tulburat,
Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.
Căci chiar și-n clipele de mare agonie,
Dragostea ta rămâne veșnică alinare.
Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
Gândurile mele
Toate gândurile mele
Stau și în șoaptă îmi vorbesc
Cum să fac să infliresc,
Clipele să le trăiesc.
Una-i viața, scurtă -i firea
Zile, ani se duc în vânt
Eu rămân fără menirea
De-a trăi cu rost în gând.
Mă întreb în zori și -n noapte
Cui îi pasă că mă pierd?
Timpul curge mai departe,
Iar eu nu știu să -l petrec.
Noapte de amor
Să te privesc, Nonstop aș vrea,
Să te am lângă mine acum,
Să mă cuibăresc lângă tine, așa,
Cum numa cu tine acum.
Căldura trupului să o simt,
Și să mă topesc ușor,
Urmează ceva, presimt,
Ușor, dulce, amor.
Buzele se întâlnesc,
Și un fior mă apasă,
Mâinile de coapse se lipesc,
În inimă focul iar se lasă.
Să ne iubim neîncetat,
Până la răsărit de soare,
Gândul mi-e invadat,
De filme răpitoare.
Suflet sui-generis
Suntem un dans al dorinței și al fricii,
Ne hrănim din iubire, dar și din nevoi,
Tot ce avem este acum și tot ce vom fi,
Un vis ce ne leagă, în ciuda oricărui război.
Recită fără Cuvinte
Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector
Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință
Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Furtuni de dor
De ce iubirea doare fără rost,
În loc să-ți fie soare-n adăpost?
Ea-ți aduce doar ploi și furtuni,
Iar visurile-s acum tăciuni.
De ce trebuie să fie așa mereu,
Să nu te pot vedea, drag vis al meu?
Să-mi plângă sufletul, de dor îndurerat,
Începând să doară când de liniște-i sfâșiat.
De ce mereu îmi lipsește alinarea,
Al tău sărut cu gust de cireșe-n vară?
Acum sufletu-mi e tot mai adânc sfâșiat,
De dor măcinat și-n agonie tot zac.
Și chiar de dorul mi-e alinare,
În amintire sunt în brațele tale.
Căci, și când totu-i greu,
Ești lumină-n gândul meu
Aducându-mi mereu un zâmbet,
Pe-al meu chip tot mai supărat,
Făcând acei nori grei de furtună,
Să se transforme într-o semilună,
Luminând al meu cer tulburat,
Și-alinându-mi sufletul de dor sfâșiat.
Căci chiar și-n clipele de mare agonie,
Dragostea ta rămâne veșnică alinare.
Tu treci…
Tu treci, și vântul nu mai bate,
O toamnă rece îți doarme sub picior,
Iar ochii-mi hulpavi te străbate,
Și de mirare, și de amor...
Cu grație din coapse miști duios,
Pământul geme închis sub iarbă,
Copacii-și pleacă ramurile-n jos,
Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă.
Pe trupul tău se-ascunde seara,
Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,
Iar gându-mi îți sărută ceara,
Topită-n dulcele-ți parfum.
Mi-e inima o frunză răvășită,
Dusă de vânturi în abis,
Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,
Se zbate cerul necuprins.
Trec zorii reci prin neguri dese,
Și-n urma ta, poteci rămân,
Pământul reavăn nu-nțelese,
De ce subit respiră cu-n plămân.
Ești dor, ești vifor, ești chemare,
Și-n tine luna-și pierde glasul,
Iar eu sunt lacrimile amare,
Ce îți inundă în urmă pasul.
Gândurile mele
Toate gândurile mele
Stau și în șoaptă îmi vorbesc
Cum să fac să infliresc,
Clipele să le trăiesc.
Una-i viața, scurtă -i firea
Zile, ani se duc în vânt
Eu rămân fără menirea
De-a trăi cu rost în gând.
Mă întreb în zori și -n noapte
Cui îi pasă că mă pierd?
Timpul curge mai departe,
Iar eu nu știu să -l petrec.
Noapte de amor
Să te privesc, Nonstop aș vrea,
Să te am lângă mine acum,
Să mă cuibăresc lângă tine, așa,
Cum numa cu tine acum.
Căldura trupului să o simt,
Și să mă topesc ușor,
Urmează ceva, presimt,
Ușor, dulce, amor.
Buzele se întâlnesc,
Și un fior mă apasă,
Mâinile de coapse se lipesc,
În inimă focul iar se lasă.
Să ne iubim neîncetat,
Până la răsărit de soare,
Gândul mi-e invadat,
De filme răpitoare.
Suflet sui-generis
Suntem un dans al dorinței și al fricii,
Ne hrănim din iubire, dar și din nevoi,
Tot ce avem este acum și tot ce vom fi,
Un vis ce ne leagă, în ciuda oricărui război.
Recită fără Cuvinte
Noile mișcătoare gânduri calde
Etichete-nmbibate cu pasiune scăldate
Vântului dimineții a fi distant martor
Evenimente precursor, prezent protector
Doi nevăzuți, necunoscuți in fața soarelui
Entuziasm în două suflete pentru a dăltui
Mai spre a ta neștiință, inimii mele recită
Mereu fără cuvinte, a ta tainică dorință
Atunci când te voi zări dragă gură
Inimii singura suflare a ta să fură
Nu-l ascund, al meu răspuns să arate
Emis aprins, în cor fără cuvinte, dar ale tale toate.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Другие стихотворения автора
Tu Căpitane...
Unde ești tu Căpitane?
Pentru ce ne-ai părăsit?
S-a dus România Mare,
Ca soarele-n asfințit.
Neamul nostru brav și tare,
Zace veșnic adormit,
Unde ești tu Căpitane,
Făt-Frumos și crai iubit?
Vântul îți poartă suspinul,
Noaptea ne alină dorul,
Cât de sumbru e destinul,
Căt de jalnic e viitorul!
Camarazii se adună,
Pe la tristul tău mormânt,
Să-ți aducă o cunună,
Căpitane căci ești Sfânt!
Ne-adunăm toți împreună,
Împărțind același gând,
Că și-n moarte și-n furtună,
Vom rămâne dârzi luptând.
Steaua speciala
Tu ai fost o stea
Una speciala
Ai apărut în viata mea
Și ai plecat ca o steaua cazatoare
Sub lumina luni
Tu straluceai ca o stea de foc
Și ți-ai lăsat ispita
Peste viata mea ușor
Fără gânduri,fără lacrimi
Tu ai plecat încet ușor
Lăsându-mă în lacrimi
Fără pic de simt nasol
Încă astăzi te visez
Trecând prin fata luni
Uitându-te în gol
Și strălucind ca și speranța lumii
De unde stiu ?
Iarasi ma-trebi de unde stiu,
Si eu nu pot decat sa-ti scriu
Un fel de poezie-n proza,
Ca un proverb sau ca o ghicitiare,
A sti e ceara de la luminare,
Focul e gandul,
Caldura, cuvantul,
Asta e tot ce cred ca simt
Si stiu.
Cand ma privesti asa,
Cum bate vantul,
Uitarea se ridica ca o umbra
Si tremura, se zbate, pare vie,
Dar gandul arde si nu stie
Ca-n jurul lui sunt mari de vise
Si tot ce stiu e ca lumina
E un far, si mintile inchise
De frica, o cauta ca pe un tarm,
Asa ca eu sunt paznicul din turn
Atat timp cat visarea naste valuri
Si focul gandurilor, scrum.
Câte am vrut să-ți scriu ,dar m-am oprit...
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au stins, în șoapte s-au topit.
Le-am ținut în mine, ca pe un secret,
Să nu-ți tulbur sufletul, să nu-ți fac vreun regret.
Știi, câte nopți am vrut să-ți spun, dar m-am temut,
Că adevărul meu e prea gol, prea durut.
Am simțit că tăcerea e mai bună uneori,
Să nu mai amăgim visuri ce dor.
În inima mea sunt mii de versuri nespuse,
Doruri ascunse și vise apuse.
Dar am ales să le păstrez doar pentru mine,
Poate-i mai bine așa, să nu te simți prea aproape, prea străine.
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au pierdut, pe drum s-au risipit.
Și poate e mai bine, poate așa e sortit,
Să rămână doar gânduri, în liniște învelit.
Prima și ultima mea iubire
Ai fost și vei rămâne prima mea iubire
Care eu am iubito foarte mult
De care îmi voi aminti tot restul vieții mele cât voi trăi pe acest pământ
Seara mă gândesc la tine nu știu dacă faci și tu la fel ca și mine
Iar când mă culc te visez noapte și zi că poate într-o bună zi vei reveni din nou lângă mine prima și ultima mea iubire
pulchritudinous
Incepi sa te ineci, caci nici un ochi nu te admira, nici un gand nu te ajunge si nici un glas nu ti rosteste numele. Cat de mult trebuie sa fi, cat spatiu trebuie sa ocupi, cata zarva trebuie sa faci ca sa intorci un cap. Te scufunzi, fiindca totul e translucid, iar un registru de intalniri se vede prin tine. Esti un ecou printre glasuri ferme si o oglinda printre fete, si totusi te intrebi” Nici de tine nu ti convine”. Te scufunzi, pentru ca universal tau e plin si totusi traiesti la periferie. Te invarti cu trenul, un psager clandestine. ” Ah, oare cum o fi in inima orasului! ” , iar portile in nas ti se inchid. Te scufunzi, dar apa e aceeasi, si malul, si turnul de veghe. Din barca sar cu toti si trec , nici o privire, caci ei acum invata ,”Iar ea innoata bine”, atat stiu despre tine. Picioarele ti sunt grele, si bijuterii sau adunat de parca nici nu au existat. Si totusi au existat mai mult decat tine, ah, iar te ineci si nu ai de ce sa te apuci, caci apa e aceeasi, si tu esti tot la fel.
Tu Căpitane...
Unde ești tu Căpitane?
Pentru ce ne-ai părăsit?
S-a dus România Mare,
Ca soarele-n asfințit.
Neamul nostru brav și tare,
Zace veșnic adormit,
Unde ești tu Căpitane,
Făt-Frumos și crai iubit?
Vântul îți poartă suspinul,
Noaptea ne alină dorul,
Cât de sumbru e destinul,
Căt de jalnic e viitorul!
Camarazii se adună,
Pe la tristul tău mormânt,
Să-ți aducă o cunună,
Căpitane căci ești Sfânt!
Ne-adunăm toți împreună,
Împărțind același gând,
Că și-n moarte și-n furtună,
Vom rămâne dârzi luptând.
Steaua speciala
Tu ai fost o stea
Una speciala
Ai apărut în viata mea
Și ai plecat ca o steaua cazatoare
Sub lumina luni
Tu straluceai ca o stea de foc
Și ți-ai lăsat ispita
Peste viata mea ușor
Fără gânduri,fără lacrimi
Tu ai plecat încet ușor
Lăsându-mă în lacrimi
Fără pic de simt nasol
Încă astăzi te visez
Trecând prin fata luni
Uitându-te în gol
Și strălucind ca și speranța lumii
De unde stiu ?
Iarasi ma-trebi de unde stiu,
Si eu nu pot decat sa-ti scriu
Un fel de poezie-n proza,
Ca un proverb sau ca o ghicitiare,
A sti e ceara de la luminare,
Focul e gandul,
Caldura, cuvantul,
Asta e tot ce cred ca simt
Si stiu.
Cand ma privesti asa,
Cum bate vantul,
Uitarea se ridica ca o umbra
Si tremura, se zbate, pare vie,
Dar gandul arde si nu stie
Ca-n jurul lui sunt mari de vise
Si tot ce stiu e ca lumina
E un far, si mintile inchise
De frica, o cauta ca pe un tarm,
Asa ca eu sunt paznicul din turn
Atat timp cat visarea naste valuri
Si focul gandurilor, scrum.
Câte am vrut să-ți scriu ,dar m-am oprit...
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au stins, în șoapte s-au topit.
Le-am ținut în mine, ca pe un secret,
Să nu-ți tulbur sufletul, să nu-ți fac vreun regret.
Știi, câte nopți am vrut să-ți spun, dar m-am temut,
Că adevărul meu e prea gol, prea durut.
Am simțit că tăcerea e mai bună uneori,
Să nu mai amăgim visuri ce dor.
În inima mea sunt mii de versuri nespuse,
Doruri ascunse și vise apuse.
Dar am ales să le păstrez doar pentru mine,
Poate-i mai bine așa, să nu te simți prea aproape, prea străine.
Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,
Cuvintele s-au pierdut, pe drum s-au risipit.
Și poate e mai bine, poate așa e sortit,
Să rămână doar gânduri, în liniște învelit.
Prima și ultima mea iubire
Ai fost și vei rămâne prima mea iubire
Care eu am iubito foarte mult
De care îmi voi aminti tot restul vieții mele cât voi trăi pe acest pământ
Seara mă gândesc la tine nu știu dacă faci și tu la fel ca și mine
Iar când mă culc te visez noapte și zi că poate într-o bună zi vei reveni din nou lângă mine prima și ultima mea iubire
pulchritudinous
Incepi sa te ineci, caci nici un ochi nu te admira, nici un gand nu te ajunge si nici un glas nu ti rosteste numele. Cat de mult trebuie sa fi, cat spatiu trebuie sa ocupi, cata zarva trebuie sa faci ca sa intorci un cap. Te scufunzi, fiindca totul e translucid, iar un registru de intalniri se vede prin tine. Esti un ecou printre glasuri ferme si o oglinda printre fete, si totusi te intrebi” Nici de tine nu ti convine”. Te scufunzi, pentru ca universal tau e plin si totusi traiesti la periferie. Te invarti cu trenul, un psager clandestine. ” Ah, oare cum o fi in inima orasului! ” , iar portile in nas ti se inchid. Te scufunzi, dar apa e aceeasi, si malul, si turnul de veghe. Din barca sar cu toti si trec , nici o privire, caci ei acum invata ,”Iar ea innoata bine”, atat stiu despre tine. Picioarele ti sunt grele, si bijuterii sau adunat de parca nici nu au existat. Si totusi au existat mai mult decat tine, ah, iar te ineci si nu ai de ce sa te apuci, caci apa e aceeasi, si tu esti tot la fel.