Adevăr

Te-am lăsat cândva, demult,

Într-un colţ de casă.

Te-am lăsat într-o lume

Sfântă şi frumoasă.

Te-am învelit în hârtie albă,

Te-am învelit cu dor,

Mă întorceam iarăşi la tine

De mii şi mii de ori.

Mi-ai dăruit cei dragi

Cărţi de care-am vrut -

Scumpe, colorate, ilustrate,

Dar pe tine să te uit n-am putut.

Am plecat departe

Şi tare îmi lipseai,

Îmi era dor de ale tale poveşti

Dar prea departe erai.

N-am vrut să te iau cu mine,

Te-am lăsat ACASĂ,

În lumea-n care am crescut -

Cea sfântă şi frumoasă.

De câte ori mă-ntorc,

Întâi la tine vin,

Te şterg de praf, de timp

Şi lângă piept te ţin...

Îmi eşti comoara fără preţ

Amintirea cea mai vie,

Ce repede mai zboară anii!

Carte din copilărie.

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Chiar dacă iubirea noastră a trecut

precum un vânt uşor de primăvară

Eu nu regret nimic să ştii,

Cu toate că o să mă doară!

O să mă doară - o să plâng

Apoi lacrima-mi voi şterge,

Dar nu o să regret nimic

Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...

Mâine vine o altă zi

Cu oameni noi, cu noi iubiri

Nu o să regret nimic

Rămâne să aştept noi împliniri!

Îmi sorb cafeaua amară de dimineaţă

Singură, doar cu mine,

Mă gândesc la multe...la viaţă - 

La tine!

Ieri, erai încă aici, aproape

Şi cafeaua ieri alt gust avea.

Acum eşti mult prea departe

Pierdut, pe undeva.

Am pregătit, totuşi, două ceşti de cafea,

Nu m-am obişnuit încă cu una!

Două am să fac şi mâine

Şi-ntotdeauna.

Of, singurătate...casa e atât de mare,

Sunt doar eu şi ceaşca de cafea

Mai simt încă undeva, aievea,

Prezenţa ta.

De-acum aşa vor fi dimineţile mele - 

Singură cu două ceşti de cafea

Cu suspine mii

După dragostea ta...

Alerg printre păpădii,

Prin iarba abia încolţită

Şi zâmbesc.

A venit primăvara,

Vreau să cânt,

Să strig că iubesc!

Vreau să sărut liliacul,

Să mă nasc din nou - 

Sunt fericită!

A venit primăvara,

Vino şi tu

Să mă simt şi iubită!

Vreau să cuprind cerul,

Să alerg desculţ

Printre muguri de flori.

E primăvară,

Sunt învăluită de parfum

Şi de fiori...

Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,

De unde aş putea să ştiu,

Nu ne-am văzut de-atâta timp

De-atunci s-a tot scurs nisip...

Fie-vă milă de inima mea,

Ea când aude de el încă vibrează,

Întrebaţi-mă mai bine de altceva,

De orice, dar nu de durerea mea.

Întrebaţi-mă de timpul de afară

De cum mă simt, de orice,

Despre mama să vorbim niţel

Numai nu mă întrebaţi de el.

Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,

Recunoscătoare am să vă fiu!

Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic

Lăsaţi-mă să mă ridic.

Să îmi revin, e încă greu...

Nu mă întrebaţi ce face el

Întrebaţi-mă despre orice

Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!

Ți-am smuls singurătatea
Din colțurile sufletului tău
Și-acum, spune-mi te rog...
cât e ceasul?

Din zori, am înșfăcat răcoarea dimineții
Și ți-am pavat patul în care stai tolănită...
Tu mi-ai sădit câteva minute...
Orologiu se pierdea în erori.

S-au prelins orele ca valurile Niagarei
Și toată pororoca din mine te-a năpustit
În tihnă
Din toate izvoarele.

Mai spune-mi, te rog,
cât e ceasul?

Mai spune-mi
o șoaptă,
un strigăt,
o istorie...

Târziu... nu va fi niciodată între noi.

Tu pentru mine.. c-o inima de gheață

Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte

Si-asa vom înainta în viață

Doar aducându-ne aminte!

Tu doar cu gandul  rece

Eu cu un vis ca o văpaie,

Viața-ntreagă ne-om petrece

Când în soare, când în ploaie.

Tu tăios cu vorbe seci

Eu cu vorbe iubitoare...

Într-o zi ai sa-ntelegi,

Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....

Astăzi te-am văzut,

Te-am văzut râzând,

Te-am văzut fericit,

Te-am văzut altfel.

Ieri ai fost cu ea,

Ieri, eu te-am văzut.

De mâna v-ați ținut 

Și v-ați sărutat.

Îmi este dor să te văd, 

Îmi e dor să te mai simt,

Îmi e dor să te iubesc,

Îmi e dor să fii aici. 

Era odata, ca in basme

Peste amintiri nepaste,

Ziua cand te-am vazut,

Si infatisarea eu ti-am cunoscut.

Aveai niste ochi ca-npovesti,

Si-am plecat drumet,

Adanc in ei, peste prut, mari si oceane,

Am cunoscut, o apasare,

Un gand neplacut, si un suflet mare.

Am cunoscut in vocea ta, un pusnic,

Pe un drum fara sfarsit,

Cautand liniste, si iubirea care te lasa fara nimic,

Si cand erai aproape de ea, eu ti-am gresit,

Iar drumul tau s-a lungit.

Atunci ochii tai m-au alungat,

Din trumul tau, nesfarsit.

Cand puteam sa-i pun capat, eu ti-am gresit,

Si ma caiesc, crede-ma c-o fac,

Da-mi voie, te rog, sa ii pun capac.

De-as putea sa-ti iau in carca aceasta suferinta,

Sa te scap si sa platesc atat cat imi sta in putinta.

Dar cat m-as jelii, 

Cat mi-ar fi de rusine, 

Iti multumesc, caci ma lasi din nou,

Pe drumul, tau fara sfarsit, acol' la tine.

Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,

Cei care-n nebunia lor

Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios

Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă

Ce-s încercați de propriile plăceri

Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,

Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....

Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,

Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,

Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre

Și-s bine ferecate și păstrate sacru,

Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,

Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,

Sau poate niciodată nici aceștia,

Fie el Zeus ori Jupiter...

Doar le ascunzi ca un tezaur!

Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;

De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?

Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,

Îți vreau parfumul trupului,

Și respirația să-ți gust..!

Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?

Ori ești o simplă stâncă rătăcită

Ce lasă valurile mării s-o sărute,

Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,

Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..

Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,

Nu are dragostea așa ceva?

Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?

Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,

E tragedia amorul comediei,

De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?

(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,

Ești raza născută în zorii dimineții,

Ești aripa ce mă ridica-n zbor,

Ești steaua ce-mi hrănește visul,

Mantia ce-mi încălzește inima,

Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,

Și viața mea s-ar transforma în nor..

Ramai,te rog,pan' la finala clipa,

Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,

Spre cerul ce ascunde necuprinsul..